De-a lungul anilor în care am avut bani pe mînă am adunat multe-multe cărți. Atît de multe încît, de la un moment dat, de fiecare dată cînd începeam o viață nouă (cam o dată la cinci ani), am și început să vînd cîte o bună parte din ele - ca să marchez despărțirea de autori sau subiecte cu care știam sau bănuiam că n-o să mă mai întîlnesc în noua viață (deși nu excludeam, fățiș, posibilitatea că poate, într-o viață viitoare...).
Profit, așadar, de faptul că mi-a ieșit în cale aplicația Bradul mulțumirii a lui Kanal D ca să fac o listă de autori de care nu m-am despărțit și nici n-o să mă despart niciodată. Sigur că asta ar fi putut fi o 'listă de oameni care m-au învățat să scriu' - dar, dat fiind momentul în care scriu chestia asta, este, în cel mai bun caz, o 'listă de oameni care m-au învățat să citesc' :>
Vă previn: NU e o listă de 'mari autori' - ci, mai degrabă, de 'foarte iscusiți povestitori'. Bine că n-am fost, nici-o secundă, profesor de română sau engleză, că m-aș fi descurcat greu cu unii din 'marii autori' din bibliografia școlară.
O s-o iau în ordine cronologică și, ca să nu mă urască niște oameni cu care mă cunosc de ceva vreme, în ea o să fie numai autori 'străini' :> Și o să mă descurc eu, cumva, cu cei care n-ar fi avut motive să mă urască...
Mulțumesc, deci, în primul rînd, lui Mark Twain și lui Ernest Hemingway - o să rîdeți (?): mai ales pentru proza scurtă. Încă mi se pare absolut uluitor că un autor ar fi putut scrie așa ceva acum mai bine de un secol (și anume în 1909, în A Fable), de pildă:
You can find in a text whatever you bring, if you will stand between it and the mirror of your imagination. You may not see your ears, but they will be there.
Iar Hills Like White Elephants (1927) e folosită pînă în ziua de astăzi în ateliere de creative writing. Ce să mai adaug la asta...?
Apoi mulțumesc lui Isaac Asimov și lui Robert A. Heinlein. Aici nu dau detalii, cel puțin pînă nu apuc să scriu un text coerent în care să argumentez că e improprie expedierea autorilor de science fiction undeva, într-o sub-categorie meschină a istoriilor literare.
De fapt, oricum nu e locul, aici, să dau 'detalii', pentru că m-aș lungi foarte-foarte tare. Și n-aș avea răbdare să scriu acum, pe loc, o carte despre Kurt Vonnegut, Jr. O să zic doar că sigur am început cu Slaughtherhouse-Five. În Iași.
Apoi, mulțumiri lui Heinrich Böll și lui Max Frisch. Îi așez împreună pentru că sînt singurii din lista asta pe care nu i-am citit în original - deci datorez mult lui Petru Forna și Marei Giurgiuca pentru primele mele întîlniri cu Gruppenbild mit Dame și, respectiv, Homo Faber.
Apoi, lui Michael Crichton. Știu că vă vine în minte, spontan (?), Jurassic Park - dar mie îmi vine în cap The Andromeda Strain.
O bună bucată de vreme n-am adăugat nimic nou la lista asta. După care, brusc, l-am adoptat pe Nick Hornby - via High Fidelity (Dana Popa știe de ce!).
A urmat Douglas Adams - cu al său The Hitchhiker's Guide to the Galaxy.
Apoi Terry Pratchett - pe care l-am evitat, multă vreme, pentru că era prea best selling :) și, din care, am citit prima oară Night Watch.
Și Neil Gaiman - pe care l-am descoperit, inițial, via Good Omens (scrisă împreună cu Terry Pratchett)
, după care am plonjat în Neverwhere.
Later edit. M-am mai gîndit - și intră și Tom Wolfe aici (adică imediat după Kurt Vonnegut, Jr, de fapt - că tot în Iași m-am întîlnit și cu el). Nu pentru romanele sale 'de bătrînețe', ci pentru reportajul foarte special - Tom Wolfe fiind un zeu al mișcării New Journalism. Sigur că, prima oară, am citit The Right Stuff, #cabăieții - dar, după The Electric Kool-Aid Acid Test (citit înainte de 1990, imaginați-vă!), reading was never gonna be the same again :)
Și-acum, dacă ați ajuns pînă aici, poate aveți, și voi, de mulțumit cuiva - și dacă da, de ce n-ați face-o cu ajutorul aplicației Bradul mulțumirii a lui Kanal D ?
După cum știți, joi 12 decembrie la ora 13 m-am prezentat la hotelul Radisson Blu, în București, unde Reprezentanţa Comisiei Europene în România și Biroul de Informare al Parlamentului European în România îi premiau pe cîștigătorii ediției 2013 ai concursului Reporter European - printre care și subsemnatul (premiul III la categoria Blogger European, alături de Anamaria Ghiban și Irina Bartolomeu). Premiul meu a constat într-un bestial iPad 4, pe care, deși l-am configurat și folosit, încă îl țin în celofanul ăla cu care a fost livrat, ca să nu-l bruscheze admiratorii - că tare chipeș mai e !
Profit, deabia acum, de faptul că mi-a ieșit în cale aplicația Bradul mulțumirii a lui Kanal D ca să-mi țin aici o fracțiune din discursul de acceptare a premiului pe care n-am mai apucat să-l rostesc joi :) Căci n-o fi premiul ăsta vreun Oscar, dar tot e o primă validare importantă venind din afara comunității bloggerilor - deci am de mulțumit la multă lume pentru (de data asta) traseul către interesul și atașamentul față de Uniunea Europeană și instituții de-ale ei. Și, în definitiv, de ce n-ar fi ăsta un moment bun pentru mulțumiri...?
Cronologic, deci: mulțumesc, în primul rînd părinților (chiar așa!), Rodica și Ioan Branea, pentru foarte multe - dar, în acest context, pentru că m-au scos pentru prima oară din țară. Chiar dacă doar pînă la Varna, cu pașaport colectiv, doar o jumătate de zi - tot 'străinătate' se cheamă... Și mi-au susținut (decisiv) a doua ieșire din țară - încă din martie 1990, cînd am prins, în Austria, fix primele (și următoarele) efecte internaționale ale păruielii din același martie 1990 în Tîrgu Mureș - o experiență de neprețuit.
Mulțumesc profesorului meu de engleză din clasa a opta, Florin Irimia, cu care am continuat să lucrez și în timpul liceului, pentru admiterea la facultate(a de filologie). Știam eu ceva engleză, din filme și cărți (și: da, făceam engleză, la școală, din clasa a cincea, dar nu cred că se pune) - dar primul meu profesor veritabil de limba engleză el mi-a fost.
Mulțumirile mele sper să ajungă, cumva, și la minunatul Radu Pascal, care mi-a fost redactor șef adjunct la Tinerama (1990-1993), apoi șef de secție 'externe' (1993-1994) la Ultimul Cuvânt - un dascăl adevărat de jurnalism și de politică externă.
Apoi, mulțumiri Ancuței Vameșu, care ne-a pilotat prietenește, în 1995, pe Eugenia, pe Sabina și pe mine, către prima candidatură de proiect (elaborat și cîștigător) cu co-finanțare din fonduri europene, primele Phare din România - și cu care am petrecut, apoi, niște ani fabuloși la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Mulțumiri, pe nerăsuflate, pentru The Rt Hon. the Lord Wallace of Saltaire (pe care poate vreți să-l numiți doar profesorul William Wallace) care, tot în 1995, m-a pescuit dintr-o mînă de candidați români pentru o bursă la programul de MA în International Relations & European Studies al Central European University (în Praga) - ceea ce m-a basculat, literalmente, către o nouă viață (aici sînt foarte multe de povestit - normal, altă dată).
Mulțumiri, tot în acest context, scriitorului și criticului Ion Bogdan Lefter, care m-a susținut decisiv, odată ajuns în Praga (în septembrie 1995), să lucrez în studiourile centrale ale Radio Europa Liberă (cu care colaboram, deja, din 1994).
Mulțumiri profesorului Corneliu Bjola, împreună cu care am dres, în 1997, primul site (cu un incipient serviciu de știri) focalizat pe procesul de integrare europeană a României (EuroAtlantic Club). Fără de care poate că n-ar fi existat, ulterior, nici [romania_eu_list].
Mulțumiri Florentinei Anghel care, în ianuarie 2000, a dat un șut mărunt, dar decisiv, tinerei [romania_eu_list] - și care este sursă de inspirație pentru toate proiectele fabuloase dezvoltate de mine și echipa din preajma mea, din 2000 încoace, prin programele Socrates II, Învățare pe Tot Parcursul Vieții și Tineret în Acțiune.
Și, firește, mulțumiri lui Nicolae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, căruia nu prea cred că i-am răsplătit încrederea pe care a avut-o în mine în perioada în care am lucrat (sub conducerea sa) la Institutul European din România (2000-2002) - dar dacă e chiar așa, n-a lăsat să se vadă mai nimic atunci cînd mi-a înmînat premiul joi...
În fine, mulțumiri juriului care a decis atribuirea premiilor: Ioana Avădani, Cristina Bazavan, Carmen Praja, Mădălina Mihalache, Luca Niculescu și, ultimul-dar-în-nici-un-caz-cel-din-urmă, Cristian China-Birta / Chinezu. Pentru că au avut răbdare să mă citească și n-au rîs prea tare de mine... Cu o fundiță specială pentru Chinezu și a sa Blogal Initiative, care au facilitat această înșiruire de acknowledgements și care mi se pare cea mai funcțională platformă de suport pentru bloggeri autohtoni - 'europeni' sau 'în-curs-de-a-deveni-europeni' :)
Cam asta-i. Și-acum, dacă ați ajuns pînă aici, poate aveți, și voi, de mulțumit cuiva - și dacă da, de ce n-ați face-o cu ajutorul aplicației Bradul mulțumirii a lui Kanal D ?
*** Acuma, zău: nici nu se punea problema să aflați ceva despre ler din acest text - dar pentru asta, vă rog să apelați cu multă încredere la Călin Hera.
