voce, frate !

Nu prea am televizor de cîțiva ani. Și chiar dacă aș fi avut, nu m-aș fi uitat la Vocea României. Dar dacă aș fi avut și aș fi fost obligat să mă uit la un show de acest tip, aș fi preferat Vocea României vărului ei dintr-o zonă defavorizată, X-Factor.
Acestea fiind zise, am mai aruncat cîte-o privire la Vocea României atunci cînd m-am nimerit prin casele altora. Am făcut follow-up pe YouTube. M-am amuzat de diverși concurenți. Am oftat pe umărul a diverse concurente (cel mai recent: Ligia Hojda). 

Și, după săptămîni de traume, zic: voce, frate (respectiv, soro) !

N-a fost să fie o fată, ce să mai zic. Spun doar: votați Tiberiu Albu :)


update 19 dec: yeeeeey :) mulțumesc !

ce se întîmplă aici

*** Se pare că m-am grăbit să mă laud, căci Campionatul Național de Blogging al lui Blogal Initiative, deși trebuia să se finalizeze pe 30 noiembrie, tocmai (adică am fost notificat deabia azi!!!) s-a prelungit pînă pe 22 decembrie... O să fac tot posibilul ca nici-una din sintagmele 'locul 1' din textul cu pricina să nu sufere vreun pocinog pînă pe 22. Între timp, textul de mai jos (deja scris încă de pe 1 decembrie) rămîne, și el, neamendat și nemodificat. Asta ar mai lipsi, să ne trezim toți perfecți, într-o bună dimineață...   

***

Am scris, în mare măsură, aici (în vara anului trecut) - dar reiau, reformulat și adnotat, de dragul campaniei cu numărul 300 a Blogal Initiative :) 

Am tot amînat să demarez acest blog și să mă țin sistematic de el - 'ca principiu', încă din 1997, cînd am construit şi administrat, împreună cu Corneliu Bjola, primul site pe .ro (în mod evident, cu aportul său decisiv pe partea tehnică) - și, în această formă, pe blogspot.com, din 2007. De fapt, în 2007, apoi din nou în 2011, am mai postat, ocazional, cîteva (foarte puține) chestii pe-aici - dar complet disparate și discontinue și, cu siguranță, ușor puerile. Le-am eliminat și am luat-o de la zero în vara 2013...

De data asta, am făcut un efort mai consistent, și anume de nevoie :) Concret, încerc să aplic pe propria-mi piele sfatul pe care îl tot dădeam, constant, cu 10-12 ani în urmă, unor studenți la jurnalism care se plîngeau că fac facultatea de jurnalism degeaba, că tot nu-și găsesc slujbe în presă. Iar eu le ziceam: faceți-vă un portofoliu online, și arătați-l angajatorilor ! Sigur, pe vremea aceea, blogging-ul era inexistent - dar tot îți puteai asambla un site propriu (pe geocities.com, de pildă), dacă voiai neapărat să-ți faci un portofoliu de texte pe care să-l vadă orișicine intra, pe-atunci, pe net. Sfatul cu pricina era ca orice sfat (oarecum) nesolicitat - și anume inutil. În mod ciudat (?), nu atît prezența online îi descuraja pe studenții respectivi, prin 1999-2000, cît faptul că ar fi scris ceva care să nu fie 'la comandă' şi, deci, fără să fie plătiți :) Atunci cînd auzeam un asemenea argument, mi se îngroşau, firesc, nişte vene la tîmplă și deveneam ușor didactic, zicîndu-le vreo două despre faptul că e posibil ca publicul să fie cel puțin la fel de important ca șeful de gazetă care te plătește - și alte din astea...

Anii au trecut ca norii lungi pe șesuri și iată că, în anul de grație 2013, m-am pomenit eu însumi cam în situația lor: toate, absolut toate chestiile interesante și cool pe care le-am scris vreodată (și au fost cîteva, atît înainte de, cît și după 21 decembrie 1989) fie s-au pierdut 'în aer' (chiar dacă unele dintre materialele în această situaţie s-au disipat via stratosfera Radio Europa Liberă), fie n-au prins, pur și simplu, 'epoca digitală'. Apoi: în 'epoca digitală' am tot proiectat site-uri sau am redactat proiecte care să le facă să meargă, drept care am fost, aparent, prea ocupat să mai și scriu (și/sau să semnez) pentru ele - şi am pierdut startul de blogger, deşi eram plasat binişor (de pildă, în 2004-2005, am dus, singur-singurel, un website pînă la PR6 - practic, în doar cîteva luni de zile; dar semnătura mea explicită era mai rară, chiar și acolo). Drept care, mi-am zis că n-ar strica să dau o tură înapoi la scris. Inclusiv, ocazional, liber de euro-jargon - că asta mi-a zis, printre altele, Adina, atunci cînd mi-a luat un interviu, în 2009: cum că am asimilat binișor un ton și un limbaj de project manager și aș face bine să mă re-apuc să scriu chestii pentru oameni :)
Ceea ce și încerc să fac. După aproape un an jumate, încă nici nu s-a pus problema de produs ceva cu care să candidez la ceva ca Superscrieri, de pildă - dar sper ca exercițiul din perioada asta să mă trimită și în direcția asta cîndva curînd. Că de cîștigat bani nici nu poate fi vorba - numa' glorie...:>  

Mai scriam, în august 2013, că, la momentul demarării acestui blog (ca şi la momentele în care l-am recuperat), mi-a fost destul de neclar ce anume, exact, o să se întîmple aici - dar faptul că denumirea blogului este brînzoaice cu gem** ajută mult :) Fostul titlu al unei rubrici pe care am ținut-o în 1991-1993 în Tinerama merita recuperat, mi-am zis eu, inclusiv pentru că reflecta o ambiguitate care, iată, continuă să se conserve... :)

De principiu, acest blog vă ține la curent cu chestii care-mi trec prin cap în legătură cu aventuri ale băștinașilor digitali în lumea reală și ale imigranților digitali în ciberspațiu, aventurile oricui în spațiul artelor participative, chestii utile din zona proiectelor, a managementului, implementării și evaluării acestora (în special cele cu susţinerea Comisiei Europene), plus random comments cu privire la locurile, reale sau imaginare, prin care se întîmplă să ajung. Asta scriam atunci și tot asta e valabil pînă în ziua de azi - cred că mai totul din ceea ce a apărut pe-aici se încadrează, într-un fel sau altul, în categoriile de mai sus.  

Am încercat să respect o brumă de coerență tematică, fie și de ochii lumii, chiar atunci cînd am participat, din varii motive, la diverse campanii, abordat direct ori implicat via diverse platforme pentru bloggeri: preponderent și constant în cadrul operațiunii Blogal Initiative - dar și, ocazional, BlogAwards și, doar declarativ deocamdată, SuperBlog.

Moment în care n-o să rezist să nu laud încă o dată funcționalitatea minunată a platformei Blogal Initiative - de la arhitectura ei coerentă, articulată foarte eficient la balamalele prin care sînt susținute variile 'campionate' (cel 'național' și o serie de 'locale'), și pînă la comunicarea cu bloggerii beneficiari, ceea ce a generat o comunitate virtuală tare drăguță și prietenoasă. 
Și, separat, ca o caracteristică absolut notabilă, care o diferențiază de orice competitor: rareori am întîlnit un brief sec sau meschin sau stupid pentru vreuna din campaniile derulate prin această platformă. Am întîlnit, firește, mai multe campanii pentru produse sau servicii care n-aveau cum să mă intereseze - dar foarte-foarte rar campanii în care story-ul servit bloggerilor să fie de necitit (și, implicit, de nescris).
Desigur că am oftat că această comunitate virtuală nu capătă, măcar o dată pe an, o consistență 'reală', afk of some sort :) - dar poate citesc oamenii ceia textul ăsta și o s-o pună, în 2015, de un Festival Blogal Initiative sau, măcar, de o SuperBere Blogal Initiative, în care să ne mai vedem la față. 

Am lăsat la urmă 'oda' vizîndu-l pe Chinezu, zis Cristian China Birta, care a asamblat această comunitate [tare drăguță și prietenoasă] :) În definitiv, trebuie să știți că, în vara lui 2013, am dat de Blogal Initiative via Cristian (nu invers!) - care tocmai avea pe rol construirea unei 'comunități a comentatorilor' pe blogul lui. La toate comunitățile pe care le-am asamblat, de-a lungul anilor, în e-grupuri pe Yahoo și pe Facebook, am reacționat corespunzător la maniera de a construi comunități, dar asta numai în contextul în care aceasta venea de la un tip ok :) - un blogger și cu un stil articulat și cu viziune și cu un plan pe măsură. 

Eh, cam asta nu mi-a ieșit în anul ăsta jumate: nu m-am calificat pentru un loc în 'comunitatea comentatorilor pe blogul lui Chinezu'. Mai ușor și cu averea pe scări. Dar le-am cîștigat pe toate celelalte...:) 

cu felix la înălțime

Nu mă împac deloc bine cu înălțimile. Cînd eram mic, în Piatra Neamț, eram singurul băiat din cartier care nu se cățăra pe vreunul din blocurile noastre de trei etaje - în mod evident, un refugiu în cîte un loc fără părinți și alți adulți de prin vecini. 

În tot acest timp, însă, eram un copil și un adolescent 'normal' dintr-un oraș, totuși, 'de munte'. Mă cățăram în copaci. Mă cățăram pe tot felul de coclauri pe dealurile din jurul orașului și pe muntele veritabil, aflat la 30 de kilometri de casă: Ceahlău. Ceea ce îmi ieșea bine-mersi, fără cine știe ce simptome notabile de rău de înălțime. 

Așa că, spre sfîrșitul liceului, m-am gîndit să forțez, un pic, nota. M-am apucat s-o fac pe alpinistul 'pe bune' - preponderent 'la liber', rareori cu corzi. Mi-am marcat niște obiective notabile prin Ceahlău. Am și scos, ocazional, din bucluc, niște turiști exagerat de încrezători în propriile aptitudini - în Ceahlău și în Rarău. Dar toată această poveste de 'provocare a limitelor proprii' sau de 'ieșire din zona de confort', după caz, s-a încheiat după un parcurs de cîțiva metri (poate doar trei) pe o cornișă exterioară de la etajul patru al unei clădiri cu încăperi înalte din București, în vara dintre al doilea și al treilea an de facultate. A trebuit să admit că nu mă paște un rău de înălțime generic, ci doar o aversiune extrem de pronunțată față de escaladele pe suprafețe artificiale, în mediu urban. Și, după expediția pe acea cornișă, n-am mai făcut-o niciodată, deliberat, pe alpinistul - m-am cățărat doar (cu mai multă îndemînare și 'știință' decît alții) pe munți, cînd și acolo unde era nevoie, unde cerea situația. 

Și, între timp, mi-am dezvoltat și o argumentație referitoare la 'ieșirea [agresivă] din zona de confort'. Dar nu e loc, acum, pentru ea - deoarece, strict aici, voiam să pomenesc de faptul că, pe 23 octombrie 2014, la Stejarii Country Club, se organizează conferinţa inovatoare de leadership #BusinessOdyssey din seria Enlightening 3.0, eveniment din portofoliul Conference Arena. Invitat este Felix Baumgartner, singurul om care a sărit de la 39 de kilometri înălţime şi a atins viteza sunetului în cădere.

Cu cuvintele organizatorilor: 

Publicul de business și toți cei interesati să-și descopere resursele interioare sunt invitați să exploreze o altă dimensiune a leadership-ului la cea de-a treia conferință Enlightening, “Business Odyssey”, organizată de Expo Media, membru Marketing Insiders Group, un eveniment care arată cum poți transforma riscurile în dezvoltare personală și cum poți aplica această experiență în construirea unor afaceri de succes. Ediția de anul acesta, organizată pe 23 octombrie 2014, la Stejarii Country Club, va face o paralelă inedită între un stil de viață nerezonabil în fața limitelor și performanta în afaceri. Felix Baumgartner, primul om de pe Terra care a spart bariera sunetului în săritura sa din stratosferă din 2012, va invita publicul român, în premieră, să redescopere drumul catre leadership: “Cu toții avem limite, nu toți le acceptăm.”

Conferința propune o agendă valoroasă, aducând în prim plan cele mai complexe scenarii de business, generând soluții nonconformiste pentru creșterea cifrelor de afaceri, cu speakeri de excepție. Alături de Felix Baumgartner, vor mai participa: Heather White - CEO, 2020 Communications Inc, Canada; Jean-François Fallacher - CEO, Orange România; Alex Gavan - Speaker Inspirațional și alpinist de altitudine extrema, România; Youssef Hautier - Managing Director, Sonic+Pay; Robert Murray - CEO, GPG Technical Services, Canada; Christopher Neesham - Psiholog Corporatist și Instructor, Australia; Cătălin Velescu - Managing Director, 3M Romania. Conferința va fi moderată de Oana Marinescu - Facilitator Strategic, Consultant Comunicare și Fondator OMA VISION. Invitat special pe parte de lifestyle: Mihaela Rădulescu. 

Conferință de business fiind, prețul biletului de intrare e, firește, ucigător. DAR puteți avea șansa de a pune mîna pe un bilet (cică în valoare de 414 Euro + TVA) dacă vă înscrieți la concursul de pe blogul lui Cristian China-Birta, uite-aici: http://cristianchinabirta.ro/2014/10/10/ia-sa-vedem-noi-pe-cine-trimit-sa-il-vada-pe-felix-baumgartner/.

E rîndul vostru. Căci sînt, pe-aici, unii care l-au și aplicat deja... 

Post by Povestesc Slatina.

quickmobile - primii la iphone 6

iPhone 6 și iPhone 6 Plus au spart (din nou) piața începînd de vinerea trecută, de ziua mea (peste 10 milioane de bucăți vîndute de vineri pînă duminică inclusiv!) - și, de data asta, au ajuns și în România ceva mai repede, datorită trendsetter-ilor de la Quickmobile. 

Să ne-nțelegem: pe 19 septembrie, noile vedete ale Apple au fost disponibile în Statele Unite, Australia, Canada, Franța, Germania, Hong Kong, Japonia, Puerto Rico, Singapore și Marea Britanie. În tura a doua, care demarează vineri, acestea se pun în vînzare pe alte 22 de piețe: Arabia Saudită, Austria, Belgia, Danemarca, Elveția, Emiratele Arabe Unite, Finlanda, Irlanda, Isle of Man, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Noua Zeelandă, Norvegia, Olanda, Portugalia, Qatar, Rusia, Spania, Suedia, Taiwan și Turcia. 
România nu apare pe această hartă. Cum ziceam aici, acum două zile, în septembrie 2014, Global Index de la netindex continuă să plaseze România pe primul loc în Europa și pe locul trei în lume (după Hong Kong și Singapore) în ceea ce privește viteza medie de conexiune broadband la internet (55,91 Mbps) - însă doar pe locul 19 în lume pentru viteză de conexiune pe mobil (13,12 Mbps). În ciuda acestui fapt, atunci cînd vine vorba de apetență pentru imagine și status, România se plasează pe locuri mai mult decît fruntașe: iPhone 5S vîndut aici a fost, anul trecut, cel mai scump din Europa. 

Pentru Apple, asta n-a fost suficient. Pentru Quickmobile - da: iPhone-urile pre-comandate înainte de lansare sînt, deja, pe drum către clienți. Și, pe blogul lui Cristian China-Birta, vor să ofere, prin concurs, primul iPhone 6 din România. Comentați-i, vă rog, pe blog, cît de mult contează faptul că iPhone 6 ajunge atât de repede în România prin QuickMobile sau cu ce ne ajută că România, prin QuickMobile, este prezentă pe harta lansărilor mondiale ale noului iPhone 6. Și, apoi, așteptați o tragere la sorți...

start me up before you go-go

Nici după cinci ani de criză, banii nu mai sînt ce-au fost :) În week-end-ul trecut, am postat pe Facebook poza asta: 

În caz că nu v-ați prins ce se întîmplă acolo, mirii și nuntașii din Focșani se pozează în interiorul și în fața Teatrului Comunal (sau, după caz, Municipal) 'din localitate' (dar ieri i-am văzut, pe alții, făcînd același lucru în incinta Muzeului Satului Vrâncean - deci nu e ca și cum clădirea monumentală a teatrului ar fi o oportunitate predilectă de imagine pentru cea mai lungă și mai obositoare zi din viață). O altă zi mai tîrziu, la intrarea teatrului încă mai zac mormane de confetti. Printre ele, unele imprimate, și pe față și pe verso: bancnote de o sută de dolari (producție Turcia? că altfel nu se explică de ce nu euro!). 

Pe cale de consecință :) nici antreprenoriatul parcă nu mai arată la fel. Chiar că e nevoie de școală serioasă. De pildă, Start Me Up. 

În această vară, Akcees organizează Start Me Up - pe care o descrie ca fiind singura şcoală de antreprenoriat din România în cadrul căreia veți forma echipe, veți genera idei de afaceri şi veți dezvolta, ulterior, concepte viabile de business lucrînd alături de un formator internaţional, precum și de antreprenori şi investitori consacraţi din România. La final, vă veți valida ideea prezentînd-o în faţa unui juriu de specialitate, veți primi feedback şi veți avea ocazia să vă numerați printre cîştigători!

O Arenă a Leilor (mai știți?) plus coaching plus fun :> O să fie acolo, de pildă, Marius Ghenea - pe care nu l-am întîlnit, dar tare sînt curios. O să fie Peter Barta - de care puțină lume mai știe că, la 21 de ani, era cel mai tînăr președinte de ONG afiliat internațional din țară (și căruia îi datorez, printre altele, participarea în primul meu proiect internațional de tineret, cel cu experiența de coșmar a manevrării unei canoe în care se mai aflau trei italieni). O să fie Cristian China-Birta (fost Chinezu), de care tot pomenesc pe-aici de vreun an încoace :) Și Dana Manolescu - pe care, de asemenea, n-am întîlnit-o încă, dar da ! Alături de mulți alții, pe care îi găsiți aici. 

Ce să zic ? O bună companie în care să te reinventezi (sau, hm, să te inventezi, odată, în cazul meu!) în antreprenoriat. Dacă n-ai fost departe de 'piață' și n-ai vreun deficit de flexibilitate, ca mine, inventarea sau reinventarea presupun identificarea a ceea ce se numește the right business model :) Pe care iote că nu l-am găsit încă - sau, dacă l-am găsit de cîteva ori, unul s-a stricat, altul s-a pierdut, iar cu altul mi-a fugit iubita, vorba bancului.

Start me up zic, deci :)  

biblioteca bloggerului român - ce-a ieșit :)

Pe la începutul anului am scris aici de biblioteca bloggerului român, o operațiune a lui Chinezu, în care m-am băgat și eu ca să-i zăpăcesc pe toți cu Terry Pratchett, Antonio Damasio și Karl M. Kapp :) 

S-a făcut primăvară - și iote ce-a ieșit (nu, nu numai infograficul de mai jos, de la Cristian Florea)...:) 

groupama bob - ușor, de vară

Am avut Cursa Bloggerilor la Bob – asigurată de Groupama. 

L-am votat (normal!) pe Chinezu (deși am oftat puțin cînd am vizitat blogul Anei Morodan), după care am luat-o la picior prin țară (Piatra Neamț, Bacău, Focșani, Galați, Slobozia) - sigur că se descurcă el, Chinezu, și fără mine. 
Pînă m-am adunat de pe drumuri (temporar, că mîine iau drumul Slatinei și Craiovei!), cursa se terminase: Chinezu țîșnise din prima, ca o căprioară, către finiș, și era, deja, leoarcă de șampanie...

Ce să comentezi, frate, atunci cînd ți se imprimă ritmul ăsta de desene animate? Bun așa, bine că era asigurat...

biblioteca bloggerului român :)

La început de 2014, zeul meu din Bloggerland, Chinezu, a avut ideea să asambleze ceea ce a numit Biblioteca bloggerului român :) Argumentația e foarte simplă: cît (și ce!) mai citește, în 2013, omul ăsta care petrece zile și săptămîni de zile online ? Eventual: e normal așa...?! :)

Mi-a trecut prin minte să marșez și eu la chestia asta, că ar fi trebuit să fie mult fun. Pe de o parte, pentru că, în ciuda faptului că eu chiar citesc, tratez cărțile ca pe artefacte, miros hîrtia și tiparul etc., mi s-a părut inițial, că în 2013 n-am citit cine știe ce - a fost, mai degrabă, un an de binge-watching seriale peste seriale (unul dintre ele chiar de două ori, la interval de cîteva luni). Apoi, pentru că, fără să mă dau șmecher, structura lecturilor mele ar fi fost, absolut sigur, foarte distinctă (ca să nu spun mai mult) față de ceilalți 'participanți la trafic' (vezi mai jos). Dar rezultatele m-au surprins pînă și pe mine un pic...

Deci, ce-am citit eu în 2013 ?
În primul rînd, am recitit - și anume, Terry Pratchett: Night Watch, Men at Arms, Lords and Ladies, Witches Abroad, Jingo, Carpe Jugulum, Wyrd Sisters, Snuff (e o poveste mai lungă asta cu recititul autorilor preferați, o las pentru altă dată). Apoi, am citit unele cărți noi de-ale lui Pratchett, apărute chiar în 2013: The Long War, The Science of Discworld IV: Judgement Day, Raising Steam.

Încercînd să o iau cronologic: la sfîrșitul lui ianuarie 2013 am avut un drum în Portugalia, drept care mi-am luat și eu Antifragile a lui Nassim Nicholas Taleb - dar pe care n-am parcurs-o integral, că era prea deprimantă (o s-o reiau sigur în 2014!), deci nu se pune. Dar, în timpul escalei, la întoarcere, în Amsterdam, mi-am luat și The Better Angels of Our Nature: A History of Violence and Humanity a lui Steven Pinker, care e optimistă :) deci am citit-o. 
În iulie am avut un drum la Budapesta, de unde m-am procopsit cu Self Comes to Mind: Constructing the Conscious Brain a lui Antonio Damasio. O bună ocazie să parcurg Connectome: How the Brain's Wiring Makes Us Who We Are a lui Sebastian Seung, pe care mi-o cumpărasem în 2012, dar o lăsasem să se macereze. Cam în aceeași perioadă, am trecut printr-un curs (de fapt, prin materialele unui curs) de gamification pe Coursera, așa că am trecut prin The Gamification of Learning and Instruction: Game-Based Methods and Strategies for Training and Education a lui Karl M. Kapp. 
Mai în toamnă, am folosit un voucher Amazon ca să-mi iau Wired for Story: The Writer's Guide to Using Brain Science to Hook Readers from the Very First Sentence a Lisei Cron (care îi citează, normal, pe Pinker, Damasio, dar și Ramachandran, care îmi povestiseră, deja, chestii care țin de neuroscience) :) 

Și tot toamna tîrziu, am spart gheața cu cărțile în română - oarecum de nevoie :) Mai exact, am parcurs Simona Sora – Hotel Universal, Alina Nedelea – Şoseaua Căţelu 42, Daniela Zeca – Omar cel orb, Radu Aldulescu – Cronicile genocidului, Dan Stanca – Craii şi morţii, ca parte a unui experiment de, să-i spunem, 'jurizare colectivă' a celor cinci finaliști aspiranți la Premiul literar Augustin Frățilă - 'sub-contractat' al aceluiași Chinezu (la mine, Simona Sora a fost pe primul loc, în caz că vă întrebați). 

Ceea ce înseamnă că, în cazul meu, Chinezu a risipit orzul pe gîște, că experimentul a dat chix. Că nici măcar 'clasament' nu pot să fac, cu cele 22 de cărți pe care le-am citit în 2013 - mi-e imposibil să ierarhizez cărți și experiențe foarte diferite.
Sigur că, pentru a regla, cumva, 'topul', pot pune întotdeauna, pe primul loc, ultima carte a lui Terry Pratchett (în acest caz, Raising Steam). Sau pot plasa, acolo, cartea, să zicem, non-fiction din care am învățat cel mai mult în 2013 (în acest caz, The Better Angels of Our Nature: A History of Violence and Humanity). Dar, în rest, am doar pozițiile 3-22 :>

Încercați, deci, voi experimentul - că mie nu mi-a ieșit :( Dați o tură pe la Biblioteca bloggerului român, citiți 'regulamentul' și să vedem ce iese...

a doua săptămînă a bloggerului sustenabil

Săptămîna trecută a fost, pe-aici, a doua săptămînă a bloggerului sustenabil - o operațiune derulată la sugestia lui Chinezu și inspirată de un experiment social realizat de către Unilever şi 360Insights. Concret, experimentul a constat în monitorizarea a trei chestii:
* consumul de apă;
* cît am cheltuit pe mîncare;
* cîtă mîncare arunc.

Nu mai revin cu cifrele, pentru că, după prima etapă, mi s-a părut că am ieșit foarte bine: fruntaș la consumul de apă (într-o casă cu doi locatari), moderat la cheltuielile cu mîncarea și foarte bine la aruncatul de mîncare. Datorită contextului, a reieșit că aplicam deja toate sfaturile posibile pentru sustenabili amatori - și chiar cîteva din cele pentru profesioniști.

Ok, de fapt nu mai revin cu cifrele și pentru că, săptămîna trecută, în planul inițial au intervenit niște variabile neprevăzute. De pildă, de marți pînă miercuri casa cu pricina a fost goală - dar am compensat prin faptul că sîmbătă și duminică am fost trei (din care două fete, niciuna pusă pe cură de slăbire). În acest context, cifrele au stat cu doar o fracțiune mai bine decît în prima săptămînă: doar cu 0.01 mc mai puțină apă, o economie de doar 8% în ceea ce privește cheltuielile pe mîncare și iar n-am aruncat nimic-nimic.

În continuare ezit să dau sfaturi. Din același motiv: nu pentru că nu sînt bătrîn și înțelept și nu ard de nerăbdare să împărtășesc din experiența mea de viață, ci pentru că locuiesc într-o casă atipică și am o structură a veniturilor foarte atipică, deci nu cred că orice sfat aș avea e aplicabil altcuiva. Cît despre mia de litri care intră într-un metru cub de apă știți ce am de zis... 

Așa că prefer să pasez microfonul instigatorului chestiei ăsteia - deci, luați de citiți, aici, sfaturile lui Chinezu pe tema asta :) 

*** Aveam scris textul ăsta încă de ieri - dar despre cum e să n-ai net timp de 17 ore vorbim altă dată...

săptămîna bloggerului sustenabil

Săptămîna trecută a fost, pe-aici, Săptămîna bloggerului sustenabil :) După experimentul cu Săptămîna bloggerului chibzuit din septembrie, am preluat o nouă operațiune la sugestia lui Chinezu.
N-a fost greu să mă convingă. Locuiesc, lunile astea, într-un bloc vechi din centrul Bucureștiului. Oricare dintre voi care stați 'la bloc' poate știți cum e: țevi și instalații vechi, pierderi pe rețea, alea-alea. Ceea ce presupune că, atunci cînd te uiți la calculul întreținerii, faci niște ochi de bufniță (da, ochii bufniței sînt mai mari decît creierul!). Ei, într-un bloc vechi de București, lucrurile stau mult-mult mai rău - în sensul că, de pildă, degeaba consum eu circa 2 metri cubi de apă pe lună, tot 5 plătesc, ca să acopăr pierderile din rețea. Eu nu mai țin minte mare lucru din școală cu privire la metrul cub, așa că a trebuit să caut, la un moment dat, pe Google :) - și am rămas paf: un metru cub înseamnă 1000 (o mie!) de litri ! (@@) Pfoaaai, deci eu consum circa 2000 de litri de apă pe lună - și plătesc 5000 ?! Ok, mi-a luat ceva timp să-mi revin...

Dar am făcut-o destul de repede, pentru că era vorba de un pic mai mult de-atît. Concret, experimentul a constat în monitorizarea, în cursul săptămînii trecute, a trei chestii:
* consumul de apă;
* cît am cheltuit pe mîncare;
* cîtă mîncare arunc.

De cum a demarat experimentul, prima mișcare pe care am făcut-o a fost să-mi pun la fiert cele șase (6!) ouă cărora urma să le expire termenul de valabilitate în trei zile. A doua a fost să închid centrala termică - monstrul are un rezervor de cel puțin 50 de litri de apă. A treia: am repornit centrala, pentru că mi-am reamintit că e sfîrșitul lui noiembrie și că apartamentul vechi în care stau este opusul perfect al unui pinguin în ceea ce privește izolarea termică. Cu cheltuielile pe mîncare știam că nu trebuia să fac cine știe ce mișcare originală, pentru că, de prin primăvară, operez 'în regim sustenabil' by default.

Ce-a ieșit:
* săptămîna trecută am consumat 0.58 mc de apă: 0.42 la baie, 0.16 la bucătărie, într-o casă cu două persoane (da, aș fi ieșit mult mai bine dacă nu era cu două persoane - dar poate putem împărți cifrele astea la doi ?);
* am cheltuit 109.35 RON pe mîncare (plus 15 RON pe bere care, se știe, ar putea intra lesne în categoria 'hrană'); cu 0 lei cheltuiți joi și duminică - în condițiile în care duminică am avut o prezentare la Pitești, iar gazdele de acolo ne-au hrănit cît pentru trei zile și ne-au dat chestii și la pachet; 
* nu am aruncat nimic-nimic-nimic din categoria 'mîncare' (yeeey!), cu excepția unor margini (sau #cum-s-or-chema) de pizza - și aceea 'de Pitești' (deci care nu se regăsește în cei 109.35 RON), căci în casa mea nu se cumpără pizza decît atunci cînd sîntem semi-paralizați sau... cînd sîntem semi-paralizați, deci niciodată.
Încă nu-mi dau seama cum arată cifrele astea pînă nu le compar cu ale altor participanți la experiment (convinși de către Chinezu), dar cred că am ieșit binișor.

Cum conving pe altcineva să se sustenabilizeze. Poate nu mă credeți și trebuie să folosiți, ca mine, Google: un metru cub de apă înseamnă o mie de litri, unu urmat de trei zerouri de litri ! Nu văd argument mai convingător... În ceea ce privește mîncarea, dacă simplul argument financiar nu funcționează, atunci poate merge ăla cu frigiderul care trebuie dezghețat și spălat și curățat cu o periodicitate alarmantă, pen'că alimentele care trebuie aruncate de regulă se dau în stambă și le contaminează și pe alea ok. Și să nu-mi spună nimeni că gărgărițele alea (sau ce sînt ele) care apar în făina expirată sînt niște pet-uri foarte drăguțe, că nu cred și pace ! 

Sfaturi ? Nu prea am. Nu pentru că nu sînt bătrîn și înțelept și nu ard de nerăbdare să împărtășesc din experiența mea de viață :> Ci pentru că locuiesc într-o casă atipică și am o structură a veniturilor foarte atipică, deci nu cred că orice sfat aș avea e aplicabil altcuiva. Doar patru cuvinte am de spus: o mie de litri ! 


De unde a plecat chestia asta: de la un experiment social realizat de către Unilever şi 360Insights: șapte familii de români, cu profile demografice diferite, și-au monitorizat, timp de 9 săptămîni, cantitatea de mâncare aruncată zilnic și consumul de apă din gospodărie, oferind astfel o imagine de ansamblu asupra gestionării resurselor. În urma recomandărilor primite de la specialiștii implicați în acest proiect, cei șapte participanți au făcut, gradual, mici schimbări în stilul de viață al familiei pentru a reduce cantitatea de deșeuri alimentare și consumul de apă. 
Printre recomandările primite din partea Unilever, pentru un stil de viață mai sustenabil, s-au numărat: planificarea săptămînală a meselor, efectuarea cumpărăturilor pe bază de listă, congelarea și refolosirea resturilor alimentare, mărirea frecvenței dușurilor (în detrimentul băilor), oprirea apei în timpul spălării pe dinți, planificarea eficientă a spălării hainelor.
Rezultatul: în cele șase săptămâni (din totalul de nouă) de implementare a recomandărilor, participanții la experiment au economisit până la opt metri cubi de apă și au redus aproape în totalitate cantitatea de mîncare aruncată.

De unde le-a venit lor chestia asta: cică în fiecare an, în Uniunea Europeană, sînt aruncate 90 de milioane de tone de alimente (cca. 180 kg. pe stomac de locuitor), iar în România cantitatea depășește cinci milioane de tone. În cazul apei, la nivelul întregii planete, doar cca. 2% din toată cantitatea de apă a planetei este apă dulce - iar cererile concurente pot duce, până în 2030, la un deficit estimat al aprovizionării cu apă pe plan mondial de 40%. Conform unui raport publicat de Comisia Europeană, creșterea populației și nevoile consumatorilor de apă vor duce la o creștere a cererii de apă la nivel mondial cu 35-60% până în 2025, cu posibilitatea dublării până în 2050. Mai mult, conform cifrelor publicate de Comisia Europeană, gospodăriile, restaurantele și supermarket-urile aruncă, în prezent, pînă la 50% din mâncarea bună de consum. Problema risipei de resurse a ajuns și în atenția Parlamentului European, care a solicitat adoptarea unor acțiuni ce vor duce la înjumătățirea risipei de mîncare până în 2025 și declararea anului 2014 drept Anul european de luptă împotriva risipei de alimente. 

Știm cum e, *de principiu*, cu copilul ăla din Africa (de pildă) care poate trăi un an numai cu ce aruncăm noi. Dar poate nu-l cunoaștem pe copilul ăla din Africa - și chiar dacă l-am cunoaște, nici nu sîntem toți Brad Pitt și Angelina Jolie ca să-l putem adopta mintenaș. Nu știm, însă, cît timp putem trăi noi numai cu ce aruncăm - pînă nu măsurăm cu ceva atenție. Și surprizăăă: iese de o fracțiune bună dintr-un an. Adoptă-te, deci, române !

   

Later edit: Tocmai am citit-o pe Simona Tache pe aceeași temă (și, de fapt, și comentariile la textul ei) și trebuie să zic că stau foarte bine la capitolul economisit de apă ! Dar trebuie să dau și explicații acum cum e cu 'casa atipică' :) La baie: numai dușuri; nu există suport pentru stropitoarea de duș, deci închid apa oricum atunci cînd e vorba de timpi morți. La bucătărie: nu se gătește în casa aia, ce să ne mai ascundem după deget; chiuveta e mică și meschină - dacă las apa să curgă tare, sau pur și simplu să curgă, mă stropesc de n-am treabă. Deci, 2-3 metri cubi pe lună, fără eforturi. La două persoane.

100 de zile

De 100 de zile scriu (mă rog, public) în fiecare zi, și anume pe acest blog - ceva ce nu am făcut niciodată în toți anii în care am fost jurnalist, nici măcar atunci cînd am lucrat în radio (și scriam și 4-5 texte pe zi, însă doar 4-5 zile pe săptămînă). În toată această perioadă, am fost și formator într-un atelier și cîteva cursuri (teatru labirint, evaluare, design de proiect), am făcut cîteva prezentări, am fost implicat în cîteva spectacole (teatru labirint și 'lecturi senzoriale' - inclusiv cel mai bine plătit spectacol unic din recenta mea carieră artistică :>), am mai 'scris' la niște sute de rapoarte de evaluare, dar și materiale și prezentări legate de cursurile de mai sus - și mi-a apărut doar un [alt] text (care mie mi s-a părut tare chinuit) în Dilema Veche.  

Ca 'blogger' începător, bilanțul nu e rău. Mi-au ieșit aproape toate țintele cantitative. În termeni 'competitivi':   
Locul 10 în ediția a treia a Campionatului național de blogging al Blogal Initiative (m-am înscris deabia în ziua 27 a competiției) - 793 de participanți.
Locul 2 în ediția a doua a Campionatului de blogging București al Blogal Initiative (m-am înscris deabia în ziua 27 a competiției) - 21 de participanți.
Locul 1 în ediția a doua a Campionatului de blogging Bacău al Blogal Initiative (m-am înscris deabia în ziua 38 a competiției) - 13 participanți.
N-am participat în cine-știe-ce campanii online, că nici nu se punea problema să fac exerciții de scris despre cosmetice sau lenjerie, zău ! În consecință, am ieșit printre cîștigători într-o singură campanie (27 de concurenți) - dar în care am smuls crema 'votului juriului'. Adică simpatia lui Chinezu (că a fost campania lui) și o trusă Colour: o husă de laptop kukuxumusu (zău, așa o cheamă!), pe care o s-o dau mai departe, probabil tot ca premiu, și un caiețel foarte drăguț Miquelrius, pe care o să-l păstrez și-o să-l folosesc.

RECTIFICARE (later edit, cum ar veni: 2 decembrie, cca. ora 17.30). Mesagerul Tiberiu Cazacioc mi-a dat primul de știre cum că am prins premiul III la concursul Blogger european (38 de concurenți) organizat de organizat de către Reprezentanța Comisiei Europene și de Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Recepție și iPad 4 pe 12 decembrie, iuhu :)

RECTIFICARE 2 (even later edit: 2 decembrie, ora 18.35). M-am mai clasat, în campania Indesit, pe unul din locurile 2-50 (da, au fost 50 de concurenți) :) Nu știu, încă, în ce constă premiul, o să aflu în zilele săptămînile următoare.  

Blogul a depășit 47.000 de pageviews. Nimic despre unici, deocamdată, că nu e cazul. Și a ajuns pînă pe poziția 1848 în zelist, în noiembrie.

Din păcate, o țintă n-a ieșit: Brînzoaicele cu gem nu s-au urnit mai sus de Google PR2 și pace... Asta e neplăcut, în condițiile în care, în trecut, am dus site-uri făcute single-handedly (ba chiar single-fingerly, pentru că tot cu un deget scriu și acum) pînă la PR6, în doar niște luni. Bine că are profilul meu de Facebook PR4, ce să zic...

RECTIFICARE 3 (6 decembrie). S-a rezolvat și asta, oarecum: sînt la PR3 :)

De calitate n-o să zic nimic, tot deocamdată, pentru că:
* mi-e frică
* etapa 2013 a blogului trebuia să fie, oricum, una de 'anduranță', să văd cum funcționează chestia asta cu scrisul/publicatul zi de zi
* dacă am început cu 'mi-e frică' e ca și cum m-aș fi pronunțat deja, oricum.

Noroc de cele trei guest posts - unul de la Alexandra Scînteianu și două de la Alexandru Filimon, cărora le mulțumesc și pe această cale :)

Hai România !

săptămîna bloggerului chibzuit: ziua 7 - ultimul exces?

Iată că s-a încheiat și săptămîna bloggerului chibzuit - un experiment generat de o provocare (leapșă?) de la Chinezu. 

Iar Ziua 7, duminică 29 septembrie a arătat așa:
* 0 RON ! ZERO ! 

Am trișat puțin, recunosc: de pildă, sîmbătă mi-am luat țigări și pentru duminică, pentru că știam că duminică va ploua toată ziulica, n-o să am chef să ies din casă și, oricum, aveam de terminat chestii în legătură cu raportul final pentru proiectul Mediascapes. 

Am trișat și un pic mai mult, pentru că provocarea asta a venit și am acceptat-o fix într-o săptămînă de 'chibzuială' maximă. 
În primul rînd, una în care aveam de lucru pe brînci. 
Apoi, una în care aveam, deja, chestii de mîncare prin casă - în duminica anterioară venisem eu însumi, de la Focșani, cu o cobiliță de chestii, iar marți s-a întors, tot de la Focșani, și 'sub-chiriașa' mea, Emma, cu un rucsac de de-ale gurii, unul din acela, de student care se aprovizionează, o dată pe lună, de acasă.
În fine, a fost o săptămînă în care știam că principalele mele cheltuieli vor consta în aducerea telefonului și a tuturor 'utilităților' la zi, în așteptarea unei zile de luni 30 septembrie în care n-o să am o sumă mai mare pentru o plată absolut necesară...

Deci, într-o săptămînă, am cheltuit:
* 1100 RON - care s-au dus la bănci (foarte chibzuit am fost, dar nu intru în detalii la capitolul ăsta)
* 791 RON - plăți utilități
* 335.75 RON și 24.80 RON - să le spunem work-related expenses (telefon și Google storage)
* 98.91 RON - mîncare
* 16 RON - bere
* 2.5 RON - o gazetă
și...
țigările... Într-o săptămînă stressantă peste poate am cheltuit pe țigări 180.40 RON !!!

Acum niște ani, într-o zi în care nu am fumat decît o țigară jumate, m-am speriat mai tare și am ajuns la un prieten medic care m-a trecut printr-un set de analize, ocazie cu care am făcut și o radiografie pulmonară. 
M-am uitat la radiografie minute în șir. Arăta ok. După ani de fumat serios, arăta ok. Acela a fost un moment în care puteam s-o iau în orice direcție: puteam să-mi spun că plămînii mei arată ok după atîta fumat, deci, dacă mă las atunci, sînt 'salvat'; sau puteam să-mi spun că plămînii mei arată ok după atîta fumat, deci se poate :) A doua zi discutam cu un psiholog care mi-a confirmat că, dacă am impresia că fumatul îmi face rău o să-mi facă rău și dacă sînt convins că fumatul îmi face bine o să-mi facă bine (mă rog, de fapt 'binele' pe care contez). Așa că am continuat să fumez.

Sigur că fac excese: de stress, de țigări și, firește, de bani cheltuiți pe țigări :) Dar, pentru că în luna asta care se încheie astăzi, peste tot în lume se sărbătorește Luna Inimii, m-am gîndit că n-ar fi rău să recomand și altora să-și facă un control de rutină a colesterolului (care a fost disponibil gratuit toată luna septembrie în clinicile Medsana), pentru că verificarea colesterolului este un prim pas prin care îți poți da seama dacă inima ta este sănătoasă sau nu. 

   
Probabil că am și eu un colesterol de ne-pomenit. Dar vestea bună e că țigările pe care le-am fumat săptămîna trecută sînt niște țigări mai slabe (și mai ieftine) decît cele pe care le fumez de obicei - operațiune care reprezintă etapa a doua a unui plan în 4-5 pași de a o lăsa mai ușor cu fumatul. Urați-mi baftă !

săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 6)

Sîmbătă 28 septembrie a arătat chiar așa:
* 50.80 RON - țigări

Zi de finalizat un raport final. Tot fără comentarii...



'Săptămîna bloggerului chibzuit' este un experiment generat de o provocare (leapșă?) de la Chinezu. 

săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 5)

Vineri 27 septembrie a arătat doar așa:
* 25.40 RON - țigări
* 12.51 RON alimente (telemea de capră)
* 8 RON - bere (fără motiv)

Ce comentarii să am la o listă de cheltuieli ca aceea de astăzi...? Nu, azi nu...


'Săptămîna bloggerului chibzuit' este un experiment generat de o provocare (leapșă?) de la Chinezu. 

săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 4)

Sigur că atitudinea asta a mea față de structura veniturilor mi-a generat probleme cu două categorii de instituții: cu băncile și cu iubitele 'serioase'. Bănuiesc că nu e nevoie să explic de ce, pentru fiecare din cazuri :) 
Pe de altă parte, însă, asta mi-a generat o structură de plăți care e inevitabil 'chibzuită' - deoarece, atunci cînd îți intră în buzunar calupuri mai mari de bani doar de 3-4 ori pe an (și, în rest, doar mărunțiș), normal că trebuie să-ți administrezi banii extrem de sever pînă la tura următoare. Din păcate, n-a fost și cazul anului ăsta (unul de tranziție din punct de vedere al proiectelor) - iar modul în care fac plăți chiar săptămîna asta s-a nimerit, mai degrabă, atipic... 

Așa stînd lucrurile, joi 26 septembrie a arătat cam așa:
* 25.40 RON - țigări
* 335.75 RON - Vodafone (again)
* 165 RON - ENEL Energie Muntenia (o factură și un pic)
* 50 RON --> Raiffeisen Bank / rCHF L
* 50.40 RON - alimente (iaurt, chefir, Jaffa cakes, icre, pîine) 


'Săptămîna bloggerului chibzuit' este un experiment generat de o provocare (leapșă?) de la Chinezu. 

săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 3)

Nu am adorat niciodată munca 'la stat' - cu ore fixe de muncă, cu zile fixe de salariu, cu planuri de concediu făcute cu jumătate de an înainte, din astea... Am lucrat 'la stat' doar 
* înainte de '90 (m-am dus la o slujbă din octombrie 1987 pînă în 23 decembrie 1989 - deși, din punct de vedere legal, mi-am luat transferul de-acolo deabia în martie 1990) și
* între august 2000 și aprilie 2002 (o slujbă absolut onorabilă, de altfel, la care mi-am anunțat demisia în februarie, dar cu 'intrare în vigoare' în aprilie, imediat după finalizarea unei etape importante dintr-un proiect de 2 milioane de euro în care eram implicat acolo; nouă ani mai tîrziu, instituția respectivă mi-a acordat un premiu de excelență).
În nici-una din aceste perioade nu am avut venituri numai din sistemul public: înainte de '90 scriam la diverse gazete (nu doar studențești), iar în 2000-2002 am încasat bani și din scris și din proiecte. Inclusiv din acest motiv, nu mi-am pus niciodată problema că ar trebui să mă agăț cu orice preț de un loc de muncă într-o instituție publică (firește, asta e valabil mai degrabă pentru perioada de după 1989, pe timpul comuniștilor treaba era un pic mai complicată). Stress-ul muncii într-o instituție publică venea la pachet cu un preț pe care nu eram dispus să-l plătesc, în nici-un caz doar de dragul grijilor pentru 'vechime', pensie sau siguranța unei sume (mici) încasate cu regularitate, lună de lună.

Așa stînd lucrurile, miercuri 25 septembrie a arătat cam așa:
* 2.50 - presa noastră de ziare (Cațavencii)
* 28 RON - țigări
* 285 RON - GDF Suez (cam două facturi jumate)
* 50 RON --> BCR / cc L
* 24.80 USD - Google (storage plan)
* 8 RON - bere (întîlnire de lucru Citit În)


'Săptămîna bloggerului chibzuit' este un experiment generat de o provocare (leapșă?) de la Chinezu. 

săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 2)

Am învățat acum niște ani că oamenii se raportează la banii pe care îi cîștigă în două moduri: fie își adaptează nevoile la venituri (și atunci calculează și economisesc și se limitează permanent la 'ceea ce-și permit') sau își adaptează veniturile la nevoi (și atunci caută permanent noi surse de venit care să le permită 'să-și permită'). N-am făcut parte niciodată din prima categorie...

Marți 24 septembrie a arătat cam așa:
* 25.40 RON - țigări
* 36 RON - alimente (telemea de capră, zahăr brun)
* 341 RON - întreținere apartament (iunie - august 2013)



'Săptămîna bloggerului chibzuit' este un experiment generat de o provocare (leapșă?) de la Chinezu. 

săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 1)

Cică săptămîna asta o să fie (și pentru mine) una a 'bloggerului chibzuit' :) 

Provocarea (leapșa?) vine de la Chinezu: 

Adică timp de o săptămână o să îmi notez fiecare bănuţ pe care îl dau, cui îl dau, pe ce îl dau, la ce oră îl dau, adică notez tot, nu o mai lungesc. Şi la finalul săptămânii o să fac un bilanţ al cheltuielilor mele personale. Şi o să trag nişte concluzii. Care, sunt absolut sigur, o să mă doară rău. Rău de tot. În fiecare zi o să scriu raportul financiar (sau cum să îi zic) al zilei anterioare. Şi discutăm pe el.

Încă nu mi-e clar dacă o să scriu în fiecare zi sau doar de două ori sau doar odată, la sfîrșitul săptămînii. Mie nu cred că o să-mi iasă asta cu notatul orei. Dar am acceptat provocarea pentru că, total întîmplător, săptămîna asta e una semnificativă pentru mine din punct de vedere financiar (lunea viitoare o să fie mai clar de ce) - drept care mi s-a părut un experiment interesant. 

Deci, luni 23 septembrie, deci...

* 750 RON --> Raiffeisen Bank / cc D
* 250 RON --> Raiffeisen Bank / rCHF L
* 25.40 RON - țigări

campanii...

Două din textele care au apărut aici în ultimele zile au tag-ul / label-ul / eticheta 'campanie'. Acest tag o să mai apară pe-aici o vreme - ocazional, cîteodată, în zilele și săptămînile următoare... 

Nu mă judecați foarte aspru. Luați, vă rog, textele etichetate astfel așa cum încerc să le văd eu, ca pe niște exerciții. Pe de o parte, așa cum sugeram în altă parte, era limpede că din jurnalismul meu narativ avant la lettre s-a cam ales praful cam pe cînd, de la un moment dat, ajunsesem să scriu aproape exclusiv propuneri de proiect și rapoarte, manuale și alte din astea. De altfel, la momentul acestui interviu, mi s-a spus cît se poate de tranșant că s-ar putea să am dificultăți în a mai întoarce pe-acolo. M-am strîmbat, normal. Pe de altă parte: niciodată, nici chiar în perioada de radio petrecută în Praga, n-am scris în absolut fiecare zi. Astfel încît, combinația asta de pîrghii mi-a sugerat că ar fi un exercițiu util ca, o perioadă, doar o perioadă, să apară pe-aici și texte cu tag-ul 'campanie' - ca o formulă, discutabilă dar eficace, prin care a) să scriu zilnic, inclusiv pe 'subiecte impuse', ca ziariștii 'serioși', dar b) cu oportunitatea pe care aceștia nu prea o au, și anume de a pune astfel de subiecte în orice poveste îmi trece mie prin cap. Firește că sper să nu se strecoare nimic absolut penibil printre astfel de texte - ca și printre oricare altele, normal... Cu atît mai mult cu cît e limpede că, atunci cînd o se întîmple asta, în anul de grație 2013, există toate condițiile să aflu extrem de prompt atunci cînd nu-mi mai funcționează ambreiajul online :)

Later edit. Mi-am dat asta că trebuie să scriu și asta - deși ia timp (da, tot cu un deget scriu!) :) Ziceam, tot în altă parte, că sînt online din 1995 (din septembrie 1995 pînă în octombrie 1996 m-am aflat în Praga, apoi Budapesta, apoi iarăși Praga - cu trebi la Central European University și Radio Europa Liberă). Urmăresc, deci, discret, bloggerii și blogging-ul 'de cînd s-au născut' :) Iar cînd am făcut, în cele din urmă, pasul decisiv cu Brînzoaice cu gem am fost, să zicem, 'încurajat' și de conceptul foarte-foarte funcțional al Blogal Initiative - de care am auzit de la Chinezu. Nu-mi propun (acum) să discut de ce anume conceptul Blogal Initiative e cool, așaa, în sine - dar dacă ați dat vreodată, online, peste vreun competitor cu intenții măcar vag similare (SuperBlog sau BlogAwards), o să fie foarte ușor să vă dați seama de ce. Atît! Over to you...