friday 2015

Post by Lucian Branea.

2015 = 8 :)

O să fiu scurt - 2014 a arătat cam așa (mulțumesc, Dana):

Iar lui 2015 îi urez din astea...

La mulți ani, deci, tuturor - și, știți voi: aveți grijă ce v-ați dorit și încă vă mai doriți pentru 2015 ! Diverși comentatori îmi transmit că suma cifrelor care compun 2015 este cifra aia pe care, la noi, pe Discworld, ar trebui s-o pronunțăm numai în forma 7a - deci, zău: all bets are off anul ăsta !

wishlist & new year resolutions 2015

Nu știu dacă sesizați ironia cosmică a situației, dar lista de mai jos o reproduce aproape literal pe cea de acum fix un an de zile. 2014 n-a fost deloc un an bun pentru nimic, darămite pentru wishlists sau new year resolutions - dar sînt încăpățînat, drept care o să plusez pe ici pe colo...

* să aplic cît mai mult, aproape tot, din ceea ce am învățat în 2014 (groaznic an!)

* să aplic o fracțiune semnificativă din ceea ce N-am învățat în 2014 (ci mai devreme)

* să iasă nu doar 'cartea aia', ci chiar cărțile alea !

* să ajung în Tallinn (din cauză de Discworld); dar și în Albania (o altă țară 'nouă') - ceea ce ar putea să-mi permită să mă întorc și în Muntenegru (după 22 de ani)

* să ajung în Ceuta (cu asta forțez un pic lucrurile, dar o explicație există, desigur!)

small world

[small world - Reykjavik, Iceland, Apr. 2010]

miercurea fără cuvinte

tuesday, stay

Post by Lucian Branea.

monday monday

Post by Lucian Branea.

delayed second snow :)

Post by Lucian Branea.

eternal saturday

Post by Lucian Branea.

pro domo, iarăși - aproape în fiecare zi

Vi l-ați imaginat vreodată pe Mircea Badea vrînd să fie Valentin Stan cînd va fi mare ? Ei, cam asta e premisa The Interview, filmul care a mutat ciondăneala dintre SUA și Coreea de Nord la un alt etaj. Comedia lui Evan Goldberg și Seth Rogen n-a mai fost lansată în cinematografe 'după program'(o serie de rețele au renunțat să-l găzduiască), însă s-a rostogolit online, în ajunul Crăciunului, pe YouTube, Sony, Microsoft Xbox și Google Play. 
N-am rezistat să nu mă uit - nu atît de dragul poveștii din jurul lansării, cît chiar al poveștii în sine, să văd cum a fost executat conceptul de Dumber and Dumbest in North Korea. Și, ce să zic, sînt satisfăcut: atunci cînd va ajunge, în sfîrșit, în România, și dat fiind că sîntem în afara razei de acțiune a vreunei rachete nord-coreene, The Interview va avea mare succes în mall-uri. 

Povestea e simplă: doi jurnaliști americani care fac un show tv 'tabloid' capătă șansa de a fi luați în serios grație unui interviu oferit de către Kim Jong-un; CIA profită de ocazie pentru a-i încălța pe cei doi cu misiunea de a-l asasina pe liderul nord-coreean; cum cei doi sînt personaje tipice de-ale lui Seth Rosen, adică total defecți, misiunea o ia razna de îndată ce respectivii aterizează în Phenian. 
Indiferent ce-aș scrie aici (spoiler au ba), sigur o să vreți să-l vedeți, chiar dacă publicul său țintă efectiv ar trebui să aibă în jur de 15 ani (băieți) și chiar mai puțin în cazul fetelor. Asta pentru că s-a făcut (deja) atîta mișto online de filmul ăsta încît ironia profundă s-a strecurat și în rating-ul de pe IMDb: 8.6 în acest moment !!! Eu însumi m-am regăsit în comentariul unui spectator care a văzut The Interview ieri într-un cinematograf din New York - și anume: 

There’s not enough marijuana in the world to explain that screenplay.

Acestea fiind zise:
a) așteptați ca The Interview să ajungă și pe un ecran mai accesibil (sau nu);
b) pînă atunci, aruncați o privire pe acest documentar (inclusiv dacă vreți să-l înțelegeți mai mult pe Ceaușescul anilor '80) 

c) acceptați încă o odă, scurtă, la adresa ștrumfilor colorați de la DOMO, care m-au asigurat, încă o dată, că lucrurile bune se întîmplă în fiecare zi (adică și ieri și azi) - inclusiv datorită, de pildă, a unui Smart TV Sony. Alt Sony decît Sony Pictures Entertainment, cei cu The Interview - dar Sony e Sony. Tot în fiecare zi.

one-year-later friday

Post by Lucian Branea.

sărbăutori fericite :)

Post by Lucian Branea.

domo se poate întîmpla în fiecare zi

La sfîrșitul anului 2013 aveam motive serioase să mă îndoiesc că numărul 13 îmi mai poartă noroc, așa cum o făcuse mult-mult timp: anul începuse prost, dar rezonabil - însă încă din februarie a luat-o razna complet și nu s-a oprit nici-o secundă. 

La sfîrșitul anului 2014, încrederea mea în 13 e restabilită complet. Am ajuns la concluzia înțeleaptă că, de fapt, 2013 a fost un an foarte util: am ieșit dintr-o fundătură evidentă și am învățat multe lucruri noi. În 2014, în schimb, vai-vai-vai... 

Firește, nu e ca și cum nu s-ar întîmpla lucruri bune în fiecare zi și în 2014 :) De pildă, duminică n-am cîștigat la loto - ceea ce e, fără îndoială, o veste bună, pentru că se știe ce fac cîștigurile la loto din oameni ! Luni am primit vestea că s-a aprobat un proiect în care am contribuit la cooptarea unor prieteni ca parteneri - în care sigur că e cu bani de dat, nu de luat, dar în care, dacă particip și eu în continuare, poate adaug o țară nouă la cele 36 în care am ajuns pînă acum. Ieri... ieri, triind un teanc de vederi vechi, am găsit una cu autograful lui Florian Pittiș, și am și dat-o mai departe.    

Iar azi am văzut asta:

 

Ei ? Procesor overclocked i7-4900MQ, memorie de 16GB, HDD 750GB SATA + 80GB SSD, placă video Dual NVIDIA GeForce GTX 770M cu 3GB GDDR5 și alte cîteva goodies :) E adevărat că e un monstru pentru gaming - DAR asta înseamnă, pur și simplu, o placă video solidă, bună la multe alte lucruri, ca să mai vorbim de cei 16GB de memorie... De la ștrumfii colorați de la DOMO.
Sigur, ar trebui să cîștig la loto ca să mi-l iau - but I never said it would be easy :) Wishlist it is ! Orice ca să nu-mi mai văd laptop-ul utilizînd în permanență peste 80% din memoria de 8GB...

not gone with the winds

[NOT gone with the winds - Hólmavík, Iceland, Apr. 2010]

miercurea fără cuvinte

'de data asta doar am muncit...' revine :>

De data asta s-a încheiat pe bune încă o ediție a campionatelor de blogging marca Blogal Initiative. Și pentru că, habar n-avînd de prelungirea (întîrziată) a perioadei competiționale pînă pe 21 decembrie, apucasem să scriu aici ce și cum, revin prescurtat doar cu updates: 

Din nou (adică pentru a doua oară consecutiv), locul 1 în Campionatul Național de Blogging (1084 de participanți) - ediția a șasea, cea mai 'lungă' de pînă acum (1 august - 21 decembrie 2014).
Noroc de bascularea duratei campionatului, căci am cîștigat cîte ceva deabia 'în prelungirile' din decembrie ! De pildă:
* Ce legătură există între bere și sărbători? (kit susținători Tuborg Christmas Brew)
* Susține-l și tu pe Tiberiu Albu la Vocea României (un CD)

Locul 1 în Campionatul de Blogging București (153 de participanți).
Campanii la care am concurat și în care am cîștigat cîte ceva:
* Festivalul Național de Parenting (permise de acces la eveniment pentru mine și trei cititori - nu le-am recuperat în timp util)
* Cu ce actor ai vrea cel mai mult să te întîlnești? [la ICE COMIC CON] (invitație - de asemenea, confirmată prea din scurt, deci n-am apucat să...)

Locul 1 în Campionatul de Blogging Iași (30 de participanți).

ZeList: nici nu-i mai dau vreo atenție, că stau penibil...

Vești bune, însă, de la moz.com, în care Brînzoaice cu gem are, zilele astea, o page authority de 46 (față de 43 la începutul lui decembrie, dar 45 în vară). 

în acest timp, în Piatra Neamț... - un alt 22 decembrie 1989

Ziua de 22 (și un pic din cea de 23) decembrie 1989 în jurnalul lui George Podani - la momentul respectiv, inspector și instructor la Comitetul Județean [Neamț] pentru Cultură și Educație Socialistă.

cronologie personală foarte sumară - 22 decembrie 1989

Pe 22 decembrie 1989, cînd am ieșit, nedormit, 'din schimb' la 6 dimineața, n-am luat-o, ca de obicei, spre casă, traversînd Piața Palatului, ci am mers pe bulevard, ca să văd cum arată Piața Universității. Strada era pustie - dar, în 1989, nu e ca și cum, la aproape 7 dimineața, ar fi existat, oriunde în trafic, măcar un procent din numărul de acum al autovehiculelor. La fel și trotuarele - cei care locuiesc în centrul centrului Bucureștiului nu prea pleacă la muncă la o astfel de oră...
Însă, în intersecția de la Scala, era plasat un cordon firav de soldați, înțepeniți de frig, de-a latul bulevardului. Cînd am trecut prin dreptul lor, unul din ei mi-a cerut o țigară. I-am oferit-o. Doi pași mai încolo, m-a și certat un trecător: "Ce faci, dom'le, îi dai o țigară criminalului, ăștia au tras în oameni...?" I-am răspuns obosit: "Uită-te la ei, sînt morți de frică... sînt soldați în termen, n-au tras ei, ăștia nici nu primesc arme..."
Zona Dalles, Batiștei, Piața Universității propriu-zisă sclipeau, nu alta. Nu e ca și cum m-aș fi așteptat să găsesc încă pete de sînge pe undeva, dar băieții ăia pe care îi văzusem trecînd pe Magheru la 3 dimineața lustruiseră, pur și simplu, zona, iar apa de pe pavaj deabia începea să se usuce. 
M-am oprit în dreptul Intercontinentalului, am privit locul în care părea că nu se întîmplase nimic cu mai puțin de cîteva ore înainte, am închis ochii și am reauzit, în gînd: prima salvă de mitralieră din ziua anterioară, voci strigînd 'libertate!', apoi focurile repetată de mitralieră din cursul nopții. După care am plecat spre încăperea mea de lîngă Cișmigiu și m-am culcat.

M-a trezit o bătaie în geam (camera mea, 'vagonul 13', era la demisol, cu fereastra în stradă). Era Iulian: 'hai, ce faci acolo? hai afară, c-a fugit Ceaușescu!'. Era cu puțin trecut de ora 12...
Mda, n-am apucat să fiu 'revoluționar' veritabil. În ciuda aventurilor din următoarele zile (pînă în 27 decembrie, cînd am luat-o spre Piatra Neamț), cu armă sau fără armă la Casa de Cultură a Studenților, Universitatea București sau alte instituții mai puțin spectaculoase, prima mea reacție a fost 'what's next?'. Împreună cu Iulian, am cumpărat două sticle de șampanie și am luat-o spre redacția Vieții Studențești :) 
În redacție era mai toată lumea, unii mai îngrijorați decît alții - oarecum firesc, dat fiind că majoritatea erau activiști. Ca să pună capac atmosferei, cît eram acolo a trecut prin redacție chiar Ani Matei, la acel moment președintele UASCR; să nu-i fie de deochi, Ani Matei era înalt, nu era deloc un pirpiriu, dar parcurgerea holului din redacție, pînă la biroul redactorului șef, nu i-a părut o expediție ferită de pericole. Nu, nu s-a întîmplat nimic acolo, singurul redactor care voia să arunce activiști pe geam nu ajunsese încă.

Așa că am ras șampania și, dat fiind că sumarul numărului din săptămîna următoare tocmai se modificase radical, am făcut alte planuri. Am plecat cu cîțiva spre tipografia Informația din Brezoianu, unde se tipăreau și revistele 'trustului' și revista Centrului Universitar București - pentru că tocmai se finaliza tranziția cotidianului Informația Bucureștiului către Libertatea - ziar al Frontului Renașterii Naționale. Am dat o mînă de ajutor în tipografie și, cam după ora 17, am luat, cu Iulian, cîte un braț de ziare și am plecat să distribuim pe stradă și în Piața Palatului 'primul ziar liber al Revoluției Române' (deși am suspectat întotdeauna că oamenii ăia din Casa Scînteii se mișcaseră mai repede, am contat pe faptul că noi, ăștia cu Libertatea, fiind 'în centru', am fost avantajați în cursa pentru 'primul ziar').
În Piața Palatului, lucrurile tocmai se complicau, deci am glisat cu ziarele rămase către sediul Uniunii Scriitorilor de pe Calea Victoriei, unde se pregătea încoronarea lui Mircea Dinescu. Și am rămas acolo pînă după 9 seara - cînd, de data asta nu cred că ați ghicit, m-am dus la slujba mea de paznic de noapte, s-o trimit acasă pe mama cu doi copii. 

Dar a fost ultima mea noapte de paznic...



    

cronologie personală foarte sumară - 21 decembrie 1989

Am zis că, în penultima săptămînă din decembrie 1989, toate întîlnirile 'de grup' se volatilizaseră - părea un reflex rezonabil ca fiecare să discute strict doar cu prietenii cei mai apropiați, ca să minimizeze riscul de turnătorie. Dar joi 21 septembrie se profila prima adunare oarecum impusă: întîlnirea cu colaboratorii din redacția Vieții Studențești (care avea loc la o zi după ședința de sumar din ziua de miercuri, ziua apariției revistei).  

Viața Studențească era, de fapt, un fel de trust de presă al UASCR, Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România. Săptămînalul propriu-zis era dublat de lunarul cultural Amfiteatru și de Preuniversitaria, o revistă pentru viitori studenți care apărea de șase ori pe an. Normal, în grădina UASCR, majoritatea zdrobitoare a redactorilor erau activiști sau foști activiști de circumstanță (i-am băgat în această din urmă categorie pe unii care bătuseră palma cu partidul cît să se poată strecura în presă) și o minoritate de scriitori care avea grijă de Amfiteatru.  
Am ajuns, probabil, după 11.30 și m-am parcat, ca de obicei, în biroul lui Radu G. Țeposu, locația de facto a echipei de la Amfiteatru. Aici, mai mult ca oriunde, nu se discuta de Timișoara nici măcar în șoaptă, drept care am mișunat pe holuri, conversînd doar cu fotograful Mihai, celălalt colaborator 'legitimat', ca și mine. Discuția aplicată cu privire la ce-ar putea fi de scris pentru săptămîna următoare s-a amînat, pentru că începuse mitingul din Piața Palatului și ne-am adunat să privim cu toții, pe hol, la televizorul din biroul redactorului șef.    
Ca în orice discurs de-al lui Ceaușescu, cuvintele nu aveau nici-un sens, zgomote albe care se scurgeau lent unul după altul de-a lungul holului ca o ceață ușoară pe care o împrăștii cu mîna. În acest caz, am fi putut spera că măcar un cuvînt scăpat pe jos ar fi putut sugera ce se va întîmpla mai departe, cum vor reacționa în continuare 'ăștia', ce va însemna această reacție în București... Dar nu: cuvintele continuau să se scurgă de-a lungul holului, să se scurgă afară, pe stradă, unde aveau să devină complet străvezii în contact cu lumina și să dispară cu totul.  


Apoi, mitingul din București s-a întrerupt în mod neașteptat - și, brusc, timpul însuși a început să se scurgă foarte lent.

330 de filme din 2014 într-unul singur: final cut 2014 - movie mashup

la revedere, Anca

Anca Rotescu și Augusto Boal - Paris, iunie 2005

școala pentru românia cea mai verde

Nu sînt ecologist. Ziceam că am copilărit într-un oraș 'de munte', Piatra Neamț, în care apartamentul meu e la 100 de metri de Bistrița, poate 200 de metri de ditamai codrul - și, de altfel, pădure adevărată la maximum un kilometru în mai orice direcție, cu o singură excepție. Într-un asemenea mediu, conceptul nici nu părea să aibă sens: cum adică să mi se predice să protejez natura, cînd eu am 'natură', în permanență, la doi pași ? Nu e ca și cum aș vedea urși doar la televizor și ciuperci numai la magazin; normal că-mi protejez mediul... Dar deabia în 1990 am descoperit că Piatra Neamț era singura localitate din țară cu doi (dar, de fapt, trei) poluatori în Top 10: fabrica de celuloză și hîrtie Reconstrucția și platforma Săvinești-Roznov care găzduia atît combinatul de fire și fibre sintetice Săvinești, cît și combinatul de îngrășăminte azotoase Roznov (ambele: cele mai mari capacități industriale, în branșa lor, din țară). Cum ar veni, eu credeam că locuiesc într-un templu închinat naturii - și cînd colo...
Platforma industrială Săvinești-Roznov nu era (și, ce-a rămas din ea, nu este nici azi) chiar în oraș - ci în, ca să zic așa, zona metropolitană :) Dar Reconstrucția era chiar în oraș: la 5 minute de apartamentul meu, la vreo 10 de centru ȘI chiar pe malul Bistriței. Tata a ieșit la pensie de la Reconstrucția și, dacă mă chinui puțin, pot și acum să înșirui niște elemente foarte antipatice din tabloul lui Mendeleev care se simțeau ca acasă pe malul ȘI în apa Bistriței, datorită fabricii cu pricina. Dar am un singur caz particular, simplu și spectaculos: mirosul de sulf (unul din acele elemente antipatice), care agresează miliarde de nasuri de pe planetă, pe mine nu numai că nu mă deranjează, ci mă face să zîmbesc, pentru că îmi aduce aminte de copilărie ! Cît am fost mic, probabil singurul lucru pe care nu l-am făcut cu bulgării de sulf care zăceau prin toată fabrica a fost să-i înghit - în rest, mi-am pus sulf și în cap. Nu știu cît m-a ajutat, în viață, faptul că am fost prietenul sulfului - dar nici cu acidul sulfuric nu m-am întîlnit vreodată, deci nici n-aș provoca soarta...

Revenind la personajul principal Piatra Neamț: a venit și anul 1990, iar Reconstrucția a fost prima fabrică executată dintre cele trei. Acum cîtva timp, au și ras-o de pe fața pămîntului, dar n-a îndrăznit încă nimeni să ridice ceva în loc: compușii ăia de sulf din pămînt ar fi în stare și acum, după zeci de ani, să sară la jugulara oricărei clădiri, fie ea și un chioșculeț, care ar îndrăzni să profaneze zona. Am pomenit de povestea asta pentru că, așa să știți: Piatra Neamț arăta minunat, pentru turiști, și acum 30 de ani - pînă în momentul în care vîntului îi trecea prin cap să sufle dinspre sud-est... 

Morala ? Două: nimic nu este ceea ce pare a fi :) și faptul că e nevoie de muncă, pînă și într-o localitate sufocată de păduri din mai toate părțile, pentru ca verdeața aia să rămînă verde, să nu devină cumva, integral, galbenă sau, hmmm, albastră. Moment în care aș reveni la oaia noastră prietenoasă: comportamentul ecologic constant - și reciclarea, ca mostră de comportament ecologic pe care îl susțin cu drag. Ca și acum...

Şcoala pentru o Românie Verde este un program ecologic desfăşurat, din octombrie 2012 încoace, la nivel naţional - în peste 1100 de şcoli, grădiniţe şi licee/colegii din toată ţara. Încă din primii doi ani şcolari s-au colectat, prin acest program, peste 350 tone de hîrtie. În cadrul programului, instituțiile de învățămînt colectează hârtie, PET-uri şi doze de aluminiu. Şcolile primesc bani şi premii în bani, iar profesorii şi elevii primesc diplome de merit şi participare. Pentru fiecare două tone de hîrtie predată, şcolile primesc cate 200 de lei. 

Instituţiile de învăţămînt pot fi susţinute în activitatea de reciclare de către firme, corporaţii, asociaţii și alte instituţii - care pot preda hîrtie, PET-uri şi doze de aluminiu în numele şcolilor din propria localitate. Tot ce trebuie să facă este să colecteze minim 500 kg de hîrtie, să trimita un e-mail la adresa eco@zibo.ro cu numele firmei, adresa, numărul de telefon şi cantitatea aproximativă de hîrtie, PET-uri sau doze de aluminiu colectate. În cîteva zile, reprezentanţii Asociaţiei Zibo Help organizează preluarea acestora prin firmele partenere, urmînd ca pe procesul verbal de predare-primire să se consemneze şcoala pentru care se predă hîrtia - care primește, apoi, banii aferenţi. Actuala campanie de promovare este susţinută de S.C. ECOPIM RECYCLING S.A..

Ceea ce îți doresc și ție, firmă sau asociație din Piatra Neamț sau de oriunde te-ai afla :) Dacă ai (sau o să ai, în viitorul foarte imediat) o școală pe care o iubești și dacă schema asta cu colectarea de hîrtie, PET-uri şi doze de aluminiu ți-e la îndemînă, încearcă și formula asta de a-ți exprima dragostea ! Știu, banii n-aduc fericirea - dar motivația da ! Întreabă orice psiholog :)