Thursday, October 3, 2013

you'll never walk alone


Să fie clar: NU sînt microbist. Nu mă pregătesc pentru meciuri cu zile/ore înainte, stocînd bere și pufuleți (sau orice altceva consumă microbiștii atunci cînd se uită la meciuri) în casă. Nu îmi protejez preventiv coardele vocale pentru a putea zbiera, ulterior, din toți rărunchii atunci cînd un tip îmbrăcat într-o pijama colorată reușește să trimită o minge mai mică decît cea de baschet printr-un spațiu delimitat de trei bețe și sol. Nu mi-am reglat niciodată programul în funcție de un meci esențial - sau, mai exact, am profitat întotdeauna, pe cît posibil, de pustietatea de pe străzi și din magazine indusă de un astfel de meci.
Firește, am jucat fotbal, ca orice copil - dar dintotdeauna, încă de mic, am preferat să joc (din motive de alergătură, competiție, team building, you name it) decît să privesc... 
Dar, în ultimii ani, am început să mă mai uit, ocazional, la meciuri - ca un antropolog amator, urmărind spectacolul, mai degrabă tribuna și ceea ce se întîmplă în jurul terenului decît gazonul propriu-zis. Din asta se înțelege, firește, că n-am prea avut ce căuta în fața televizorului atunci cînd joacă echipe românești (sau naționala României) - din punctul meu de vedere, singurul meci din ultimele două decenii în care o echipă românească a făcut altceva decît să gîfîie haotic, timp de niște zeci de minute, este Dinamo Kiev - Steaua (1-4) din 2006. Dar baletul pe gazon al oricărei echipe spaniole, de pildă, e de privit ca orice alt spectacol: cu răsuflarea tăiată și aplaudînd la pauză și la final. 

Îi datorez asta lui Nick Hornby și romanului său Fever Pitch - căci așa a intrat, realmente, fotbalul în viața mea :)
Să recapitulez: mai întîi și la-nceput (prin 2001, poate 2000), Dana mi-a prezentat High Fidelity, al aceluiași Nick Hornby, ca pe un corespondent (omolog?) 'masculin' al Jurnalului lui Bridget Jones. În aprilie 2002, l-am găsit, într-o librărie din Berlin, pe High Fidelity. Am început să citesc din ea în U-Bahn, în drum spre casă - casa din Berlin, adică. A doua zi, dis de dimineață, m-am întors la librăria cu pricina și mi-am cumpărat și celelalte trei romane ale lui Hornby: Fever Pitch, About a Boy și How To Be Good
N-o să vă spun multe lucruri despre Fever Pitch, ci doar că absolut toate reperele temporale ale personajului principal sînt date de meciuri de fotbal (și capitolele romanului sînt datate corespunzător), pentru că
[...] I have measured out my life in Arsenal fixtures, and any event of any significance has a footballing shadow. The first time I was best man at a wedding? We lost 1-0 to Spurs in the FA Cup [...] When did my first love affair ended? The day after a disappointing 2-2 draw with Coventry [...] 
și că, în cronica sa din Independent, Jim White a caracterizat romanul lui Hornby ca fiind 
A spanking 7-0 away win of a football book... 
Puteți să vă imaginați cum arată o carte asemuită unei victorii cu 7-0 în deplasare (nu o să traduc spanking, totuși) :)) Dar să NU credeți și că Fever Pitch este doar a football book, în nici-un caz - am învățat foarte multe despre Anglia din romanul ăsta, ca și din orice altă carte a lui Nick Hornby, de altfel (care, toate, sînt 'despre Anglia'). Printre (multe) altele, asta include și ce înseamnă fotbalul și stadionul de fotbal acolo - și m-a făcut ca, atunci cînd am ajuns în Liverpool și Manchester, să vreau să vizitez niște stadioane celebre ca pe niște muzee...

V-am dus cu vorba, deoarece relația mea antropologică (da, cu fotbalul) era importantă pentru că tocmai am aflat că de mîine, 4 octombrie, se desfășoară în București, în Piața Enescu, evenimentul final din cadrul UEFA Champions League Trophy Tour presented by UniCredit în Romaniaexpoziția UniCredit Walk of Champions care include, pe lîngă multe altele, trofeul UEFA Champions League (nu cel original, pe acela și l-a luat Liverpool FC acasă, în 2005) cu care (da!) te poți fotografia și tu - precum 'cormoranii' de aicișa :)


Liverpool FC în 2005

UEFA Champions League Trophy Tour presented by UniCredit în Romania e o expoziție itinerantă care, în România, din 29 septembrie încoace, a făcut deja escale în Timișoara, Cluj și Brașov. Urma scapă turma - deci, Bucureștiul s-a așezat la coadă pentru o experiență cel puțin interesantă. Inclusiv în prezența lui Miodrag Belodedici, Ambasador Oficial al Turneului în România, și a lui Fabio Capello, Ambasador Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League Trophy Tour, actual antrenor al naționalei Rusiei. 

Cum cine sînt aștia ? Păi tu nu erai obligat să reciți, la școală, în metrul corect, De Bello Dedici, în 1986 ? Nu te-a interesat cum marcatorul unicului gol în prima victorie ever a Italiei pe Wembley ajunge să antreneze, 35 de ani mai tîrziu, fix naționala Angliei ? Păi să te intereseze...