Saturday, November 9, 2013

68 de ani de pace, circa 47000 de ani de sex


Noului program pentru educație și formare (dar, acum, și tineret și sport) al Uniunii Europene i-a fost decisă și parafată denumirea deabia la început de toamnă. Pînă să înceteze lumea să mai facă baie în Marea Neagră (cel puțin pe litoralul românesc) susținătorii titulaturii Erasmus+ au deschis șampania, iar cei ai denumirii de Erasmus for All borcănelele cu calmante. Borcănele la care vor face apel, în perioada imediat următoare, și milioanele de beneficiari, direcți și indirecți, ai programului cu pricina, pentru că numele lui Erasmus pare să se păstreze și pentru două componente ('acțiuni' - în jargonul programului) deja existente ale acestuia: Erasmus (-și-atît) și Erasmus Mundus, ambele vizînd strict mediul universitar. 
[Firește, în acest timp, secțiunea respectivă de pe website-ul Comisiei Europene continuă să fie numită Erasmus for All, denumire care se păstrează și în hîrtiile care-și continuă traseul prin Parlamentul European către votul decisiv (dar fără emoții) din 19 noiembrie.] 



Lista glumelor care s-ar putea face pe această temă este deja consistentă - și ea derivă din faptul că, la un moment dat, în logo-ul sub-programului și/sau în modul în care beneficiarii din mediul universitar își vor include această experiență în CV, am putea avea o formulă de tipul Erasmus+/Erasmus. 

Nu că ăsta ar fi un lucru rău :) Încă din debutul amplului program de finanțare în domeniul educației și formării al Uniunii Europene (Socrates I, în 1995), promovarea schimburilor și mobilităților între cetățenii statelor membre a constituit un vector major de construire a identității europene. Din 1997 încoace (pentru România!), multe din proiectele dezvoltate în cadrul acestor programe au părut că au o solidă componentă de turism :) - căci, să fim sinceri: fără astfel de proiecte, mulți profesori români (mă rog, preponderent din învățămîntul preuniversitar) ar fi avut, pe profilele lor de Facebook, doar poze din vacanțele scurte și ieftine de pe litoralul bulgăresc. Dar acest val consistent de mobilitate a studenților, profesorilor și formatorilor a facilitat, indiscutabil, schimbul de experiențe și informații - și o foarte bună parte din aceste experiențe și informații schimbă, lent, dar sigur, fața învățămîntului românesc...    

Asta o fac, firește, cei care se întorc în țară. Am o listă (neconsistentă - dar, totuși, o listă) de cunoscuți care și-au găsit sufletul-pereche pe parcursul unui proiect cu finanțare europeană și schimbă fața învățămîntului (sau a altor domenii) din alt colț al Europei. Dar nu ăsta era și Planul - să facem și imposibilul pentru a ne consolida o identitate comună europeană ? Sigur, de la Bruxelles ni se vorbește, pe un ton foarte preocupat, de libera circulație a persoanelor și a forței de muncă. În acest timp, din Milano, pe un ton nu mai puțin grav, o persoană nu mai puțin demnă de luat în serios explică:    
The university exchange programme Erasmus is barely mentioned in the business sections of newspapers, yet Erasmus has created the first generation of young Europeans. I call it a sexual revolution: a young Catalan man meets a Flemish girl – they fall in love, they get married and they become European, as do their children. The Erasmus idea should be compulsory – not just for students, but also for taxi drivers, plumbers and other workers. By this, I mean they need to spend time in other countries within the European Union; they should integrate.
Tocmai l-ați lecturat pe Umberto Eco, citat în The Guardian, pe 26 ianuarie 2012 :) 

Este că ați înțeles, acum, de ce a fost preferat Erasmus - cu precădere în 2013, Anul European al Cetățenilor ? Acuma, pe bune: Leonardo da Vinci e un nume răsunător, dar nu părea să fie un tip pe care să ți-l fi dorit ca soț sau ca ginere; de Comenius mai auziserăm doar dacă am fost extrem de atenți la orele de istorie din clasa a... din timpul școlii generale; iar de Grundtvig probabil că nici n-am fi știut că a existat, dacă faptul că a inventat 'universitățile populare' nu l-ar fi calificat pentru a da numele său sub-programului de educație a adulților. Erasmus (un olandez care a studiat la Paris, Cambridge și Torino, în ciuda resurselor sale financiare modeste - situație documentată în special pentru perioada petrecută în Anglia!) părea, într-adevăr, opțiunea cea mai rezonabilă. 

Și atunci cînd, într-o Europă populată de Homo Sapiens de cel puțin 47.000 de ani, o căutare pe Google a numelui 'Erasmus' îți extrage, în prima poziție, un link către sub-programul cu pricina, în a doua poziție un link către Erasmus Student Network și, deabia în a treia poziție, un link către articolul din Wikipedia despre Desiderius Erasmus însuși, e limpede că trebuie să te predai - și să recunoști că ipoteza lui Eco e demnă măcar de atenție. Și, în condițiile unui Erasmus+ cu proceduri administrative și financiare mult simplificate față de ciclul bugetar anterior (2007-2013), verificarea ipotezei sale, o cercetare complexă și laborioasă, poate continua liniștită. 

Sigur că, parafrazîndu-l pe un alt european celebru (Milan Kundera), revoluția sugerată de Umberto Eco este, implicit, "în altă parte". Dar atîta vreme cît această "altă parte" este Lisabona sau Porto, ori Málaga sau chiar Ceuta (prietenii știu!) nu văd de ce ar trebui să ne panicăm - ci dimpotrivă :)     



Acest text are o capsă atașată ca pentru concursul Blogger European, organizat de către Reprezentanța Comisiei Europene în România și Blogal InitiativeRegulamentul campaniei: aici. Nu trebuie să faceți nimic special pe chestia asta, nu v-aș face eu așa ceva. Doar vă rog să vă asigurați că sînteți cetățeni europeni sadea (informați ȘI responsabili) - nu de alta, dar 2013 este Anul european al cetăţenilor