Tuesday, October 16, 2018

cum a fost cu teatrul labirint - (2) ce-i asta, de fapt

Multă vreme am evitat să definim, sau măcar să descriem teatrul labirint. Am preferat să transmitem mesajul 'trebuie să treci printr-un spectacol ca să înțelegi, vorbim după aia'. Eventual, dacă eram presați, spuneam că e o formă de teatru participativ. 
Chiar și după ce ne-am lămurit cât de cât, actorii profesioniști au preferat un discurs descriptiv mai liric, așaaa :) Eu, care redactam proiecte și care trebuia să conving potențiali viitori parteneri să colaboreze într-un fel sau altul, am ajuns, după un timp, la o formulă ceva mai narativă. Cum ar fi:    

* Teatrul labirint este site-specific performance, dedicat unui anumit spațiu. Ne alegem sau ni se oferă un spațiu (sau set de spații conexe) anume și construim un (o?) performance grefat pe particularitățile acelui spațiu, care devine unul din 'personaje'.

* E de la sine înțeles că spațiul respectiv este unul neconvențional, nu o sală de teatru și nici măcar o încăpere - drept care nu avem o scenă și locuri pentru niște spectatori care privesc un spectacol. În fapt, acest tip de performance constă într-un itinerariu prin varii spații (interioare, exterioare) pe care spectatorii îl parcurg unul câte unul* - și, pe măsură ce parcurg acest traseu, în diverse puncte predeterminate ale acestuia, li se întâmplă lucruri.


* Teatrul labirint este o formă de teatru imersiv. Da, am tot scris în cereri de finanțare și am tot spus ziariștilor că e vorba de teatru participativ, dar am folosit această referință doar pentru că termenul 'participativ' era unul care, prin aparența de familiaritate, sugruma din fașă întrebarea-reflex "cum adică imersiv?" 

Lavinia și Ramona - mai 2009, Povestind Bucureștiul

Tuesday, October 9, 2018

cum a fost cu teatrul labirint - (1) preistoria

În noiembrie 2018 se împlinesc 10 ani de la primul nostru* spectacol de teatru labirint în România. Și cum, din câte știu eu, în toată această perioadă nu s-a încumetat nimeni să spună povestea asta, aș îndrăzni eu s-o fac acum. Relatând, firește, versiunea mea.
Punctul meu de vedere e cel al inițiatorului acestei aventuri, deci un tip care are o viziune de ansamblu măcar datorită faptului că a acumulat și păstrat mai multă documentație pentru mai mult timp decât oricine altcineva :) Apoi, însă, este cel al cuiva care, de voie, de nevoie, s-a văzut blocat, de cele mai multe ori, într-un rol de 'producător'. În calitatea mea de director executiv al Asociației Epsilon III din București, am inițiat, creat, girat și susținut proiecte - cadrul în care s-au dezvoltat ateliere/workshop-uri care au generat spectacole. Din cauza acestei posturi, în cazul proiectelor derulate strict în România, obligațiile manageriale, financiare și logistice nu mi-au permis, de regulă, să particip efectiv la workshop-uri ca viitor 'actor' într-un spectacol - acest lucru se întâmpla ocazional, iar atunci când se întâmpla, eram, pur și simplu, fixer (cineva care știe cum funcționează un spectacol de teatru labirint, știe spectacolul în cauză, și care, deci, poate și dă ture prin perimetrul acestuia, alimentând 'actorii' cu apă, țigări sau elemente de recuzită, semnalând și reparând tempo-uri date peste cap, dar și care, din când în când, e dublură temporară pentru câte un 'actor' care e nevoit să lipsească niște minute din peisaj). În afara țării, însă, am fost, de regulă, participant cuminte la workshop-uri și, deci, 'actor'. În fine, mă aflam tot în afara țării în singura ocazie când am jucat rolul de trainer secund (echivalentul asistentului de regizor, dacă vreți).

[pauză pentru efect dramatic]

'Preistoria' sejurului în labirint poate fi post-datată, fără aportul a prea mult carbon, cu excepția celui generat de fumatul intensiv, indispensabil activării memoriei, în 2003. Lucram, din noiembrie 2002, la Fundația CONCEPT (din București, condusă de Radu Mateescu), o componentă a rețelei Soros/pentru o Societate Deschisă care administra programele de 'artă și cultură' ale rețelei. Și primul proiect pe care l-am redactat acolo a fost unul numit Forum Theatre in Adult Education - solicitând finanțare din programul Socrates II, sub-programul Grundtvig. Acest Socrates II era programul Comisiei Europene pentru educație, și numele lui Grundtvig, 'inventatorul' universităților populare, patrona sub-programul care se ocupa de educația adulților. Iar eu lucram cu Socrates II încă din 2000 - ba în calitate de coordonator al rețelei naționale de promotori, ba ca formator, ba ca evaluator, ba și ca partener în proiecte (două, până la momentul 2003).
Conceptul nu era al meu - eu habar n-aveam, pe atunci, de teatru forum, Teatrul Oprimaților și, deci, nici de Augusto Boal. Am conceput, deci, o schemă simplă de proiect: avem o metodă nouă (?), inovatoare, aproape exotică (Teatrul Oprimaților se născuse, la urma urmelor, în Brazilia!) de educație non-formală (nici această sintagmă nu circula, în România, pe-atunci), drept care avem un proiect în care derulăm niște workshop-uri care includ performances cu public, observăm și documentăm procesul și, la final, producem un handbook (un manual, dacă vreți).   

Acest proiect, derulat în perioada 2003-2005, a fost extrem de important din mai multe puncte de vedere. În primul rând, a fost primul proiect în care s-a lucrat, în România, cu teatru forum. Partenerii (din Danemarca, Anglia, Țara Galilor, Irlanda, Franța, Portugalia, Bulgaria - plus parteneri asociați din Italia, Estonia și România, dar și organizații din Serbia și Macedonia, care nu aveau acces la finanțare Socrates II/Grundtvig) veneau, majoritatea, dintr-un proiect anterior, ECU-Net, în care se desfășurase o succesiune de training-uri, inclusiv cu români. Dar primul training de teatru forum finalizat cu performance a avut loc la Tîrgu Mureș în 2004 - gazdele fiind Teatrul Ariel (Gavril Cadariu) și Fundația Dramafest (Alina Nelega). Eu, cel puțin, deabia în acest proiect m-am întâlnit prima oară cu metode, procese și spectacole de teatru participativ.
În al doilea rând, am făcut ce-am făcut [noi, Fundația CONCEPT, adică!] și, la ultima întâlnire de proiect (Paris, iunie 2005), la care am lansat și publicația pe care am produs-o, Adventures in Forum Theatrel-am adus pe Boal însuși. Sigur, Boal umbla deja cu baston și a fost însoțit de fiul său, Julian, dar chiar și-așa, a susținut un workshop de două zile cu noi și a ieșit și în public la lansarea publicației - toată operațiunea s-a desfășurat în clădirea actualului ICR Paris. Firește, în anii care au urmat, am deschis (doar) de vreo patru sau cinci ori gura spunând că sunt unul din foarte puținii români din lume (și în viață) care au participat la un workshop al lui Boal, dar probabil că nu m-a crezut nimeni, niciodată. Așa că, iată o fotografie făcută cu bijuteria mea de atunci, un Nokia 6630, în care apare Augusto Boal alături de Anca Rotescu. 


Augusto Boal, Anca Rotescu - foto Lucian Branea