săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 4)

Sigur că atitudinea asta a mea față de structura veniturilor mi-a generat probleme cu două categorii de instituții: cu băncile și cu iubitele 'serioase'. Bănuiesc că nu e nevoie să explic de ce, pentru fiecare din cazuri :) 
Pe de altă parte, însă, asta mi-a generat o structură de plăți care e inevitabil 'chibzuită' - deoarece, atunci cînd îți intră în buzunar calupuri mai mari de bani doar de 3-4 ori pe an (și, în rest, doar mărunțiș), normal că trebuie să-ți administrezi banii extrem de sever pînă la tura următoare. Din păcate, n-a fost și cazul anului ăsta (unul de tranziție din punct de vedere al proiectelor) - iar modul în care fac plăți chiar săptămîna asta s-a nimerit, mai degrabă, atipic... 

Așa stînd lucrurile, joi 26 septembrie a arătat cam așa:
* 25.40 RON - țigări
* 335.75 RON - Vodafone (again)
* 165 RON - ENEL Energie Muntenia (o factură și un pic)
* 50 RON --> Raiffeisen Bank / rCHF L
* 50.40 RON - alimente (iaurt, chefir, Jaffa cakes, icre, pîine) 


'Săptămîna bloggerului chibzuit' este un experiment generat de o provocare (leapșă?) de la Chinezu. 

de ce roşia montană nu a devenit o amantă a marketingului ?

Iată că s-a copt și momentul primului guest post pe Brînzoaice cu gem :) Faceți cunoștință cu Alexandru D. Filimon / http://zeteticgroup.wordpress.com
.

Câteva televiziuni din România au început, de câteva zile, să discrediteze protestatarii anti-Roșia Montană. Acum nu li se mai reproșează neşansa de a nu fi ajuns ingineri sau specialişti în minerit sau lipsa de alternative viabile la proiect, ci faptul că fenomenul Pieței Universității degenerează într-o mişcare anti-socială nihilistă, combinată cu anti-capitalism, legionarism etc.

Pretextul acestei manipulări este episodul domnișoarei care a obstrucţionat reporterii Antena 3 să mai filmeze. Aceasta Ioana D’Arc a României cu probleme digestive şi instincte de reprimare a dăunat mai mult cauzei, lăsând spaţiu de manevră presei să exploateze acest episod izolat, generalizând mişcarea. Puţină cunoaştere despre mass media şi manipulare ar fi putut să facă diferenţa. Ce vreau să spun prin asta? Cu puţin spirit analitic se putea observa manipularea Antenei 3 prin simularea dialecticii în privinţa subiectului Roşia Montană, practic atingându-şi scopul şi exonerându-se de orice vină (aşa cum a făcut deja) ulterioară. Cum poţi să reacţionezi, tu, protestatar, în faţa acestei stări de lucru? Nu e chiar atât de greu. 

În primul rând, trebuie să demonstrezi că online-ul este viitorul ce va trânti uşa în nas televiziunilor. Cum faci acest lucru? Pe lângă promovarea şi ademenirea în stradă a oamenilor, creezi o televiziune online sau un radio online prin care faci emisiuni, interviuri cu personalităţi publice, profesori, academicieni, jurnalişti care nu sunt de acord cu proiectul, în care prezinţi nu doar argumente ci şi soluţii. Astfel, politicienii nu vor mai putea să spună că nu există soluţii altenative viabile şi argumente solide anti-Roşia Montană. După aceea, alcătuieşti o carte online pe baza acestor informaţii colectate (care va conţine semnătura personală şi intelectuală a tuturor celor intervievaţi sau participanţi la emisiuni) şi o trânteşti în faţa Guvernului. În acest mod, vei putea legitima şi intelectual o mişcare care are un scop şi un plan. Protestatarii din stradă nu sunt, în marea lor majoritate, ecologişti. Roşia Montană este un pretext pentru explozia unui întreg cumul de frustrări şi dezamăgiri vis-á-vis de societate şi politicieni. De aici, numărul temelor şi proiectelor este infinit. Decât să pedepseşti presa actuală pentru atitudinea ei, mai bine creezi alta care să-i dea peste nas prin audienţă, rating, bun simţ şi inteligență.

Marketingul este o amantă delicată, dar şi un duşman aprig dacă îl subestimezi.

Poate va veni o vreme când vom aprecia valoarea ştiinţei, Roşia Montană are nevoie de Marketing cum au nevoie Politicienii de Ştiinţa Politică.

superblog 2013

După ce m-am foit și răs-foit niște săptămîni, am făcut pasul înscrierii în SuperBlog 2013, faza 'de toamnă'. N-o să exagerez - și o să explic eu la sfîrșit ce și de ce...

săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 3)

Nu am adorat niciodată munca 'la stat' - cu ore fixe de muncă, cu zile fixe de salariu, cu planuri de concediu făcute cu jumătate de an înainte, din astea... Am lucrat 'la stat' doar 
* înainte de '90 (m-am dus la o slujbă din octombrie 1987 pînă în 23 decembrie 1989 - deși, din punct de vedere legal, mi-am luat transferul de-acolo deabia în martie 1990) și
* între august 2000 și aprilie 2002 (o slujbă absolut onorabilă, de altfel, la care mi-am anunțat demisia în februarie, dar cu 'intrare în vigoare' în aprilie, imediat după finalizarea unei etape importante dintr-un proiect de 2 milioane de euro în care eram implicat acolo; nouă ani mai tîrziu, instituția respectivă mi-a acordat un premiu de excelență).
În nici-una din aceste perioade nu am avut venituri numai din sistemul public: înainte de '90 scriam la diverse gazete (nu doar studențești), iar în 2000-2002 am încasat bani și din scris și din proiecte. Inclusiv din acest motiv, nu mi-am pus niciodată problema că ar trebui să mă agăț cu orice preț de un loc de muncă într-o instituție publică (firește, asta e valabil mai degrabă pentru perioada de după 1989, pe timpul comuniștilor treaba era un pic mai complicată). Stress-ul muncii într-o instituție publică venea la pachet cu un preț pe care nu eram dispus să-l plătesc, în nici-un caz doar de dragul grijilor pentru 'vechime', pensie sau siguranța unei sume (mici) încasate cu regularitate, lună de lună.

Așa stînd lucrurile, miercuri 25 septembrie a arătat cam așa:
* 2.50 - presa noastră de ziare (Cațavencii)
* 28 RON - țigări
* 285 RON - GDF Suez (cam două facturi jumate)
* 50 RON --> BCR / cc L
* 24.80 USD - Google (storage plan)
* 8 RON - bere (întîlnire de lucru Citit În)


'Săptămîna bloggerului chibzuit' este un experiment generat de o provocare (leapșă?) de la Chinezu. 

coniac de vamă

M-am trezit, ca de obicei, cu puțin înainte de 10. Am băut cafea, am fumat. Am plecat spre Agenție. Am ajuns la Agenție. Am lăsat acolo dosarele pe care trebuia să le las. N-am mai rămas să discut și să fumez în curte pentru că nu aveam cu cine. Am luat-o, ca de obicei, la dreapta, pe Șerban Vodă - dar, cînd am ajuns în Mărășești, am făcut dreapta (nu înainte), apoi stînga, apoi iar dreapta, pe Splai. Nu știu de ce, dar pînă să mă dezmeticesc, șofînd într-o stare ciudată (și diferită) de pilot automat, eram deja pe autostradă, în drum spre Vamă. 

Am ajuns repede în Vamă, am parcat lîngă plajă și mi-am luat o bere. Apoi m-am dezbrăcat și am intrat în apă. Am ieșit din apă și m-am uscat. Între timp, am tot băut din bere și am terminat-o. Am intrat din nou în apă. Am ieșit din apă și m-am uscat. M-am așezat pe o piatră și am citit Cațavencii, de la prima pînă la ultima pagină. La o terasă din apropiere șiroiau Lacrimile de coniac ale lui Vunk. Am mișunat un pic pe 'faleză', am băgat capul la Șoni, apoi la Stuf, și n-am văzut pe nimeni cunoscut. Apoi mi-am luat o sticlă mare de apă, m-am urcat în mașină și am plecat înapoi spre București. 
  

Pe drum, cu puțin înainte de Cernavodă, am evitat cu multă dibăcie (zic eu) o corporatistă într-o mașină marcată UniCredit cu număr de București, care-mi sărise brusc în față, ca o căprioară, la vreo 90 la oră. Nici n-am clipit, iar eram pe pilot automat. Ceva mai încolo, într-un OMV de pe autostradă, niște inși care coborîseră dintr-o mașină cu număr de Galați, m-au lăudat pentru manevra de care am pomenit mai sus. Nici n-am clipit. Am ajuns în București înainte de 6 seara. Am intrat în casă, am deschis televizorul, l-am blocat pe AXN SciFi și mi-am luat micul dejun.
A fost singura dată cînd am reușit să ajung la mare în 2012.   

Anul ăsta am ajuns de patru ori în Vamă - de mai puține ori decît în 2005, ultimul an al unei vieți anterioare. Dar m-aș duce, pe 3 octombrie, la #așașishow (în Polivalentă, de la 7 seara), să re-ascult Lacrimile de coniac ale lui Vunk. De data asta, pilotul automat nu are absolut nici-un rol.

săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 2)

Am învățat acum niște ani că oamenii se raportează la banii pe care îi cîștigă în două moduri: fie își adaptează nevoile la venituri (și atunci calculează și economisesc și se limitează permanent la 'ceea ce-și permit') sau își adaptează veniturile la nevoi (și atunci caută permanent noi surse de venit care să le permită 'să-și permită'). N-am făcut parte niciodată din prima categorie...

Marți 24 septembrie a arătat cam așa:
* 25.40 RON - țigări
* 36 RON - alimente (telemea de capră, zahăr brun)
* 341 RON - întreținere apartament (iunie - august 2013)



'Săptămîna bloggerului chibzuit' este un experiment generat de o provocare (leapșă?) de la Chinezu. 

să fie luminăăă...!

Lumina e foarte importantă ! Și asta nu pentru că o spune un Lucian (lux, lucis e etimologia, în caz că nu v-ați gîndit!), ci pentru că lumina (ei, bine, solară) este crucială pentru homo sapiens :) N-o să te aburesc cu ceva discurs poetic, ci o să pomenesc, de pildă, despre faptul că lumina este esențială (printre altele) pentru generarea serotoninei - care, se știe (?), este un ingredient major al fericirii :)

Nu neapărat soarele, ca atare. Aș fi și ipocrit: cei care mă cunosc știu că eu, băiatul 'de la munte', ajung ori de cîte ori am ocazia 'la mare', însă doar pentru a sta, fără cine știe ce haine pe mine, afară, la umbră - strict din cauză de căldură (nu neapărat de conflict direct cu razele).

O singură lumină m-a dovedit...

Fotografia de mai sus e făcută în Hólmavík, în nord-vestul Islandei, în aprilie 2010 - across the volcano, ca să zic așa, exact în 'perioada aceea'... E făcută un pic înainte de 4 dimineața !
După doar două zile și așa-zise nopți în Hólmavík am înțeles perfect cum e cu 'depresia nordică' ȘI de ce alcoolul este atît de scump în toată Scandinavia :) Și nici nu vreți să știți ce s-a întîmplat cu toate mostrele de alcool 'tradițional' pe care participanții din Bulgaria, Serbia, Bosnia, Macedonia și, da, România, le aduseseră, pasămite, ca să le pună pe masă cu ocazia 'serii europene' :) Din 2010 încoace, am prevenit pe cine am apucat: problema nu e atît faptul că ziua durează (în perioada respectivă) 20 de ore pe zi (!), ci faptul că această lumină continuă este, cum să spun... foarte egală, variația de lucși, de la un moment la altul al unei zile, este (sau, mă rog, pare) minusculă. În consecință, percepția referitoare la scurgerea timpului este grav alterată. După ce plutești, timp de o zi sau două sau trei, prin acel ouzo halucinant, ziua de mîine, săptămîna următoare, anul următor ți se par trambalate nu temporal, ci de-a dreptul spațial, pe alt continent sau pe altă planetă. Și, deci, de neatins...  

Cînd am auzit, deci, că o persoană cum e Cristina Bazavan răspunde provocării Gealan de a-și acoperi ferestrele timp de o săptămână, pentru a trăi într-o casă 'oarbă', mi-am zis că e posibil să-i iasă - cu o singură condiție: să se protejeze de deformarea percepției trecerii timpului, să-și articuleze fluxul de lumină artificială din 'celulă' astfel încît, de-a lungul zilei, să existe variații de intensitate a acesteia, iluzia succesiunii dimineților, amiezilor, serilor, nopților să fie reinventată și păstrată cu orice preț. Ăsta ar fi primul sfat...

Dar lucrurile nu sînt chiar atît de simple... Pentru Cristina Bazavan, frumusețea înseamnă lumină - deci, pe parcursul unei astfel de experiențe imposibile, absența luminii trebuie compensată cumva cu multe... prezențe care să fie 'frumoase', chiar dacă nu sînt puse în oarece lumină. Sigur nu niște scaune din piele de Cordoba, cu puf de pinguin, de pildă - care au neapărat nevoie de lumină. Căci, oricum, aș recomanda simplificarea, la maximum, a spațiului, cu cît mai puțină mobilă. Personal, aș paria pe niște tablouri ale lui Joan Miró... Ba poate ar fi bună, într-un colț al camerei și o reproducere a sculpturii sale Dona i Ocell - firește, într-un format acceptabil (originalul, înalt de 22 de metri, se află în Parc Joan Miró din Barcelona). Dar n-are cum să fie vorba de gusturile mele particulare aici, deci referința pe care o fac este, mai degrabă, la culorile pe care le folosește Miró...

Ba chiar deloc simple - pentru că, totuși, nu mi-a venit asta cu Doamnă și pasăre așaa, fără vreo ancoră în realitate... Cristinei Bazavan îi plac norii și cerul în general, deci i-aș aplica, pe podea, un tapet cu nori - o mochetă cu nori nu cred să se fi inventat și, oricum, mi s-ar părea că împinge transformarea spațiului (și, implicit, metafora) un pic prea departe :) [later edit: dacă se aplică asta, rog organizatorii să o fotografieze neapărat pe Cristina pașind desculță, pe/prin 'nori'; nu e neapărat nevoie ca o astfel de fotografie să fie publică, doar să știu eu că există!]

Da, am sfaturi strict referitoare la transformarea spațiului. Mi-ar fi dificil să-i fac recomandări vizînd, de pildă, ora la care să se trezească, ce muzică să asculte și ce activități să aibă astfel încît viața să-i fie cît mai ușoară... Am încredere în ea că nu trebuie să-i fac eu recomandări de lectură sau de vizionare pentru o săptămînă de deprivare senzorială parțială - asta ar trebui să fie o binevenită vacanță; cam bizară, ce-i drept, dar vacanță (în toate sensurile posibile ale cuvîntului). 
Un singur lucru mă întreb: dacă ferestrele sînt acoperite (implicit ermetic), pe unde circulă aerul ? Căci o săptămînă fără lumina zilei sau a stelelor mi se pare incomodă, dar supraviețuibilă. Însă o săptămînă, 24 de ore în fiecare din cele șapte zile, într-un mediu în care ai de-a face numai cu aer condiționat mi se pare absolut imposibilă. 


*** 
Și dacă nu m-ai crezut că lumina solară este, indirect, un ingredient major al fericirii - sper că n-ai uitat că, pe 5-6 octombrie 2013, Asociația Inițiativa pentru fericire dorește să te pună față în față cu, pasămite, adevăratele realități ale fericirii și să-ți explice cum poți face pentru a deveni, în fiecare zi, tot mai încîntat de tine însuți și de viață. Conferinta despre Fericire: 70% workshop(-uri), vorbitori din UK, SUA, Japonia, Chile și România. 

săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 1)

Cică săptămîna asta o să fie (și pentru mine) una a 'bloggerului chibzuit' :) 

Provocarea (leapșa?) vine de la Chinezu: 

Adică timp de o săptămână o să îmi notez fiecare bănuţ pe care îl dau, cui îl dau, pe ce îl dau, la ce oră îl dau, adică notez tot, nu o mai lungesc. Şi la finalul săptămânii o să fac un bilanţ al cheltuielilor mele personale. Şi o să trag nişte concluzii. Care, sunt absolut sigur, o să mă doară rău. Rău de tot. În fiecare zi o să scriu raportul financiar (sau cum să îi zic) al zilei anterioare. Şi discutăm pe el.

Încă nu mi-e clar dacă o să scriu în fiecare zi sau doar de două ori sau doar odată, la sfîrșitul săptămînii. Mie nu cred că o să-mi iasă asta cu notatul orei. Dar am acceptat provocarea pentru că, total întîmplător, săptămîna asta e una semnificativă pentru mine din punct de vedere financiar (lunea viitoare o să fie mai clar de ce) - drept care mi s-a părut un experiment interesant. 

Deci, luni 23 septembrie, deci...

* 750 RON --> Raiffeisen Bank / cc D
* 250 RON --> Raiffeisen Bank / rCHF L
* 25.40 RON - țigări

monday

Post by Lucian Branea.

nimic despre putin - de duminică :)

Post by Lucian Branea.

tot ceea ce spui...

Storytelling -- is joke telling. It's knowing your punchline, your ending, knowing that everything you're saying, from the first sentence to the last, is leading to a singular goal, and ideally confirming some truth that deepens our understandings of who we are as human beings.

Andrew Stanton - The clues to a great story, un TED Talk din februarie 2012. 19 minute. Worth every second :) 

Andrew Stanton este scenaristul sau autorul poveștii din Toy Story 1, 2 și 3, A Bug's Life, Monsters, Inc., Finding Nemo, WALL-E. De anul trecut - și scenaristul pentru John Carter, primul său film care nu este de animație (dar cu CGI in ADN). 

nothing's wrong today

'Imnul' verii ăsteia (mi-)a fost Counterpoint, o piesă a lui Delphic de pe single-ul lor de debut, lansat într-o zi de 13 - în 2009. Mi-a fost (și încă îmi mai este) foarte utilă atunci cînd mă urcam la volan pentru o călătorie mai lungă :) Tare bine-ar fi fost să fi aflat de ea încă din 2009...

forța - aici și acum :)

Am fost întotdeauna un admirator necondiționat, 'de principiu', al prozei scurte - pentru că, pe spații mici, e mult mai dificil (și mai recompensant) să susții o poveste coerentă. Hills Like White Elephants a lui Hemingway va fi utilizată și peste alți 80 de ani (povestirea datează din 1927) ca material didactic în toată lumea. Și tot lui Hemingway i se atribuie faimoasa 'povestire din șase cuvinte' - un exercițiu care se folosește în workshop-urile de creative writing din toată lumea...

Această atitudine a mea față de proza scurtă se extinde și asupra scurt metrajelor și, deci, implicit, asupra reclamelor - căci să spui o poveste cu cap și coadă în doar 30 sau 60 de secunde e mare lucru. V-o mai amintiți pe aceasta ? Vă rog, amintiți-v-o :)

Cît despre forță... N-are legătură cu Volkswagen (deși fac și eu parte din clubul ăla: 'și cînd o să fiu milionar, tot Volkswagen [Golf] o să vreau să conduc!') și nici cu Star Wars (eu sînt cu Stargate... hai, poate și cu Star Trek), ci cu ziua de azi...:) Mulțumesc tuturor celor vizați ! 

așa, și...?

Ești fericit ? Cînd ? Ți se întîmplă ca mie, de pildă atunci cînd aterizez pe pâmînt britanic - mă procopsesc cu un flux de serotonină. Sau dopamină. Sau ambele ?
În caz că nu, ar trebui: pentru că "Noi toți suntem responsabili pentru fericirea celorlalți. Și tu faci parte din formula fericirii." Am comis, cu seninătate, un spoiler la promo-ul trupei Vunk pentru mega-concertul lor din 3 octombrie 2013, #așașishow - în care, cică, se va investiga formula fericirii.

Nu sînt cine-știe-ce fan al trupei, dar mi-a venit să pomenesc de concertul ăsta pentru că [mie mi se pare că] Vunk e una din foarte puținele trupe românești care au un stil. Distinct. Ca să mă fac mai bine înțeles, 'stilul' (și, mai ales, distinct) *e atunci cînd* asculți, la radio, cîteva acorduri dintr-o piesă pe care n-ai mai auzit-o niciodată - și știi, îți dai seama imediat, că e trupa aia! :) Repet, nu sînt multe din astea pe-aici, astfel încît, atunci cînd găsim una, e păcat să se piardă...
Cu atît mai mult cu cît stilul, atunci cînd e scăpat afară, la joacă, face tumbe pe unde nu te aștepți - de exemplu prin cercul de flăcări al ideii ca trupa să țină un jurnal live de concert (de pre-concert, de fapt). Ei, este că...? 

Acuma, nu știu ce să zic: oare o să descoperi tu, ca spectator, formula fericirii la concertul ăsta? Habar n-am... Dar vestea bună este că, dacă dai chix, aproape imediat ce ți-ai revenit din reverie, ai mintenaș o alternativă: pe 5-6 octombrie 2013, Asociația Inițiativa pentru fericire dorește să te pună față în față cu, pasămite, adevăratele realități ale fericirii și să-ți explice cum poți face pentru a deveni, în fiecare zi, tot mai încîntat de tine însuți și de viață. Conferinta despre Fericire: 70% workshop(-uri), vorbitori din UK, SUA, Japonia, Chile și România. 

Și să-mi spui/neți cum a fost...

noah

17 minute și jumătate durează o poveste care se desfășoară strict pe ecranul unui băștinaș digital. Noah este un scurt metraj în categoria Student Film Showcase la TIFF-ul 'lor' (Toronto International Film Festival). 

Atenție: există cîteva secvențe 'nerecomandate minorilor' marca Chatroulette (tot minutul 11 și fix ultimul minut de final dramatic). Dar nu lăsați asta să vă demoralizeze... 

în stradă sîntem întotdeauna mai mulți...

E foarte dificil sa numeri participanții la un miting. Mitingiștii nu stau grupați cîte zece sau cîte o sută ca la un exercițiu, ca să-i numeri tu. Iar cînd se deplasează, nu stau încolonați ca pionierii, ca să-ți fie ușor să-i aduni și să-i scazi. 

În 1990, în Piața Universității, lucrurile erau tare simple: în dimineața următoare, cumpărai ziarele, luai cifrele date de România Liberă, le adunai cu cele date de Adevărul - și împărțeai la doi. Era o metodă infailibilă. 

Acum nu prea mai ai ce să împarți la doi. Sigur, participanții se văd întotdeauna mai mulți pe ei înșiși, pentru că un număr consistent le dă încredere că e bine ceea ce fac. Iar opozanții îi văd întotdeauna mai puțini - din exact același motiv. Dar s-a zis cu împărțitul la doi sau la trei sau la cîte-cîți-vrei, 'numărătorii' de ocazie sînt mai mulți și în competiție directă unul cu altul... 

E ideal să privești grupul de protestatari/manifestanți cît mai de sus, să-i fotografiezi sau să-i filmezi, apoi să stai să segmentezi imaginile pînă te lămurești. Dar cine are timp de asta ? Sau: cum să stai să privești 'de sus' atunci cînd ești ziarist și viața este acolo, în stradă, printre oameni și pancarte ? Și: cui îi folosește, de fapt numărarea exactă a participanților la un miting ?

Of, pe scurt: seara trecută (duminică 15 septembrie), nici expertiza mea în numărat manifestanți la proteste din ianuarie 1990 încoace, nici faptul că sînt împotriva exploatării de la Roșia Montană, nu mi-au folosit la nimic ! Am numărat protestatarii la întoarcerea în Piața Universității (între orele 22-23) și mi-a ieșit un număr situat cam la 60% din cea mai conservatoare estimare a unei instituții media. Pentru momentul plecării în marșul prin București, am la dispoziție o fotografie a lui Iulian Comănescu (pe care o găsiți pe blogul Ana-Mariei), care îmi indică aproximativ același număr de manifestanți, dacă nu chiar mai puțini. Ce mă fac ? 

         

obiceiuri sănătoase

Lucrurile stau uite-așa: 
Mai întîi și la-nceput am citit-o pe Silvia. M-am încruntat. Pentru că sînt fumător (și nu mă pot lăsa chiar acum). Apoi am zîmbit - pentru că mi-a venit în minte poza chestia asta:

Și mi-a venit ideea să vă spun eu cum am reînceput să slăbesc vara asta, după cîțiva ani de surprize foarte neplăcute. Și cum fumatul are un efect benefic indirect asupra sănătății :)

Episodul 1. Curs de formare în Timișoara, la Muzeul de Artă. Ca să nu perturbe activitatea muzeului, cursul se ține, firește, într-o sală de la ultimul etaj. Ultimul etaj e doar etajul doi, dar clădirea este Palatul Baroc - deci etajele sînt înalte. Fumătorul care mai e și unul din formatori, deci implicit co-organizator, urcă și coboară cele două etaje (înalte) cam de 10-15 ori pe zi, timp de patru zile.

Episodul 2. Două săptămîni mai tîrziu, spectacol de teatru labirint în cadrul Festivalului Peninsula, pe niște dealuri de lîngă Cluj (Valea Gârbăului). Două spectacole pe zi, timp de patru zile - respectiv de mișunat în sus și în jos pe un delușor (sau, mă rog, o pantă) timp de 7-8 ore pe zi. Timp de patru zile, că poate v-a scăpat...

Episodul 3. Imediat după Peninsula, workshop de teatru labirint la Sofia, în Muzeul de Științe Naturale. Evident, spațiul de lucru este la ultimul etaj, de data asta etajul 3. Evident, clădirea este tot un fost palat, cu etaje înalte. Pentru detalii privind traseul zilnic, vezi episodul 1 - cu amendamentul că, aici, m-am fofilat și am stat doar două zile.

Episodul 4. Imediat după Sofia, spectacol de teatru labirint în Vama Veche. Corturile le-am pus la M.A.S.H, în sud (la vreo 150 de metri de frontieră), punctul meu 'de lucru' e în nordul extrem, 'La Pescărie' - deci cel puțin un kilometru ușor, de vară, de niște ori pe zi. Aici a fost mai tandru, pentru că, avînd mașină, a mai trebuit s-o mai voluntarizez pentru trambala cu ea materiale dintr-o parte în alta - n-am făcut mereu drumul ăsta pe jos, de 666 de ori pe zi.

Episodul 5. La aproape două săptămîni după Vamă, curs de formare la Hunedoara. Stăm la Hotel Maier, iar cursul e la castel (da, firește că pe un deal!). Mașina e zob, deci a stat numai în parcare și în service. Așa că (doar) trei zile de alpinism zilnic - dar care, numai pentru mine, au inclus și un tur personalizat de circa trei ore pe care mi l-a oferit Andrei Pogăciaș prin toate turnurile și pivnițele care nu sînt deschise publicului, deci o ofertă de nerefuzat, un must. Must rest, really...

Episodul 6. La zece zile după Hunedoara, workshop de teatru labirint în Sozopol, Bulgaria. Zău, mă ia amețeala numai cînd încerc să descriu diferențele de nivel dintre hotel și școala în care ne-am jucat timp de șapte zile, dintre ambele și restaurantul unde luam prînzul și cina, și dintre toate acestea și centrul vechi, în care avea loc Festivalul de Arte Apollonia și orice alte activități care implicau bere, rakia sau altceva similar. Numai ca să-mi iau țigări aveam de urcat și coborît un deal. Trebuie să vedeți și să simțiți cu ochii și mușchii voștri...

Dincolo de asta, Silvia are, cu siguranță dreptate cu    
* somnul - no comment, să doarmă cine are timp;
* apa - neapărat, inclusiv juma de litru chiar dimineața, pe stomacul gol; atenție, NU o combinați cu oricare dintre mese, lăsați cel puțin 20 de minute între orice solid de-ale gurii și apă, vă explic altă dată de ce;
* despre țigări vorbim altă dată;
* zahărul - numai brun, dacă nu se poate fără el; și preferabil muscovado dacă găsiți pe undeva prin preajmă (la cel mai apropiat Tesco, de pildă).
Silvia nu suflă o vorbă despre asta, dar vă zic eu: mîncați doar cîte puțin, odată la 3-4 ore :)  

În fine, if all else fails (mai ales dacă ați exagerat cu mișcarea sau cu mîncatul puțin), mă tem că n-aveți încotro și trebuie să apelați la ajutor specializat - caz în care e recomandabilă o escală pe primul portal transfrontalier de sănătate din România (sau 'primul portal românesc de sănătate transfrontalieră', cum își zic ei), ClinicBouquet.ro. Unde
* găsești rapid clinica sau spitalul de care ai nevoie, din România sau din Europa, căutînd după specialitate, țară, localitate/județ, regim privat/public, asigurator;
* îți poți administra cererea de programare pentru oricare din clinicile identificate;
* bașca noutăți și informații medicale, ca la un portal care se respectă.

După care, dați un semn - preferabil cu poze, înainte și după :)   

campanii...

Două din textele care au apărut aici în ultimele zile au tag-ul / label-ul / eticheta 'campanie'. Acest tag o să mai apară pe-aici o vreme - ocazional, cîteodată, în zilele și săptămînile următoare... 

Nu mă judecați foarte aspru. Luați, vă rog, textele etichetate astfel așa cum încerc să le văd eu, ca pe niște exerciții. Pe de o parte, așa cum sugeram în altă parte, era limpede că din jurnalismul meu narativ avant la lettre s-a cam ales praful cam pe cînd, de la un moment dat, ajunsesem să scriu aproape exclusiv propuneri de proiect și rapoarte, manuale și alte din astea. De altfel, la momentul acestui interviu, mi s-a spus cît se poate de tranșant că s-ar putea să am dificultăți în a mai întoarce pe-acolo. M-am strîmbat, normal. Pe de altă parte: niciodată, nici chiar în perioada de radio petrecută în Praga, n-am scris în absolut fiecare zi. Astfel încît, combinația asta de pîrghii mi-a sugerat că ar fi un exercițiu util ca, o perioadă, doar o perioadă, să apară pe-aici și texte cu tag-ul 'campanie' - ca o formulă, discutabilă dar eficace, prin care a) să scriu zilnic, inclusiv pe 'subiecte impuse', ca ziariștii 'serioși', dar b) cu oportunitatea pe care aceștia nu prea o au, și anume de a pune astfel de subiecte în orice poveste îmi trece mie prin cap. Firește că sper să nu se strecoare nimic absolut penibil printre astfel de texte - ca și printre oricare altele, normal... Cu atît mai mult cu cît e limpede că, atunci cînd o se întîmple asta, în anul de grație 2013, există toate condițiile să aflu extrem de prompt atunci cînd nu-mi mai funcționează ambreiajul online :)

Later edit. Mi-am dat asta că trebuie să scriu și asta - deși ia timp (da, tot cu un deget scriu!) :) Ziceam, tot în altă parte, că sînt online din 1995 (din septembrie 1995 pînă în octombrie 1996 m-am aflat în Praga, apoi Budapesta, apoi iarăși Praga - cu trebi la Central European University și Radio Europa Liberă). Urmăresc, deci, discret, bloggerii și blogging-ul 'de cînd s-au născut' :) Iar cînd am făcut, în cele din urmă, pasul decisiv cu Brînzoaice cu gem am fost, să zicem, 'încurajat' și de conceptul foarte-foarte funcțional al Blogal Initiative - de care am auzit de la Chinezu. Nu-mi propun (acum) să discut de ce anume conceptul Blogal Initiative e cool, așaa, în sine - dar dacă ați dat vreodată, online, peste vreun competitor cu intenții măcar vag similare (SuperBlog sau BlogAwards), o să fie foarte ușor să vă dați seama de ce. Atît! Over to you...