just in case

Au trecut încă două săptămîni - și acuma, că m-am obișnuit, parcă m-aș fi dus să votez, azi, undeva...:)

Inclusiv pentru că adevărul e că am fost ușor invidios acum două și acum patru săptămîni :> Am votat de două ori în străinătate și de fiecare dată am stat la cozi de cel puțin trei ore. Niciodată n-a venit vreo televiziune să ne vadă - și, cu atît mai puțin, o Monica Macovei sau Elena Udrea, ori cineva, oricine, acolo, cu termosul de ceai sau cafea. 

Am fost plecat de două ori din țară pentru mai mult de un an. În 1996, după 13 luni în Praga, m-am întors la București în octombrie, înainte de alegeri, convins că prezidențiabilul non-PSD o să cîștige și mizînd și pe faptul că, în echipa acestuia, aveam niște amici și foști colegi care puteau face lucruri să meargă. 
N-au făcut - așa că, în 2004, am suflat și-n iaurt. Mi-am luat tălpășița chiar înainte de turul doi al alegerilor :) Pe 12 decembrie 2004 am plecat să votez [candidatul non-PSD] la ambasada României din Brussel avînd în rucsăcel carte de citit, sticlă cu apă și suficiente țigări (cît să ofer și altora, adică). Eram trei, deci ne-am conversat între noi, n-am socializat cine-știe-ce cu alți români, lucrători în construcții sau în comerț, la coada aia de trei ore și-un pic. Nu că ar fi existat vreun context pentru socializare: fiecare cu treaba lui - și cu sacoșele lui. Solidaritate: cam zero. Era pe vremea cînd chiar și eu, dacă auzeam pe stradă, prin Europa, vorbindu-se românește în spatele meu, eram tentat să o dau pe engleză sau pe franceză. Just in case...
La un moment dat, a apărut un IT-ist pe care-l știa, pe departe, unul din noi, și am băut împreună o bere după vot. Am 'făcut cinste' noi, că deabia veniserăm, nu eram așa/încă stressați de facturile cu sume belgiene pe ele. Apoi am plecat și noi 'la cumpărături': către IKEA, în afara orașului, să ne luăm mobilă - pusesem mîna pe cheia unui loft în Chaussée de Wavre / Waversesteenweg cu mai puțin de 24 de ore înainte.    

Pe asta am fost invidios, deci, de fapt: pe valul orbitor de solidaritate din prima jumătate a lunii. Hai că nu-i numai Facebook de vină și nici aderarea la Uniunea Europeană: sînt ani de zile de cînd, dacă auzeam pe stradă, prin Europa, vorbindu-se românește în spatele meu, eram tentat să o dau pe engleză sau pe franceză - dar asta nu s-a întîmplat, 'mecanic', în 2007. Ci deabia prin 2009, 'pe cale naturală'.

Componenta de just in case rămîne, încă, să fie despachetată, gest cu gest, pe măsură ce procesul de tranziție al solidarității către empatie va face frunze, flori, apoi fructe. Dar știm, deja, că iarna românească nu e halucinant de roditoare... 

din ciclul 'cum au votat vecinii mei' :)

A trecut o săptămînă și și-a spus absolut toată lumea părerea cu privire la ceea ce s-a întîmplat între cele două tururi de scrutin ale acestor alegeri prezidențiale. Și, zău, dacă a apucat să se pronunțe pînă și Adrian Severin, chiar că nu mai e nimic de adăugat...:> 

În ceea ce mă privește, am ajuns să urmăresc, cu nedisimulată admirație, cum s-a desfășurat campania lui Klaus Iohannis pe online - grație lui Vlad Tăușance. Am așteptat să citesc despre profilul votanților din turul 2 - un brief de la IRES și comentariul unui domn de la Avangarde. 
Am așteptat să se pronunțe Alin Teodorescu - care, încă din mai 2014, anunțase aici că "în momentul de față știm sigur că, dacă Victor Ponta va candida, intră în turul al doilea de pe primul loc, dar în turul al doilea va fi înfrînt de oricine se va prezenta drept candidatul unic al opoziției"...
Și am urmărit cum s-a rostogolit campania electorală și percepția publicului într-un județ tradițional 'roșu', însă cu dezechilibre între urban și rural, dar și a cărui capitală a traversat aceste alegeri cu primarul, fan dedicat al Elenei Udrea, în pușcărie: Neamț.

Pînă la urmă, Neamțul a fost adjudecat de Victor Ponta, cu 141048 de voturi, față de doar 115551 ale lui Klaus Iohannis. Candidatul PNL a cîștigat în patru din cele opt colegii ale județului - însă doar în Piatra Neamț (30086 - 23451) și, greu, în Roman (15490 - 15164), celelalte trei orașe fiind adjudecate de către Ponta. 
La secția 'mea', secția 41 din Piatra Neamț (pe strada principală a orașului, dar în capătul opus centrului), lucrurile s-au petrecut cam așa...
În primul tur, Ponta a obținut 265 de voturi, iar Iohannis doar 221. Pe locul 3 - Monica Macovei, cu 76. Apoi Călin Popescu-Tăriceanu cu 63 și Elena Udrea cu 59. 
În vinerea dinaintea turului 2, mitingul în sprijinul votanților din diaspora a durat exact 13 minute - adică pînă cînd 9 polițiști i-au ușuit pe cei 6 demonstranți către piața în care se desfășura mitingul oficial al ACL: o întîlnire cu multe steaguri, Phoenix, imnul național, discursuri cu privire la 'hoții ăia de la PSD' și circa 200 de persoane. În drumul spre casă: trotuare tapetate cu de-acum binecunoscuții fluturași viu colorați în care se explică cum că 'László Tőkés îl susține pe Klaus Johannis pentru a RUPE Ardealul de România'. 
Cam așa, deci:

Pentru că două zile mai tîrziu, în turul 2, Klaus Iohannis a cîștigat cu 483 de voturi, față de 361 obținute de Victor Ponta. 

Așa să știți, că n-a fost chiar așa de rău, deci...

ponta nu a cîștigat alegerile nici măcar în coreea de nord :)

...dar a cîștigat în Palestina. Numai în Palestina. La un vot diferență.

Iată rezultatele, conform Biroului Electoral Central. 


Alegerea Preşedintelui României 
16 noiembrie 2014 
Situaţia voturilor obţinute în străinătate pe ţări

good monday

Asta mi-a venit să re-ascult azi :)

Nu e ca și cum m-aș fi culcat în România cetățeanului umilit și m-aș fi trezit, miraculos, în România lucrului bine făcut. 
Nu m-am bucurat foarte tare sau foarte mult, pentru că pare că avem de-a face cu o 'revoluție' - or noi, ăștia, care am mai văzut 'din astea', știm că nu-i înțelept să te relaxezi prea tare sau prea repede față cu 'revoluția' :) [pentru că 'revoluția' pare produce brusc o schimbare majoră, însă schimbarea de substanță deabia începe]
Am regretat că, în România, alegerile au loc doar duminica - adică ziua dinaintea unei zi de luni (nu ca în State, de pildă; dar miercurea parcă se întrevede, deja, week-end-ul).  
Și am recitit, repejor, post-ul ăsta de sîmbătă al lui Vasile Dâncu, just in case. 

Despre 'revoluție', valori post-materialiste și alte alea - poate după ce ne zice IRES cine au fost votanții de la turul 2...

harta secțiilor de votare din străinătate 2014

N-am mai scris chestia aia cu 'oamenii sînt de două feluri: cu GPS și cu hartă' - dar o hartă nu strică nimănui, mai ales azi: http://www.mae.ro/harta-sectii-2014

hai cu votul ăla, că e groasă...

În astea aproape 15 luni de Brînzoaice cu gem nu prea ați găsit pe-aici comentariu politic. În ciuda feed-back-ului pozitiv al unor prieteni sau al propriului subconștient, în nopțile lungi de iarnă, cu privire la propria-mi intuiție și capacitate de previziune :) Pentru că, în mare măsură, cam ca vorba lui Victor Kapra, atunci cînd nu mai ești în priza culiselor de ceva timp, cînd n-ai mai stat de mult, cu vreun actor politic important, la o masă pe care se află hîrtii sau măcar, după caz, bere, riști să emiți ficțiuni care pot servi oricare alt interes decît cel public.
De asemenea, cu referire la posibile recomandări de vot. Asta ca efect al lecțiilor anilor 1990-1992 - povești pentru altă ocazie :)

Dar, de data asta, o să îndrăznesc. În această toamnă, m-am aflat mai departe de București și, deci, dacă vreți, necondiționat în interiorul vreunei posibile 'bule de idealism' - dar într-un *mediu argumentativ* extrem de similar celui din primăvara anului 1990. 

În ciuda acestui fapt și/sau din această cauză (vă rog să alegeți sintagma adecvată :>), vă rog să vă gîndiți foaaarte bine dacă, mîine, sînteți dispuși, prin votul sau non-votul vostru, să predați accesul la toate 'butoanele' din stat unui singur partid - și anume acelui partid, așa cum arată el în acest moment !

Așa mi-a ieșit mie (pe unde mă aflu acum): că argumentul de mai sus e singurul care [mai] poate funcționa în cazul celor care nu s-au convins pînă acum de pericolul unei atitudini excesiv de relaxate față de votul din 16 noiembrie.     

Nu e ca și cum nu v-ați fi putut imagina că o să votez Klaus Iohannis, nu ? Acum imaginați-vă că asta v-aș dori și vouă :) 

pe foarte scurt despre dezbaterea iohannis - ponta de la realitatea tv

În primul rînd: mulțumesc, Denise Rifai :) Căci, fără tine, nu apucam să zîmbesc măcar o dată în alea două ore... 'Să zîmbesc' am zis, nu 'să rîd' - hai că e de bine...:)

Și asta pentru că a fost limpede din prima secundă de ce a insistat atîta timp staff-ul lui Iohannis ca dezbaterea să nu fie găzduită de o televiziune de știri, fie ea și una presupus mai prietenoasă cu candidatul liberal. Căci s-au întîmplat, acolo, toate relele posibile, începînd cu moderatorul care a uitat să enunțe, de la bun început, regulile și agenda dezbaterii (prea ocupat fiind cu anunțarea 'momentului istoric' și promovarea postului), continuînd cu lipsa oricărui control efectiv al duratei intervențiilor celor doi, non-administrarea replicilor acestora, intervențiile din off ale unei realizatoare celebre, precum și surpriza din final referitoare la reținerea suplimentară a candidatului Ponta, deoarece "fetele au întrebări"...

Din punctul de vedere al unui observator, io zic că premierul a ieșit în avantaj. Dezbaterea i-a lăsat pe toți votanții pe aceleași poziții: pentru 'pontiști', candidatul lor pare un cîștigător clar - informat, dezghețat și sigur pe sine; pentru 'iohanniști', propriul candidat a avut o prestație dezamăgitoare, dar continuă să impresioneze prin calm, politețe, seriozitate și 'chibzuială'; iar nehotărîții nu s-au ales cu absolut nici-o bomboană decisivă. Ceea ce îl avantajează pe cel care conduce în sondaje. 
Premierul a stăpînit începutul și finalul, a debutat agresiv, deturnînd dezbaterea din primele minute, mitraliindu-l pe candidatul Iohannis cu o rafală de etichete care să-i consolideze acestuia poziționarea ca 'băsist', 'moșier', tăietor de pensii și salarii și alte alea, precum și întrerupîndu-l frecvent și îngropîndu-l pe oponentul său în cifre. Dar nu și-a atins obiectivul de a-l enerva, pe acesta, încă din debutul dezbaterii, drept care a continuat cu inexplicabile ruperi de ritm și chiar absențe îndelungate din peisaj.
Klaus Iohannis a reușit să-și păstreze calmul primele zece minute și a ținut sub control fondul dezbaterii, chiar sufocat cu cifre - dar a ratat cîteva contre facile, ne-cifrice, precum și, integral, finalul foarte important (sloganul și întrebarea adresată oponentului său), în care, teoretic, ar fi trebuit să fie în avantaj. Și (părerea mea, de votant, de regulă, 'liberal'), a insistat puțin prea mult pe apartenența sa de partid, în condițiile în care publicul său, în acest tur doi, NU este electoratul liberal.  

Cea mai mare gafă a lui Victor Ponta: "[Fiecare cetăţean are dreptul la vot] e o lozincă".
Cea mai mare ratare a lui Klaus Iohannis: "Acele localităţi [Cernăuţi şi Chişinău] nu se află încă pe teritoriul României." 

Înregistrarea dezbaterii - deocamdată doar aici. Niște text - aici.
Un reușit 'jurnal vizual' - aici.

Cît despre mine...? Votez tot Iohannis, desigur. Dar de revăzut, o să revăd, mai degrabă, chestia asta, de acum zece ani.

toamna nu-i ca vara

Ne-am înțeles că iarna nu-i ca vara, da ? E clar, copii ? E limpede ?
Bun, acuma să facem saltul logic următor: nici toamna nu-i ca vara.

Față cu breaking news-urile de duminică referitoare la procesul de votare în unele secții de vot din străinătate mi-a venit să observ că, totuși, aceste alegeri au luat prin surprindere pe absolut toată lumea - și pe votanți și pe ziariști, nu numai pe oamenii ceia din ambasade. Nu prea am înțeles de ce a fost o surpriză uluitoare că personalul diplomatic românesc e compus, zdrobitor de preponderent, din funcționari publici care reacționează mai degrabă doar cînd țipă un șef la ei - avantajul unora dintre noi este doar că, spre deosebire de funcționarii din administrațiile fiscale, cei din ambasadele și consulatele României pot fi evitați toată viața. 

Dincolo de asta:
1. Era de bănuit că nu pot să apară, peste noapte, secții noi de votare (vezi mai jos comunicatul BEC, cu referire la Legea 370/2004). O secție de votare nu e chiar o tarabă, pe stradă, încropită dintr-o masă pliantă - vine cu niște condiții: logistice, de securitate și nu numai.

2. Are dreptate și domnul acela de la Londra: ambasadele își calibrează necesarul de ștampile, cabine de votare etc. în funcție de o estimare privind numărul de votanți. Dar funcționarii unei ambasade n-au cum să afle cîtă lume vine la vot decît dacă primesc 'de undeva' o hîrtie, semnată și, eventual, ștampilată, prin care sînt informați de acest lucru. Doar noi, ăștia, care stăm toată ziulica pe Facebook, și care mai dăm o fugă la Londra atunci cînd cîștigăm la loto, știm că numărul românilor din nord-vestul și sud-vestul Londrei a crescut mai mult decît substanțial în ultima vreme - ambasada din Londra trebuie, însă, să fie informată de acest lucru.

3. Misiunea diplomatică românească din Paris e singura de pe glob în care am desfășurat, vreodată, o operațiune de orice fel: întîlnirea finală dintr-un proiect Socrates II / Grundtvig coordonat de mine, desfășurată în iunie 2005, în care am reușit să-l aducem pe Augusto Boal însuși - care a și susținut, cu noi, un workshop de două zile. Nu m-am ocupat eu de logistica găzduirii, habar n-am cine era ambasador atunci, nu l-am întîlnit - nu e ca și cum ambasadorul român s-ar fi putut grăbi să-l întîlnească pe Boal sau chiar să se amestece cu jurnaliștii francezi care au dat buzna la lansarea publicației generate în proiect. Dar Parisul e una dintre cele cîteva capitale din lume în care personalul diplomatic chiar trebuie să fie compus, integral, din profesioniști de vîrf. În ciuda acestui fapt, personajul cu nervii tremurători care a chemat, acolo, poliția franceză, de parcă ambasada României ar fi fost ambasada vreunui stat dictatorial asaltată de protestatari furioși, ar fi minunat dacă ar fi, curînd, expediat să-și exerseze franceza pe undeva prin Africa Centrală, de pildă - unde pericolul de a-și întîlni compatrioți care vor ceva, orice, de la ambasada țării lor să fie redus la maximum. 

Hai, baftă pe 16 noiembrie, că avem treabă :)

Inceputul sfarsitului democratiei from Madalina Rosca on Vimeo.

vă rugăm să călcați pe iarbă !

Știți vorba aia cu 'am un prieten care...' :)

Am un prieten care, la sfîrșitul secolului trecut, a cochetat serios cu ideea de a emigra în Canada. A ezitat mult, deoarece Canada i se părea o țară foarte plicticoasă (cel puțin în comparația cu România mereu surprinzătoare), chiar înainte de a fi văzut vreun episod din South Park. S-a entuziasmat cu privire la prezența masivă a veverițelor în viața orășenilor - dar i s-a explicat repede că, în Canada, veverițele nu sînt niște chestii drăguțe și pufoase, personaje de povești și de fabule, ci niște rozătoare nesuferite și fără scrupule. S-a bucurat cînd a văzut o vulpe într-o stație de autobuz din Toronto - dar i s-a explicat, la fel de repede, că o vulpe care se simte în largul ei pe asfaltul dintr-un oraș, totuși, mare este, cel mai probabil, turbată.  
L-a convins o plăcuță pe care scria 'PLEASE walk on the grass!' :) Oh, ce mesaj eliberator: firește că iarba există, în orașe, ca să te bucuri de ea - nu ca la comuniștii ăștia din România unde, în continuare, după un deceniu de post-ceaușism, iarba continuă să fie un soi de exponat de muzeu, care nu trebuie atins, ci numai admirat de după gărdulețe ! Ce metaforă superbă...
La puțin timp după asta, însă, s-a împrietenit peste măsură cu o fată de la el de-acasă și n-a mai plecat în nici-o Canadă. Dar din anul următor a început să circule sistematic, cu treabă, în străinătate - cel puțin o dată la trei luni. Deabia după cinci ani s-a mai despărțit, un pic, de România - dar s-a tot întors: printre altele, ca să încerce să planteze, în România, cît mai multe plăcuțe pe care scrie 'vă rugăm să călcați pe iarbă!'. 

A trecut încă o rundă de vot și am călcat pe iarbă chiar aici, în România - am alergat desculți, cam pe furiș, dar tot am reușit să dăm cîteva ture pînă s-a întors gardianul public să ne fugărească acasă, în fața televizorului. Față cu realitatea, cum ar veni...
Am zîmbit, însă, satisfăcuți: am mai transmis (încă) un semnal. I-am făcut pe 'ăștia' să clipească. Le-am reținut atenția - preț de cîteva ore. 
Acuma, cei cărora astea cîteva ore nu ne-au ajuns, mai avem încă 12 zile ca să confecționăm o primă pancartă pe care să se poată citi limpede 'vă rugăm să călcați pe iarbă!'. Și, pînă în 2016, poate crește și iarba aia...