Wednesday, August 27, 2014

start me up before you go-go


Nici după cinci ani de criză, banii nu mai sînt ce-au fost :) În week-end-ul trecut, am postat pe Facebook poza asta: 


În caz că nu v-ați prins ce se întîmplă acolo, mirii și nuntașii din Focșani se pozează în interiorul și în fața Teatrului Comunal (sau, după caz, Municipal) 'din localitate' (dar ieri i-am văzut, pe alții, făcînd același lucru în incinta Muzeului Satului Vrâncean - deci nu e ca și cum clădirea monumentală a teatrului ar fi o oportunitate predilectă de imagine pentru cea mai lungă și mai obositoare zi din viață). O altă zi mai tîrziu, la intrarea teatrului încă mai zac mormane de confetti. Printre ele, unele imprimate, și pe față și pe verso: bancnote de o sută de dolari (producție Turcia? că altfel nu se explică de ce nu euro!). 

Pe cale de consecință :) nici antreprenoriatul parcă nu mai arată la fel. Chiar că e nevoie de școală serioasă. De pildă, Start Me Up


În această vară, Akcees organizează Start Me Up - pe care o descrie ca fiind singura şcoală de antreprenoriat din România în cadrul căreia veți forma echipe, veți genera idei de afaceri şi veți dezvolta, ulterior, concepte viabile de business lucrînd alături de un formator internaţional, precum și de antreprenori şi investitori consacraţi din România. La final, vă veți valida ideea prezentînd-o în faţa unui juriu de specialitate, veți primi feedback şi veți avea ocazia să vă numerați printre cîştigători!

O Arenă a Leilor (mai știți?) plus coaching plus fun :> O să fie acolo, de pildă, Marius Ghenea - pe care nu l-am întîlnit, dar tare sînt curios. O să fie Peter Barta - de care puțină lume mai știe că, la 21 de ani, era cel mai tînăr președinte de ONG afiliat internațional din țară (și căruia îi datorez, printre altele, participarea în primul meu proiect internațional de tineret, cel cu experiența de coșmar a manevrării unei canoe în care se mai aflau trei italieni). O să fie Cristian China-Birta (fost Chinezu), de care tot pomenesc pe-aici de vreun an încoace :) Și Dana Manolescu - pe care, de asemenea, n-am întîlnit-o încă, dar da ! Alături de mulți alții, pe care îi găsiți aici

Ce să zic ? O bună companie în care să te reinventezi (sau, hm, să te inventezi, odată, în cazul meu!) în antreprenoriat. Dacă n-ai fost departe de 'piață' și n-ai vreun deficit de flexibilitate, ca mine, inventarea sau reinventarea presupun identificarea a ceea ce se numește the right business model :) Pe care iote că nu l-am găsit încă - sau, dacă l-am găsit de cîteva ori, unul s-a stricat, altul s-a pierdut, iar cu altul mi-a fugit iubita, vorba bancului.

Start me up zic, deci :)  

No comments :

Post a Comment