Wednesday, August 27, 2014

rowmaniafest - din nou la multă apăăă :)


Avem sigur ecoturism :)

Mai întîi a fost Strategia de ecoturism a României: cadru teoretic de dezvoltare, în decembrie 2004 (autor: conf.dr. Daniela Doina Dumbrăveanu, de la Facultatea de Geografie a Universității București; nu este online, dar o găsiți menționată, de pildă, aici). Apoi, Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România, de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism (aici și aici).
 [Dacă nu aveți răbdare de strategii sau alte alea - aici.] Iar, în ceea ce privește Delta Dunării, și un master plan

Cu practica, însă, trebuie să mai avem nițică răbdare... Dar nu cine știe ce - căci, ce mai încoace și-ncolo: vreau să vă transmit că, între 29 şi 31 august, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 organizează la Tulcea a patra ediţie a RowmaniaFest – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle. Canotca, noua barcă nouă a marangozului Paul Vasiliu, iese din nou pe o scenă cu ceva valuri. 



Experiența mea cu Delta Dunării nu e spectaculoasă și se bazează pe relația mea hate-hate cu țînțarii și cu peștii. Am ajuns prima oară în Sulina cînd eram mai mic - habar n-am cînd, pentru că, din toată expediția, îmi amintesc doar țînțari, țînțari, țînțari, de toate dimensiunile. Am ajuns o a doua oară cînd eram student, la o rubedenie prin alianță. De data asta a plouat non-stop toate cele trei zile cît am stat acolo, deci am scăpat de țînțari - dar nu și de pești, cu care, de asemenea, nu mă împac (însă, la un moment dat, gazda mea a pus la cale o știucă umplută fabuloasă care n-avea nici-o legătură, zău, cu peștii pe care îi știam eu). 
În barcă m-am urcat mai rar, pentru că nu știu să înot - prima oară pe Herăstrău. Niciodată într-un caiac. Iar într-o canoe m-am aventurat, doar o dată, pe Fertő - unde am și nimerit cu trei italieni în ambarcațiune, de era să ne răsturnăm de 666 de ori și am și trecut granița din greșeală în Austria, pe vremea cînd eu aveam nevoie de viză (Fertő e în Ungaria, lîngă Sopron).
Așa că, țînțarofob, ne-înotător, ne-peștivor (oarecum implicit: ne-pescuitor) și, de la un timp, ocolitor de zone fără semnal la telefon, n-am mai ajuns în Deltă de niște decenii. Dar Rowmania e o bună ocazie de re-apropiere de o zonă unică în Europa care face România mult mai frumoasă - pentru că nuferi, pentru că pelicani, pentru că (firește!) oameni...:)

     
Rowmania este o altă iniţiativă, spectaculoasă la propriu, a multiplului campion olimpic la canoe, Ivan Patzaichin, de promovare a mişcării fizice prin folosirea ambarcaţiunilor cu vîsle. Cică Rowmania promovează o mai bună înţelegere şi interpretare a naturii, în liniile conceptelor de dezvoltare durabilă şi antreprenoriat social. 
Festivalul pune la dispoziția doritorilor un weekend cît o vacanță, pentru că vine și cu ateliere pentru copii, un quest de două zile prin Tulcea, demonstrații de stand up paddling - pe lîngă activitățile deja consacrate: competiții de vîslit pe Dunăre și pe lacul Ciuperca, concerte live, expoziții de fotografie pe Faleză și la Teatrul Jean Bart, proiecții de film în aer liber la Piața Civică, o dezbatere pe tema dezvoltării durabile a Deltei și a comunităților județului Tulcea, un tîrg de meșteșugari tradiționali, o defilare cu cai de rasă și, mai ales, cea de-a doua ediție a Delta Rowmania Triathlon - etapă în circuitul național de triatlon. 
La fel ca în fiecare an, Ivan Patzaichin va fi nelipsit. Și, din umbră, DC Communication - Doru și Crenguța, din ce în ce mai dinamici, vingt ans après :)
Deci, ecoturism, deci - să nu ziceți că nu v-am spus !


No comments :

Post a Comment