Monday, December 22, 2014

cronologie personală foarte sumară - 22 decembrie 1989


Pe 22 decembrie 1989, cînd am ieșit, nedormit, 'din schimb' la 6 dimineața, n-am luat-o, ca de obicei, spre casă, traversînd Piața Palatului, ci am mers pe bulevard, ca să văd cum arată Piața Universității. Strada era pustie - dar, în 1989, nu e ca și cum, la aproape 7 dimineața, ar fi existat, oriunde în trafic, măcar un procent din numărul de acum al autovehiculelor. La fel și trotuarele - cei care locuiesc în centrul centrului Bucureștiului nu prea pleacă la muncă la o astfel de oră...
Însă, în intersecția de la Scala, era plasat un cordon firav de soldați, înțepeniți de frig, de-a latul bulevardului. Cînd am trecut prin dreptul lor, unul din ei mi-a cerut o țigară. I-am oferit-o. Doi pași mai încolo, m-a și certat un trecător: "Ce faci, dom'le, îi dai o țigară criminalului, ăștia au tras în oameni...?" I-am răspuns obosit: "Uită-te la ei, sînt morți de frică... sînt soldați în termen, n-au tras ei, ăștia nici nu primesc arme..."
Zona Dalles, Batiștei, Piața Universității propriu-zisă sclipeau, nu alta. Nu e ca și cum m-aș fi așteptat să găsesc încă pete de sînge pe undeva, dar băieții ăia pe care îi văzusem trecînd pe Magheru la 3 dimineața lustruiseră, pur și simplu, zona, iar apa de pe pavaj deabia începea să se usuce. 
M-am oprit în dreptul Intercontinentalului, am privit locul în care părea că nu se întîmplase nimic cu mai puțin de cîteva ore înainte, am închis ochii și am reauzit, în gînd: prima salvă de mitralieră din ziua anterioară, voci strigînd 'libertate!', apoi focurile repetată de mitralieră din cursul nopții. După care am plecat spre încăperea mea de lîngă Cișmigiu și m-am culcat.

M-a trezit o bătaie în geam (camera mea, 'vagonul 13', era la demisol, cu fereastra în stradă). Era Iulian: 'hai, ce faci acolo? hai afară, c-a fugit Ceaușescu!'. Era cu puțin trecut de ora 12...
Mda, n-am apucat să fiu 'revoluționar' veritabil. În ciuda aventurilor din următoarele zile (pînă în 27 decembrie, cînd am luat-o spre Piatra Neamț), cu armă sau fără armă la Casa de Cultură a Studenților, Universitatea București sau alte instituții mai puțin spectaculoase, prima mea reacție a fost 'what's next?'. Împreună cu Iulian, am cumpărat două sticle de șampanie și am luat-o spre redacția Vieții Studențești :) 
În redacție era mai toată lumea, unii mai îngrijorați decît alții - oarecum firesc, dat fiind că majoritatea erau activiști. Ca să pună capac atmosferei, cît eram acolo a trecut prin redacție chiar Ani Matei, la acel moment președintele UASCR; să nu-i fie de deochi, Ani Matei era înalt, nu era deloc un pirpiriu, dar parcurgerea holului din redacție, pînă la biroul redactorului șef, nu i-a părut o expediție ferită de pericole. Nu, nu s-a întîmplat nimic acolo, singurul redactor care voia să arunce activiști pe geam nu ajunsese încă.

Așa că am ras șampania și, dat fiind că sumarul numărului din săptămîna următoare tocmai se modificase radical, am făcut alte planuri. Am plecat cu cîțiva spre tipografia Informația din Brezoianu, unde se tipăreau și revistele 'trustului' și revista Centrului Universitar București - pentru că tocmai se finaliza tranziția cotidianului Informația Bucureștiului către Libertatea - ziar al Frontului Renașterii Naționale. Am dat o mînă de ajutor în tipografie și, cam după ora 17, am luat, cu Iulian, cîte un braț de ziare și am plecat să distribuim pe stradă și în Piața Palatului 'primul ziar liber al Revoluției Române' (deși am suspectat întotdeauna că oamenii ăia din Casa Scînteii se mișcaseră mai repede, am contat pe faptul că noi, ăștia cu Libertatea, fiind 'în centru', am fost avantajați în cursa pentru 'primul ziar').
În Piața Palatului, lucrurile tocmai se complicau, deci am glisat cu ziarele rămase către sediul Uniunii Scriitorilor de pe Calea Victoriei, unde se pregătea încoronarea lui Mircea Dinescu. Și am rămas acolo pînă după 9 seara - cînd, de data asta nu cred că ați ghicit, m-am dus la slujba mea de paznic de noapte, s-o trimit acasă pe mama cu doi copii. 

Dar a fost ultima mea noapte de paznic...