raising steam

apare joi ! 

Și dacă aveți chef să v-o comandați, ați putea la fel de bine s-o faceți de-aici. 

cum am descoperit cetățenia europeană

As every student of exploration knows, the prize goes not to the explorer who first sets foot upon the virgin soil but to the one who gets that foot home first. If it is still attached to his leg, this is a bonus.

zice naratorul, în Jingo, a lui Terry Pratchett.

În primăvara anului 2000 aveam de ajuns la Bruxelles, pentru o scurtă sesiune de formare la Comisia Europeană. Mi-am inventat, peste noapte, un loc de muncă stabil și, cu toate hărtiile în regulă, mi-am obținut o viză Schengen pe trei luni cu intrări multiple. Am ajuns la Bruxelles, mi-am văzut de treabă cîteva zile, apoi m-am întors în țară. Nu m-am mai întors în spațiul Schengen în următoarele trei luni.
În toamna aceluiași an, mi-a mai apărut o oportunitate - tot în Bruxelles, tot la Comisie. M-am întors la ambasada Belgiei, am solicitat o nouă viză pe trei luni cu intrări multiple, iar cînd mi-am ridicat pașaportul mă aștepta o surpriză: mi se acordase, fără să cer, o viză pe șase luni. Ei, viza asta am mai exploatat-o un pic - cu ea am ajuns și la un congres în Paris și la un curs în Barcelona. 
În primăvara anului următor, am luat iar drumul ambasadei Belgiei. De data asta, am cerut viză pe șase luni și mi-au oferit una pe un an de zile. Yeeeee :)
Încă un an mai tîrziu, aveam de ajuns la o întîlnire de proiect în Edinburgh, deci aveam nevoie de o viză britanică. Deși aveam mai toate actele în regulă (cu excepția invitației pe hîrtie a scoțienilor, care fusese trimisă în România cu niște porumbei foarte-foarte bătrîni, deci a fost nevoie și de un fax trimis direct la ambasada din București), deși, de-acum, pașaportul meu avea ceva vize Schengen (celor trei de mai sus li se mai adăugase o alta, de doar o lună, obținută de la ambasada Spaniei, intercalată între două vize 'belgiene'), deși, între timp, mi se mai acordase și o viză britanică pe șase luni cu intrări multiple, n-am reușit să-l conving pe funcționarul de la ambasada Marii Britanii că am motive foarte serioase să mă duc în și, mai ales, să mă întorc din țara lui. Nu, nu mi-a respins cererea de viză - mi-a fixat un interviu detaliat la o dată mult după încheierea întîlnirii mele de proiect de trei zile. N-am mai ajuns niciodată în Edinburgh sau oriunde în Scoția :(

O să întrebați: ce legătură are, frate, povestea asta cu cetățenia europeană ? O să răspund: cum ce legătură are ?! Făcîndu-mă că ignor detaliul că, dacă aș fi fost cetățean european, n-aș fi avut nevoie de viză, aș zice: i-aș fi reclamat, și pe ei și pe șefii lor, șefilor șefilor lor, de nu s-ar fi văzut ! Din cauza acelui (cred) vice-consul am ratat o întîlnire de proiect importantă într-un proiect european, am ratat o pondere mai importantă în elaborarea unui produs final (care, mă rog, acum nu mai e de găsit nicăieri online), am pierdut o cotă de vreo 15-20% din totalul bugetului pe care-l avea alocată organizația pe care o reprezentam, n-am văzut Edinburgh și nici vreo bucățică de Scoția într-un moment bun... pfuaaai, cîte am ratat...:(

Iubesc foarte tare Marea Britanie. Aș putea vorbi/scrie volume întregi despre Marea Britanie, Anglia, Țara Galilor (în Scoția n-am ajuns, remember? nici în Irlanda de Nord), despre cum numai pe acest grup zgribulit de insule hiper-ploioase puteau să se nască Terry Pratchett, Douglas Adams, Nick Hornby, Guy Ritchie, cetățenii de la Pink Floyd și mulți mulți alții, despre inestimabila valoare culturală a petrecerii unor nopți de vineri sau de sîmbătă în centrul oricărui oraș britanic, despre (probabil) singurul loc de pe Pămînt unde fetele îți arată că te simpatizează foarte tare incapacitîndu-ți unul din brațe prin aplicarea unui pumn bine plasat în umăr - și tot așa... Atunci cînd ating solul britanic mă procopsesc cu un flux de serotonină. Sau dopamină. Sau ambele. Cînd ajung la punctul de frontieră din aeroport sînt atît de voios și degajat că nici-unui (sub?)ofițer de la controlul pașapoartelor (ok, am și un pașaport cu un număr șmecher) nu i-ar trece prin cap să mă întoarcă din drum. Dar, teoretic, de la un punct de frontieră din Marea Britanie, poți fi întors din drum. Cu atît mai mult cu cît, de o bucată de vreme încoace, tabloidele britanice se dau de ceasul morții să prevestească invadarea iminentă a insulelor britanice de către trebăluitorii români și bulgari din 2014. Da, știu că s-au mai liniștit în ultima perioadă, dar asta ar putea fi doar deoarece cititorii lor au fost plecați, peste vară, în Bulgaria și România, țări cu bere la 40p. Dar acum, că începe să plouă și pe-aici, cititorii de tabloid britanic se întorc la ploaia britanică, mult mai drăguță (!), deci discuțiile despre invadarea iminentă a insulelor britanice s-ar putea relua cît de curînd. 

Sper că nimeni n-o să interpreteze cele de mai sus ca fiind politically incorrect. Fix acum șase zile aveam exact această discuție în Sozopol, Bulgaria, cu doi britanici, un el dramaturg și o ea producător de teatru și film (la berea aia de 40p) și nici nu s-a pus problema de așa ceva... 
Cu atît mai mult cu cît eu nu voiam decît să vă redirecționez către niște subiecte mai puțin abstracte decît par, și anume libera circulație a persoanelor și libera circulație a forței de muncă, niscaiva libertăți fundamentale în Uniunea Europeană. Căci, vorba lui Terry Pratchett, din citatul cu care începe acest text: nu e suficient să descoperi ceva, orice, mai trebuie să mai afle și alții, de la tine, ce anume ai descoperit, că doar n-o să te creadă doar așaa, pe cuvînt. Ceea ce vă și doresc în continuare, boieri dumneavoastră...:)     


Acest text are o capsă atașată ca pentru concursul Blogger European, organizat de către Reprezentanța Comisiei Europene în România și Blogal Initiative. Regulamentul campaniei: aici. Nu trebuie să faceți nimic special pe chestia asta, nu v-aș face eu așa ceva. Doar vă rog să vă asigurați că sînteți cetățeni europeni sadea (informați ȘI responsabili) - nu de alta, dar 2013 este Anul european al cetăţenilor. 

opt

Opt este cel mai important număr pe Discworld. Discworld este o lume fabuloasă inventată de Terry Pratchett. Drept care recitesc (a patra oară) Night Watch, prima carte din seria Discworld pe care am pus mîna, pentru prima oară, exact acum opt ani.

Pare greu de crezut :) dar m-am ferit, o vreme, de Terry Pratchett. Ceva mai devreme, descoperisem un autor pe nume Tom Holt - iar atunci cînd m-am interesat de ce nu e mai cunoscut și vîndut (cel puțin, în afara Marii Britanii), mi s-a comunicat că locul lui în nișa respectivă e ocupat de Terry Pratchett. La momentul respectiv, Pratchett era best-selling contemporary British author (J.K.Rowling publicase doar trei cărți din seria Harry Potter și era, încă, off the charts), drept care, o intuiție (nesănătoasă, în acest caz!) mi-a dictat să-l evit - din acest motiv :)
'Soarta' a făcut ca, pînă la urmă, să-i cumpăr prima carte chiar în București (în 2005 locuiam în Bruxelles), în Diverta din Plaza România. Am 'tras' Night Watch, care e un pic mai 'serioasă' decît alte volume din seria Discworld - dar, probabil, tocmai această spectaculoasă combinație de fantasy, satiră și un comic care răzbate din absolut fiecare paragraf, în contextul unei cărți 'mai serioase' [tematic], mi-a confirmat, din primele pagini, că Terry Pratchett este un scriitor 'adevărat' și [teribil de] 'important'. 

'Mai serioase' [tematic] ? Din Night Watch afli tot ceea ce ți-ai dorit să afli, dar n-ai îndrăznit să întrebi despre modul în care protestele se transformă în revolte (nici-o legătură cu Piața Universității, zău!?), care-i treaba cu revoluțiile și, ca bonus, aproape totul despre călătoria în timp (tema mea absolut favorită, dintotdeauna - sau, cel puțin, de cînd am început să fac greșeli pe care să le doresc corectate cîndva!).  
Au trecut [autocenzurat] mulți ani de cînd am semnat, ultima oară, o cronică literară sau chiar o recenzie de carte, deci n-o să mă dau în stambă chiar acum :) Și, în nici-un caz, nu sînt pregătit să pledez pentru Night Watch ca fiind un culoar privilegiat de imersiune în Discworld. Așa cum explicam pe Quora acum ceva vreme, răspunzînd la întrebarea 'Which is Terry Pratchett's best book?',

I think that with major literature things don't quite work like that, with questions aiming at getting a Top 5 or Top 10. With any great author, it's not only that different people get different things from any Pratchett book, but even yourself might find something (different) in each and every book, and different things at different moments / states of mind, for that matter.       

Cu siguranță contează de care carte a lui Pratchett te apuci întîia și-ntîia oară - dar, pentru fiecare, aceasta este, tot cu siguranță, diferită: în funcție de formație, de gusturi literare, de starea de moment etc. etc. Ceea ce este important, deci, aș zice că este să te apuci odată :) Este adevărat, există o mică problemă: Pratchett este tradus, în română, sporadic și, inevitabil, imperfect - deoarece [și aici mă refer strict la seria Discworld] poți găsi cîte un [intraductibil] joc de cuvinte aproape în fiecare paragraf, deci e mult preferabil să-l citești în engleză. Dar chiar dacă îl citești în română [și, aici, mă refer NU numai la seria Discworld] găsești în Terry Pratchett tot ce n-ai învățat la școală - și NU numai la orele de literatură ! Aaa, n-ai timp de citit sau de învățat chestii noi referitoare la modul în care funcționează Roundworld (aproape logic, lumea din jurul nostru!) - atunci pasează-l copiilor tăi: de pe la 14 ani știu nu numai suficiente altele, dar și suficientă engleză ca s-o facă :) A promova examinarea lumii din jurul nostru prin niște lentile care nu distorsionează, în diverse grade, what is really there, nu prea e o preocupare proeminentă a sistemului educațional [public] contemporan din România sau de aiurea. Însă doar și o scurtă plimbare pe Discworld poate face mici minuni, din acest punct de vedere - iar efectul este cumulativ, crede-mă :) 

Citește-l, deci, pe Terry Pratchett, căci merită fiecare rînd - și ai putea începe, la fel de bine, scotocind pe-aici...