Tuesday, September 5, 2017

n-am salvat copaci împreună

Se poate spune că am lucrat la Viața Studențească și Amfiteatru datorită lui TRU. În decembrie (sau poate sfîrșit de noiembrie) 1987 am avut un drum prin redacție, împreună cu Cristina - nu mai știu de ce și la cine aveam treabă. Și, de cum am intrat pe holul mare, spre noi s-a năpustit, realmente, Biju, cu ochii cît farfuriile, și ne-a purtat, ca o tornadă, pînă în biroul redactorului șef. "Doi colaboratori noi, foarte buni!" 
Nu-l întîlnisem, pînă atunci, pe Biju, decît de vreo două ori, probabil prin demisolul de la Cartea Românească - și nu vorbisem cine știe ce, doar făcusem cunoștință. Biju era poet publicat. Eu doar aveam 'pe CV' revista Dialog, a Universității din Iași, iar Cristina era prozatoare și redactor la revista Echinox, a Universității din Cluj. Ambele - singurele reviste studențești 'de cultură' din România ante-'90, recenzate sistematic la Europa LiberăAparent, fuga din țară a lui TRU, cu cîteva săptămîni înainte, declanșase, în redacție, o curățenie generală. Veniseră cîțiva oameni noi (Biju era unul dintre ei, deci proaspăt mutat în București, fără multe cunoștințe printre cei din presa studențească din capitală). Și tuturor redactorilor li se ceruse să vină cu cîte 10 colaboratori noi. Am apărut pe holul redacției la momentul potrivit - și Biju și noi am tras un super-loz în același timp.


N-am cum să-mi șterg din memorie prima mea zi la Viața Studențească. Și, deși în cei doi ani care au urmat, au existat cîteva momente (puține) care ar merita șterse, și din ăsta și din toate celelalte universuri paralele, aș șterge sigur ultima zi în redacția aceea. It was fun while it lasted.
Dar altceva voiam să zic...
Cum regimul mașinilor de scris, înainte de 1990 și mai ales acolo, era foarte strict, veneam cu articolele scrise de mînă pe care le dădeam secretarei, să le bată ea la mașină. Foloseam coli A4 pe care le îndoiam, scriam pe păginuțe A5, ca pe caietele de școală. Scriam numai cu creionul, ca să pot șterge - cu radiere proaste, chinezești. Nu era o problemă dacă tăiam cuvinte sau rînduri sau dacă foloseam semne de corectură. Dar, pentru un motiv obscur, pur și simplu nu puteam continua dacă primul paragraf nu era impecabil, perfect - ȘI fără vreo ștersătură vizibilă. Așa că îmi lua mai mult de o oră să scriu primul paragraf și de trei ori mai puțin să scriu restul articolului.


La mulți ani, Pilot FriXion ! Ce păcat, deci, că nu existai în 1987 ! Cîți copaci n-am fi salvat împreună...
(Nu că mi-ar fi păsat pe vremea aia, tata lucra la o fabrică de celuloză și hîrtie - hîrtia era chiar ultimul lucru de pe pămînt la care făceam economie.)

FriXion10years
Pilot FriXion este un roller minune care scrie, șterge și rescrie. 
Iar Dacris, compania care îl importă în exclusivitate în România, a împlinit ea însăși doar puțin peste 24 de ani de experiență în domeniu. Nici ea nu exista în 1987. 
Nu-i nimic - recuperăm timpul pierdut.