'mișcarea' dăunează 'purtării'

Am învățat să scriu și să citesc pe la patru ani - în condițiile în care ai mei [probabil] n-au avut curaj să mă trimită la grădiniță încă în grupa mică, m-au mai amînat un an. Acum, chestia asta nu mai e așa spectaculoasă, chiar în vîrful muntelui și în mijlocul codrului am întîlnit copii de grădiniță care scriu și citesc - dar, 'pe vremea ceea', scrisul și cititul de rit preșcolar era mai rar. 

În consecință, la școală m-am plictisit îngrozitor, cel puțin pînă prin clasa a treia. N-o să dau, firește, exemple de lucruri pe care le făceam în timpul orelor, că nu vreau să dau idei nimănui - dar, cum spuneam, poate mă repet: mă plictiseam absolut îngrozitor. Deabia spre sfîrșitul clasei a treia m-am apucat de scris - de scris cărți, adică, în loc de 'mișcare', în timp ce colegii mei se ocupau de bastonașe, sau ce făceau ei în clasa a treia (habar n-am ce, dacă găsesc în vreun muzeu un manual din perioada aia, verific și vă spun). Și, după o perioadă de 'scris' de vreun an de zile, în urma căreia mi-am cîștigat locul într-o bancă din spatele clasei*, m-am apucat de citit (și, într-o mai mică măsură, de scris pe marginile albe ale paginilor). 

n-am salvat copaci împreună

Se poate spune că am lucrat la Viața Studențească și Amfiteatru datorită lui TRU. În decembrie (sau poate sfîrșit de noiembrie) 1987 am avut un drum prin redacție, împreună cu Cristina - nu mai știu de ce și la cine aveam treabă. Și, de cum am intrat pe holul mare, spre noi s-a năpustit, realmente, Biju, cu ochii cît farfuriile, și ne-a purtat, ca o tornadă, pînă în biroul redactorului șef. "Doi colaboratori noi, foarte buni!" 
Nu-l întîlnisem, pînă atunci, pe Biju, decît de vreo două ori, probabil prin demisolul de la Cartea Românească - și nu vorbisem cine știe ce, doar făcusem cunoștință. Biju era poet publicat. Eu doar aveam 'pe CV' revista Dialog, a Universității din Iași, iar Cristina era prozatoare și redactor la revista Echinox, a Universității din Cluj. Ambele - singurele reviste studențești 'de cultură' din România ante-'90, recenzate sistematic la Europa Liberă. Aparent, fuga din țară a lui TRU, cu cîteva săptămîni înainte, declanșase, în redacție, o curățenie generală. Veniseră cîțiva oameni noi (Biju era unul dintre ei, deci proaspăt mutat în București, fără multe cunoștințe printre cei din presa studențească din capitală). Și tuturor redactorilor li se ceruse să vină cu cîte 10 colaboratori noi. Am apărut pe holul redacției la momentul potrivit - și Biju și noi am tras un super-loz în același timp.

no 'replay from save' for you today

Am fost întotdeauna un fan al mașinii timpului. Dar cele trei profesoare de fizică din școală și liceu au făcut eforturi supra-umane să mă îndepărteze de materia asta. Mult timp am suspectat că eram menit să fac o descoperire senzațională pentru viitorul omenirii (de pildă, chiar mașina timpului), iar ele, toate trei, erau un fel de Terminatorși feminini, trimise din viitor ca să se asigure că optez pentru un traseu profesional cît mai îndepărtat posibil de versiunea dedicată mie. 

Deabia în 2012 am găsit, în Lisabona, Build Your Own Time Machine a lui Brian Clegg, pe care am cumpărat-o imediat, fără s-o răsfoiesc - am deschis-o doar o dată, ca s-o miros. Dar n-am terminat-o niciodată. Nu mă puteam hotărî, trebuia să mă hotărăsc mai întîi.