Showing posts with label fotbal. Show all posts
Showing posts with label fotbal. Show all posts

Thursday, June 16, 2016

de ce am urmărit, minut cu minut, meciul de fotbal dintre barcelona și juventus...

...și nu prea m-am uitat la România vs. Irlanda de Nord - de care am și uitat, pînă după începutul reprizei a doua, cufundat fiind într-o conversație online despre Povestesc Piatra Neamțul...
Exact acum un an scriam chestia asta - care a rămas în drafts. Cui ar fi putut să-i pese de ce am urmărit, minut cu minut, meciul de fotbal dintre Barcelona și Juventus...? Și ce să caute pe blogul ăsta un text despre fotbal...? :> Are, firește, ce să caute. Cu atît mai mult cu cît putea să apară și acum un an, acum o lună, sau ieri (înaintea meciului cu Elveția, adică). Așa că apare acum - că așa era replanificat. Deabia după ce luasem decizia de replanificare, am descoperit că, în el, aș putea să explic și cum mă pregătesc eu înaintea meciurilor României de la Campionatul European [de fotbal] de dragul Penny Market, suporterul oficial al echipei naționale.Deși, dacă mă limitam la asta, articolul ar fi fost foarte scurt: cum adică cum mă pregătesc ? cu un stoc solid de antinevralgice, normal !   
***

M-am uitat, deci, la meci [Barcelona - Juventus, da?]. De fotbal. Din cauză de balet și de poveste.

Eu nu prea am jucat fotbal cînd eram mic. Pentru că făceam parte din categoria celor care erau, mai degrabă, trimiși să stea în poartă, am devenit doar un fundaș-mijlocaș dreapta rezonabil. Mi-am dezvoltat o precizie bunicică în execuția unor centrări din faze fixe și mi-am perfecționat o lovitură interesantă cu ristul exterior (deci, cu efect). N-a fost așa rău, zău că n-am suferit că nu dădeam eu cele mai multe goluri - și că, după gol, nu eram eu, de regulă, cel responsabil de expedierea, către fetele din tribune, a unor grimase victorioase...
Dar, nefiind chiar o fire contemplativă, am zis întotdeauna că prefer să joc [fotbal] decît să privesc. 

Ok, sau să citesc... Pentru că am învățat foarte mult despre Anglia și englezi din Fever Pitch al lui Nick Hornby. Și foarte multe despre pămînteni din Unseen Academicals al lui Terry Pratchett. Cum să zic, Fever Pitch, un jurnal în care diversele capitole sînt 'subtitrate', datate cu meciuri și rezultate, mi-a explicat în detaliu ce înseamnă fotbalul pentru englezi, ce loc privilegiat în viața lor socială ocupă stadionul (și prin lor înțeleg englezi de toate sexele și toate vîrstele) și cum se împacă viața de suporter cu universul. Iar Unseen Academicals - cred că sîntem de acord că, orice temă ar avea un roman de-al lui Pratchett, aceasta e, întotdeauna, doar un pretext. 

Dar să revenim... Mă uit rar 'la meci' - nu prea îmi ies mie reuniunile cu bere și semințe, în ciuda oricărui interes 'antropologic'. Dar mă uit, ocazional, 'de drag', din două motive: ca să văd balet și ca să 'văd' poveste. 

Balet. Mai țineți minte golul lui Rakitic de acum un an (și un pic) ? Cu siguranță că nu, pentru că, în universul ăla (și, hmmm, atunci cînd nu e vorba de Messi), nu a contat atît golul propriu-zis, cît cum anume s-a ajuns la el. 
Sigur că nimeni (în afară de mine?) nu se uită la fotbal să vadă așa ceva. Dar odată ce-ai văzut așa ceva, odată ce ai perceput posibil minunata geometrie a unui meci de fotbal, vrei mai mult. Antrenorul echipei de fotbal a Unseen University din Ankh-Morpork, Discworld, știe asta.
‘Just had a look in at the Hall,’ said Ridcully.‘
Yes, Archchancellor?’
‘Our lads were all doing ballet.’
‘Yes, Archchancellor.’
‘And there were some girls from the Opera House with those short dresses.’
‘Yes, Archchancellor. They’re helping the team.’
Ridcully leaned over and put huge knuckles either side of the paper Ponder was working on.
‘Why?’
‘Mister Nutt’s idea, Archchancellor. Apparently they must learn balance, poise and elegance.’
‘Have you ever seen Bledlow Nobbs try to stand on one leg? Let me tell you, it’s an immediate cure for melancholy.’
‘I can imagine,’ said Ponder, not looking up.
‘I thought the idea was to learn how to kick the ball into the goal.’
‘Ah, yes, but Mister Nutt has a philosophy.’
Poveste. Orice meci de fotbal are o poveste - un context, un fundal temporal, niște personaje, din astea. Meciul e important pentru povestea din spatele lui, e ca un episod într-un serial. Firește, fiecare își alege povestea care îl interesează - binging is selective :) Nu sînt multe de explicat aici.

Revenind, acum, la fotbalul românesc... Are povești pe săturate, nimic de spus. Dar balance? poise? elegance? Orice meci al unei echipe românești mi se pare o miuță dezarticulată, o busculadă în care jucătorii se găsesc rareori unul pe celălalt, și în nici-un caz conform vreunei scheme de joc - prevăzute sau intuite ad-hoc. Nu știu cine mi-a explicat odată că, în fotbal, atunci cînd primești mingea trebuie să știi deja ce se va întîmpla cu ea în secunda imediat următoare. Cu siguranță că vorba asta era ori o prostie, ori vreo invenție decadentă occidentală, pentru că n-am văzut-o aplicată în vreun meci al unei echipe românești. Nu de la prima repriză a meciului Dinamo Kiev - Steaua (scor 1-4, în 2006) încoace, în orice caz...

Am văzut prima repriză a meciului cu Franța în ploaie, la un ecran amplasat 'în piața publică' și a doua repriză acasă. M-am uitat și la meciul cu Elveția în timp ce. Și o să mă uit și la cel cu Albania - tot în timp ce (sigur, dacă Albania mai rezista vreo 6-7 minute în meciul cu Franța ar fi fost ceva mai interesant). Fără nici-o miză.
Și-acum întrebați-mă din nou: cum te pregătești înaintea meciurilor României de la Campionatul European ? Poate ar trebui să zic: cumpărînd de la Penny Market ingrediente pentru cîte un picnic nocturn în cîte o intersecție majoră din oraș. Pentru că, în timpul meciurilor naționalei României, orașul (ăsta) e pustiu, pe străzi nu e nici țipenie de om - deci poți juca șotron în perimetrul oricărui sens giratoriu, iar grafferii pot picta absolut orice clădire din oraș. Păcat, însă, că n-avem grafferi pe-aici - deci.

Thursday, October 3, 2013

you'll never walk alone


Să fie clar: NU sînt microbist. Nu mă pregătesc pentru meciuri cu zile/ore înainte, stocînd bere și pufuleți (sau orice altceva consumă microbiștii atunci cînd se uită la meciuri) în casă. Nu îmi protejez preventiv coardele vocale pentru a putea zbiera, ulterior, din toți rărunchii atunci cînd un tip îmbrăcat într-o pijama colorată reușește să trimită o minge mai mică decît cea de baschet printr-un spațiu delimitat de trei bețe și sol. Nu mi-am reglat niciodată programul în funcție de un meci esențial - sau, mai exact, am profitat întotdeauna, pe cît posibil, de pustietatea de pe străzi și din magazine indusă de un astfel de meci.
Firește, am jucat fotbal, ca orice copil - dar dintotdeauna, încă de mic, am preferat să joc (din motive de alergătură, competiție, team building, you name it) decît să privesc... 
Dar, în ultimii ani, am început să mă mai uit, ocazional, la meciuri - ca un antropolog amator, urmărind spectacolul, mai degrabă tribuna și ceea ce se întîmplă în jurul terenului decît gazonul propriu-zis. Din asta se înțelege, firește, că n-am prea avut ce căuta în fața televizorului atunci cînd joacă echipe românești (sau naționala României) - din punctul meu de vedere, singurul meci din ultimele două decenii în care o echipă românească a făcut altceva decît să gîfîie haotic, timp de niște zeci de minute, este Dinamo Kiev - Steaua (1-4) din 2006. Dar baletul pe gazon al oricărei echipe spaniole, de pildă, e de privit ca orice alt spectacol: cu răsuflarea tăiată și aplaudînd la pauză și la final. 

Îi datorez asta lui Nick Hornby și romanului său Fever Pitch - căci așa a intrat, realmente, fotbalul în viața mea :)
Să recapitulez: mai întîi și la-nceput (prin 2001, poate 2000), Dana mi-a prezentat High Fidelity, al aceluiași Nick Hornby, ca pe un corespondent (omolog?) 'masculin' al Jurnalului lui Bridget Jones. În aprilie 2002, l-am găsit, într-o librărie din Berlin, pe High Fidelity. Am început să citesc din ea în U-Bahn, în drum spre casă - casa din Berlin, adică. A doua zi, dis de dimineață, m-am întors la librăria cu pricina și mi-am cumpărat și celelalte trei romane ale lui Hornby: Fever Pitch, About a Boy și How To Be Good
N-o să vă spun multe lucruri despre Fever Pitch, ci doar că absolut toate reperele temporale ale personajului principal sînt date de meciuri de fotbal (și capitolele romanului sînt datate corespunzător), pentru că
[...] I have measured out my life in Arsenal fixtures, and any event of any significance has a footballing shadow. The first time I was best man at a wedding? We lost 1-0 to Spurs in the FA Cup [...] When did my first love affair ended? The day after a disappointing 2-2 draw with Coventry [...] 
și că, în cronica sa din Independent, Jim White a caracterizat romanul lui Hornby ca fiind 
A spanking 7-0 away win of a football book... 
Puteți să vă imaginați cum arată o carte asemuită unei victorii cu 7-0 în deplasare (nu o să traduc spanking, totuși) :)) Dar să NU credeți și că Fever Pitch este doar a football book, în nici-un caz - am învățat foarte multe despre Anglia din romanul ăsta, ca și din orice altă carte a lui Nick Hornby, de altfel (care, toate, sînt 'despre Anglia'). Printre (multe) altele, asta include și ce înseamnă fotbalul și stadionul de fotbal acolo - și m-a făcut ca, atunci cînd am ajuns în Liverpool și Manchester, să vreau să vizitez niște stadioane celebre ca pe niște muzee...

V-am dus cu vorba, deoarece relația mea antropologică (da, cu fotbalul) era importantă pentru că tocmai am aflat că de mîine, 4 octombrie, se desfășoară în București, în Piața Enescu, evenimentul final din cadrul UEFA Champions League Trophy Tour presented by UniCredit în Romaniaexpoziția UniCredit Walk of Champions care include, pe lîngă multe altele, trofeul UEFA Champions League (nu cel original, pe acela și l-a luat Liverpool FC acasă, în 2005) cu care (da!) te poți fotografia și tu - precum 'cormoranii' de aicișa :)


Liverpool FC în 2005

UEFA Champions League Trophy Tour presented by UniCredit în Romania e o expoziție itinerantă care, în România, din 29 septembrie încoace, a făcut deja escale în Timișoara, Cluj și Brașov. Urma scapă turma - deci, Bucureștiul s-a așezat la coadă pentru o experiență cel puțin interesantă. Inclusiv în prezența lui Miodrag Belodedici, Ambasador Oficial al Turneului în România, și a lui Fabio Capello, Ambasador Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League Trophy Tour, actual antrenor al naționalei Rusiei. 

Cum cine sînt aștia ? Păi tu nu erai obligat să reciți, la școală, în metrul corect, De Bello Dedici, în 1986 ? Nu te-a interesat cum marcatorul unicului gol în prima victorie ever a Italiei pe Wembley ajunge să antreneze, 35 de ani mai tîrziu, fix naționala Angliei ? Păi să te intereseze...