Thursday, June 16, 2016

de ce am urmărit, minut cu minut, meciul de fotbal dintre barcelona și juventus...

...și nu prea m-am uitat la România vs. Irlanda de Nord - de care am și uitat, pînă după începutul reprizei a doua, cufundat fiind într-o conversație online despre Povestesc Piatra Neamțul...
Exact acum un an scriam chestia asta - care a rămas în drafts. Cui ar fi putut să-i pese de ce am urmărit, minut cu minut, meciul de fotbal dintre Barcelona și Juventus...? Și ce să caute pe blogul ăsta un text despre fotbal...? :> Are, firește, ce să caute. Cu atît mai mult cu cît putea să apară și acum un an, acum o lună, sau ieri (înaintea meciului cu Elveția, adică). Așa că apare acum - că așa era replanificat. Deabia după ce luasem decizia de replanificare, am descoperit că, în el, aș putea să explic și cum mă pregătesc eu înaintea meciurilor României de la Campionatul European [de fotbal] de dragul Penny Market, suporterul oficial al echipei naționale.Deși, dacă mă limitam la asta, articolul ar fi fost foarte scurt: cum adică cum mă pregătesc ? cu un stoc solid de antinevralgice, normal !   
***

M-am uitat, deci, la meci [Barcelona - Juventus, da?]. De fotbal. Din cauză de balet și de poveste.

Eu nu prea am jucat fotbal cînd eram mic. Pentru că făceam parte din categoria celor care erau, mai degrabă, trimiși să stea în poartă, am devenit doar un fundaș-mijlocaș dreapta rezonabil. Mi-am dezvoltat o precizie bunicică în execuția unor centrări din faze fixe și mi-am perfecționat o lovitură interesantă cu ristul exterior (deci, cu efect). N-a fost așa rău, zău că n-am suferit că nu dădeam eu cele mai multe goluri - și că, după gol, nu eram eu, de regulă, cel responsabil de expedierea, către fetele din tribune, a unor grimase victorioase...
Dar, nefiind chiar o fire contemplativă, am zis întotdeauna că prefer să joc [fotbal] decît să privesc. 

Ok, sau să citesc... Pentru că am învățat foarte mult despre Anglia și englezi din Fever Pitch al lui Nick Hornby. Și foarte multe despre pămînteni din Unseen Academicals al lui Terry Pratchett. Cum să zic, Fever Pitch, un jurnal în care diversele capitole sînt 'subtitrate', datate cu meciuri și rezultate, mi-a explicat în detaliu ce înseamnă fotbalul pentru englezi, ce loc privilegiat în viața lor socială ocupă stadionul (și prin lor înțeleg englezi de toate sexele și toate vîrstele) și cum se împacă viața de suporter cu universul. Iar Unseen Academicals - cred că sîntem de acord că, orice temă ar avea un roman de-al lui Pratchett, aceasta e, întotdeauna, doar un pretext. 

Dar să revenim... Mă uit rar 'la meci' - nu prea îmi ies mie reuniunile cu bere și semințe, în ciuda oricărui interes 'antropologic'. Dar mă uit, ocazional, 'de drag', din două motive: ca să văd balet și ca să 'văd' poveste. 

Balet. Mai țineți minte golul lui Rakitic de acum un an (și un pic) ? Cu siguranță că nu, pentru că, în universul ăla (și, hmmm, atunci cînd nu e vorba de Messi), nu a contat atît golul propriu-zis, cît cum anume s-a ajuns la el. 
Sigur că nimeni (în afară de mine?) nu se uită la fotbal să vadă așa ceva. Dar odată ce-ai văzut așa ceva, odată ce ai perceput posibil minunata geometrie a unui meci de fotbal, vrei mai mult. Antrenorul echipei de fotbal a Unseen University din Ankh-Morpork, Discworld, știe asta.
‘Just had a look in at the Hall,’ said Ridcully.‘
Yes, Archchancellor?’
‘Our lads were all doing ballet.’
‘Yes, Archchancellor.’
‘And there were some girls from the Opera House with those short dresses.’
‘Yes, Archchancellor. They’re helping the team.’
Ridcully leaned over and put huge knuckles either side of the paper Ponder was working on.
‘Why?’
‘Mister Nutt’s idea, Archchancellor. Apparently they must learn balance, poise and elegance.’
‘Have you ever seen Bledlow Nobbs try to stand on one leg? Let me tell you, it’s an immediate cure for melancholy.’
‘I can imagine,’ said Ponder, not looking up.
‘I thought the idea was to learn how to kick the ball into the goal.’
‘Ah, yes, but Mister Nutt has a philosophy.’
Poveste. Orice meci de fotbal are o poveste - un context, un fundal temporal, niște personaje, din astea. Meciul e important pentru povestea din spatele lui, e ca un episod într-un serial. Firește, fiecare își alege povestea care îl interesează - binging is selective :) Nu sînt multe de explicat aici.

Revenind, acum, la fotbalul românesc... Are povești pe săturate, nimic de spus. Dar balance? poise? elegance? Orice meci al unei echipe românești mi se pare o miuță dezarticulată, o busculadă în care jucătorii se găsesc rareori unul pe celălalt, și în nici-un caz conform vreunei scheme de joc - prevăzute sau intuite ad-hoc. Nu știu cine mi-a explicat odată că, în fotbal, atunci cînd primești mingea trebuie să știi deja ce se va întîmpla cu ea în secunda imediat următoare. Cu siguranță că vorba asta era ori o prostie, ori vreo invenție decadentă occidentală, pentru că n-am văzut-o aplicată în vreun meci al unei echipe românești. Nu de la prima repriză a meciului Dinamo Kiev - Steaua (scor 1-4, în 2006) încoace, în orice caz...

Am văzut prima repriză a meciului cu Franța în ploaie, la un ecran amplasat 'în piața publică' și a doua repriză acasă. M-am uitat și la meciul cu Elveția în timp ce. Și o să mă uit și la cel cu Albania - tot în timp ce (sigur, dacă Albania mai rezista vreo 6-7 minute în meciul cu Franța ar fi fost ceva mai interesant). Fără nici-o miză.
Și-acum întrebați-mă din nou: cum te pregătești înaintea meciurilor României de la Campionatul European ? Poate ar trebui să zic: cumpărînd de la Penny Market ingrediente pentru cîte un picnic nocturn în cîte o intersecție majoră din oraș. Pentru că, în timpul meciurilor naționalei României, orașul (ăsta) e pustiu, pe străzi nu e nici țipenie de om - deci poți juca șotron în perimetrul oricărui sens giratoriu, iar grafferii pot picta absolut orice clădire din oraș. Păcat, însă, că n-avem grafferi pe-aici - deci.