Thursday, September 26, 2013
săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 3)
Nu am adorat niciodată munca 'la stat' - cu ore fixe de muncă, cu zile fixe de salariu, cu planuri de concediu făcute cu jumătate de an înainte, din astea... Am lucrat 'la stat' doar
* înainte de '90 (m-am dus la o slujbă din octombrie 1987 pînă în 23 decembrie 1989 - deși, din punct de vedere legal, mi-am luat transferul de-acolo deabia în martie 1990) și
* între august 2000 și aprilie 2002 (o slujbă absolut onorabilă, de altfel, la care mi-am anunțat demisia în februarie, dar cu 'intrare în vigoare' în aprilie, imediat după finalizarea unei etape importante dintr-un proiect de 2 milioane de euro în care eram implicat acolo; nouă ani mai tîrziu, instituția respectivă mi-a acordat un premiu de excelență).
În nici-una din aceste perioade nu am avut venituri numai din sistemul public: înainte de '90 scriam la diverse gazete (nu doar studențești), iar în 2000-2002 am încasat bani și din scris și din proiecte. Inclusiv din acest motiv, nu mi-am pus niciodată problema că ar trebui să mă agăț cu orice preț de un loc de muncă într-o instituție publică (firește, asta e valabil mai degrabă pentru perioada de după 1989, pe timpul comuniștilor treaba era un pic mai complicată). Stress-ul muncii într-o instituție publică venea la pachet cu un preț pe care nu eram dispus să-l plătesc, în nici-un caz doar de dragul grijilor pentru 'vechime', pensie sau siguranța unei sume (mici) încasate cu regularitate, lună de lună.
Așa stînd lucrurile, miercuri 25 septembrie a arătat cam așa:
* 2.50 - presa noastră de ziare (Cațavencii)
* 28 RON - țigări
* 285 RON - GDF Suez (cam două facturi jumate)
* 50 RON --> BCR / cc L
* 24.80 USD - Google (storage plan)
* 8 RON - bere (întîlnire de lucru Citit În)
'Săptămîna bloggerului chibzuit' este un experiment generat de o provocare (leapșă?) de la Chinezu.
Subscribe to:
Post Comments
(
Atom
)
No comments :
Post a Comment