brînzoaice cu gem: islanda

Lumina e foarte importantă ! Și asta nu pentru că o spune un Lucian (lux, lucis e etimologia, în caz că nu v-ați gîndit!), ci pentru că lumina (ei, bine, solară) este crucială pentru homo sapiens :) N-o să te aburesc cu ceva discurs poetic, ci o să pomenesc, de pildă, despre faptul că lumina este esențială (printre altele) pentru generarea serotoninei - care, se știe (?), este un ingredient major al fericirii :)

Nu neapărat soarele, ca atare. Aș fi și ipocrit: cei care mă cunosc știu că eu, băiatul 'de la munte', ajung ori de cîte ori am ocazia 'la mare', însă doar pentru a sta, fără cine știe ce haine pe mine, afară, la umbră - strict din cauză de căldură (nu neapărat de conflict direct cu razele).

O singură lumină m-a dovedit...

Fotografia de mai sus e făcută în Hólmavík, în nord-vestul Islandei, în aprilie 2010 - across the volcano, ca să zic așa, exact în 'perioada aceea'... E făcută un pic înainte de 4 dimineața !
După doar două zile și așa-zise nopți în Hólmavík am înțeles perfect cum e cu 'depresia nordică' ȘI de ce alcoolul este atît de scump în toată Scandinavia :) Și nici nu vreți să știți ce s-a întîmplat cu toate mostrele de alcool 'tradițional' pe care participanții din Bulgaria, Serbia, Bosnia, Macedonia și, da, România, le aduseseră, pasămite, ca să le pună pe masă cu ocazia 'serii europene' :) Din 2010 încoace, am prevenit pe cine am apucat: problema nu e atît faptul că ziua durează (în perioada respectivă) 20 de ore pe zi (!), ci faptul că această lumină continuă este, cum să spun... foarte egală, variația de lucși, de la un moment la altul al unei zile, este (sau, mă rog, pare) minusculă. În consecință, percepția referitoare la scurgerea timpului este grav alterată. După ce plutești, timp de o zi sau două sau trei, prin acel ouzo halucinant, ziua de mîine, săptămîna următoare, anul următor ți se par trambalate nu temporal, ci de-a dreptul spațial, pe alt continent sau pe altă planetă. Și, deci, de neatins...

Cînd am auzit, deci, că o persoană cum e Cristina Bazavan răspunde provocării Gealan de a-și acoperi ferestrele timp de o săptămână, pentru a trăi într-o casă 'oarbă', mi-am zis că e posibil să-i iasă - cu o singură condiție: să se protejeze de deformarea percepției trecerii timpului, să-și articuleze fluxul de lumină artificială din 'celulă' astfel încît, de-a lungul zilei, să existe variații de intensitate a acesteia, iluzia succesiunii dimineților, amiezilor, serilor, nopților să fie reinventată și păstrată cu orice preț. Ăsta ar fi primul sfat...

Dar lucrurile nu sînt chiar atît de simple... Pentru Cristina Bazavan, frumusețea înseamnă lumină - deci, pe parcursul unei astfel de experiențe imposibile, absența luminii trebuie compensată cumva cu multe... prezențe care să fie 'frumoase', chiar dacă nu sînt puse în oarece lumină. Sigur nu niște scaune din piele de Cordoba, cu puf de pinguin, de pildă - care au neapărat nevoie de lumină. Căci, oricum, aș recomanda simplificarea, la maximum, a spațiului, cu cît mai puțină mobilă. Personal, aș paria pe niște tablouri ale lui Joan Miró... Ba poate ar fi bună, într-un colț al camerei și o reproducere a sculpturii sale Dona i Ocell - firește, într-un format acceptabil (originalul, înalt de 22 de metri, se află în Parc Joan Miró din Barcelona). Dar n-are cum să fie vorba de gusturile mele particulare aici, deci referința pe care o fac este, mai degrabă, la culorile pe care le folosește Miró...

Ba chiar deloc simple - pentru că, totuși, nu mi-a venit asta cu Doamnă și pasăre așaa, fără vreo ancoră în realitate... Cristinei Bazavan îi plac norii și cerul în general, deci i-aș aplica, pe podea, un tapet cu nori - o mochetă cu nori nu cred să se fi inventat și, oricum, mi s-ar părea că împinge transformarea spațiului (și, implicit, metafora) un pic prea departe :) [later edit: dacă se aplică asta, rog organizatorii să o fotografieze neapărat pe Cristina pașind desculță, pe/prin 'nori'; nu e neapărat nevoie ca o astfel de fotografie să fie publică, doar să știu eu că există!]

Da, am sfaturi strict referitoare la transformarea spațiului. Mi-ar fi dificil să-i fac recomandări vizînd, de pildă, ora la care să se trezească, ce muzică să asculte și ce activități să aibă astfel încît viața să-i fie cît mai ușoară... Am încredere în ea că nu trebuie să-i fac eu recomandări de lectură sau de vizionare pentru o săptămînă de deprivare senzorială parțială - asta ar trebui să fie o binevenită vacanță; cam bizară, ce-i drept, dar vacanță (în toate sensurile posibile ale cuvîntului).
Un singur lucru mă întreb: dacă ferestrele sînt acoperite (implicit ermetic), pe unde circulă aerul ? Căci o săptămînă fără lumina zilei sau a stelelor mi se pare incomodă, dar supraviețuibilă. Însă o săptămînă, 24 de ore în fiecare din cele șapte zile, într-un mediu în care ai de-a face numai cu aer condiționat mi se pare absolut imposibilă.

***
Și dacă nu m-ai crezut că lumina solară este, indirect, un ingredient major al fericirii - sper că n-ai uitat că, pe 5-6 octombrie 2013, Asociația Inițiativa pentru fericire dorește să te pună față în față cu, pasămite, adevăratele realități ale fericirii și să-ți explice cum poți face pentru a deveni, în fiecare zi, tot mai încîntat de tine însuți și de viață. Conferinta despre Fericire: 70% workshop(-uri), vorbitori din UK, SUA, Japonia, Chile și România.