1. Barcelona, Spain


2. Prague, Czech Republic


3. Brussels, Belgium

• View my profile


• Create your own travel map or travel blog


• Visit TripAdvisor.com

amsterdam

A lot has been said about the remarkably multicultural nature of the society in The Netherlands. As inference goes, multicultural = no minorities. However, the Hollandse* lands definitely have to deal with a large, therefore an obvious, minority: the pedestrians.
In the country with around 17,000 km of bike turfs, pedestrians are definitely an endangered species. The Netherlands is a small country: space is scarce for everything, including nature, cars and buildings anyway – which does not impede on allotting the remaining areas to bikers.

I am in Amsterdam, and there are occasional spaces which, to unsuspecting strangers, may look like sidewalks - but they are mostly occupied by a) trees or other types of vegetation, and b) clusters of parked bikes. In the centre of Amsterdam there is even a street with no sidewalk, although it has a lot of characteristics of a street in an urban environment, that is, one inhabited by humans: buildings on each side, with shops on the ground floor, and tram rails with trams moving on them. And, of course: bikers and a few frightened pedestrians…
One would say pedestrians have no chance... Yet I suspect that, as with every minority, what does not kill them strengthens them: pedestrians in Amsterdam are a lot more astute. The need to be constantly watching your front, back, right, and left turns them into valuable explorer breed, apt to survive in remote areas on Earth. And even beyond that…

Meanwhile, the average Amsterdam biker, a person to whom traffic lights are always optional, talks on mobile and even drinks coffee while hunting tourists on her/his bike…

Update 1. It’s not only the pedestrians that benefit from Darwinian selection, so do the bikers. Amsterdam toes seem to be longer, on average, since I’ve last been here (2002). It must have something to do with adjusting to the use of pedals…

* Update 2. Hollandse replaced Dutch here. See Piet de Groot's explanation here - note 1 :)

homenaje al turista

Nu, nu sînt turist...:) Niciodată...:)
Dar, lunea trecută, am dat cu totul întîmplător peste 'omagiul turistului', care păzeşte, din iulie 2005, plaja din Estepona - un orăşel cu multă mare şi mult nisip de pe Costa del Sol. Şi m-am gîndit că n-ar strica să-l arăt şi altora - iată-l...


Fireşte, e posibil ca sculptorul să fi lucrat după vreo gravură: turistul cu pricina are pe el un tricou, o vesta fără mîneci cu multe buzunare, pantaloni scurţi şi sandale, dar pare să poarte şi şosete la sandalele alea; are o taşcă, dar e dotat şi cu o valiză uriaşă, aparent de piele, legată cu curele, ca în ilustraţiile la romanele lui Jules Verne. Aparent, deci, autorul sculpturii nu văzuse foarte recent un turist în carne şi oase (nu, 'imortalizatul' nu are şi aparat foto).

Ceea ce n-ar fi exclus: Costa del Sol a crescut (şi continuă să crească, se construieşte pe rupte) preponderent între Málaga şi Marbella, unda de şoc a avansat ceva mai lent către Gibraltar şi Algeciras - şi, cu toate că autostrada A7 trece dincolo de Estepona, zona respectivă nu e foarte departe de 'marginea lumii'. Apoi: deşi acolo există o plajă Blue Flag de peste doi kilometri jumate, structura şi ritmul de pueblo ale orăşelului au rezistat, totuşi, energic în faţa turiştilor (pentru cei care se întreabă ce înseamnă să NU rezişti, cred că sînt suficiente 10 minute în giganticul bazar care e Torremolinos - la cîţiva kilometri de Málaga).
Şi totuşi, cineva s-a gîndit că 'turistul' merită recunoştinţă... Cool :)

cum şi de ce

Începînd din 2007 (luna şi ziua sînt, încă, neprecizate :)), peste România ar trebui să se prăbuşească un puhoi de fonduri europene: zeci de miliarde de euro. În România vin bani europeni 'vizibili' încă de la mijlocul anilor '90, dar perspectiva sosirii iminente a trenurilor cu fonduri structurale, precum şi spectrul imposibilităţii cheltuirii acestora cu o viteză adecvată, au generat ditamai fandacsia.
Fireşte, însă, fandacsia cu pricina este vizibilă mai degrabă în media: instituţiile care vor intermedia distribuirea acestor bani nu se grăbesc să decoreze gara şi să contracteze fanfara - în parte pentru că nu se pricep s-o facă (experienţele Phare şi SAPARD au arătat limpede acest lucru) şi în parte pentru că nu au (încă) resursele s-o facă; iar consultanţii, obişnuiţi oricum să utilizeze cu precădere metode de marketing direct, aşteaptă să se aşeze praful stîrnit de tropăiala media şi, nu în ultimul rînd, aşteaptă să vadă dacă nu cumva ne va lovi, pe aşteptate, vreo clauză de salvgardare...

Aceste secţiuni ale blogului vor încerca să ţină pasul cu 'mersul trenurilor', inclusiv în ceea ce priveşte trenuleţele programelor comunitare, ceva mai puţin atractive pentru media - fireşte, cu excepţia perioadelor în care fluxul acestora se blochează...

devoratorul de şosete

Devoratorul de şosete (sock eater, The Eater of Socks) apare în Hogfather, volumul 20 din seria Discworld a lui Terry Pratchett, ca urmare a faptului că profesorul Dinwiddie (The Bursar, really :)) crede în existenţa sa. Toată lumea ştie că şosetele dispar prin casă cu o regularitate şi o viteză uluitoare. Evident, nu poate fi o coincidenţă nici faptul că acestea nu-şi iau tălpăşiţa 'în perechi', ci doar una cîte una - atît cît să te pomeneşti, in the end of the day, cu o ciurdă de şosete desperecheate. Singura explicaţie este că ele, şosetele, sînt răpite de cineva.
Ei, bine, acel cineva este the Eater of Socks care

looked like a very small elephant with a very wide, flared trunk, up which one of the Chair's socks was disappearing. [...] The sock eater tried to get away while remaining where it was. This should be impossible, but it is in fact a move attempted by many small animals when they are caught eating something forbidden. The legs scrabble hurriedly but the neck and feverishly working jaws merely stretch and pivot around the food.

Sondaj: cu ce anume credeţi, deci, că o să se ocupe secţiunea Sock Eater Central ? :)