Wednesday, October 16, 2013

Roşia Montană - o supapă pentru naţionalismul etnic


Guest post
Alexandru D. Filimon / 
http://zeteticgroup.wordpress.com

Când se va scrie o biografie a civismului românesc cu nuanţe ecologico-culturale, “experimentul protestelor paşnice” va avea o relevanţă sporită în a ne redefini ca cetăţeni (în unele cazuri de a ne “boteza” cetăţeni).

În discursul public recent, vocabula “naţionalism” a fost utilizată pentru a descrie fenomenul protestelor recente. Aprioric, acest cuvânt are o valenţă peiorativă la nivel public, drept pentru care întrebuințarea acestuia colportă o paradigmă a mistificării sau demonificării, după caz, a semanticii cu care ne-am obişnuit. E o diferenţă între a nu putea avea o dialectică şi între a te fortifica comfortabil la adăpostul locurilor comune cu idei măreţe. O discuţie de fond merită orice caz în parte, fiind destul de simplu să trăim în universul etichetelor amplificate. Scrutând peisajul de proteste, mi-am reamintit de o idee pierdută pe undeva prin labirintul gândirii: “nationalism is the crystallization of new cultures, not the awakening of old ones” (E.Gellner, Nations and Nationalism). Am fost fericit să trăiesc o percepţie a transformării socialului în istorie, a metamorfozei individului în istorie colectivă. De multe ori, istoricismul popperian sau variate teorii conspiraţioniste pe care ni le însuşim fără argumente şi apoi le protejăm cu pretenţii de raţionalitate ne ajută să ne dăm demisia din viaţă. Alambicat este drumul ieşirii din starea vegetativă - unii s-au făcut ecologişti, alţii au rămas legume. A hiperboliza evenimentele sau a bagateliza neimplicarea celorlalţi nu este scopul acestei ultime metafore, care nu-şi propune mitizarea fenomenului, ci amplificarea lui.
Timpul a mai avut răbdare şi “Roşia Montană” a devenit o pată vânătă pe cerul etnic al României. O oază de civism, o floare rară într-un deşert etnic. De ce să ne grăbim să numim naţionalist, anarhist, ecologist fenomenul Roşia Montană? De ce ne grăbim să ideologizăm totul? Naţionalismul, în cazul românesc, se confundă deseori cu protocronismul, legionarismul sau alte mişcări extremiste. Raţiunea sau bunul simţ ar trebuie să reprezinte o călăuză pentru discursul public. Cel ce utilizează denumirea de “naţionalism” pentru a augmenta distanţarea faţă de fenomen a unei bune părţi a elitei şi pentru a introduce starea de lucruri de haos, intrinsecă acelor curente, populaţiei care nu este în stradă, face acest lucru din două posibile motive:
1) suficiență mentală
2) reprimare/cenzură intelectuală.
Nu ştiu să comensurez care dintre motive ar cauza un prejudiciu mai mare...
Orice polemică despre naționalimul românesc stârneşte idiosincrazii sau, în cazul unora mai vocali, mârâieli şi grimase. Fondul problemei deseori nici măcar nu este menţionat. O discuţie referitoare la un naţionalism pozitiv sau negativ nu este constructivă şi nici măcar relevantă, naţionalismul este aprioric exonerat de astfel de atribute şi polarizări. Naţionalismul democrat-civic ar fi o discuţie demnă de luat în calcul în analiza protestelor, dar să luăm în calcul că naţionalismul impune un contrast între teza globalizării şi antiteza naţionalistă. Un astfel de clivaj nu este regăsit într-o pondere considerabilă în rândul protestatarilor. Protestatarii caută mai mult ieşirea din universul frommian şi un sens epic, a unei liniarităţi ce lipseşte unei generaţii văduvită de ideal. Nu am uitat nici un moment ce Gellner a subliniat ulterior: “Nationalism is essentially the general imposition of a high culture on society, where previously low cultures had taken up the lives of the majority of the population.
Discuţia despre naţionalism poate ar trebui, pentru moment, înlocuită cu cea despre tehnologie şi capacitatea tehnologiei de a modela sistemul politic şi civic. Fără avansul tehnologic nu ar fi existat mulţimile inteligente (smart mobs) ce astăzi practică un alt tip de civism, reprezentând o altă societate civilă. Dacă e să ne lăsăm pradă imaginaţiei, să ne imaginăm viitorul ca un rezultat al osmozei dintre naţionalismul civic şi tehnologie.

Într-o zi putem spera că aceste mulţimi inteligente vor modela democraţia şi vor contura chipul societăţii de a fi şi fără efuziuni naţionaliste.