Showing posts with label blogger european. Show all posts
Showing posts with label blogger european. Show all posts

Monday, December 16, 2013

leru-i ler și bradu-i brad


După cum știți, joi 12 decembrie la ora 13 m-am prezentat la hotelul Radisson Blu, în București, unde Reprezentanţa Comisiei Europene în România și Biroul de Informare al Parlamentului European în România îi premiau pe cîștigătorii ediției 2013 ai concursului Reporter European - printre care și subsemnatul (premiul III la categoria Blogger European, alături de Anamaria Ghiban și Irina Bartolomeu). Premiul meu a constat într-un bestial iPad 4, pe care, deși l-am configurat și folosit, încă îl țin în celofanul ăla cu care a fost livrat, ca să nu-l bruscheze admiratorii - că tare chipeș mai e !

Profit, deabia acum, de faptul că mi-a ieșit în cale aplicația Bradul mulțumirii a lui Kanal D ca să-mi țin aici o fracțiune din discursul de acceptare a premiului pe care n-am mai apucat să-l rostesc joi :) Căci n-o fi premiul ăsta vreun Oscar, dar tot e o primă validare importantă venind din afara comunității bloggerilor - deci am de mulțumit la multă lume pentru (de data asta) traseul către interesul și atașamentul față de Uniunea Europeană și instituții de-ale ei. Și, în definitiv, de ce n-ar fi ăsta un moment bun pentru mulțumiri...?


Cronologic, deci: mulțumesc, în primul rînd părinților (chiar așa!), Rodica și Ioan Branea, pentru foarte multe - dar, în acest context, pentru că m-au scos pentru prima oară din țară. Chiar dacă doar pînă la Varna, cu pașaport colectiv, doar o jumătate de zi - tot 'străinătate' se cheamă... Și mi-au susținut (decisiv) a doua ieșire din țară - încă din martie 1990, cînd am prins, în Austria, fix primele (și următoarele) efecte internaționale ale păruielii din același martie 1990 în Tîrgu Mureș - o experiență de neprețuit.



Mulțumesc profesorului meu de engleză din clasa a opta, Florin Irimia, cu care am continuat să lucrez și în timpul liceului, pentru admiterea la facultate(a de filologie). Știam eu ceva engleză, din filme și cărți (și: da, făceam engleză, la școală, din clasa a cincea, dar nu cred că se pune) - dar primul meu profesor veritabil de limba engleză el mi-a fost.

Mulțumirile mele sper să ajungă, cumva, și la minunatul Radu Pascal, care mi-a fost redactor șef adjunct la Tinerama (1990-1993), apoi șef de secție 'externe' (1993-1994) la Ultimul Cuvânt - un dascăl adevărat de jurnalism și de politică externă. 

Apoi, mulțumiri Ancuței Vameșu, care ne-a pilotat prietenește, în 1995, pe Eugenia, pe Sabina și pe mine, către prima candidatură de proiect (elaborat și cîștigător) cu co-finanțare din fonduri europene, primele Phare din România - și cu care am petrecut, apoi, niște ani fabuloși la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Mulțumiri, pe nerăsuflate, pentru The Rt Hon. the Lord Wallace of Saltaire (pe care poate vreți să-l numiți doar profesorul William Wallace) care, tot în 1995, m-a pescuit dintr-o mînă de candidați români pentru o bursă la programul de MA în International Relations & European Studies al Central European University (în Praga) - ceea ce m-a basculat, literalmente, către o nouă viață (aici sînt foarte multe de povestit - normal, altă dată).
  
Mulțumiri, tot în acest context, scriitorului și criticului Ion Bogdan Lefter, care m-a susținut decisiv, odată ajuns în Praga (în septembrie 1995), să lucrez în studiourile centrale ale Radio Europa Liberă (cu care colaboram, deja, din 1994).  

Mulțumiri profesorului Corneliu Bjola, împreună cu care am dres, în 1997, primul site (cu un incipient serviciu de știri) focalizat pe procesul de integrare europeană a României (EuroAtlantic Club). Fără de care poate că n-ar fi existat, ulterior, nici [romania_eu_list].

Mulțumiri Florentinei Anghel care, în ianuarie 2000, a dat un șut mărunt, dar decisiv, tinerei [romania_eu_list] - și care este sursă de inspirație pentru toate proiectele fabuloase dezvoltate de mine și echipa din preajma mea, din 2000 încoace, prin programele Socrates IIÎnvățare pe Tot Parcursul Vieții și Tineret în Acțiune

Și, firește, mulțumiri lui Nicolae Iduşeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, căruia nu prea cred că i-am răsplătit încrederea pe care a avut-o în mine în perioada în care am lucrat (sub conducerea sa) la Institutul European din România (2000-2002) - dar dacă e chiar așa, n-a lăsat să se vadă mai nimic atunci cînd mi-a înmînat premiul joi...

În fine, mulțumiri juriului care a decis atribuirea premiilor: Ioana AvădaniCristina Bazavan, Carmen Praja, Mădălina Mihalache, Luca Niculescu și, ultimul-dar-în-nici-un-caz-cel-din-urmă, Cristian China-Birta / Chinezu. Pentru că au avut răbdare să mă citească și n-au rîs prea tare de mine... Cu o fundiță specială pentru Chinezu și a sa Blogal Initiative, care au facilitat această înșiruire de acknowledgements și care mi se pare cea mai funcțională platformă de suport pentru bloggeri autohtoni - 'europeni' sau 'în-curs-de-a-deveni-europeni' :)


Cam asta-i. Și-acum, dacă ați ajuns pînă aici, poate aveți, și voi, de mulțumit cuiva - și dacă da, de ce n-ați face-o cu ajutorul aplicației Bradul mulțumirii a lui Kanal D ?


*** Acuma, zău: nici nu se punea problema să aflați ceva despre ler din acest text - dar pentru asta, vă rog să apelați cu multă încredere la Călin Hera



Sunday, December 1, 2013

100 de zile


De 100 de zile scriu (mă rog, public) în fiecare zi, și anume pe acest blog - ceva ce nu am făcut niciodată în toți anii în care am fost jurnalist, nici măcar atunci cînd am lucrat în radio (și scriam și 4-5 texte pe zi, însă doar 4-5 zile pe săptămînă). În toată această perioadă, am fost și formator într-un atelier și cîteva cursuri (teatru labirint, evaluare, design de proiect), am făcut cîteva prezentări, am fost implicat în cîteva spectacole (teatru labirint și 'lecturi senzoriale' - inclusiv cel mai bine plătit spectacol unic din recenta mea carieră artistică :>), am mai 'scris' la niște sute de rapoarte de evaluare, dar și materiale și prezentări legate de cursurile de mai sus - și mi-a apărut doar un [alt] text (care mie mi s-a părut tare chinuit) în Dilema Veche.  

Ca 'blogger' începător, bilanțul nu e rău. Mi-au ieșit aproape toate țintele cantitative. În termeni 'competitivi':   
Locul 10 în ediția a treia a Campionatului național de blogging al Blogal Initiative (m-am înscris deabia în ziua 27 a competiției) - 793 de participanți.
Locul 2 în ediția a doua a Campionatului de blogging București al Blogal Initiative (m-am înscris deabia în ziua 27 a competiției) - 21 de participanți.
Locul 1 în ediția a doua a Campionatului de blogging Bacău al Blogal Initiative (m-am înscris deabia în ziua 38 a competiției) - 13 participanți.
N-am participat în cine-știe-ce campanii online, că nici nu se punea problema să fac exerciții de scris despre cosmetice sau lenjerie, zău ! În consecință, am ieșit printre cîștigători într-o singură campanie (27 de concurenți) - dar în care am smuls crema 'votului juriului'. Adică simpatia lui Chinezu (că a fost campania lui) și o trusă Colouro husă de laptop kukuxumusu (zău, așa o cheamă!), pe care o s-o dau mai departe, probabil tot ca premiu, și un caiețel foarte drăguț Miquelrius, pe care o să-l păstrez și-o să-l folosesc.

RECTIFICARE (later edit, cum ar veni: 2 decembrie, cca. ora 17.30). Mesagerul Tiberiu Cazacioc mi-a dat primul de știre cum că am prins premiul III la concursul Blogger european (38 de concurenți) organizat de organizat de către Reprezentanța Comisiei Europene și de Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Recepție și iPad 4 pe 12 decembrie, iuhu :)

RECTIFICARE 2 (even later edit: 2 decembrie, ora 18.35). M-am mai clasat, în campania Indesit, pe unul din locurile 2-50 (da, au fost 50 de concurenți) :) Nu știu, încă, în ce constă premiul, o să aflu în zilele săptămînile următoare.  

Blogul a depășit 47.000 de pageviews. Nimic despre unici, deocamdată, că nu e cazul. Și a ajuns pînă pe poziția 1848 în zelist, în noiembrie.

Din păcate, o țintă n-a ieșit: Brînzoaicele cu gem nu s-au urnit mai sus de Google PR2 și pace... Asta e neplăcut, în condițiile în care, în trecut, am dus site-uri făcute single-handedly (ba chiar single-fingerly, pentru că tot cu un deget scriu și acum) pînă la PR6, în doar niște luni. Bine că are profilul meu de Facebook PR4, ce să zic...


RECTIFICARE 3 (6 decembrie). S-a rezolvat și asta, oarecum: sînt la PR3 :)

De calitate n-o să zic nimic, tot deocamdată, pentru că:
* mi-e frică
* etapa 2013 a blogului trebuia să fie, oricum, una de 'anduranță', să văd cum funcționează chestia asta cu scrisul/publicatul zi de zi
* dacă am început cu 'mi-e frică' e ca și cum m-aș fi pronunțat deja, oricum.


Noroc de cele trei guest posts - unul de la Alexandra Scînteianu și două de la Alexandru Filimon, cărora le mulțumesc și pe această cale :)

Hai România !







Friday, November 15, 2013

alegeri noi


Ziua de 11 septembrie 2001 m-a prins în Marsilia. A doua zi am fost proiectat prin niște tuburi de metal și sticlă (un TGV, apoi un tramvai ca o navă spațială) către sediul European Youth Centre din Strasbourg. La doar o zi după 9/11, orașul părea neatins de vreo undă de șoc. Nu existau măsuri speciale de securitate nicăieri - nici pe stradă, nici la Consiliul Europei, nici la Parlamentul European. Orașul acela german își vedea de toamna lui în culori franțuzești, absolut netulburat.

N-am acționat, n-am reacționat. Am vorbit cîteva zile - numai despre minorități, deloc despre majorități. Nu ne-am ciondănit în nici-o limbă, am vîslit cîteva zile printr-o lume de vată, într-un univers paralel cu o istorie corectă. Fără televizor, doar cu poze - din ziare franțuzești, spaniole, doar cîteva în engleză. Încă le am, în debara, deși m-am mutat de cinci ori de-atunci.
La întoarcere, am traversat un Paris sufocat de gunoaie, toate pubelele aveau capacele sigilate, ca pe vremea atentatelor din 1995. Mă mișcam lent, căram o valiză doldora de publicații ale Consiliului Europei. Multe dintre ele trebuiau rescrise complet în perioada imediat următoare. Și am plutit spre București printr-un nou sortiment de vată.


Am 'acționat' mai energic deabia în 2009 (pe Discworld, unde locuiesc eu de ceva vreme, cifra 8 e importantă!), dar una din 'acțiuni' s-a stricat, una s-a pierdut și alta s-a vărsat. Mai dăm o tură - că o altă istorie se asortează oricînd cu o altă viață (am mai schimbat una de-atunci, oricum)... Și cu alt impact. 




Acest text are o capsă atașată ca pentru concursul Blogger European, organizat de către Reprezentanța Comisiei Europene în România și Blogal InitiativeRegulamentul campaniei: aici. Nu trebuie să faceți nimic special pe chestia asta, nu v-aș face eu așa ceva. Doar să vă asigurați că n-ați uitat că în 2014 au loc alegeri pentru Parlamentul European




Saturday, November 9, 2013

68 de ani de pace, circa 47000 de ani de sex


Noului program pentru educație și formare (dar, acum, și tineret și sport) al Uniunii Europene i-a fost decisă și parafată denumirea deabia la început de toamnă. Pînă să înceteze lumea să mai facă baie în Marea Neagră (cel puțin pe litoralul românesc) susținătorii titulaturii Erasmus+ au deschis șampania, iar cei ai denumirii de Erasmus for All borcănelele cu calmante. Borcănele la care vor face apel, în perioada imediat următoare, și milioanele de beneficiari, direcți și indirecți, ai programului cu pricina, pentru că numele lui Erasmus pare să se păstreze și pentru două componente ('acțiuni' - în jargonul programului) deja existente ale acestuia: Erasmus (-și-atît) și Erasmus Mundus, ambele vizînd strict mediul universitar. 
[Firește, în acest timp, secțiunea respectivă de pe website-ul Comisiei Europene continuă să fie numită Erasmus for All, denumire care se păstrează și în hîrtiile care-și continuă traseul prin Parlamentul European către votul decisiv (dar fără emoții) din 19 noiembrie.] 



Lista glumelor care s-ar putea face pe această temă este deja consistentă - și ea derivă din faptul că, la un moment dat, în logo-ul sub-programului și/sau în modul în care beneficiarii din mediul universitar își vor include această experiență în CV, am putea avea o formulă de tipul Erasmus+/Erasmus. 

Nu că ăsta ar fi un lucru rău :) Încă din debutul amplului program de finanțare în domeniul educației și formării al Uniunii Europene (Socrates I, în 1995), promovarea schimburilor și mobilităților între cetățenii statelor membre a constituit un vector major de construire a identității europene. Din 1997 încoace (pentru România!), multe din proiectele dezvoltate în cadrul acestor programe au părut că au o solidă componentă de turism :) - căci, să fim sinceri: fără astfel de proiecte, mulți profesori români (mă rog, preponderent din învățămîntul preuniversitar) ar fi avut, pe profilele lor de Facebook, doar poze din vacanțele scurte și ieftine de pe litoralul bulgăresc. Dar acest val consistent de mobilitate a studenților, profesorilor și formatorilor a facilitat, indiscutabil, schimbul de experiențe și informații - și o foarte bună parte din aceste experiențe și informații schimbă, lent, dar sigur, fața învățămîntului românesc...    

Asta o fac, firește, cei care se întorc în țară. Am o listă (neconsistentă - dar, totuși, o listă) de cunoscuți care și-au găsit sufletul-pereche pe parcursul unui proiect cu finanțare europeană și schimbă fața învățămîntului (sau a altor domenii) din alt colț al Europei. Dar nu ăsta era și Planul - să facem și imposibilul pentru a ne consolida o identitate comună europeană ? Sigur, de la Bruxelles ni se vorbește, pe un ton foarte preocupat, de libera circulație a persoanelor și a forței de muncă. În acest timp, din Milano, pe un ton nu mai puțin grav, o persoană nu mai puțin demnă de luat în serios explică:    
The university exchange programme Erasmus is barely mentioned in the business sections of newspapers, yet Erasmus has created the first generation of young Europeans. I call it a sexual revolution: a young Catalan man meets a Flemish girl – they fall in love, they get married and they become European, as do their children. The Erasmus idea should be compulsory – not just for students, but also for taxi drivers, plumbers and other workers. By this, I mean they need to spend time in other countries within the European Union; they should integrate.
Tocmai l-ați lecturat pe Umberto Eco, citat în The Guardian, pe 26 ianuarie 2012 :) 

Este că ați înțeles, acum, de ce a fost preferat Erasmus - cu precădere în 2013, Anul European al Cetățenilor ? Acuma, pe bune: Leonardo da Vinci e un nume răsunător, dar nu părea să fie un tip pe care să ți-l fi dorit ca soț sau ca ginere; de Comenius mai auziserăm doar dacă am fost extrem de atenți la orele de istorie din clasa a... din timpul școlii generale; iar de Grundtvig probabil că nici n-am fi știut că a existat, dacă faptul că a inventat 'universitățile populare' nu l-ar fi calificat pentru a da numele său sub-programului de educație a adulților. Erasmus (un olandez care a studiat la Paris, Cambridge și Torino, în ciuda resurselor sale financiare modeste - situație documentată în special pentru perioada petrecută în Anglia!) părea, într-adevăr, opțiunea cea mai rezonabilă. 

Și atunci cînd, într-o Europă populată de Homo Sapiens de cel puțin 47.000 de ani, o căutare pe Google a numelui 'Erasmus' îți extrage, în prima poziție, un link către sub-programul cu pricina, în a doua poziție un link către Erasmus Student Network și, deabia în a treia poziție, un link către articolul din Wikipedia despre Desiderius Erasmus însuși, e limpede că trebuie să te predai - și să recunoști că ipoteza lui Eco e demnă măcar de atenție. Și, în condițiile unui Erasmus+ cu proceduri administrative și financiare mult simplificate față de ciclul bugetar anterior (2007-2013), verificarea ipotezei sale, o cercetare complexă și laborioasă, poate continua liniștită. 

Sigur că, parafrazîndu-l pe un alt european celebru (Milan Kundera), revoluția sugerată de Umberto Eco este, implicit, "în altă parte". Dar atîta vreme cît această "altă parte" este Lisabona sau Porto, ori Málaga sau chiar Ceuta (prietenii știu!) nu văd de ce ar trebui să ne panicăm - ci dimpotrivă :)     



Acest text are o capsă atașată ca pentru concursul Blogger European, organizat de către Reprezentanța Comisiei Europene în România și Blogal InitiativeRegulamentul campaniei: aici. Nu trebuie să faceți nimic special pe chestia asta, nu v-aș face eu așa ceva. Doar vă rog să vă asigurați că sînteți cetățeni europeni sadea (informați ȘI responsabili) - nu de alta, dar 2013 este Anul european al cetăţenilor

Friday, October 4, 2013

fă-te repede parlamentar european, te rog


După cum știi (?), Uniunea Europeană încă n-are buget pentru perioada 2014-2020. Povestea e lungă și n-o să detaliez aici - sursa cea mai bună ar trebui să fie EurActiv, că cică ei sînt experții incontestabili pe afaceri europene în țara asta. 

Aici voiam doar să zic că miercuri și joi (ieri și alaltăieri) s-a scris un capitol nou al poveștii, și anume în comisiile Parlamentului European. Cică parlamentarii din Comisia pentru Buget au respins propunerile de reducere pe care le făcuse Consiliul European în iulie referitoare la investiții menite să stimuleze creșterea și locurile de muncă, dar și la ajutorul umanitar pentru Orientul Mijlociu (luînd în considerare situația din Siria) de pildă, căzînd de acord, printre altele, și asupra unei reduceri a însuși bugetului Parlamentului. Detalii - aici.

Bătălia pentru un buget se poartă întotdeauna între un executiv și un legislativ, cu un rol capital conferit, firește, diverselor grupuri parlamentare, care dispun de pîrghii (implicite sau explicite) la nivelul ambelor. Într-o structură politică de tipul Uniunii Europene, lucrurile sînt chiar mai complicate de-atît, din cauza modului particular în care este structurat ceea ce numim 'executivul' acesteia. Ceea ce vreau să zic e că este absolut exclus ca propunerile Comisiei pentru Buget să însemne că 'gata!, Uniunea Europeană are buget' - fii sigur că negocierile continuă.

Vestea proastă este că votul în plen e programat pentru 23 octombrie. Ulterior votului, procedura prevede 21 de zile de 'discuții conciliatorii' cu Consiliul - și dacă aceste discuții sînt încununate de succes, atunci avem un vot final în plen în sesiunea din [18-21] noiembrie a Parlamentului European. Dacă ai un calendar în față și posezi abilități aritmetice de bază, atunci știi că nu va exista un buget decît după mijlocul lunii noiembrie. Ceea ce înseamnă că noi ăștia care așteptăm ca pe ciocolată Apelurile generale pentru programe cum ar fi Erasmus+ și Europa Creativă n-o să le vedem la față, în cel mai fericit caz, decît spre sfîrșitul aceluiași noiembrie - cam prea tîrziu pentru plierea acestora pe un calendar cu care ne-am obișnuit în ultimii șapte ani.  

Cred că știai deja, în România anului 2013, că nu e bine să-ți faci cine știe ce planuri detaliate într-un an electoral, că ai sigur o sumedenie de surprize. Vestea bună este că 2013 e an pre-electoral, în 2014 sînt alegeri pentru Parlamentul European. Deci, pune mîna și pregătește-te să candidezi :) Sigur, bugetul Parlamentului European va fi, cel puțin o vreme, mai mic decît în 2013 - dar cît o să mai dureze criza asta...? Și, cînd o să găsești în mapa de parlamentar documente referitoare la programele Erasmus+ (educație, formare, tineret) și Europa Creativă (cultură), gîndește-te și la noi, ăștia, care gemem acum uitîndu-ne la calendar... Mulțumesc anticipat - și baftă !  



Acest text are o capsă atașată ca pentru concursul Blogger European, organizat de către Reprezentanța Comisiei Europene în România și Blogal InitiativeRegulamentul campaniei: aici. Nu trebuie să faceți nimic special pe chestia asta, nu v-aș face eu așa ceva. Doar să vă asigurați că n-ați uitat că în 2014 au loc alegeri pentru Parlamentul European


Thursday, September 12, 2013

cum am descoperit cetățenia europeană


As every student of exploration knows, the prize goes not to the explorer who first sets foot upon the virgin soil but to the one who gets that foot home first. If it is still attached to his leg, this is a bonus.
zice naratorul, în Jingo, a lui Terry Pratchett.

În primăvara anului 2000 aveam de ajuns la Bruxelles, pentru o scurtă sesiune de formare la Comisia Europeană. Mi-am inventat, peste noapte, un loc de muncă stabil și, cu toate hărtiile în regulă, mi-am obținut o viză Schengen pe trei luni cu intrări multiple. Am ajuns la Bruxelles, mi-am văzut de treabă cîteva zile, apoi m-am întors în țară. Nu m-am mai întors în spațiul Schengen în următoarele trei luni.
În toamna aceluiași an, mi-a mai apărut o oportunitate - tot în Bruxelles, tot la Comisie. M-am întors la ambasada Belgiei, am solicitat o nouă viză pe trei luni cu intrări multiple, iar cînd mi-am ridicat pașaportul mă aștepta o surpriză: mi se acordase, fără să cer, o viză pe șase luni. Ei, viza asta am mai exploatat-o un pic - cu ea am ajuns și la un congres în Paris și la un curs în Barcelona
În primăvara anului următor, am luat iar drumul ambasadei Belgiei. De data asta, am cerut viză pe șase luni și mi-au oferit una pe un an de zile. Yeeeee :)
Încă un an mai tîrziu, aveam de ajuns la o întîlnire de proiect în Edinburgh, deci aveam nevoie de o viză britanică. Deși aveam mai toate actele în regulă (cu excepția invitației pe hîrtie a scoțienilor, care fusese trimisă în România cu niște porumbei foarte-foarte bătrîni, deci a fost nevoie și de un fax trimis direct la ambasada din București), deși, de-acum, pașaportul meu avea ceva vize Schengen (celor trei de mai sus li se mai adăugase o alta, de doar o lună, obținută de la ambasada Spaniei, intercalată între două vize 'belgiene'), deși, între timp, mi se mai acordase și o viză britanică pe șase luni cu intrări multiple, n-am reușit să-l conving pe funcționarul de la ambasada Marii Britanii că am motive foarte serioase să mă duc în și, mai ales, să mă întorc din țara lui. Nu, nu mi-a respins cererea de viză - mi-a fixat un interviu detaliat la o dată mult după încheierea întîlnirii mele de proiect de trei zile. N-am mai ajuns niciodată în Edinburgh sau oriunde în Scoția :(

O să întrebați: ce legătură are, frate, povestea asta cu cetățenia europeană ? O să răspund: cum ce legătură are ?! Făcîndu-mă că ignor detaliul că, dacă aș fi fost cetățean european, n-aș fi avut nevoie de viză, aș zice: i-aș fi reclamat, și pe ei și pe șefii lor, șefilor șefilor lor, de nu s-ar fi văzut ! Din cauza acelui (cred) vice-consul am ratat o întîlnire de proiect importantă într-un proiect european, am ratat o pondere mai importantă în elaborarea unui produs final (care, mă rog, acum nu mai e de găsit nicăieri online), am pierdut o cotă de vreo 15-20% din totalul bugetului pe care-l avea alocată organizația pe care o reprezentam, n-am văzut Edinburgh și nici vreo bucățică de Scoția într-un moment bun... pfuaaai, cîte am ratat...:(

Iubesc foarte tare Marea Britanie. Aș putea vorbi/scrie volume întregi despre Marea Britanie, Anglia, Țara Galilor (în Scoția n-am ajuns, remember? nici în Irlanda de Nord), despre cum numai pe acest grup zgribulit de insule hiper-ploioase puteau să se nască Terry Pratchett, Douglas Adams, Nick Hornby, Guy Ritchie, cetățenii de la Pink Floyd și mulți mulți alții, despre inestimabila valoare culturală a petrecerii unor nopți de vineri sau de sîmbătă în centrul oricărui oraș britanic, despre (probabil) singurul loc de pe Pămînt unde fetele îți arată că te simpatizează foarte tare incapacitîndu-ți unul din brațe prin aplicarea unui pumn bine plasat în umăr - și tot așa... Atunci cînd ating solul britanic mă procopsesc cu un flux de serotonină. Sau dopamină. Sau ambele. Cînd ajung la punctul de frontieră din aeroport sînt atît de voios și degajat că nici-unui (sub?)ofițer de la controlul pașapoartelor (ok, am și un pașaport cu un număr șmecher) nu i-ar trece prin cap să mă întoarcă din drum. Dar, teoretic, de la un punct de frontieră din Marea Britanie, poți fi întors din drum. Cu atît mai mult cu cît, de o bucată de vreme încoace, tabloidele britanice se dau de ceasul morții să prevestească invadarea iminentă a insulelor britanice de către trebăluitorii români și bulgari din 2014. Da, știu că s-au mai liniștit în ultima perioadă, dar asta ar putea fi doar deoarece cititorii lor au fost plecați, peste vară, în Bulgaria și România, țări cu bere la 40p. Dar acum, că începe să plouă și pe-aici, cititorii de tabloid britanic se întorc la ploaia britanică, mult mai drăguță (!), deci discuțiile despre invadarea iminentă a insulelor britanice s-ar putea relua cît de curînd. 

Sper că nimeni n-o să interpreteze cele de mai sus ca fiind politically incorrect. Fix acum șase zile aveam exact această discuție în Sozopol, Bulgaria, cu doi britanici, un el dramaturg și o ea producător de teatru și film (la berea aia de 40p) și nici nu s-a pus problema de așa ceva... 
Cu atît mai mult cu cît eu nu voiam decît să vă redirecționez către niște subiecte mai puțin abstracte decît par, și anume libera circulație a persoanelor și libera circulație a forței de muncă, niscaiva libertăți fundamentale în Uniunea Europeană. Căci, vorba lui Terry Pratchett, din citatul cu care începe acest text: nu e suficient să descoperi ceva, orice, mai trebuie să mai afle și alții, de la tine, ce anume ai descoperit, că doar n-o să te creadă doar așaa, pe cuvînt. Ceea ce vă și doresc în continuare, boieri dumneavoastră...:)     


Acest text are o capsă atașată ca pentru concursul Blogger European, organizat de către Reprezentanța Comisiei Europene în România și Blogal Initiative. Regulamentul campaniei: aici. Nu trebuie să faceți nimic special pe chestia asta, nu v-aș face eu așa ceva. Doar vă rog să vă asigurați că sînteți cetățeni europeni sadea (informați ȘI responsabili) - nu de alta, dar 2013 este Anul european al cetăţenilor