As every student of exploration knows, the prize goes not to the explorer who first sets foot upon the virgin soil but to the one who gets that foot home first. If it is still attached to his leg, this is a bonus.
zice naratorul, în Jingo, a lui Terry Pratchett.
În primăvara anului 2000 aveam de ajuns la Bruxelles, pentru o scurtă sesiune de formare la Comisia Europeană. Mi-am inventat, peste noapte, un loc de muncă stabil și, cu toate hărtiile în regulă, mi-am obținut o viză Schengen pe trei luni cu intrări multiple. Am ajuns la Bruxelles, mi-am văzut de treabă cîteva zile, apoi m-am întors în țară. Nu m-am mai întors în spațiul Schengen în următoarele trei luni.
În toamna aceluiași an, mi-a mai apărut o oportunitate - tot în Bruxelles, tot la Comisie. M-am întors la ambasada Belgiei, am solicitat o nouă viză pe trei luni cu intrări multiple, iar cînd mi-am ridicat pașaportul mă aștepta o surpriză: mi se acordase, fără să cer, o viză pe șase luni. Ei, viza asta am mai exploatat-o un pic - cu ea am ajuns și la un congres în Paris și la un curs în Barcelona.
În primăvara anului următor, am luat iar drumul ambasadei Belgiei. De data asta, am cerut viză pe șase luni și mi-au oferit una pe un an de zile. Yeeeee :)
Încă un an mai tîrziu, aveam de ajuns la o întîlnire de proiect în Edinburgh, deci aveam nevoie de o viză britanică. Deși aveam mai toate actele în regulă (cu excepția invitației pe hîrtie a scoțienilor, care fusese trimisă în România cu niște porumbei foarte-foarte bătrîni, deci a fost nevoie și de un fax trimis direct la ambasada din București), deși, de-acum, pașaportul meu avea ceva vize Schengen (celor trei de mai sus li se mai adăugase o alta, de doar o lună, obținută de la ambasada Spaniei, intercalată între două vize 'belgiene'), deși, între timp, mi se mai acordase și o viză britanică pe șase luni cu intrări multiple, n-am reușit să-l conving pe funcționarul de la ambasada Marii Britanii că am motive foarte serioase să mă duc în și, mai ales, să mă întorc din țara lui. Nu, nu mi-a respins cererea de viză - mi-a fixat un interviu detaliat la o dată mult după încheierea întîlnirii mele de proiect de trei zile. N-am mai ajuns niciodată în Edinburgh sau oriunde în Scoția :(
O să întrebați: ce legătură are, frate, povestea asta cu cetățenia europeană ? O să răspund: cum ce legătură are ?! Făcîndu-mă că ignor detaliul că, dacă aș fi fost cetățean european, n-aș fi avut nevoie de viză, aș zice: i-aș fi reclamat, și pe ei și pe șefii lor, șefilor șefilor lor, de nu s-ar fi văzut ! Din cauza acelui (cred) vice-consul am ratat o întîlnire de proiect importantă într-un proiect european, am ratat o pondere mai importantă în elaborarea unui produs final (care, mă rog, acum nu mai e de găsit nicăieri online), am pierdut o cotă de vreo 15-20% din totalul bugetului pe care-l avea alocată organizația pe care o reprezentam, n-am văzut Edinburgh și nici vreo bucățică de Scoția într-un moment bun... pfuaaai, cîte am ratat...:(
Iubesc foarte tare Marea Britanie. Aș putea vorbi/scrie volume întregi despre Marea Britanie, Anglia, Țara Galilor (în Scoția n-am ajuns, remember? nici în Irlanda de Nord), despre cum numai pe acest grup zgribulit de insule hiper-ploioase puteau să se nască Terry Pratchett, Douglas Adams, Nick Hornby, Guy Ritchie, cetățenii de la Pink Floyd și mulți mulți alții, despre inestimabila valoare culturală a petrecerii unor nopți de vineri sau de sîmbătă în centrul oricărui oraș britanic, despre (probabil) singurul loc de pe Pămînt unde fetele îți arată că te simpatizează foarte tare incapacitîndu-ți unul din brațe prin aplicarea unui pumn bine plasat în umăr - și tot așa... Atunci cînd ating solul britanic mă procopsesc cu un flux de serotonină. Sau dopamină. Sau ambele. Cînd ajung la punctul de frontieră din aeroport sînt atît de voios și degajat că nici-unui (sub?)ofițer de la controlul pașapoartelor (ok, am și un pașaport cu un număr șmecher) nu i-ar trece prin cap să mă întoarcă din drum. Dar, teoretic, de la un punct de frontieră din Marea Britanie, poți fi întors din drum. Cu atît mai mult cu cît, de o bucată de vreme încoace, tabloidele britanice se dau de ceasul morții să prevestească invadarea iminentă a insulelor britanice de către trebăluitorii români și bulgari din 2014. Da, știu că s-au mai liniștit în ultima perioadă, dar asta ar putea fi doar deoarece cititorii lor au fost plecați, peste vară, în Bulgaria și România, țări cu bere la 40p. Dar acum, că începe să plouă și pe-aici, cititorii de tabloid britanic se întorc la ploaia britanică, mult mai drăguță (!), deci discuțiile despre invadarea iminentă a insulelor britanice s-ar putea relua cît de curînd.
Sper că nimeni n-o să interpreteze cele de mai sus ca fiind politically incorrect. Fix acum șase zile aveam exact această discuție în Sozopol, Bulgaria, cu doi britanici, un el dramaturg și o ea producător de teatru și film (la berea aia de 40p) și nici nu s-a pus problema de așa ceva...
Cu atît mai mult cu cît eu nu voiam decît să vă redirecționez către niște subiecte mai puțin abstracte decît par, și anume libera circulație a persoanelor și libera circulație a forței de muncă, niscaiva libertăți fundamentale în Uniunea Europeană. Căci, vorba lui Terry Pratchett, din citatul cu care începe acest text: nu e suficient să descoperi ceva, orice, mai trebuie să mai afle și alții, de la tine, ce anume ai descoperit, că doar n-o să te creadă doar așaa, pe cuvînt. Ceea ce vă și doresc în continuare, boieri dumneavoastră...:)
Acest text are o capsă atașată ca pentru concursul Blogger European, organizat de către Reprezentanța Comisiei Europene în România și Blogal Initiative. Regulamentul campaniei: aici. Nu trebuie să faceți nimic special pe chestia asta, nu v-aș face eu așa ceva. Doar vă rog să vă asigurați că sînteți cetățeni europeni sadea (informați ȘI responsabili) - nu de alta, dar 2013 este Anul european al cetăţenilor.
Nu m-am pronunțat niciodată 'în public' referitor la subiectul Roșia Montană. Acest lucru s-a întîmplat, mai degrabă, deoarece principalul canal 'public' de comunicare pe care l-am avut la dispoziție, în toată această perioadă, era [romania_eu_list], unde eram unic 'proprietar' și moderator. Or, atunci cînd ești unic moderator undeva, deci ai un monopol, un 'drept de viață și de moarte', asupra administrării unui flux de informații, nu prea se face să te pronunți tranșant asupra unui subiect în discuție - un mesaj de la mine, pe această temă, ar fi fost ca un editorial, stabilind poziția respectivului canal de comunicare, facilitînd etichetarea sa automată ca pro sau contra și, posibil, scurtcircuitînd discuția generală.
*** Dacă vi se pare că dau prea mare importanță unui banal e-grup (ceea ce, de cînd cu Facebook, evident că pare ușor penibil), e suficient să știți că [romania_eu_list] a apărut pe 30 octombrie 1999 și, încă din primele luni ale anului 2000, pînă în toamna lui 2005, a fost cel mai 'numeros' e-grup de limbă română din lume (din 2005 încoace e doar al doilea).
Chiar dacă n-am scris o vorbuliță pe [romania_eu_list] (sau în altă parte, în primul rînd deoarece, în altă parte, nu se punea problema ca opinia mea personală să aibă vreo pondere), curentul anti-exploatare a fost majoritar pe respectivul e-grup, iar e-grupul însuși a avut un rol capital în transformarea 'mișcării' în ceea ce a devenit aceasta acum - încă de pe cînd Codruța Nedelcu avea un rol decisiv în blocarea unui împrumut al Băncii Mondiale către Gabriel Resources Ltd., în toamna anului 2002. De altfel, încă din 2003, [romania_eu_list] a și intrat pe o 'listă neagră' a amploaiaților RMGC - ceea ce a) a generat apariția de atacuri prompte împotriva [romania_eu_list] ca 'publicație' și b) m-a scutit de posibile frămîntări etice care să fi durat fie și o fracțiune de secundă, în eventualitatea improbabilă în care RMGC mi s-ar fi prezentat cu 'o ofertă de nerefuzat' :)
Mda, știu că textul ăsta, care trebuia să fie destul de scurt, s-a transformat într-o odă la adresa [romania_eu_list], dar mi s-a părut important să reamintesc aceste lucruri celor care o să sară mintenaș să mă facă albie de porci - și anume că sînt într-un colțișor al baricadei ăsteia, discret și tăcut 'în public', încă din 2002, făcînd unul din lucrurile pe care știam să le fac binișor, respectiv redistribuind informație.
Deci, pe scurt: sînt împotriva exploatării de la Roșia Montană, dar n-am apărut nici vizibil în discuție, de-a lungul anilor, și nici la protestele de pînă acum, deoarece:
* mă scoate din minți argumentația 'naționalistă' conform căreia însuși faptul că exploatarea va fi derulată de o companie străină e o problemă în sine (și cred că nu e nevoie să explic eu însumi de ce anume o astfel de argumentație este periculoasă și inadecvată în 2013, în al șaptelea nostru an în Uniunea Europeană și al zecelea în NATO);
* am o poziție, totuși, neutră față de utilizarea cianurării; de-a lungul anilor am discutat cu specialiști și din România și de aiurea (adică inclusiv cu specialiști români anti-exploatare, dar care evită discuția despre utilizarea cianurii atunci cînd se pronunță în public) care mi-au explicat pe îndelete că drama nu este, de fapt, chiar așa de mare, iar riscurile sînt, de regulă, administrabile - dar înțeleg perfect efectul 'publicitar' al utilizării foarte frecvente a argumentației focalizate pe cianură și a cuvîntului în sine în campania anti-exploatare;
* am o afinitate limitată cu argumentația ecologistă 'generică' - dar empatizez, firește, cu referirea concretă la înlocuirea a patru munți (cu sau fără UNESCO) și a cîtorva păduri cu ditamai craterul, vizibil de pe Lună;
drept care nu îmi rămîne să fiu ferm împotriva exploatării decît, în principal, din cauza foarte lungului șir de încălcări ale legii, proceduri mult dincolo de etic și ne-etic și manipulări grosolane în cazul Roșia Montană (pe care, repet, le urmăresc cu multă atenție încă din 2002). O fi suficient? Probabil că nu, dar asta am...
În ceea ce privește protestul... Ca personaj care s-a aflat în stradă în decembrie 1989, apoi, ca ziarist, și-a petrecut 'în stradă' toată prima jumătate a anului 1990, septembrie 1991, și nici n-a ratat vreo ieșire majoră 'afară, la joacă' pe tot parcursul anilor '90, o spun limpede: sînt degrabă ieșitoriu la protest, dar nu pun ușor mîna pe o pancartă și, de principiu, mă descurc mai bine ca observator și/sau ca 'bard' al unei mișcări de protest foarte eterogene :) De-acum, probabil că știm cu toții (?) că actualele proteste de stradă și-au găsit doar un foarte bun pretext în situația mai sus pomenită - acestea [sper că] vor continua urmărind 'ecuația Roșia Montană' pînă la capăt, apoi punînd problema gazelor de șist, apoi poate alta, apoi alta... Așa cum foarte bine tare a sesizat Iulian Comănescu aici,
Cei din piață nu știu exact ce, după părerea mea, dar au început să știe foarte bine cum. Problema Roșia Montană și cianura sunt o metaforă politică.
Într-adevăr, nici eu nu știu cît de 'anti-sistem' sînt actualele proteste și, mai ales, de care și de al cui 'sistem' vorbim, dar mi-e limpede că este primul protest major din România extrem de bine canalizat împotriva nesimțirii - într-o paradigmă în care protestele din iarna anului 2012 n-au reușit să se încadreze decît parțial, din cauze externe participanților în sine. Cum ar veni: nu [cred că] sînt hipster, dar (de data asta, cel puțin!) mă mîndresc cu ei :)
Habar n-am cum a arătat prima mea zi de școală, a trecut mult prea mult timp de-atunci. Dar sigur m-am bucurat că, aproape brusc, pot fugări de cîteva zeci de ori mai mulți copii - și, anume, într-o curte foarte adecvată pentru asta. Și sigur m-am încruntat la gîndul că prietena mea invizibilă, Violeta (don't ask!), care mă însoțise mai toată grădinița, s-ar putea simți intimidată de un mediu cu atîția copii noi și și-ar putea lua tălpășița...
*** Cam ca prima mea zi de blogger: brusc puteam fugări mai mulți copii noi, cu riscul notabil de a aliena niscaiva copii 'vechi'. Ce mică e lumea :)
Din cîte mi-aduc aminte, Violeta chiar și-a luat tălpășița și nu s-a mai întors. Școala Generală nr. 3 din Piatra Neamț nu era o școală nici mare, nici mică (pe vremea aceea, toate școlile aveau același... să-i spunem 'format'), dar era școala 'din centru', deci, implicit, o școală apreciată de părinți. Cu amendamentul că decizia de a alege o școală nu neapărat aproape de casă implica faptul că minutele de educație rutieră administrată în familie trebuiau să se înmulțească brusc și repede - invers proporțional cu numărul mașinilor aflate în circulație 'pe vremea aceea' (căci strada e stradă, nu te joci cu ea, chiar și în Piatra Neamț).
Era, deci, o școală cool - și, cu siguranță, încă este :) Din motive, tot cu siguranță, foarte bune, s-a înscris în campania Profi te premiază 2013. Dacă sînteți de aceeași părere cu mine sau dacă doar mă credeți pe cuvînt sau dacă, pur și simplu, vi se pare o idee bună, oferiți punctele primite Școlii Gimnaziale nr.3 Piatra Neamț atunci când faceți cumpărături în magazinele Profi. Regulamentul acestei campanii de CSR se află aici, iar magazinul Profi din Piatra Neamț se află pe str. Mihai Viteazu, nr. 1.
Iar despre CSR (Corporate Social Responsibility) o să mai vorbim, cît de curînd...
Opt este cel mai important număr pe Discworld. Discworld este o lume fabuloasă inventată de Terry Pratchett. Drept care recitesc (a patra oară) Night Watch, prima carte din seria Discworld pe care am pus mîna, pentru prima oară, exact acum opt ani.
Pare greu de crezut :) dar m-am ferit, o vreme, de Terry Pratchett. Ceva mai devreme, descoperisem un autor pe nume Tom Holt - iar atunci cînd m-am interesat de ce nu e mai cunoscut și vîndut (cel puțin, în afara Marii Britanii), mi s-a comunicat că locul lui în nișa respectivă e ocupat de Terry Pratchett. La momentul respectiv, Pratchett era best-selling contemporary British author (J.K.Rowling publicase doar trei cărți din seria Harry Potter și era, încă, off the charts), drept care, o intuiție (nesănătoasă, în acest caz!) mi-a dictat să-l evit - din acest motiv :)
'Soarta' a făcut ca, pînă la urmă, să-i cumpăr prima carte chiar în București (în 2005 locuiam în Bruxelles), în Diverta din Plaza România. Am 'tras' Night Watch, care e un pic mai 'serioasă' decît alte volume din seria Discworld - dar, probabil, tocmai această spectaculoasă combinație de fantasy, satiră și un comic care răzbate din absolut fiecare paragraf, în contextul unei cărți 'mai serioase' [tematic], mi-a confirmat, din primele pagini, că Terry Pratchett este un scriitor 'adevărat' și [teribil de] 'important'.
'Mai serioase' [tematic] ? Din Night Watch afli tot ceea ce ți-ai dorit să afli, dar n-ai îndrăznit să întrebi despre modul în care protestele se transformă în revolte (nici-o legătură cu Piața Universității, zău!?), care-i treaba cu revoluțiile și, ca bonus, aproape totul despre călătoria în timp (tema mea absolut favorită, dintotdeauna - sau, cel puțin, de cînd am început să fac greșeli pe care să le doresc corectate cîndva!).
Au trecut [autocenzurat] mulți ani de cînd am semnat, ultima oară, o cronică literară sau chiar o recenzie de carte, deci n-o să mă dau în stambă chiar acum :) Și, în nici-un caz, nu sînt pregătit să pledez pentru Night Watch ca fiind un culoar privilegiat de imersiune în Discworld. Așa cum explicam pe Quora acum ceva vreme, răspunzînd la întrebarea 'Which is Terry Pratchett's best book?',
I think that with major literature things don't quite work like that, with questions aiming at getting a Top 5 or Top 10. With any great author, it's not only that different people get different things from any Pratchett book, but even yourself might find something (different) in each and every book, and different things at different moments / states of mind, for that matter.
Cu siguranță contează de care carte a lui Pratchett te apuci întîia și-ntîia oară - dar, pentru fiecare, aceasta este, tot cu siguranță, diferită: în funcție de formație, de gusturi literare, de starea de moment etc. etc. Ceea ce este important, deci, aș zice că este să te apuci odată :) Este adevărat, există o mică problemă: Pratchett este tradus, în română, sporadic și, inevitabil, imperfect - deoarece [și aici mă refer strict la seria Discworld] poți găsi cîte un [intraductibil] joc de cuvinte aproape în fiecare paragraf, deci e mult preferabil să-l citești în engleză. Dar chiar dacă îl citești în română [și, aici, mă refer NU numai la seria Discworld] găsești în Terry Pratchett tot ce n-ai învățat la școală - și NU numai la orele de literatură ! Aaa, n-ai timp de citit sau de învățat chestii noi referitoare la modul în care funcționează Roundworld (aproape logic, lumea din jurul nostru!) - atunci pasează-l copiilor tăi: de pe la 14 ani știu nu numai suficiente altele, dar și suficientă engleză ca s-o facă :) A promova examinarea lumii din jurul nostru prin niște lentile care nu distorsionează, în diverse grade, what is really there, nu prea e o preocupare proeminentă a sistemului educațional [public] contemporan din România sau de aiurea. Însă doar și o scurtă plimbare pe Discworld poate face mici minuni, din acest punct de vedere - iar efectul este cumulativ, crede-mă :)
Citește-l, deci, pe Terry Pratchett, căci merită fiecare rînd - și ai putea începe, la fel de bine, scotocind pe-aici...
Cu (de-acum) doi ani în urmă mi-am făcut curaj să solicit o invitație pe Quora - și am primit una prompt, courtesy of comanescu.ro. Pentru că m-am logat cu Facebook, m-am pomenit urmărind din prima circa 70 de persoane și, în 24 de ore, am strîns și de primii 7 followers (acum am 255!). Recomandarea lui Iulian a a venit la pachet cu direcționarea către subiecte ca memetics, web 2.0 și NGOs - dar primul cuvînt pe care l-am căutat pe Quora a fost Pratchett. Am ajuns pe-aici, unde am și votat, prompt, un răspuns de la Aisling Ryan.
Care a fost primul topic pe care l-ați căutat pe Quora, imediat după ce v-ați validat contul ? Ați căutat răspunsul la o urgență practică, cu efecte imediate asupra sănătății voastre sau a computerului vostru? Sau ați investigat the meaning of life (sau, după caz, liff) ?
Acum 2 luni, la o bere în Dianei 4, un australian (cu care am fost co-trainer într-un/o ceva în Timisoara, in iulie) mă întreabă dacă eu (generația mea?) a/m fost fan Beatles cînd eram mic/i. Mă gîndesc un pic și zic: neah, not really, maybe the girlz - eu am avut bafta să aud Pink Floyd înainte de Beatles :)
Recitam, deci, din Waters, la 14 ani (am corectat undeva, pe Facebook, unde scrisesem, inițial 12 ani!), iar în armată îmi făceam timing-ul gărzilor de iarnă cu Dark Side of the Moon, Wish You Were Here și Animals - pe care mi le cîntam mie însumi :) Nununuu, n-am voce, dar am urechea muzicala - mi le puteam 'reproduce' aproape la secundă :) Pentru The Wall ne-am agitat si l-am obtinut 'repede', la mai puțin de un an dupa lansare... Mulțumesc, Dan Gliga, wherever you are (ma rog, undeva în Washington area)!
Unul dintre prietenii de atunci spera să-i poata cînta Pink Floyd la nuntă. 'Poate la nunta de aur', ziceam eu, 'tu nu te uiți in jur?'. S-a însurat în România comunistă fără Waters, dar cu Pink Floyd la magnetofon; acum e în Canada, i-am reamintit de chestia asta cu cîntat Pink Floyd la nuntă acum doi ani (înainte de concertul din Londra) și a crezut că fac mișto de el, uitase...
Pink Floyd e de vină că n-am devenit 'bărbat' mai repede - mi-a prelungit adolescența :) Și m-am tot întrebat, anii ăștia, daca Roger Waters nu putea deveni un Ginsberg sau un Whitman dacă nu era textier de trupa rock (?) și punea mîna să-și publice textele pe hîrtie, 'ca oamenii'...
*** Am scris cele de mai sus acum niște minute, într-un comentariu pe blog la Chinezu - și, după o scurtă evaluare, mi-am zis că le ascund, pe cuvintele astea, și aici. Ar fi primele paragrafe din ultimii x (mulți) ani pe care nu le-am corectat de 666 de ori înainte de-ale da drumul de-a dura...
Peste fix o săptămînă, eu și Emma ne îmbarcăm în multifuncționala Piu (o Kia Picanto roșie, în caz că nu știați deja!) pentru a lua calea Sozopolului, în sudul Bulgariei, pentru ultimul workshop Labyrintheme as we know it. Am umplut toți pereții Facebook-ului de Labyrintheme - și, în cazul absolut improbabil în care n-ați aflat deja de acest proiect de pe-acolo, este vorba de o *stratagemă*, co-finanțată de către Comisia Europeană prin programul LLP/Grundtvig, de a explica unor educatori care lucrează în și cu muzee (dar și alte instituții care administrează și expun patrimoniu) care-i treaba cu teatrul labirint și cum să-l folosească pentru a face vizitatorii să relaționeze foarte direct și personal cu spațiul și conținutul instituției cu pricina.
Nu avem un puhoi de participanți, dintr-o varietate de motive despre care n-o să povestesc chiar acum: vor fi 'labirintiști' din doar 4 țări (una dintre ele, firesc, România). Încă vă mai puteți alătura, în chiar ultima clipă - însă cu bănuți de acasă: doar cei care au marșat la oportunitatea asta pînă la sfîrșitul lunii aprilie au avut șansa de a participa cu o bursă LLP/Grundtvig destul de generoasă... Dacă nu e prea din scurt, ar fi, însă, cel puțin interesant s-o faceți pentru că (nu neapărat în această ordine):
* o să fie fun, fun, fun :)
* o s-o cunoașteți pe Milena :)
* Sozopol e fabulos
* am făcut cum am făcut și ne-am oploșit în Sozopol fix în timpul Festivalului Apollonia
* soarta (și Grundtvig, bless his/its intuition) face s-o avem printre participanți pe Anna Farthing - președintă, pînă foarte de curînd, a IMTAL (International Museum Theatre Alliance) Europe
* nu în ultimul rînd, deoarece acest workshop din Sozopol va fi, cum ziceam mai sus, ultimul workshop Labyrintheme as we know it - din 2014, acesta va fi preluat de alte instituții, va avea o structură nouă, potențialii participanți vor fi recrutați și selectați cu totul altfel etc. etc.
Acestea fiind spuse, să ne vedem în Sozopol, zic...:)
Prezentarea paginii de Facebook a Labyrintheme zice [cam] așa:
Teatru labirint în muzee. Și în alte instituții care administrează și expun patrimoniu. În galerii de artă. Și în multe alte spații, care mai de care... Pe foarte scurt: povestind oameni, spații și artefacte prin teatru participativ :)
E destul de limpede, nu ? La un moment dat, avînd în vedere că teatrul labirint povestește "oameni, spații și artefacte" cu instrumente din poșetuța teatrului participativ, ne-am gîndit că n-ar fi o idee rea dacă am dezvolta un proiect care să aibă în vedere, în mod explicit, spații în care sînt expuse elemente de patrimoniu (prin patrimoniu înțelegînd 'moștenire culturală', mai veche sau mai nouă). Labyrintheme, un Proiect Multilateral LLP/Grundtvig co-finanțat de către Comisia Europeană, a fost o provocare majoră din mai multe puncte de vedere - în primul rînd deoarece muzeele, în România, dar și într-o bună parte a [restului] Europei, nu sînt chiar instituțiile cele mai bucuroase să primească vizitatori care vor să se joace cu obiectele expuse și, mai ales, să aducă, într-un 'templu al cunoașterii', propria lor viziune referitoare la 'moștenirea culturală'.
Dar 'ne-a mers'... Ce-i drept, în România, Asociația Epsilon III pusese la cale primul spectacol de teatru labirint din lume (nu glumesc!) în incinta unui muzeu, respectiv Muzeul Țăranului Român, în noiembrie 2008. Așa că am reluat experiența: din nou în România (București, Focșani, Slatina, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Orșova), în Bulgaria (Sofia), în Spania (Zaragoza), în Turcia (Akcay), în Marea Britanie (Manchester) și Suedia (Hollviken). Miza cursului de formare / atelierului specific acestui public țintă pe care l-am asamblat și al acestor spectacole (of, le numesc așa în lipsa unui termen mai generos, în română, care să baleieze întregul spectru semantic al englezescului performance) a fost să convingem personalul din muzee de importanța altoirii unei dimensiuni participative pe trunchiul instituțiilor respective - o dimensiune care, între multe altele, facilitează comunicarea între vizitatori și 'conținutul' muzeelor, dar și, firește, între ei înșiși. Mă rog, discuția asta e lungă tare...:)
Și o s-o reiau cît de curînd - însă, pentru moment, voiam să vă semnalez neapărat Manualul pentru formatori și Manualul pentru cursanți pe care le-am produs în proiect. Fabulos de utile tuturor celor care nu știu absolut nimic despre teatrul labirint și, deopotrivă, celor care încă nu s-au lămurit cum e cu teatrul labirint (deși au fost spect-actori sau au participat direct la construcția unui spectacol), dintr-o serie de motive - unul dintre ele fiind vizibil de îndată ce căutați pe Google teatru labirint sau labyrinth theatre.
* Am încercat să mediez descărcarea manualelor cu aplicația pay with a tweet, dar nu mi-a prea mers, așa că link-urile la acestea sînt în textul de mai sus. Dar orice tweet, like sau share pe Facebook ori pe LinkedIn sînt binevenite - mulțumesc anticipat :)
