Roşia Montană - o supapă pentru naţionalismul etnic

Guest post: Alexandru D. Filimon / http://zeteticgroup.wordpress.com

Când se va scrie o biografie a civismului românesc cu nuanţe ecologico-culturale, “experimentul protestelor paşnice” va avea o relevanţă sporită în a ne redefini ca cetăţeni (în unele cazuri de a ne “boteza” cetăţeni).

În discursul public recent, vocabula “naţionalism” a fost utilizată pentru a descrie fenomenul protestelor recente. Aprioric, acest cuvânt are o valenţă peiorativă la nivel public, drept pentru care întrebuințarea acestuia colportă o paradigmă a mistificării sau demonificării, după caz, a semanticii cu care ne-am obişnuit. E o diferenţă între a nu putea avea o dialectică şi între a te fortifica comfortabil la adăpostul locurilor comune cu idei măreţe. O discuţie de fond merită orice caz în parte, fiind destul de simplu să trăim în universul etichetelor amplificate. Scrutând peisajul de proteste, mi-am reamintit de o idee pierdută pe undeva prin labirintul gândirii: “nationalism is the crystallization of new cultures, not the awakening of old ones” (E.Gellner, Nations and Nationalism). Am fost fericit să trăiesc o percepţie a transformării socialului în istorie, a metamorfozei individului în istorie colectivă. De multe ori, istoricismul popperian sau variate teorii conspiraţioniste pe care ni le însuşim fără argumente şi apoi le protejăm cu pretenţii de raţionalitate ne ajută să ne dăm demisia din viaţă. Alambicat este drumul ieşirii din starea vegetativă - unii s-au făcut ecologişti, alţii au rămas legume. A hiperboliza evenimentele sau a bagateliza neimplicarea celorlalţi nu este scopul acestei ultime metafore, care nu-şi propune mitizarea fenomenului, ci amplificarea lui.
Timpul a mai avut răbdare şi “Roşia Montană” a devenit o pată vânătă pe cerul etnic al României. O oază de civism, o floare rară într-un deşert etnic. De ce să ne grăbim să numim naţionalist, anarhist, ecologist fenomenul Roşia Montană? De ce ne grăbim să ideologizăm totul? Naţionalismul, în cazul românesc, se confundă deseori cu protocronismul, legionarismul sau alte mişcări extremiste. Raţiunea sau bunul simţ ar trebuie să reprezinte o călăuză pentru discursul public. Cel ce utilizează denumirea de “naţionalism” pentru a augmenta distanţarea faţă de fenomen a unei bune părţi a elitei şi pentru a introduce starea de lucruri de haos, intrinsecă acelor curente, populaţiei care nu este în stradă, face acest lucru din două posibile motive:

1) suficiență mentală

2) reprimare/cenzură intelectuală.

Nu ştiu să comensurez care dintre motive ar cauza un prejudiciu mai mare...

Orice polemică despre naționalimul românesc stârneşte idiosincrazii sau, în cazul unora mai vocali, mârâieli şi grimase. Fondul problemei deseori nici măcar nu este menţionat. O discuţie referitoare la un naţionalism pozitiv sau negativ nu este constructivă şi nici măcar relevantă, naţionalismul este aprioric exonerat de astfel de atribute şi polarizări. Naţionalismul democrat-civic ar fi o discuţie demnă de luat în calcul în analiza protestelor, dar să luăm în calcul că naţionalismul impune un contrast între teza globalizării şi antiteza naţionalistă. Un astfel de clivaj nu este regăsit într-o pondere considerabilă în rândul protestatarilor. Protestatarii caută mai mult ieşirea din universul frommian şi un sens epic, a unei liniarităţi ce lipseşte unei generaţii văduvită de ideal. Nu am uitat nici un moment ce Gellner a subliniat ulterior: “Nationalism is essentially the general imposition of a high culture on society, where previously low cultures had taken up the lives of the majority of the population.

Discuţia despre naţionalism poate ar trebui, pentru moment, înlocuită cu cea despre tehnologie şi capacitatea tehnologiei de a modela sistemul politic şi civic. Fără avansul tehnologic nu ar fi existat mulţimile inteligente (smart mobs) ce astăzi practică un alt tip de civism, reprezentând o altă societate civilă. Dacă e să ne lăsăm pradă imaginaţiei, să ne imaginăm viitorul ca un rezultat al osmozei dintre naţionalismul civic şi tehnologie.

Într-o zi putem spera că aceste mulţimi inteligente vor modela democraţia şi vor contura chipul societăţii de a fi şi fără efuziuni naţionaliste.

de ce roşia montană nu a devenit o amantă a marketingului ?

Iată că s-a copt și momentul primului guest post pe Brînzoaice cu gem :) Faceți cunoștință cu Alexandru D. Filimon / http://zeteticgroup.wordpress.com
.

Câteva televiziuni din România au început, de câteva zile, să discrediteze protestatarii anti-Roșia Montană. Acum nu li se mai reproșează neşansa de a nu fi ajuns ingineri sau specialişti în minerit sau lipsa de alternative viabile la proiect, ci faptul că fenomenul Pieței Universității degenerează într-o mişcare anti-socială nihilistă, combinată cu anti-capitalism, legionarism etc.

Pretextul acestei manipulări este episodul domnișoarei care a obstrucţionat reporterii Antena 3 să mai filmeze. Aceasta Ioana D’Arc a României cu probleme digestive şi instincte de reprimare a dăunat mai mult cauzei, lăsând spaţiu de manevră presei să exploateze acest episod izolat, generalizând mişcarea. Puţină cunoaştere despre mass media şi manipulare ar fi putut să facă diferenţa. Ce vreau să spun prin asta? Cu puţin spirit analitic se putea observa manipularea Antenei 3 prin simularea dialecticii în privinţa subiectului Roşia Montană, practic atingându-şi scopul şi exonerându-se de orice vină (aşa cum a făcut deja) ulterioară. Cum poţi să reacţionezi, tu, protestatar, în faţa acestei stări de lucru? Nu e chiar atât de greu. 

În primul rând, trebuie să demonstrezi că online-ul este viitorul ce va trânti uşa în nas televiziunilor. Cum faci acest lucru? Pe lângă promovarea şi ademenirea în stradă a oamenilor, creezi o televiziune online sau un radio online prin care faci emisiuni, interviuri cu personalităţi publice, profesori, academicieni, jurnalişti care nu sunt de acord cu proiectul, în care prezinţi nu doar argumente ci şi soluţii. Astfel, politicienii nu vor mai putea să spună că nu există soluţii altenative viabile şi argumente solide anti-Roşia Montană. După aceea, alcătuieşti o carte online pe baza acestor informaţii colectate (care va conţine semnătura personală şi intelectuală a tuturor celor intervievaţi sau participanţi la emisiuni) şi o trânteşti în faţa Guvernului. În acest mod, vei putea legitima şi intelectual o mişcare care are un scop şi un plan. Protestatarii din stradă nu sunt, în marea lor majoritate, ecologişti. Roşia Montană este un pretext pentru explozia unui întreg cumul de frustrări şi dezamăgiri vis-á-vis de societate şi politicieni. De aici, numărul temelor şi proiectelor este infinit. Decât să pedepseşti presa actuală pentru atitudinea ei, mai bine creezi alta care să-i dea peste nas prin audienţă, rating, bun simţ şi inteligență.

Marketingul este o amantă delicată, dar şi un duşman aprig dacă îl subestimezi.

Poate va veni o vreme când vom aprecia valoarea ştiinţei, Roşia Montană are nevoie de Marketing cum au nevoie Politicienii de Ştiinţa Politică.

în stradă sîntem întotdeauna mai mulți...

E foarte dificil sa numeri participanții la un miting. Mitingiștii nu stau grupați cîte zece sau cîte o sută ca la un exercițiu, ca să-i numeri tu. Iar cînd se deplasează, nu stau încolonați ca pionierii, ca să-ți fie ușor să-i aduni și să-i scazi. 

În 1990, în Piața Universității, lucrurile erau tare simple: în dimineața următoare, cumpărai ziarele, luai cifrele date de România Liberă, le adunai cu cele date de Adevărul - și împărțeai la doi. Era o metodă infailibilă. 

Acum nu prea mai ai ce să împarți la doi. Sigur, participanții se văd întotdeauna mai mulți pe ei înșiși, pentru că un număr consistent le dă încredere că e bine ceea ce fac. Iar opozanții îi văd întotdeauna mai puțini - din exact același motiv. Dar s-a zis cu împărțitul la doi sau la trei sau la cîte-cîți-vrei, 'numărătorii' de ocazie sînt mai mulți și în competiție directă unul cu altul... 

E ideal să privești grupul de protestatari/manifestanți cît mai de sus, să-i fotografiezi sau să-i filmezi, apoi să stai să segmentezi imaginile pînă te lămurești. Dar cine are timp de asta ? Sau: cum să stai să privești 'de sus' atunci cînd ești ziarist și viața este acolo, în stradă, printre oameni și pancarte ? Și: cui îi folosește, de fapt numărarea exactă a participanților la un miting ?

Of, pe scurt: seara trecută (duminică 15 septembrie), nici expertiza mea în numărat manifestanți la proteste din ianuarie 1990 încoace, nici faptul că sînt împotriva exploatării de la Roșia Montană, nu mi-au folosit la nimic ! Am numărat protestatarii la întoarcerea în Piața Universității (între orele 22-23) și mi-a ieșit un număr situat cam la 60% din cea mai conservatoare estimare a unei instituții media. Pentru momentul plecării în marșul prin București, am la dispoziție o fotografie a lui Iulian Comănescu (pe care o găsiți pe blogul Ana-Mariei), care îmi indică aproximativ același număr de manifestanți, dacă nu chiar mai puțini. Ce mă fac ? 

         

salvăm roșia montană - de cianură sau de nesimțire ?

Nu m-am pronunțat niciodată 'în public' referitor la subiectul Roșia Montană. Acest lucru s-a întîmplat, mai degrabă, deoarece principalul canal 'public' de comunicare pe care l-am avut la dispoziție, în toată această perioadă, era [romania_eu_list], unde eram unic 'proprietar' și moderator. Or, atunci cînd ești unic moderator undeva, deci ai un monopol, un 'drept de viață și de moarte', asupra administrării unui flux de informații, nu prea se face să te pronunți tranșant asupra unui subiect în discuție - un mesaj de la mine, pe această temă, ar fi fost ca un editorial, stabilind poziția respectivului canal de comunicare, facilitînd etichetarea sa automată ca pro sau contra și, posibil, scurtcircuitînd discuția generală. 

*** Dacă vi se pare că dau prea mare importanță unui banal e-grup (ceea ce, de cînd cu Facebook, evident că pare ușor penibil), e suficient să știți că [romania_eu_list] a apărut pe 30 octombrie 1999 și, încă din primele luni ale anului 2000, pînă în toamna lui 2005, a fost cel mai 'numeros' e-grup de limbă română din lume (din 2005 încoace e doar al doilea). 

Chiar dacă n-am scris o vorbuliță pe [romania_eu_list] (sau în altă parte, în primul rînd deoarece, în altă parte, nu se punea problema ca opinia mea personală să aibă vreo pondere), curentul anti-exploatare a fost majoritar pe respectivul e-grup, iar e-grupul însuși a avut un rol capital în transformarea 'mișcării' în ceea ce a devenit aceasta acum - încă de pe cînd Codruța Nedelcu avea un rol decisiv în blocarea unui împrumut al Băncii Mondiale către Gabriel Resources Ltd., în toamna anului 2002. De altfel, încă din 2003, [romania_eu_list] a și intrat pe o 'listă neagră' a amploaiaților RMGC - ceea ce a) a generat apariția de atacuri prompte împotriva [romania_eu_list] ca 'publicație' și b) m-a scutit de posibile frămîntări etice care să fi durat fie și o fracțiune de secundă, în eventualitatea improbabilă în care RMGC mi s-ar fi prezentat cu 'o ofertă de nerefuzat' :)

Mda, știu că textul ăsta, care trebuia să fie destul de scurt, s-a transformat într-o odă la adresa [romania_eu_list], dar mi s-a părut important să reamintesc aceste lucruri celor care o să sară mintenaș să mă facă albie de porci - și anume că sînt într-un colțișor al baricadei ăsteia, discret și tăcut 'în public', încă din 2002, făcînd unul din lucrurile pe care știam să le fac binișor, respectiv redistribuind informație. 

Deci, pe scurt: sînt împotriva exploatării de la Roșia Montană, dar n-am apărut nici vizibil în discuție, de-a lungul anilor, și nici la protestele de pînă acum, deoarece: 
* mă scoate din minți argumentația 'naționalistă' conform căreia însuși faptul că exploatarea va fi derulată de o companie străină e o problemă în sine (și cred că nu e nevoie să explic eu însumi de ce anume o astfel de argumentație este periculoasă și inadecvată în 2013, în al șaptelea nostru an în Uniunea Europeană și al zecelea în NATO);
* am o poziție, totuși, neutră față de utilizarea cianurării; de-a lungul anilor am discutat cu specialiști și din România și de aiurea (adică inclusiv cu specialiști români anti-exploatare, dar care evită discuția despre utilizarea cianurii atunci cînd se pronunță în public) care mi-au explicat pe îndelete că drama nu este, de fapt, chiar așa de mare, iar riscurile sînt, de regulă, administrabile - dar înțeleg perfect efectul 'publicitar' al utilizării foarte frecvente a argumentației focalizate pe cianură și a cuvîntului în sine în campania anti-exploatare;
* am o afinitate limitată cu argumentația ecologistă 'generică' - dar empatizez, firește, cu referirea concretă la înlocuirea a patru munți (cu sau fără UNESCO) și a cîtorva păduri cu ditamai craterul, vizibil de pe Lună; 
drept care nu îmi rămîne să fiu ferm împotriva exploatării decît, în principal, din cauza foarte lungului șir de încălcări ale legii, proceduri mult dincolo de etic și ne-etic și manipulări grosolane în cazul Roșia Montană (pe care, repet, le urmăresc cu multă atenție încă din 2002). O fi suficient? Probabil că nu, dar asta am... 

În ceea ce privește protestul... Ca personaj care s-a aflat în stradă în decembrie 1989, apoi, ca ziarist, și-a petrecut 'în stradă' toată prima jumătate a anului 1990, septembrie 1991, și nici n-a ratat vreo ieșire majoră 'afară, la joacă' pe tot parcursul anilor '90, o spun limpede: sînt degrabă ieșitoriu la protest, dar nu pun ușor mîna pe o pancartă și, de principiu, mă descurc mai bine ca observator și/sau ca 'bard' al unei mișcări de protest foarte eterogene :) De-acum, probabil că știm cu toții (?) că actualele proteste de stradă și-au găsit doar un foarte bun pretext în situația mai sus pomenită - acestea [sper că] vor continua urmărind 'ecuația Roșia Montană' pînă la capăt, apoi punînd problema gazelor de șist, apoi poate alta, apoi alta... Așa cum foarte bine tare a sesizat Iulian Comănescu aici,

Cei din piață nu știu exact ce, după părerea mea, dar au început să știe foarte bine cum. Problema Roșia Montană și cianura sunt o metaforă politică.

Într-adevăr, nici eu nu știu cît de 'anti-sistem' sînt actualele proteste și, mai ales, de care și de al cui 'sistem' vorbim, dar mi-e limpede că este primul protest major din România extrem de bine canalizat împotriva nesimțirii - într-o paradigmă în care protestele din iarna anului 2012 n-au reușit să se încadreze decît parțial, din cauze externe participanților în sine. Cum ar veni: nu [cred că] sînt hipster, dar (de data asta, cel puțin!) mă mîndresc cu ei :)