live, love, make noise... and eventually eat

I-am spus, am reușit să-i spun, ca să fie clar: în ciuda aparențelor, atunci cînd voi cîștiga la loto, nu-mi fac bagajele pentru Bucureștiul iubit - ci, în funcție de magnitudinea sumei, pentru Barcelona sau, după caz, Lisabona. Iar orașul/teritoriul cu nume din cinci litere rămîne doar o metaforă pentru dispariția de pe fața Pămîntului as mapped by Google. 

N-am cîștigat nici duminica asta la loto (în bună parte pentru că nu am jucat - potul cel mare s-a luat, joia trecută, pe undeva prin Craiova, și eu nu joc decît cînd reportul la categoria I depășește un milion de euro), dar nu strică să mă pregătesc...

de ce am urmărit, minut cu minut, meciul de fotbal dintre barcelona și juventus...

...și nu prea m-am uitat la România vs. Irlanda de Nord - de care am și uitat, pînă după începutul reprizei a doua, cufundat fiind într-o conversație online despre Povestesc Piatra Neamțul...

Exact acum un an scriam chestia asta - care a rămas în drafts. Cui ar fi putut să-i pese de ce am urmărit, minut cu minut, meciul de fotbal dintre Barcelona și Juventus...? Și ce să caute pe blogul ăsta un text despre fotbal...? :> Are, firește, ce să caute. Cu atît mai mult cu cît putea să apară și acum un an, acum o lună, sau ieri (înaintea meciului cu Elveția, adică). Așa că apare acum - că așa era replanificat. Deabia după ce luasem decizia de replanificare, am descoperit că, în el, aș putea să explic și cum mă pregătesc eu înaintea meciurilor României de la Campionatul European [de fotbal] de dragul Penny Market, suporterul oficial al echipei naționale.Deși, dacă mă limitam la asta, articolul ar fi fost foarte scurt: cum adică cum mă pregătesc ? cu un stoc solid de antinevralgice, normal !   

***

M-am uitat, deci, la meci [Barcelona - Juventus, da?]. De fotbal. Din cauză de balet și de poveste.

Eu nu prea am jucat fotbal cînd eram mic. Pentru că făceam parte din categoria celor care erau, mai degrabă, trimiși să stea în poartă, am devenit doar un fundaș-mijlocaș dreapta rezonabil. Mi-am dezvoltat o precizie bunicică în execuția unor centrări din faze fixe și mi-am perfecționat o lovitură interesantă cu ristul exterior (deci, cu efect). N-a fost așa rău, zău că n-am suferit că nu dădeam eu cele mai multe goluri - și că, după gol, nu eram eu, de regulă, cel responsabil de expedierea, către fetele din tribune, a unor grimase victorioase...
Dar, nefiind chiar o fire contemplativă, am zis întotdeauna că prefer să joc [fotbal] decît să privesc. 

Ok, sau să citesc... Pentru că am învățat foarte mult despre Anglia și englezi din Fever Pitch al lui Nick Hornby. Și foarte multe despre pămînteni din Unseen Academicals al lui Terry Pratchett. Cum să zic, Fever Pitch, un jurnal în care diversele capitole sînt 'subtitrate', datate cu meciuri și rezultate, mi-a explicat în detaliu ce înseamnă fotbalul pentru englezi, ce loc privilegiat în viața lor socială ocupă stadionul (și prin lor înțeleg englezi de toate sexele și toate vîrstele) și cum se împacă viața de suporter cu universul. Iar Unseen Academicals - cred că sîntem de acord că, orice temă ar avea un roman de-al lui Pratchett, aceasta e, întotdeauna, doar un pretext. 

Dar să revenim... Mă uit rar 'la meci' - nu prea îmi ies mie reuniunile cu bere și semințe, în ciuda oricărui interes 'antropologic'. Dar mă uit, ocazional, 'de drag', din două motive: ca să văd balet și ca să 'văd' poveste. 

Balet. Mai țineți minte golul lui Rakitic de acum un an (și un pic) ? Cu siguranță că nu, pentru că, în universul ăla (și, hmmm, atunci cînd nu e vorba de Messi), nu a contat atît golul propriu-zis, cît cum anume s-a ajuns la el. 

Rakitic's goal #FCBLive #UCLfinal pic.twitter.com/YK0hV6d3Ks

— FC Barcelona (@FCBarcelona) June 6, 2015

Sigur că nimeni (în afară de mine?) nu se uită la fotbal să vadă așa ceva. Dar odată ce-ai văzut așa ceva, odată ce ai perceput posibil minunata geometrie a unui meci de fotbal, vrei mai mult. Antrenorul echipei de fotbal a Unseen University din Ankh-Morpork, Discworld, știe asta.

‘Just had a look in at the Hall,’ said Ridcully.‘
Yes, Archchancellor?’
‘Our lads were all doing ballet.’
‘Yes, Archchancellor.’
‘And there were some girls from the Opera House with those short dresses.’
‘Yes, Archchancellor. They’re helping the team.’
Ridcully leaned over and put huge knuckles either side of the paper Ponder was working on.
‘Why?’
‘Mister Nutt’s idea, Archchancellor. Apparently they must learn balance, poise and elegance.’
‘Have you ever seen Bledlow Nobbs try to stand on one leg? Let me tell you, it’s an immediate cure for melancholy.’
‘I can imagine,’ said Ponder, not looking up.
‘I thought the idea was to learn how to kick the ball into the goal.’
‘Ah, yes, but Mister Nutt has a philosophy.’

Poveste. Orice meci de fotbal are o poveste - un context, un fundal temporal, niște personaje, din astea. Meciul e important pentru povestea din spatele lui, e ca un episod într-un serial. Firește, fiecare își alege povestea care îl interesează - binging is selective :) Nu sînt multe de explicat aici.

Revenind, acum, la fotbalul românesc... Are povești pe săturate, nimic de spus. Dar balance? poise? elegance? Orice meci al unei echipe românești mi se pare o miuță dezarticulată, o busculadă în care jucătorii se găsesc rareori unul pe celălalt, și în nici-un caz conform vreunei scheme de joc - prevăzute sau intuite ad-hoc. Nu știu cine mi-a explicat odată că, în fotbal, atunci cînd primești mingea trebuie să știi deja ce se va întîmpla cu ea în secunda imediat următoare. Cu siguranță că vorba asta era ori o prostie, ori vreo invenție decadentă occidentală, pentru că n-am văzut-o aplicată în vreun meci al unei echipe românești. Nu de la prima repriză a meciului Dinamo Kiev - Steaua (scor 1-4, în 2006) încoace, în orice caz...

Am văzut prima repriză a meciului cu Franța în ploaie, la un ecran amplasat 'în piața publică' și a doua repriză acasă. M-am uitat și la meciul cu Elveția în timp ce. Și o să mă uit și la cel cu Albania - tot în timp ce (sigur, dacă Albania mai rezista vreo 6-7 minute în meciul cu Franța ar fi fost ceva mai interesant). Fără nici-o miză.
Și-acum întrebați-mă din nou: cum te pregătești înaintea meciurilor României de la Campionatul European ? Poate ar trebui să zic: cumpărînd de la Penny Market ingrediente pentru cîte un picnic nocturn în cîte o intersecție majoră din oraș. Pentru că, în timpul meciurilor naționalei României, orașul (ăsta) e pustiu, pe străzi nu e nici țipenie de om - deci poți juca șotron în perimetrul oricărui sens giratoriu, iar grafferii pot picta absolut orice clădire din oraș. Păcat, însă, că n-avem grafferi pe-aici - deci.

aigua català

eu vara nu scriu (2)

Da, cînd am scris ieri telegrama aia despre ce bine mi-ar fi acum în Plaça del Pi, știam deja de atacul armat din Barcelona. Însă, zău, un oraș ca ăsta nu merită boicotat pentru un incident cu adevărat izolat. 
În primul rînd, pentru că e un oraș adevărat. Arată ca un oraș, se comportă ca un oraș, deci e un oraș :) În al doilea rînd, pentru că toți designerii geniali posibili și-au făcut de cap pe străzile și prin clădirile lui - și asta nu numai în centrul centrului, zău ! În al treilea rînd, pentru că, în pauzele de muncă, toți acești creativi nemaipomeniți umblă pe lîngă tine pe stradă, beau cu tine o sangria, stau alăturu de tine pe bordură în Plaça Reial.
Și încă nici n-am pomenit de Razzmatazz :) Eh, cum cine-i Razzmatazz, mai căutați și voi pe Google...

Căci azi - o telegramă desptre Londra. Mai exact, Leicester Square.

Nu există să am drum prin Londra, fie și pentru cîteva ore, și să nu ajung în Leicester Square (pînă anul trecut era pe lista scurtă și Waterstones-ul de la Piccadilly Circus, dar uite că s-a întîmplat - a trebuit să aleg între ele și am ales Leicester Square).   

Dacă există, în Europa, un templu al filmului, apăi acolo e: Leicester Square e înconjurată de cele mai faimoase săli de cinema de pe continent, iar perimetrul ei (sigur mai puțin de două hectare) a văzut mai multe covoare roșii decît intrarea în sediul guvernului României, de pildă. 

Să știți că nu toată lumea stă pe iarbă, sînt și niște băncuțe acolo - dar prea puține. Dar, mă rog, oriunde ai sta în Leicester Square cu un Starbucks în mînă te afli (ok, mă aflu), temporar, în centrul lumii.

Revin și mîine. Alt oraș, nici-o plajă (sîc).   

eu vara nu scriu (1)

Auzi colo: cică de unde-mi place mai mult să scriu vara ?

NU de aici, asta e clar !

În mod evident, n-am mai scris nici măcar prostii de cînd s-a dezlănțuit vara. Într-un fel, mă simt ușurat - n-o să mai cîștig și ediția curentă (a opta) a Campionatului Național de Blogging al Blogal Initiative. Trei ediții la rînd e suficient...
N-o fi de vină doar orașul - dar combinația cu vara e letală.

Pentru toți cei care trec, turiști, prin Piatra Neamț, orașul este foaaarte frumos ! atîta verdeață, atîta liniște ! și turnul acela...! Pentru oricine stă, în oraș, să zicem mai mult de trei ore, nu e ca și cum frumusețea ar păli în vreun fel, dar ar căpăta niște nuanțe crepusculare. 
Twin Peaks, asta îmi vine în cap. Nu, nu 'I've never seen so many trees in my life' Twin Peaks :) Ci 'nothing is what it seems' Twin Peaks. În Piatra Neamț, mall-ul nu este mall. Sensurile giratorii nu sînt sensuri giratorii. Teatrul forum nu e teatru forum. Dar căldura e căldură - o căldură semi-solidă, un cașcaval prin care te scurgi ca un șoarece năuc de la oră la alta. 

ACEST șoarece și-ar dori, normal, să fie într-o serie de alte locuri. O s-o iau pe rînd. Dar scurt - căci, așa cum v-am spus, eu vara nu scriu !

Mai întîi și la-nceput: în Barcelona, în jos pe La Rambla, apoi spre stînga-înapoi la Liceu, o găsiți destul de lesne pe Plaça del Pi. 

Dup[ cum vedeți, sînt de toate acolo: o catedrală (Santa Maria del Pi), o succesiune de piațete în jurul ei, terase, umbră de la portocali... Și, bonus: multă lume care nu discută despre Hala Centrală sau despre Ponta.

O să revin, că tocmai mi-am adus aminte că vara nu scriu, dom'le...

   

unde fugim de-acasă: top 3, de început de iarnă !

O să încep să scriu, curînd, despre multe orașe în care aș vrea să mă aflu iarna asta, numai să nu mă tot chinui cu zăpada din București - mutată, succesiv, de pe stradă pe trotuar și, apoi, înapoi pe stradă. Deocamdată doar cîteva vorbe, cît să vă conving să dati o tură pe e-avion, să vedeți ce vă așteaptă (numai vești bune, zău!) atunci cînd începeți să vă planificați decembrie și revelionul.    

Barcelona e destinația mea numărul 1 de ceva vreme, fie iarna, fie vara. Iarna sigur e mai bine, pentru că acolo e toamnă. Sau primăvară. E adevărat că atunci cînd am ajuns eu prima oară în Barcelona, era (tot) noiembrie. Am aterizat miercuri seara la 19 grade - vreme de tricou, fără discuție. Joi am fost toată ziua într-o conferință - stors de căldură în sacou. Vineri am fost toată dimineața și un pic după prînz în aceeași conferință. Spre cinci după-amiaza eram pregătit să-mi scot din nou tricoul pe-afară, la joacă, dar a început să ningă ! Și pentru că, în Barcelona, nu mai ninsese de (parcă) 35 de ani, orașul acela cît Bucureștiul a fost răpus de o pană de curent care a ținut o oră. Apoi a venit curentul vreo 15 minute, dar a picat din nou încă vreo 40. Fabuloasă experiență - de care o să povestesc altă dată, pentru că iar n-o să ningă, acolo, alte cîteva zeci de ani, deci puteți să luați liniștiți, iarna, calea Barcelonei :) Neapărat: nu-i luați în serios pe gomoșii care vă spun să ocoliți La Rambla că e aglomerată și kitsch - convingeți-vă singuri dacă e adevărată chestia asta și, în caz că e adevărată, dacă vă pasă suficient ! 

Praga era destinația mea numărul 1 înainte să pășesc în Barcelona. Eu am un stră-străbunic ceh și eram îndrăgostit de filmele cehești pentru copii (cu multe-multe fetițe foarte blonde) care circulau, în România, cu ceva timp înainte de Arabella - deci am pășit, prima oară, în Praga, cu reverență, nu alta ! E drept că aveam ochii foarte mici de la cele circa 42 de ore nedormite care precedaseră descinderea mea acolo, dar tot reverență aș numi-o. Iar 13 luni mai tîrziu, cînd am plecat înapoi, cu cățel, purcel și familiile lor, sărea cămeșa de pe mine, nu alta... Dar dacă nu locuiam acolo mai bine de un an nu știam să vă spun că, aproximativ între octombrie și aprilie, Praga este înfiorătoare (că orașul ăsta nu e pe malul Mediteranei, ca altele) - cu o excepție: perioada sărbătorilor - ceea ce vă doresc și vouă, și anume în Staroměstská, piața mare cu primărie și ceas cu figurine și vin fiert și multe alte alea ! Și în hectarele de oraș vechi din jurul ei...  

Lisabona e o descoperire de dată mai recentă - deși am pășit acolo cu zece ani în urmă (și am fentat un hoț de buzunare încă din autobuzul cu care veneam de la aeroport) și deși în Lisabona am cunoscut-o pe caipirinha, deabia după ce m-am întîlnit și cu Porto am început s-o apreciez cum se cuvine. Datorită unor parteneri (de proiect) prietenoși și dragi - ceea ce, de asemenea, vă doresc și vouă, fie într-una din tavernele sau cluburile din Baixa, fie pe malul estuarului lui Tejo (că Lisabona nu e chiar pe malul Atlanticului - ceea ce e foarte bine, pentru că nu vă bate vîntul). 

Dacă te-am convins (pînă acum am tot vorbit 'la plural' pentru că nici în Barcelona, nici în Praga, nici în Lisabona nu e de mers de unul singur, mai ales iarna!), devino și fan-ul paginii E-avion și descoperă super-oferte de Black Friday. Dar numai dacă ai mai puțin de 5000 de prieteni pe Facebook - că ți-i faci acolo pe restul, garantez :)