Acum un an de zile, am pomenit în trei episoade (aici, aici și aici) despre prima mea etapă de afk?! wtf... (1996-2000) inclusiv ca un pretext pentru a pomeni de digipedia, un promițător blog de tehnologie.
N-am povestit deloc de el, am folosit doar un teaser (Digipedia.ro nu exista încă. Dar ajungem și acolo...:)) - pentru că blogul e blog: nu e roman, n-are nevoie de cronică literară, ci de o recomandare.
A mai trecut un an, blogul cu pricina crescut un pic - și iată o nouă recomandare: căci digipedia a pus de un concurs pentru cititori.
Premii: vouchere eMAG. Încercați, deci. Pentru că sărbătorile nu se dau bătute cu una, cu două...:)
În 1999, accesul la net era tare fix. Erai fie afară, la joacă - fie țintuit la birou, în fața unui computer, legat ombilical de perete cu un cablu electric și unul de date. Și cu unul de ecran, acesta fiind mai mare (și mai greu) decît computerul. Nimic mobil. A fi online era ca în filmele care rulează în mințile părinților atunci cînd se plîng că odraslele petrec prea mult timp în fața computerului: spațiu înghesuit (demisol?), puțină lumină, probabil fum de țigară, mașinării care zumzăie și pufăie... Da, de regulă un internet cafe ! :)
Nesănătos mediu ! Dacă poți conversa doar online, fără să-ți vezi interlocutorul la față, pierzi repede controlul asupra discursului: începutul lui 1999 a marcat spargerea, în nu mai puțin de patru 'bucăți', a celui mai mare 'grup de discuții' *românesc* al copilăriei net-ului, Romanian Lobby a lui Ted Lungu - ca urmare a disputelor generate de intervenția NATO în Iugoslavia. Drept care în România, acolo unde era posibil, socializarea online se muta repejor în offline pe vremea aceea - dar, firește, pe caste. IRCiștii demisolurilor nu se întîlneau, firește, în aceleași locuri cu corporatiștii utilizatori de ICQ. Emigrații în Canada, reîntorși în vacanță în România, își programau întîlniri cu noii buddies/pals. Și demarase, deja, segregarea 'tematică'. După o primă etapă, de grupare a surferilor online pe criterii geografice, se declanșase procesul firesc al redistribuirii lor în funcție de interese și hobby-uri.
În acest context a apărut și [romania_eu_list]. A doua finanțare pentru EuroAtlantic Club, și aceea cu bucluc, se încheiase și interesul pentru tematică era testat. Publicul său rămăsese, cumva, 'în aer'. Așa că, fondarea [romania_eu_list] pe (pe-atunci) egroups.com era o soluție naturală. A existat și perspectiva unei mărunte recompense financiare - pentru că egroups.com promitea o micuță sumă de bani pentru toți cei care demarau e-grupuri pe platforma lor și le dezvoltau pînă la un anumit număr de membri pînă în ianuarie 2000. Așa că, pe 30 octombrie 1999, debuta [romania_eu_list].
N-am strîns respectivul număr de membri în timp util - și chiar dacă o făceam, e foarte puțin probabil că aveam cum să fiu plătit, din SUA, în România anului 2000. Dar e-grupul a demarat binișor. Dincolo de știrile de care mă ocupam eu, miza era ca grupul să genereze conversații și, în aceste conversații, să intre, treptat și coordonatorii de programe de finanțare din fonduri europene care să anunțe, pe e-grup, astfel de oportunități și să răspundă la întrebări.
Debutul, în această paradigmă, n-a aparținut vreunuia din amicii mei din FDSC, ci Florentinei Anghel, de la Agenția Națională SOCRATES - care, pe 11 ianuarie 2000, a dat un șut mărunt, dar decisiv, tinerei [romania_eu_list], povestind online de componenta Grundtvig din cadrul programului Socrates II. După acest episod și-au făcut și alții curaj, iar [romania_eu_list] a crescut exponențial, rămînînd, pînă în 2006, 'cel mai mare' e-grup de limbă română din lume (cînd a fost depășit, ironia soartei, de [romstudyabroad]).
Digipedia.ro nu exista încă. Dar ajungem și acolo...:)
E de neimaginat, astăzi, ce însemna ca un 'civil', ne-programator și ne-tehnician IT, să aibă net 'pe cablu' în 1997.
1997 începuse prost (devalorizarea agresivă a leului în februarie-martie), dar din aprilie, respectiv mai, românii căpătaseră Connex, respectiv Dialog, primele două rețele GSM, ca să se plîngă unul altuia despre asta - deocamdată doar cunoscuților din țară. Am devenit și eu client Connex în august 1997 grație unui telefon Philips gigantic, adus din Norvegia - dar nu prea aveam cu cine să-l folosesc, nu ? Noroc de internet - de primele chat rooms și de IRC... Am fost instruit de persoane pe care nu le văzusem și n-aveam să le văd niciodată din Slovenia și din Malta, apoi din Canada și din Norvegia. Pînă în 1997 călătorisem doar (în ordine) în Bulgaria, Ungaria, Austria, Moldova, Polonia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Cehia, Germania, Slovacia. Locuisem pentru mai mult de o săptămînă în cinci din țările de mai sus. Dar odată cu apariția unei formule de comunicare sincronă online...
Cînd am ajuns prima oară în Malta (cred, în 2004) n-am căutat să mă întîlnesc cu nici-una din persoanele cu care conversam online în 1997-8 și nici nu știu dacă adolescenta norvegiană care intra pe IRC ca 'Petrescu' (pentru că era fan a lui Dan Petrescu, pe-atunci la Chelsea) e aceeași cu super-campioana de ski de cîțiva ani mai tîrziu. În România încă nu era momentul pentru proiecte internaționale, dar unii din viitorii parteneri erau acolo, pe ecran, la secunde distanță. Aveam hard-ul burdușit cu documentație fabuloasă, inclusiv cărți și scenarii de film - dar comunicarea cu oameni pe care, altfel, nu i-ai fi întîlnit niciodată, n-ai fi știut niciodată că există, era frișca absolută a acelor ani. Și a tuturor anilor ce au urmat...
Și totuși: în 1997, Corneliu Bjola și cu mine am demarat EuroAtlantic Club, un site foarte experimental, cu o finanțare pentru doar patru luni de la Fundația Soros. Un an mai tîrziu, în iulie 1998, un proiect de EuroAtlantic Club mai complex, de un an, a smuls o finanțare și mai mare de la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Din păcate, această a doua finanțare n-a fost disponibilă decît din luna 9 a proiectului (nu din vina noastră), așa că noul site a funcționat în regim de avarie pînă în toamna următoare - cînd, ca să recuperez acumulările din timpul proiectului, am demarat, pe 30 octombrie 1999, [romania_eu_list], care există și astăzi. Peste 7600 de abonați, not that bad... Din epoca pre-[romania_eu_list] n-a rămas mare lucru: dacă operez un search după *euroatlantic club romania* îmi mai apare și acum, în prima poziție, acest link din martie 1999, cînd EuroAtlantic Club era instalat, provizoriu, pe platforma de la fortunecity.com. Dar mai nimic altceva...
1999 era, de-acum, însă, anul în care am evadat în primele proiecte europene de tineret (Sopron și Praga) fără computer, dar și anul ICQ-ului și cel în care m-am și întîlnit, prima oară, afk, cu persoane pe care le citisem doar pe ecran.
Digipedia.ro nu exista încă. Dar ajungem și acolo...:)
Am povestit aici cum că m-am întîlnit cu Internetul (da, pe vremea aceea, cu I!) ceva mai devreme decît alții, și anume în toamna-iarna lui 1995. Eram în Praga, student la Central European University, la IRES (master-ul de International Relations & European Studies) și, simultan, 'zilier' la Radio Europa Liberă (pentru care lucram, deja, în București, din 1994). În toamna lui 1995, însă, CEU a fost nevoită să-și lichideze operațiunile din Praga, iar IRES s-a mutat la Budapesta începînd cu ianuarie 1996.
M-am mutat și eu, alternînd bombăneala cu tăcerea sugrumată. Ernest Gellner suferise un atac de cord chiar în clădirea care ne servea amîndorura de 'cămin' și murise - și, odată cu el, șansa mea din ce în ce mai materială la un doctorat cu un gigant intelectual. William Wallace (care era, deja, îndrumătorul meu de dizertație), proaspăt baron, urma să se alăture Camerei Lorzilor din partea Liberal-Democraților și, deci, urma să părăsească, și el, CEU. Apoi, Praga era și este un oraș fabulos - iar Budapesta, în 1996, era un oraș trist și gri-cenușiu, într-o țară trecînd dureros prin prima sa criză severă de după 1989. În Budapesta urma să locuim în căminul CEU din Kerepesi út, la mare distanță de centru și, deci, de universitate și de orice altceva. Biblioteca facultății din Praga urma să ne ajungă în Budapesta pe la mijlocul lui februarie. Pierdeam bani prin diminuarea severă a bursei lunare primite. Și pierdeam și mai mulți bani prin faptul că nu mai puteam lucra la Radio Europa Liberă cîteva zile pe săptămînă. Singura decizie posibilă n-a fost greu de luat: mi-am masat toate orele de marți pînă joi și, pînă la abandonarea CEU, am făcut, în fiecare săptămînă, naveta Budapesta - Praga: joi seara mă urcam în tren în Budapesta, ajungeam dimineața în Praga, lucram acolo de vineri pînă luni, iar luni seara mă reîmbarcam pentru Budapesta - unde, marți dimineața, o luam direct către universitate, că aveam curs de la 8.00 (ȘI de făcut cîte o mică prezentare de 500 de cuvinte, în cursul ăla de la 8.00, în fiecare marți)...
Deci, foarte tare a fost perioada aia, deci :) Cît timp am stat în Praga eram într-o super-priză, pentru că aveam de lucru pe bandă rulantă și nici Praga însăși nu te lăsa deloc să stai cu ochii-n ecran toată ziulica - dar în perioada de Budapesta, cînd între școala comprimată în trei zile și cămin era de traversat jumătate de oraș fără nici-un city appeal, i-am dedicat junelui Yahoo multe zeci de ore. Aproape fără excepție, marțea și miercurea eram scos din clădirea universității, respectiv din fața computerului, cu mătura și mopul, atunci cînd nu mi se stingea, direct, lumina, ca să fie aluzia clară. Am stat aproape patru luni în Budapesta dar, în afară de niște interioare de autobuze și de metrou, cred că singura mea imagine solidă despre acest oraș datează din scurta perioadă în care o zonă din imediata vecinătate a universității s-a transformat în Buenos Aires (și dacă nu credeți că Budapesta era traumatizantă în 1996, poate o credeți pe Madonna). Ok, și primul meu IKEA - dar numai pentru că era plasat între cămin și universitate, destul de aproape de cămin...
Dar povestim altă dată despre Praga și Budapesta, pentru că m-am întors în România într-un octombrie 1996 cică 'eliberat' de Ion Iliescu, dar într-un peisaj informațional lunar de-a dreptul - după un an de bîntuit online zi de zi, Bucureștiul era absolut imposibil. Calvarul a durat mai bine de o lună, cît mi-a luat să-mi identific o garsonieră în zona Rosetti și să-mi instalez acolo o conexiune dial-up de la Kappa. Iar coșmarul vitezei penibile a conexiunii a continuat în că niște luni bune, pînă ce m-am mutat în Banu Manta.
Cînd am ajuns acolo eram, deja, organizat. Am stat într-o garsonieră cu geamurile în spatele blocului, și anume spre Titulescu. Aveam un prieten unixist etc. care lucra cu Kappa - și căruia, atunci cînd a văzut că geamurile mele se aflau, practic, la circa o sută de metri în linie dreaptă de antena Kappa din Titulescu, i-a venit ideea de a-și declara un punct de lucru 'la mine', drept care au venit băieții Kappa și au pus un cablu.
E de neimaginat, astăzi, ce însemna ca un 'civil', ne-programator și ne-tehnician IT, să aibă net 'pe cablu' în 1997. Atunci cînd se răspîndea fulgerător comunicarea prin IRC (eu, care n-am învățat niciodată să programez, am descoperit repede vIRC, care avea o interfață mai prietenoasă, n-am pierdut mult timp cu mIRC) și apărea ICQ. Ce mai încolo și-ncoace, I took it for granted (again!). Am ratat, nespectaculos, ocazia să lucrez eu însumi pentru Ovidiu Crișan, făcînd o emisiune de, să-i spunem internet review, care să ruleze pe televizoarele cablate la Kappa. Și, vreun an și ceva mai tîrziu (cînd router-ul meu s-a fript, a trebuit înlocuit (iar oamenii de la Kappa care l-au schimbat s-au prins că, în Banu Manta, nu era nici-un punct de lucru), m-am reîntors la dial-up. La dramă !
Digipedia.ro nu exista încă. Dar ajungem și acolo...:)
