Showing posts with label campanie. Show all posts
Showing posts with label campanie. Show all posts

Sunday, June 7, 2020

nici pomeneală de vreo metaforă

Greu mai e ca pieton. Singura veste bună este că, din postura asta, e mult mai lesne să faci haz de șoferi. Căci cum stăteam eu azi, așteptând tramvaiul, fumând (detaliu important!), lângă refugiu poposește o mașină care oprește la stop. În ea, o șoferiță care, profitând de oprire, încearcă să-și extragă o țigară, una subțire, din pachet, fără să-și folosească degetele (nedezinfectate). Cu buzele insuficient de subțiri, apoi cu dinții, apoi iar cu buzele - și, în fine, folosind și limba. Un efort remarcabil, un spectacol desăvârșit, încununat de un oarecare succes. N-a apucat să și-o și aprindă, că se făcuse verde. A demarat în trombă, nu înainte de a-mi fi aruncat o privire ucigătoare, mie, celui care fuma (deja) liniștit la doi metri de ea. 
Drama este că, dacă aș fi fost interpelat, de data asta, aveam discursul pregătit: îmi cer scuze că vă priveam, n-aș vrea s-o luați ca pe o insultă, dar, mai întâi și la-nceput, mi-a atras atenția mașina dumneavoastră. O Toyota Yaris. Căci doar mașini am în cap de la accidentul care m-a lăsat fără statut.
Toyota Yaris e din aceeași familie (mică) din care făcea parte Piul (o Kia Picanto), dar și acel Hyundai i10 de care am mai pomenit (și pe care l-am studiat un pic în 2009). Ăsta e reflexul cuiva care conduce și parchează (și) în București: să se poată strecura cât mai iute în trafic, să parcheze în cele mai inaccesibile petice de asfalt și nu numai. Înapoi la SIXT SH.
sixt sh
De ce tocmai www.sixtsh.ro ? Păi, cum v-am mai zis: pentru că e unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de mașini rulate din România, oferind servicii unice pe-aici, foarte importante atunci când nu e vorba de o mașină nouă: o garanție privind faptul că mașina a avut, anterior, un singur proprietar și, nemaivăzut și rarauzit, doi ani garanție :) Asta cu cei doi ani de garanție sună foarte bine, chiar mai bine decât săptămâna trecută. 

Din păcate sau din fericire, nici pomeneală, la ei, de o Toyota Yaris. Din fericire sau din păcate, cu cât te uiți la frumusețile acelea de mașini la prețuri SH, cu atât îți dispare obsesia dimensiunilor care te ajută la parcare. Tura asta am descoperit Fordurile: aproape 30 de bucăți, compactul Focus și zvelta Fiesta. La care se găsesc și piese...

Și încotro cu Fordul ? Sigur pe o autostradă, pentru ceva distanțare socială cu mai multă viteză. Dar nu către mare și nici către munte (tocmai citesc pe Facebook mesaje nervoase din trafic). Mai bine spre Bulgaria, că au autostrăzi mai prietenoase.

Friday, May 29, 2020

nu doar o metaforă

Aseară, pentru prima oară de un ciclu zodiacal încoace, n-am mai avut cheie de la mașină în buzunarul din dreapta-spate al pantalonilor. Căci chiar și atunci când am avut permisul suspendat o lună, tot am purtat cheia la mine - pentru că mai aveam lucrușoare în mașină, pentru că mai convingeam pe altcineva să conducă, pentru că mai băgam cheia în contact cât să pornească radioul și fumam în mașină imaginându-mi că.
Nu și de data asta.
După ce am ieșit aseară din casă, am făcut doar câțiva pași și m-am și repezit să stau pe o bancă - doar să văd cum e: să mă așez senin, fără să mă împungă nimic în fund, fără să am temeri că, atunci când mă voi ridica, voi avea o cheie de mașină în formă de cornuleț cu nucă, cu care mai pot deschide doar sticle de bere, fără să fie nevoie să mă ridic imediat ce m-am așezat ca să-mi poziționez cumva cheia în buzunar astfel încât... 

Și toate astea pentru că anul ăsta, de Ziua Europei, n-am sărbătorit prin niciuna din metodele tradiționale. Niciun pelerinaj pe la diverse puncte din București în care ambasade ale unor state din UE s-au dat în bărci ca să intereseze și/sau să hrănească cetățeni. Nicio deschidere a Festivalului Filmului European. Nicio recepție sau altă reuniune asemenea. Zero. Zip. Nimica-nimicuța. Pentru că am avut primul accident auto în trafic. N-am fost eu de vină, firește: mi-a ieșit brusc în față, de pe o stradă laterală, o... o doamnă, care n-a crezut că eu sunt cel care circul pe o arteră cu prioritate, nu ea. Cam nasol, ne-am cam învârtit amândoi pe drum de nu ne-am văzut. Vestea bună: nicio persoană nu a fost avariată semnificativ în acest vals absolut inadecvat. Vestea proastă: nu voi mai putea spune că eu pățesc chestii la volan doar când mă deplasez cu mai puțin de 10 km la oră: patru mașini au fost avariate ca urmare a acestei povești - și a mea a ieșit cel mai prost. Ce mai încolo și-ncoace, dat fiind că Piul meu e din 2005, firma de asigurări a decis că expresia 'daună totală' nu este, în acest caz, doar o metaforă. Iar ieri am primit certificatul de deces...   

Așa că acum sunt în căutare de mașină nouă - de fapt, alta, nu una nou-nouță, căci buget timid (cât credeți că dă un asigurator pe o epavă din 2005 ? nici nu vă mai spun !). Pentru o mașinuță comparabilă cu Piu (Kia Picanto) - ușor de manevrat în traficul din București și, mai ales, ușor de parcat. Și pentru că nu sunt cineștiece cunoscător de mașini, și pentru că nici cu acte de mașini nu prea am mai umblat în răstimpul ciclului zodiacal de care ziceam, nu prea mă văd umblând prin târg, cu sau fără mecanic uns cu toate alifiile după mine. Deci, mașină rulată. Deci, firmă care comercializează mașini rulate. Deci, SIXT SH.

sixt sh
De ce tocmai www.sixtsh.ro ? Păi, în primul rând, pentru că e unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de mașini rulate din România, oferind servicii unice pe-aici, foarte importante atunci când nu e vorba de o mașină nouă: o garanție privind faptul că mașina a avut, anterior, un singur proprietar și, nemaivăzut și rarauzit, doi ani garanție :) Prima mea mașină a fost luată literalmente de pe stradă și nu mi-am pus problema să fi avut un singur proprietar. Nici nu contează ce marcă era. Singurele condiții pe care trebuia să le îndeplinească erau să aibă patru roți și să reziste 9 luni (a rezistat 10, până mi-a calat motorul Adi în drum spre mare, într-o lună în care, da, aveam permisul suspendat). Dar Kia avusese un singur proprietar, și anume unul grijuliu, atunci când am preluat-o eu. E mare lucru, atunci când iei o mașină rulată, să știi cine și ce a făcut cu ea până să ajungă la tine. Cât despre garanția de doi ani, e inutil să comentez cât de bine pică asta. 

Va fi tot o mașină de tranziție, deci n-are rost (și nici n-aș avea bani) să-mi fac intrarea, acum, în clubul 'Și când o să fiu milionar/miliardar, tot Volkswagen o să conduc'. Mi-ar plăcea un Hyundai i10, dar n-au. Au, în schimb, un Opel Corsa rezonabil, ia să-l mai studiez.

Și încotro cu ea ? Sigur pe o autostradă, pentru ceva distanțare socială cu mai multă viteză. Probabil către mare, că miroase a mare în București, de vreo două săptămâni, ceva de speriat... 

Thursday, April 2, 2020

ghidul cumpărătorului în vremurile corona

Cum am spus și zilele trecute, #AsteaAsaSeFac. Se ia bărbatul deja auto-izolat la domiciliu, de-acum expert în social media, se echipează (zic eu!) cu mască și mănuși și i se dă drumul pe-afară, o dată la 2-3 zile, să practice 'distanțarea socială' în singurele locuri în care poate întâlni, în aceste zile, alți bărbați: în magazine.  
I-am văzut și eu. Deplasându-se confuzi și rătăciți printre rafturi, cu câte o listă în mână - aparent indescifrabilă (scris de medic?), deoarece cer clarificări suplimentare și prin telefon de la expertul de acasă. Suferă vizibil. Probabil, cel mai tare datorită faptului că încă nu știe nimeni când va fi restabilită ordinea firească a lumii.   

Să reluăm regulile alea, deci - că poate le-ai uitat:

„Ghidul cumpărătorului în vremurile Corona” lansat, în cadrul inițiativei #AsteaAsaSeFac, de către Cristian China-Birta, fondatorul BlogalInitiative.ro, constituie un apel la un comportament responsabil la cumpărături făcute la vreme de pandemie. 

Saturday, March 28, 2020

#AsteaAsaSeFac - S01E01

În martie am fost pe străzi[le Bucureștiului] în fiecare zi - din motive, hmmm, profesionale. Și dacă lunea și marțea trecută, în primele două zile de stare de urgență, mi-au amintit brusc de un reportaj pe care îl publicasem în vara lui '89, Cea mai minunată stațiune estivală din lume, spre sfârșitul săptămânii s-a ales praful de oda pe care o ridicasem acestui oraș brusc depoluat și dezaglomerat, lumea a reînceput să iasă pe străzi.
Apoi a venit runda a doua de restricții, praful cu pricina s-a evaporat, iar Bucureștiul a început să semene, pe toată durata zilei, cu orașul acela al meu despre care am tot glumit că seamănă cu un oraș din Germania - și anume în sensul că 'se închide' la 6 p.m.
Cu excepția sirenelor ambulanțelor. Nu se aud cine știe ce păsărele, nu se aude lătratul câinilor ca la țară - numai sirenele ambulanțelor.   

Am fost pe străzi[le Bucureștiului] în fiecare zi echipat foarte responsabil: cu mănuși ca să nu ating clanțe, butoane de lift și alte uși, precum și cu mască - pentru că, în acest București inedit, aerul este atât de curat și eu atât de neobișnuit cu el încât mai tușesc din când în când. Cu astea și cu o dezinfectare adecvată la reîntoarcerea acasă, ieșitul pe stradă e administrabil. Marea problemă, mai ales într-un oraș ca Bucureștiul, este, însă, ceea ce numesc oficialitățile 'distanțarea socială' - pentru că evitarea contactului direct cu alții este crucială. 
Mai greu să faci asta, totuși, atunci când ești nevoit să ieși la cumpărături. În acest context, fondatorul BlogalInitiative.ro, Cristian China-Birta, a lansat „Ghidul cumpărătorului în vremurile Corona”, în cadrul inițiativei #AsteaAsaSeFac, prin care îndeamnă lumea să adopte un comportament responsabil la cumpărături. Iată-le:

Și să luăm pe rând, zic...

Evită transportul public pe distanțe mari și fă-ți cumpărăturile de la magazinul de pe lângă casă.

Orice ieșire la distanță mare de casă implică multiplicarea ieșită de sub control a suprafețelor pe care le atingi pe parcursul acestei expediții. Chiar dacă pleci cu propria mașină, atingi suprafețe exterioare și interioare ale mașinii care n-au cum să fie dezinfectate eficient. Iar un drum cu transportul public implică, în plus, posibile contacte fizice involuntare pe care nu ți le doreai nici cu șase luni în urmă, darămite acum. Așa că hai la magazinul acela de proximitate - gândește-te și la faptul că, în felul ăsta, te poți simți bine și pentru că susții, la vreme de criză, un comerciant local. Mă rog, nu că, în București, n-ai găsi un Mega cam din 300 în 300 de metri, numa' zic... 

Nu ieși în public decât dacă chiar trebuie.

Ai ratat iureșul de acum două săptămâni, marea bătălie pentru hârtie igienică ? Nu-i nimic, stocurile s-au refăcut și acum lucrurile stau ok, deci merge să ieși doar o dată la două zile. Și dacă îți reamintești că pâinea e plină de carbohidrați și de gluten (deci, te îngrașă, da?) ai putea să ieși doar o dată la trei zile.  

Sunt mulți oameni în magazinul ăla din vecini? Așteaptă liniștit afară, pănă se mai golește, la cel puțin 1 metru distanță față de ceilalți.

Magazinul 'din vecini' e mic, că de aia e 'din vecini'. În consecință, fă cumva să intrați pe rând, ca să nu vă dați coate într-un spațiu închis. Ai idee cu ce viteză sunt proiectați, în jur, stropii unui strănut ? Cei aproape o sută de mii (pe bune!) de stropi ? Cu până la 150 de kilometri pe oră - asta am găsit eu aici, unde sunt și date similare despre tuse... 

Când îți alegi produse neambalate, pune-ți neapărat mănușile alea din plastic de la magazin, pe care să nu uiți să le arunci la coș imediat ce termini treaba; așa te ferești de neplăceri și pe tine, și pe alții.

Știu, poate ai deja mănuși. Dar mănușile alea au fost deja afară, la joacă, au atins clanțe și mânere - pe când cele din magazin nu.

Cumpără doar strictul necesar, magazinele au destulă marfă în depozit și se aprovizionează întruna. 

Poate mă repet, o dată la trei zile nu-i așa traumatic.

Dacă poți, evită plata cu bani cash; cardul te expune mai puțin la viruși.

Niciodată până acum banii cash n-au fost mai periculoși :) Și anume ai noștri, ăia de plastic, cu care ne lăudăm atâta la prietenii din străinătate. Și dacă tot folosești cardul contactless pe care l-ai dezinfectat acasă, e bine să nu uiți că contactless înseamnă chiar 'fără contact' - deci NU e nevoie să-l lipești de POS, de cititorul de card ! 

Și când pleci, și când revii acasă, spală-te pe mâini cu apă și săpun, câte cel puțin 20 de secunde.

Pe asta cu spălatul pe mâini cu apă și săpun ai auzit-o pe toate canalele posibile - așa că nu mai adaug decât că, dacă ești vreun Monk, folosește spirt sau alcool de peste 70 de grade.

Curăță-ți des telefonul, dar nu cu spirt sau clor care ți se poate strecura printre taste și te lasă fără jucărie, ci cu un șervețel antibacterian.
No comment, toată lumea spune că telefonul mobil e unul din cele mai murdare obiecte din univers, putând găzdui circa 10000 de bacterii pe centimetru pătrat ! Dacă nici de pandemia asta nu te conving să-l dezinfectezi periodic, nu știu când te-aș mai putea convinge...

Deocamdată atât. Ai grijă de tine - acum, o datorie cetățenească, casăzicașa ! 



Friday, February 16, 2018

urban up!

Da, sigur că îmi mai aduc aminte de perioada adolescenței. Indiferent cît de mult a trecut de-atunci, mai am și acum în minte modul în care îmi petreceam timpul alături de prieteni, în orașul în care locuiam. 

Stăteam tot 'la bară', bara de bătut covoare din spatele blocului, asta făceam. Unde în altă parte să te duci într-un oraș ca [cenzurat]. Acolo povestești, joci volei, bei bere, faci gimnastică acrobatică, fumezi sau dansezi la, firește, bară. Bara e o scenă - și scena sîntem noi, nu ?




Wednesday, December 20, 2017

multisnacking

Multitasking. Pentru el, asta înseamnă patru jocuri deschise în două browsere diferite. Plus Facebook. Plus alte 66 de site-uri - deschise, poate mă repet, în două browsere diferite. Pentru alt el, asta înseamnă echilibrarea unei doze de bere între mîna dreaptă și buza de jos într-o manieră care să permită o vizibilitate imperfectă, dar funcțională, a ecranului televizorului. În paralel cu echilibrarea unui picior peste alt picior. Efort de coordonare mînă-ochi-picior. Ritm infernal. Multitasking, frate. 
Eu fac parte, normal, din prima categorie. Am un stil de viață activ (comentezi?), iar ziua are mult prea puține ore pentru mine. Și nu țin post niciodată.


Friday, December 1, 2017

world aids day today

1 Decembrie este, după cum știți (?), Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA (World AIDS Day).
Pe chestia asta, e de semnat, urgent, o petiție - despre care explică mai bine Mihaela, aici:



Conform datelor furnizate de Comisia Națională de Luptă Anti-SIDA din cadrul Institutul Național de Boli Infecțioase Prof.Dr. Matei Balș, în România sunt înregistrați peste 14600 de pacienți cu HIV/SIDA, aproape jumătate dintre aceștia cu vîrste cuprinse între 25 și 29 de ani.

Monday, October 2, 2017

and bubbly to you too

N-am ajuns niciodată la Borsec. M-am imaginat trecînd pe acolo, în drum spre Tîrgu Mureș, în căutarea a tot felul de chestii bubbly - inclusiv conversație bubbly cu localnici (și localnice) plesnind de sănătate. Preferabil nu în maghiară, limbă în care nu pot lega mai mult decît o frază în care salut interlocutorul și mă scuz că nu știu să-i zic mai multe. 

Dar nu cred că voi face vreodată acest drum. Doar dragul de Borsec (apa minerală, adică, de data asta) n-are cum să mă convingă să mă hurducăi pe drumul dintre Poiana Largului și Toplița. Munți, păsărele și ace de brad am și la mine, la sute de metri de casă. Iar mostre de apă - chiar mai aproape.

Borsec este un brand 100% românesc ce are în spate o istorie de peste 210 ani, iar izvoarele sale au calități curative benefice asupra organismului în cazuri de diabet, boli cardiovasculare sau afecțiuni inflamatorii. Poți găsi mai multe informații despre tot ce înseamnă istoricul și compoziția apelor Borsec uite-aici: http://romaqua-group.ro/brands/borsec/.



Monday, September 18, 2017

sixt to go

Cu niște timp în urmă, TripAdvisor îmi confirma că am vizitat 36 de țări (inclusiv România). Acum ar trebui să le renumăr 'de mînă', mi se contorizează numai orașele. Sau, mă rog, localitățile. 
Ceea ce e ok. Deși, în ultimii trei ani, n-am bifat nici-o țară nouă, am înmulțit 'localitățile'. Am pus pe listă locuri ca Pățăligeni, Mitocul Bălan, Orbic și Goșmani. Însă tot n-am ajuns, încă, la Zugreni, o insulă în mijlocul Bistriței foarte montane - de care am povestit aici. (Am avut o zvîcnire, atunci, la o zi sau două după ce. M-am urcat în mașină și am luat-o spre Bicaz - dar, în centrul orașului, văzînd semne de furtună spre nord-vest, am luat-o la stînga, spre Lacu Roșu. Bun așa, am făcut Cheile Bicazului, în sus și-n jos, pe o ploaie torențială cu bulbuci. Asta provocare !)   
Dar o să ajung.

Wednesday, September 6, 2017

'mișcarea' dăunează 'purtării'

Am învățat să scriu și să citesc pe la patru ani - în condițiile în care ai mei [probabil] n-au avut curaj să mă trimită la grădiniță încă în grupa mică, m-au mai amînat un an. Acum, chestia asta nu mai e așa spectaculoasă, chiar în vîrful muntelui și în mijlocul codrului am întîlnit copii de grădiniță care scriu și citesc - dar, 'pe vremea ceea', scrisul și cititul de rit preșcolar era mai rar. 

În consecință, la școală m-am plictisit îngrozitor, cel puțin pînă prin clasa a treia. N-o să dau, firește, exemple de lucruri pe care le făceam în timpul orelor, că nu vreau să dau idei nimănui - dar, cum spuneam, poate mă repet: mă plictiseam absolut îngrozitor. Deabia spre sfîrșitul clasei a treia m-am apucat de scris - de scris cărți, adică, în loc de 'mișcare', în timp ce colegii mei se ocupau de bastonașe, sau ce făceau ei în clasa a treia (habar n-am ce, dacă găsesc în vreun muzeu un manual din perioada aia, verific și vă spun). Și, după o perioadă de 'scris' de vreun an de zile, în urma căreia mi-am cîștigat locul într-o bancă din spatele clasei*, m-am apucat de citit (și, într-o mai mică măsură, de scris pe marginile albe ale paginilor). 

Tuesday, September 5, 2017

n-am salvat copaci împreună

Se poate spune că am lucrat la Viața Studențească și Amfiteatru datorită lui TRU. În decembrie (sau poate sfîrșit de noiembrie) 1987 am avut un drum prin redacție, împreună cu Cristina - nu mai știu de ce și la cine aveam treabă. Și, de cum am intrat pe holul mare, spre noi s-a năpustit, realmente, Biju, cu ochii cît farfuriile, și ne-a purtat, ca o tornadă, pînă în biroul redactorului șef. "Doi colaboratori noi, foarte buni!" 
Nu-l întîlnisem, pînă atunci, pe Biju, decît de vreo două ori, probabil prin demisolul de la Cartea Românească - și nu vorbisem cine știe ce, doar făcusem cunoștință. Biju era poet publicat. Eu doar aveam 'pe CV' revista Dialog, a Universității din Iași, iar Cristina era prozatoare și redactor la revista Echinox, a Universității din Cluj. Ambele - singurele reviste studențești 'de cultură' din România ante-'90, recenzate sistematic la Europa LiberăAparent, fuga din țară a lui TRU, cu cîteva săptămîni înainte, declanșase, în redacție, o curățenie generală. Veniseră cîțiva oameni noi (Biju era unul dintre ei, deci proaspăt mutat în București, fără multe cunoștințe printre cei din presa studențească din capitală). Și tuturor redactorilor li se ceruse să vină cu cîte 10 colaboratori noi. Am apărut pe holul redacției la momentul potrivit - și Biju și noi am tras un super-loz în același timp.

Monday, September 4, 2017

no 'replay from save' for you today

Am fost întotdeauna un fan al mașinii timpului. Dar cele trei profesoare de fizică din școală și liceu au făcut eforturi supra-umane să mă îndepărteze de materia asta. Mult timp am suspectat că eram menit să fac o descoperire senzațională pentru viitorul omenirii (de pildă, chiar mașina timpului), iar ele, toate trei, erau un fel de Terminatorși feminini, trimise din viitor ca să se asigure că optez pentru un traseu profesional cît mai îndepărtat posibil de versiunea dedicată mie. 

Deabia în 2012 am găsit, în Lisabona, Build Your Own Time Machine a lui Brian Clegg, pe care am cumpărat-o imediat, fără s-o răsfoiesc - am deschis-o doar o dată, ca s-o miros. Dar n-am terminat-o niciodată. Nu mă puteam hotărî, trebuia să mă hotărăsc mai întîi.

Wednesday, August 9, 2017

aer, pur și simplu

Haideți că mi-am amintit de un loc 'în natură' în care aș uita, o vreme, de Daikin.
Într-o vacanță de vară, poate după clasa a unșpea, poate după a douășpea, poate chiar după armată, am dat cu flit Ceahlăului, după doar o zi sau două, și am plecat, cu Liviu, spre Rarău. Așa ne-a venit, probabil ne plictisiserăm de Ceahlău - care, oricum, devenise, deja, un fel de stațiune. Drept care am luat-o spre Vatra Dornei (DN 17B) plănuind să ne oprim undeva, la baza Rarăului, și să-l traversăm, a doua zi, pînă la Cîmpulung Moldovenesc. 
Ei, bine, ne-am oprit la Zugreni - o cabană așezată pe o insulă (!) în mijlocul Bistriței. Cînd am plecat încolo, habar n-aveam că e vorba de o insulă, deci ni s-a părut foarte tare. Am pus cortul, am făcut turul insulei, am socializat cu familia de turiști străini din cortul de alături, am respirat aer curat, l-am diluat (=am fumat). Apoi, deoarece familia cu pricina includea două fete adolescente, am încercat să le învățăm cum se vînează păstrăvi ca indienii, cu sulițe, și ne-am făcut, firește, de rîs (și, probabil, am căzut în apă in the process, partea asta mi s-a șters din memorie). N-am găsit broaște țestoase uriașe, ca pe Galapagos. Ne-am culcat, ne-am trezit în plină furtună, ne-am mutat pe prispa cabanei încă de la primele ore ale dimineții, am mai respirat niște aer (acum, mult mai) curat, ne-am uscat, am plecat pe Rarău. 



Sunday, August 6, 2017

aer tare ca piatra

M-am trezit azi dimineață pe la ora la care era programat van Bureen să intre în scenă la Untold - în speranța (deșartă) că transmite cineva live pe Facebook. Și trebuie să știți că noaptea, prin locurile astea, ești mult mai 'conectat cu natura' decît ziua. Cine s-a rătăcit vreodată noaptea, prin pădure, sau cine s-a pomenit căutînd cazare, tot noaptea, într-un oraș din Germania (altul decît Berlin sau, poate, Frankfurt) știe la ce mă refer...
Aerul a început să se miște un pic, deci mirosul de brad traversează și el orașul, de la nord-vest la sud-est, că poate are și el treabă la mare. Aer curat. Ca 'pe vremuri', odată ajuns la prima cabană de pe muntele 'local' (1220 m), mi-am spus aerul tare al înălțimilor e cam prea tare aici, trebuie diluat puțin - și mi-am aprins o țigară pe balcon. Liniștea era asurzitoare, pînă și cîinii vagabonzi au luat calea codrului, iar păsărelele... ei, bine, păsărelele probabil și-au reevaluat, de mult, conceptul de 'țări calde', nu le-am auzit nici pe cele cîteva care se agitau în preajma răsăritului; ar trebui întrebate pisicile din zonă de cînd nu le-au mai văzut... Asta pentru că afară erau tot peste 20 de grade. În casă - 28.

Un alt moment în care îți venea să te gîndești la Daikin



Saturday, August 5, 2017

aer ușor, de vară

Nu prea am încredere în natură. Pentru copilul născut și crescut în oraș, 'natură' e pietonul care traversează nepăsător porțiunea de alee pe care joci fotbal și de care se lovește mingea. Pentru adultul trăitor în oraș, 'natură' e o locație distinctă și diferită de mediul imediat înconjurător - una în care *trebuie* neapărat să ajungi în concediu și chiar în week-end (în funcție de mărimea și compoziția familiei din care faci parte). 
'Natura' e suma chestiilor în care calci din greșeală pe cineștiece cărare, a căpușelor, furnicilor și urechelnițelor care au, ca și tine, chef de campare în locații inedite. 
Codrul o mai fi frate cu românul, dar e fratele ăla ciudat care s-a făcut geolog sau meteorolog și care n-are semnal la telefon timp de șapte luni pe an. Mă rog, asta zice el - de fapt, n-are telefon [mobil], că nu e 'ecologic', doar împrumută unul atunci cînd coboară la civilizație să-și cumpere un cort nou.

Friday, August 4, 2017

în meniu: alieni cu gelato

Soarele s-a topit şi a curs pe pămînt.
N-am ținut minte multe versuri *clasice* 'la viața mea', pentru că n-am prea avut nevoie de mai mult de dacă ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea, de teamă să nu-mi strivești sărutul? - dar ăsta mi-a rămas în minte. 

Mai ales că exact asta se întîmplă zilele astea. Aerul e un fel de kefir uitat trei zile în portbagaj. Solul e o alee a celebrităților acoperită cu un fel de lavă gri, în care nu-ți imprimi mîna, ca la Hollywood sau Cannes, ci genunchii și fruntea. Păsările nu zboară. Peștii s-au ascuns. Trolii (cei ai lui Pratchett, nu cei de pe Facebook) au redevenit niște bolovani informi acoperiți de licheni pîrjoliți și nu mai știu să numere nici măcar pînă la doi.

Ceea ce mă face să stau la umbră (28,8 grade, în acest moment) și să bingiuiesc cele șapte sezoane ale Star Trek: The Next Generation (a naibii coincidență: chiar acum sînt la un episod din sezonul 4 în care Picard, Wesley Crusher și încă unul traversează un deșert, fără rezerve de apă; și pe Paramount Channel rulează Star Trek Into Darkness). În ideea că numai contactul omenirii cu niște extratereștri, ACUM, urgent, ne mai poate salva. Clarke a explicat cel mai bine asta, în Childhood's End...  

Alături de un (de fapt, niște) gelato Siviero Maria. Pistacchio. Un alt tip de salvare...
plugin-siviero-maria-2

Nu cred că trebuie să mai explic ce e acela un gelato - deși poate nu știați că acesta conține un procent de grăsime mai mic decît cel al unei înghețate (circa 7%) și vreți, chiar vreți să vă reamintiți că gelato este mai cremos și mai aerat în comparație cu înghețata, ceea ce îl face să poată fi mîncat imediat ce a fost scos din congelator.
Aici și acum, deci, Siviero Maria - since 1958. 

Monday, July 31, 2017

ce neversea, ce untold ? oktoberfest !

Pentru că a fost cuminte, tînărul Goe primește, anul acesta, Oktoberfest în septembrie. Mai exact: 7-17 septembrie, în zona fostului Stadion Municipal din Brașov. Mai multă caniculă cere un festival mai mare, cu mai mulți invitați, mai multe produse tradiționale nemțești, mai multe ocazii de distracție și (evident!) mai multe puncte de vînzare a berii. Cu ajutorul celor de la Bere Ciucaș.



Am mai povestit: n-am fost niciodată un iubitor necondiționat de bere. Dar soarta m-a dus (și m-a reținut, cîte un an și-un pic) în Praga și Bruxelles, în Cehia și Belgia, două tărîmuri în care berea face parte din cultura națională. Și m-am integrat și eu, cît am putut... 

Saturday, July 29, 2017

havana, mai aproape

Vara aceasta, Havana Club aduce capitala Cubei pe o stradă din România. Aventura Havana In The Street începe online, acolo unde iubitorii de rom pot contribui la forma finală a unui graffiti realizat de cei de la Sweet Damage Crew și pot alege inclusiv orașul în care acesta va fi realizat. În joc sunt numeroase premii săptămînale, dar și premiul cel mare: o vacanță de 5 zile în Havana pentru două persoane.
KV-Havana In The Street

Monday, June 26, 2017

phoenix, by dacia. dacia plant.

Anul acesta, Dacia Plant, un producător brașovean de suplimente alimentare, împlinește 15 ani de activitate - prilej cu care organizează în data de 2 iulie un concert ce va avea loc în Piața Sfatului din Brașov. Iar printre artiștii care urcă pe scenă se află și trupa Phoenix. 


Suplimentele alimentare Dacia Plant sînt 100% naturale, fără conservanți sau coloranți și cu o cantitate mare de substanță activă. Compania a luat naștere în 2002, din dorința unor tineri de a demonstra că produsele naturale sînt eficiente, sigure și îi ajută pe oameni să-și îngrijească sănătatea.

Iar Phoenix e o trupă contemporană cu Beatles - și-a înregistrat prima piesă proprie în 1964. Etno-rock românesc 100%. Iar Beatles este... eh, rămîne pe altă dată :)



Sunday, May 28, 2017

mai bine vivant


Cîteva s-au strecurat, deja, pe stradă, cu ocazia Nopții Muzeelor. Sînt prietenele noastre, statuile vivante. Anul acesta cei de la Teatrul Masca organizează cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante. Statuile cu pricina sînt reprezentate de actori costumați și machiați astfel încît să imite o statuie autentică. Le-am întîlnit în Barcelona, în Londra și în Praga, mai încremenite (deci mai puțin vioaie) decît cele din București - pentru că pe-aici ele apar pe străzi preponderent în festival. Or, e lucru știut că un festival nu te poate lăsa neclintit... 


Pentru prima oară, la această ediție, durata festivalului este de șapte zile - spre deosebire de anii precedenți, în care s-au dat în spectacol doar trei. Acestea vor începe cu Noaptea Statuilor Vivante, în data de 30 mai și vor continua cu șase zile pline, desfășurate în nu mai puțin de trei spații diferite din București. Festivalul se expune, în fiecare zi, începînd cu ora 16 și include 60 de spectacole la care participă și artiști invitați din Austria, Olanda și China.
Programul complet:
  • 30 mai – Deschiderea Festivalului (Noaptea Statuilor Vivante) - Casa Filipescu–Cesianu, ora 20
  • 31 mai – 1 iunie – Parcul Humulești (cartierul Ferentari)
  • 2–3 iunie – Parcul Crângași (cartierul Crângași)
  • 4–5 iunie – Parcul Herăstrău, intrarea din Șoseaua Nordului („Locul de la Roata Mare”)
Intrarea este, firește, gratuită. Și, ca să vă faceți o idee cu privire la edițiile trecute, trageți o fugă nu numai pe site-ul Festivalului, ci și pe pagina sa de Facebook