birocraţie europeană şi euro-jargon: o scurtă iniţiere + 25%

În 2009, într-o perioadă mai spectaculoasă pentru mine și pentru Asociația Epsilon III, Adina Popescu mi-a luat un interviu pentru Dilema Veche. Varianta care a apărut la gazetă se află pe-aici: Birocraţie europeană şi euro-jargon: o scurtă iniţiere. 
Versiunea inițială era ceva mai lungă. Iat-o (proaspăt regăsită pe un hard extern), așa cum a plecat ea de la mine către editor. 

Ai fost ziarist. Ai trăit “din interior” cea mai entuziastă și mai exaltată perioadă a presei românesti, cea de la începutul anilor ’90. De ce nu mai lucrezi în presă? A existat un moment în care ți-ai pierdut entuziasmul?

În mai 1994, după ce cotidianul la care lucram și-a încetat brusc apariția, am dat concurs pentru un post de coordonator de program la o organizație neguvernamentală importantă. În toamna aceluiași an, am început să lucrez pentru Radio Europa Liberă, fără să-mi părăsesc slujba de la respectivul ONG. Ulterior, deși am continuat să colaborez pentru varii publicații și să lucrez pentru Europa Liberă pînă în 2004, într-o formă sau alta (inclusiv 13 luni la sediul central din Praga), n-am mai lucrat niciodată full-time în presă. Pur și simplu n-am mai detectat instituția de presă românească în care tabloidizarea nu dă un flit semnificativ coerenței demersului jurnalistic și, nu în ultimul rînd, limbii române…J În plus, din 1996, m-am ocupat full-time de proiecte în cadrul unor organizații neguvernamentale în care am avut rol de conducere – așa că m-am gîndit că, în acest mod, fac lucruri mai utile. Și, firește, a contat micșorarea semnificativă a numărului de șefi…J

Cum ai defini “meseria” ta de acum?

De principiu, administrez proiecte cu o finalitate educațională, preponderent finanțate din fonduri europene – în colaborare cu parteneri europeni din… din circa cinsprezece țări. Sunt formator (sau trainer, ca să înțeleagă tot oengistul), sunt evaluator, scriu, editez, traduc, fac aproape tot ce e de făcut într-un proiect de acest tip. Și, ocazional, cînd între mine și un potențial conflict de interese se află o distanță considerabilă, fac parte din echipe care evaluează solicitările de finanțare ale altora – sau sînt evaluator extern în proiectele sau programele deja finanțate ale altora.

afk?! wtf... (3)

În 1999, accesul la net era tare fix. Erai fie afară, la joacă - fie țintuit la birou, în fața unui computer, legat ombilical de perete cu un cablu electric și unul de date. Și cu unul de ecran, acesta fiind mai mare (și mai greu) decît computerul. Nimic mobil. A fi online era ca în filmele care rulează în mințile părinților atunci cînd se plîng că odraslele petrec prea mult timp în fața computerului: spațiu înghesuit (demisol?), puțină lumină, probabil fum de țigară, mașinării care zumzăie și pufăie... Da, de regulă un internet cafe ! :)

Nesănătos mediu ! Dacă poți conversa doar online, fără să-ți vezi interlocutorul la față, pierzi repede controlul asupra discursului: începutul lui 1999 a marcat spargerea, în nu mai puțin de patru 'bucăți', a celui mai mare 'grup de discuții' *românesc* al copilăriei net-ului, Romanian Lobby a lui Ted Lungu - ca urmare a disputelor generate de intervenția NATO în Iugoslavia. Drept care în România, acolo unde era posibil, socializarea online se muta repejor în offline pe vremea aceea - dar, firește, pe caste. IRCiștii demisolurilor nu se întîlneau, firește, în aceleași locuri cu corporatiștii utilizatori de ICQ. Emigrații în Canada, reîntorși în vacanță în România, își programau întîlniri cu noii buddies/pals. Și demarase, deja, segregarea 'tematică'. După o primă etapă, de grupare a surferilor online pe criterii geografice, se declanșase procesul firesc al redistribuirii lor în funcție de interese și hobby-uri. 

În acest context a apărut și [romania_eu_list]. A doua finanțare pentru EuroAtlantic Club, și aceea cu bucluc, se încheiase și interesul pentru tematică era testat. Publicul său rămăsese, cumva, 'în aer'. Așa că, fondarea [romania_eu_list] pe (pe-atunci) egroups.com era o soluție naturală. A existat și perspectiva unei mărunte recompense financiare - pentru că egroups.com promitea o micuță sumă de bani pentru toți cei care demarau e-grupuri pe platforma lor și le dezvoltau pînă la un anumit număr de membri pînă în ianuarie 2000. Așa că, pe 30 octombrie 1999, debuta [romania_eu_list].
N-am strîns respectivul număr de membri în timp util - și chiar dacă o făceam, e foarte puțin probabil că aveam cum să fiu plătit, din SUA, în România anului 2000. Dar e-grupul a demarat binișor. Dincolo de știrile de care mă ocupam eu, miza era ca grupul să genereze conversații și, în aceste conversații, să intre, treptat și coordonatorii de programe de finanțare din fonduri europene care să anunțe, pe e-grup, astfel de oportunități și să răspundă la întrebări. 
Debutul, în această paradigmă, n-a aparținut vreunuia din amicii mei din FDSC, ci Florentinei Anghel, de la Agenția Națională SOCRATES - care, pe 11 ianuarie 2000, a dat un șut mărunt, dar decisiv, tinerei [romania_eu_list], povestind online de componenta Grundtvig din cadrul programului Socrates II. După acest episod și-au făcut și alții curaj, iar [romania_eu_list] a crescut exponențial, rămînînd, pînă în 2006, 'cel mai mare' e-grup de limbă română din lume (cînd a fost depășit, ironia soartei, de [romstudyabroad]). 

Digipedia.ro nu exista încă. Dar ajungem și acolo...:)    

afk?! wtf... (2)

E de neimaginat, astăzi, ce însemna ca un 'civil', ne-programator și ne-tehnician IT, să aibă net 'pe cablu' în 1997. 
1997 începuse prost (devalorizarea agresivă a leului în februarie-martie), dar din aprilie, respectiv mai, românii căpătaseră Connex, respectiv Dialog, primele două rețele GSM, ca să se plîngă unul altuia despre asta - deocamdată doar cunoscuților din țară. Am devenit și eu client Connex în august 1997 grație unui telefon Philips gigantic, adus din Norvegia - dar nu prea aveam cu cine să-l folosesc, nu ? Noroc de internet - de primele chat rooms și de IRC... Am fost instruit de persoane pe care nu le văzusem și n-aveam să le văd niciodată din Slovenia și din Malta, apoi din Canada și din Norvegia. Pînă în 1997 călătorisem doar (în ordine) în Bulgaria, Ungaria, Austria, Moldova, Polonia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Cehia, Germania, Slovacia. Locuisem pentru mai mult de o săptămînă în cinci din țările de mai sus. Dar odată cu apariția unei formule de comunicare sincronă online...

Cînd am ajuns prima oară în Malta (cred, în 2004) n-am căutat să mă întîlnesc cu nici-una din persoanele cu care conversam online în 1997-8 și nici nu știu dacă adolescenta norvegiană care intra pe IRC ca 'Petrescu' (pentru că era fan a lui Dan Petrescu, pe-atunci la Chelsea) e aceeași cu super-campioana de ski de cîțiva ani mai tîrziu. În România încă nu era momentul pentru proiecte internaționale, dar unii din viitorii parteneri erau acolo, pe ecran, la secunde distanță. Aveam hard-ul burdușit cu documentație fabuloasă, inclusiv cărți și scenarii de film - dar comunicarea cu oameni pe care, altfel, nu i-ai fi întîlnit niciodată, n-ai fi știut niciodată că există, era frișca absolută a acelor ani. Și a tuturor anilor ce au urmat...

Și totuși: în 1997, Corneliu Bjola și cu mine am demarat EuroAtlantic Club, un site foarte experimental, cu o finanțare pentru doar patru luni de la Fundația Soros. Un an mai tîrziu, în iulie 1998, un proiect de EuroAtlantic Club mai complex, de un an, a smuls o finanțare și mai mare de la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Din păcate, această a doua finanțare n-a fost disponibilă decît din luna 9 a proiectului (nu din vina noastră), așa că noul site a funcționat în regim de avarie pînă în toamna următoare - cînd, ca să recuperez acumulările din timpul proiectului, am demarat, pe 30 octombrie 1999, [romania_eu_list], care există și astăzi. Peste 7600 de abonați, not that bad... Din epoca pre-[romania_eu_list] n-a rămas mare lucru: dacă operez un search după *euroatlantic club romania* îmi mai apare și acum, în prima poziție, acest link din martie 1999, cînd EuroAtlantic Club era instalat, provizoriu, pe platforma de la fortunecity.com. Dar mai nimic altceva... 

1999 era, de-acum, însă, anul în care am evadat în primele proiecte europene de tineret (Sopron și Praga) fără computer, dar și anul ICQ-ului și cel în care m-am și întîlnit, prima oară, afk, cu persoane pe care le citisem doar pe ecran. 


Digipedia.ro nu exista încă. Dar ajungem și acolo...:)    

leru-i ler și bradu-i brad

După cum știți, joi 12 decembrie la ora 13 m-am prezentat la hotelul Radisson Blu, în București, unde Reprezentanţa Comisiei Europene în România și Biroul de Informare al Parlamentului European în România îi premiau pe cîștigătorii ediției 2013 ai concursului Reporter European - printre care și subsemnatul (premiul III la categoria Blogger European, alături de Anamaria Ghiban și Irina Bartolomeu). Premiul meu a constat într-un bestial iPad 4, pe care, deși l-am configurat și folosit, încă îl țin în celofanul ăla cu care a fost livrat, ca să nu-l bruscheze admiratorii - că tare chipeș mai e !

Profit, deabia acum, de faptul că mi-a ieșit în cale aplicația Bradul mulțumirii a lui Kanal D ca să-mi țin aici o fracțiune din discursul de acceptare a premiului pe care n-am mai apucat să-l rostesc joi :) Căci n-o fi premiul ăsta vreun Oscar, dar tot e o primă validare importantă venind din afara comunității bloggerilor - deci am de mulțumit la multă lume pentru (de data asta) traseul către interesul și atașamentul față de Uniunea Europeană și instituții de-ale ei. Și, în definitiv, de ce n-ar fi ăsta un moment bun pentru mulțumiri...?


Cronologic, deci: mulțumesc, în primul rînd părinților (chiar așa!), Rodica și Ioan Branea, pentru foarte multe - dar, în acest context, pentru că m-au scos pentru prima oară din țară. Chiar dacă doar pînă la Varna, cu pașaport colectiv, doar o jumătate de zi - tot 'străinătate' se cheamă... Și mi-au susținut (decisiv) a doua ieșire din țară - încă din martie 1990, cînd am prins, în Austria, fix primele (și următoarele) efecte internaționale ale păruielii din același martie 1990 în Tîrgu Mureș - o experiență de neprețuit.

Mulțumesc profesorului meu de engleză din clasa a opta, Florin Irimia, cu care am continuat să lucrez și în timpul liceului, pentru admiterea la facultate(a de filologie). Știam eu ceva engleză, din filme și cărți (și: da, făceam engleză, la școală, din clasa a cincea, dar nu cred că se pune) - dar primul meu profesor veritabil de limba engleză el mi-a fost.

Mulțumirile mele sper să ajungă, cumva, și la minunatul Radu Pascal, care mi-a fost redactor șef adjunct la Tinerama (1990-1993), apoi șef de secție 'externe' (1993-1994) la Ultimul Cuvânt - un dascăl adevărat de jurnalism și de politică externă. 

Apoi, mulțumiri Ancuței Vameșu, care ne-a pilotat prietenește, în 1995, pe Eugenia, pe Sabina și pe mine, către prima candidatură de proiect (elaborat și cîștigător) cu co-finanțare din fonduri europene, primele Phare din România - și cu care am petrecut, apoi, niște ani fabuloși la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Mulțumiri, pe nerăsuflate, pentru The Rt Hon. the Lord Wallace of Saltaire (pe care poate vreți să-l numiți doar profesorul William Wallace) care, tot în 1995, m-a pescuit dintr-o mînă de candidați români pentru o bursă la programul de MA în International Relations & European Studies al Central European University (în Praga) - ceea ce m-a basculat, literalmente, către o nouă viață (aici sînt foarte multe de povestit - normal, altă dată).
  
Mulțumiri, tot în acest context, scriitorului și criticului Ion Bogdan Lefter, care m-a susținut decisiv, odată ajuns în Praga (în septembrie 1995), să lucrez în studiourile centrale ale Radio Europa Liberă (cu care colaboram, deja, din 1994).  

Mulțumiri profesorului Corneliu Bjola, împreună cu care am dres, în 1997, primul site (cu un incipient serviciu de știri) focalizat pe procesul de integrare europeană a României (EuroAtlantic Club). Fără de care poate că n-ar fi existat, ulterior, nici [romania_eu_list].

Mulțumiri Florentinei Anghel care, în ianuarie 2000, a dat un șut mărunt, dar decisiv, tinerei [romania_eu_list] - și care este sursă de inspirație pentru toate proiectele fabuloase dezvoltate de mine și echipa din preajma mea, din 2000 încoace, prin programele Socrates II, Învățare pe Tot Parcursul Vieții și Tineret în Acțiune. 

Și, firește, mulțumiri lui Nicolae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, căruia nu prea cred că i-am răsplătit încrederea pe care a avut-o în mine în perioada în care am lucrat (sub conducerea sa) la Institutul European din România (2000-2002) - dar dacă e chiar așa, n-a lăsat să se vadă mai nimic atunci cînd mi-a înmînat premiul joi...

În fine, mulțumiri juriului care a decis atribuirea premiilor: Ioana Avădani, Cristina Bazavan, Carmen Praja, Mădălina Mihalache, Luca Niculescu și, ultimul-dar-în-nici-un-caz-cel-din-urmă, Cristian China-Birta / Chinezu. Pentru că au avut răbdare să mă citească și n-au rîs prea tare de mine... Cu o fundiță specială pentru Chinezu și a sa Blogal Initiative, care au facilitat această înșiruire de acknowledgements și care mi se pare cea mai funcțională platformă de suport pentru bloggeri autohtoni - 'europeni' sau 'în-curs-de-a-deveni-europeni' :)


Cam asta-i. Și-acum, dacă ați ajuns pînă aici, poate aveți, și voi, de mulțumit cuiva - și dacă da, de ce n-ați face-o cu ajutorul aplicației Bradul mulțumirii a lui Kanal D ?


*** Acuma, zău: nici nu se punea problema să aflați ceva despre ler din acest text - dar pentru asta, vă rog să apelați cu multă încredere la Călin Hera. 

grundtvigers - acum și pe facebook

Deși în România exista o Agenție Națională Socrates (într-o formulă strict operațională) încă din 1997, instituțiile din România nu au început să afle en masse despre Socrates (un program al Uniunii Europene dedicat finanțării inițiativelor educaționale la toate nivelele, cu excepția celor vocaționale), decît în anul 2000, odată cu exercițiul financiar european 2000-2006. Pe vremea aceea nu exista Facebook și nici orice altă social media - pentru că nu se produsese saltul la web 2.0. Așa că, principala formulă de a face circulația să circule eficient era via e-grupuri. 

Inițiasem, pe 30 octombrie 1999, [romania_eu_list] (pe atunci, @egroups.com) ca "un spațiu de dezbatere și de schimb de informații privind eforturile României de integrare în Uniunea Europeană și oportunități de finanțare din surse europene". Pe 11 ianuarie 2000, Florentina Anghel, coordonator al sub-programului Grundtvig (educația aduților) a anunțat existența programului Socrates și a oportunităților de finanțare oferite prin sub-programul Grundtvig pe un [romania_eu_list] care avea, la vremea respectivă, puțin peste 200 de abonați. Lucrurile au mers atît de bine online încît, 6 luni și ceva mai tîrziu, apărea (da, la propunerea mea) și [grundtvigers], ca e-grup dedicat beneficiarilor și interesaților de acest sub-program. Cîțiva ani și cîteva mii de mesaje mai tîrziu, [grundtvigers] devenea canal oficial de comunicare al sub-programului. 

Au trecut anii, programul Socrates s-a integrat, din 2007, în programul Învățare pe Tot Parcursul Vieții - care se transformă, din 2014, în programul Erasmus+. În Erasmus+ nu va mai exista un sub-program dedicat explicit educației adulților, Grundtvig sau nu. Însă [grundtvigers], cu cei circa 3200 de abonați în acest moment, este, de mulți ani, un brand care nu merita, în nici-un caz, să dispară, ci chiar să se extindă. Acum și pe Facebook, astfel încît creatorii și beneficiarii inițiativelor educaționale din zona educației adulților să converseze și mai cu spor :) Florentina Anghel e acolo, Andreea Samoilă e acolo, împreună cu o mulțime de beneficiari ai sub-programului care au construit, din 2000 încoace, o comunitate remarcabilă - deci n-are cum să nu meargă :)

Post by Lucian Branea.

*** Sînt pe Facebook din (martie) 2007. Știu (sigur!) că mișcarea asta se putea petrece și mai devreme. Dar niște considerații legate de acumularea unei mase critice de utilizatori pe Facebook, precum și de contextul tranziției la Erasmus+, m-a și ne-a făcut să așteptăm acest moment. Așa să știți ! 

obiceiuri sănătoase

Lucrurile stau uite-așa: 
Mai întîi și la-nceput am citit-o pe Silvia. M-am încruntat. Pentru că sînt fumător (și nu mă pot lăsa chiar acum). Apoi am zîmbit - pentru că mi-a venit în minte poza chestia asta:

Și mi-a venit ideea să vă spun eu cum am reînceput să slăbesc vara asta, după cîțiva ani de surprize foarte neplăcute. Și cum fumatul are un efect benefic indirect asupra sănătății :)

Episodul 1. Curs de formare în Timișoara, la Muzeul de Artă. Ca să nu perturbe activitatea muzeului, cursul se ține, firește, într-o sală de la ultimul etaj. Ultimul etaj e doar etajul doi, dar clădirea este Palatul Baroc - deci etajele sînt înalte. Fumătorul care mai e și unul din formatori, deci implicit co-organizator, urcă și coboară cele două etaje (înalte) cam de 10-15 ori pe zi, timp de patru zile.

Episodul 2. Două săptămîni mai tîrziu, spectacol de teatru labirint în cadrul Festivalului Peninsula, pe niște dealuri de lîngă Cluj (Valea Gârbăului). Două spectacole pe zi, timp de patru zile - respectiv de mișunat în sus și în jos pe un delușor (sau, mă rog, o pantă) timp de 7-8 ore pe zi. Timp de patru zile, că poate v-a scăpat...

Episodul 3. Imediat după Peninsula, workshop de teatru labirint la Sofia, în Muzeul de Științe Naturale. Evident, spațiul de lucru este la ultimul etaj, de data asta etajul 3. Evident, clădirea este tot un fost palat, cu etaje înalte. Pentru detalii privind traseul zilnic, vezi episodul 1 - cu amendamentul că, aici, m-am fofilat și am stat doar două zile.

Episodul 4. Imediat după Sofia, spectacol de teatru labirint în Vama Veche. Corturile le-am pus la M.A.S.H, în sud (la vreo 150 de metri de frontieră), punctul meu 'de lucru' e în nordul extrem, 'La Pescărie' - deci cel puțin un kilometru ușor, de vară, de niște ori pe zi. Aici a fost mai tandru, pentru că, avînd mașină, a mai trebuit s-o mai voluntarizez pentru trambala cu ea materiale dintr-o parte în alta - n-am făcut mereu drumul ăsta pe jos, de 666 de ori pe zi.

Episodul 5. La aproape două săptămîni după Vamă, curs de formare la Hunedoara. Stăm la Hotel Maier, iar cursul e la castel (da, firește că pe un deal!). Mașina e zob, deci a stat numai în parcare și în service. Așa că (doar) trei zile de alpinism zilnic - dar care, numai pentru mine, au inclus și un tur personalizat de circa trei ore pe care mi l-a oferit Andrei Pogăciaș prin toate turnurile și pivnițele care nu sînt deschise publicului, deci o ofertă de nerefuzat, un must. Must rest, really...

Episodul 6. La zece zile după Hunedoara, workshop de teatru labirint în Sozopol, Bulgaria. Zău, mă ia amețeala numai cînd încerc să descriu diferențele de nivel dintre hotel și școala în care ne-am jucat timp de șapte zile, dintre ambele și restaurantul unde luam prînzul și cina, și dintre toate acestea și centrul vechi, în care avea loc Festivalul de Arte Apollonia și orice alte activități care implicau bere, rakia sau altceva similar. Numai ca să-mi iau țigări aveam de urcat și coborît un deal. Trebuie să vedeți și să simțiți cu ochii și mușchii voștri...

Dincolo de asta, Silvia are, cu siguranță dreptate cu    
* somnul - no comment, să doarmă cine are timp;
* apa - neapărat, inclusiv juma de litru chiar dimineața, pe stomacul gol; atenție, NU o combinați cu oricare dintre mese, lăsați cel puțin 20 de minute între orice solid de-ale gurii și apă, vă explic altă dată de ce;
* despre țigări vorbim altă dată;
* zahărul - numai brun, dacă nu se poate fără el; și preferabil muscovado dacă găsiți pe undeva prin preajmă (la cel mai apropiat Tesco, de pildă).
Silvia nu suflă o vorbă despre asta, dar vă zic eu: mîncați doar cîte puțin, odată la 3-4 ore :)  

În fine, if all else fails (mai ales dacă ați exagerat cu mișcarea sau cu mîncatul puțin), mă tem că n-aveți încotro și trebuie să apelați la ajutor specializat - caz în care e recomandabilă o escală pe primul portal transfrontalier de sănătate din România (sau 'primul portal românesc de sănătate transfrontalieră', cum își zic ei), ClinicBouquet.ro. Unde
* găsești rapid clinica sau spitalul de care ai nevoie, din România sau din Europa, căutînd după specialitate, țară, localitate/județ, regim privat/public, asigurator;
* îți poți administra cererea de programare pentru oricare din clinicile identificate;
* bașca noutăți și informații medicale, ca la un portal care se respectă.

După care, dați un semn - preferabil cu poze, înainte și după :)   

salvăm roșia montană - de cianură sau de nesimțire ?

Nu m-am pronunțat niciodată 'în public' referitor la subiectul Roșia Montană. Acest lucru s-a întîmplat, mai degrabă, deoarece principalul canal 'public' de comunicare pe care l-am avut la dispoziție, în toată această perioadă, era [romania_eu_list], unde eram unic 'proprietar' și moderator. Or, atunci cînd ești unic moderator undeva, deci ai un monopol, un 'drept de viață și de moarte', asupra administrării unui flux de informații, nu prea se face să te pronunți tranșant asupra unui subiect în discuție - un mesaj de la mine, pe această temă, ar fi fost ca un editorial, stabilind poziția respectivului canal de comunicare, facilitînd etichetarea sa automată ca pro sau contra și, posibil, scurtcircuitînd discuția generală. 

*** Dacă vi se pare că dau prea mare importanță unui banal e-grup (ceea ce, de cînd cu Facebook, evident că pare ușor penibil), e suficient să știți că [romania_eu_list] a apărut pe 30 octombrie 1999 și, încă din primele luni ale anului 2000, pînă în toamna lui 2005, a fost cel mai 'numeros' e-grup de limbă română din lume (din 2005 încoace e doar al doilea). 

Chiar dacă n-am scris o vorbuliță pe [romania_eu_list] (sau în altă parte, în primul rînd deoarece, în altă parte, nu se punea problema ca opinia mea personală să aibă vreo pondere), curentul anti-exploatare a fost majoritar pe respectivul e-grup, iar e-grupul însuși a avut un rol capital în transformarea 'mișcării' în ceea ce a devenit aceasta acum - încă de pe cînd Codruța Nedelcu avea un rol decisiv în blocarea unui împrumut al Băncii Mondiale către Gabriel Resources Ltd., în toamna anului 2002. De altfel, încă din 2003, [romania_eu_list] a și intrat pe o 'listă neagră' a amploaiaților RMGC - ceea ce a) a generat apariția de atacuri prompte împotriva [romania_eu_list] ca 'publicație' și b) m-a scutit de posibile frămîntări etice care să fi durat fie și o fracțiune de secundă, în eventualitatea improbabilă în care RMGC mi s-ar fi prezentat cu 'o ofertă de nerefuzat' :)

Mda, știu că textul ăsta, care trebuia să fie destul de scurt, s-a transformat într-o odă la adresa [romania_eu_list], dar mi s-a părut important să reamintesc aceste lucruri celor care o să sară mintenaș să mă facă albie de porci - și anume că sînt într-un colțișor al baricadei ăsteia, discret și tăcut 'în public', încă din 2002, făcînd unul din lucrurile pe care știam să le fac binișor, respectiv redistribuind informație. 

Deci, pe scurt: sînt împotriva exploatării de la Roșia Montană, dar n-am apărut nici vizibil în discuție, de-a lungul anilor, și nici la protestele de pînă acum, deoarece: 
* mă scoate din minți argumentația 'naționalistă' conform căreia însuși faptul că exploatarea va fi derulată de o companie străină e o problemă în sine (și cred că nu e nevoie să explic eu însumi de ce anume o astfel de argumentație este periculoasă și inadecvată în 2013, în al șaptelea nostru an în Uniunea Europeană și al zecelea în NATO);
* am o poziție, totuși, neutră față de utilizarea cianurării; de-a lungul anilor am discutat cu specialiști și din România și de aiurea (adică inclusiv cu specialiști români anti-exploatare, dar care evită discuția despre utilizarea cianurii atunci cînd se pronunță în public) care mi-au explicat pe îndelete că drama nu este, de fapt, chiar așa de mare, iar riscurile sînt, de regulă, administrabile - dar înțeleg perfect efectul 'publicitar' al utilizării foarte frecvente a argumentației focalizate pe cianură și a cuvîntului în sine în campania anti-exploatare;
* am o afinitate limitată cu argumentația ecologistă 'generică' - dar empatizez, firește, cu referirea concretă la înlocuirea a patru munți (cu sau fără UNESCO) și a cîtorva păduri cu ditamai craterul, vizibil de pe Lună; 
drept care nu îmi rămîne să fiu ferm împotriva exploatării decît, în principal, din cauza foarte lungului șir de încălcări ale legii, proceduri mult dincolo de etic și ne-etic și manipulări grosolane în cazul Roșia Montană (pe care, repet, le urmăresc cu multă atenție încă din 2002). O fi suficient? Probabil că nu, dar asta am... 

În ceea ce privește protestul... Ca personaj care s-a aflat în stradă în decembrie 1989, apoi, ca ziarist, și-a petrecut 'în stradă' toată prima jumătate a anului 1990, septembrie 1991, și nici n-a ratat vreo ieșire majoră 'afară, la joacă' pe tot parcursul anilor '90, o spun limpede: sînt degrabă ieșitoriu la protest, dar nu pun ușor mîna pe o pancartă și, de principiu, mă descurc mai bine ca observator și/sau ca 'bard' al unei mișcări de protest foarte eterogene :) De-acum, probabil că știm cu toții (?) că actualele proteste de stradă și-au găsit doar un foarte bun pretext în situația mai sus pomenită - acestea [sper că] vor continua urmărind 'ecuația Roșia Montană' pînă la capăt, apoi punînd problema gazelor de șist, apoi poate alta, apoi alta... Așa cum foarte bine tare a sesizat Iulian Comănescu aici,

Cei din piață nu știu exact ce, după părerea mea, dar au început să știe foarte bine cum. Problema Roșia Montană și cianura sunt o metaforă politică.

Într-adevăr, nici eu nu știu cît de 'anti-sistem' sînt actualele proteste și, mai ales, de care și de al cui 'sistem' vorbim, dar mi-e limpede că este primul protest major din România extrem de bine canalizat împotriva nesimțirii - într-o paradigmă în care protestele din iarna anului 2012 n-au reușit să se încadreze decît parțial, din cauze externe participanților în sine. Cum ar veni: nu [cred că] sînt hipster, dar (de data asta, cel puțin!) mă mîndresc cu ei :)