Sunday, November 30, 2014

just in case


Au trecut încă două săptămîni - și acuma, că m-am obișnuit, parcă m-aș fi dus să votez, azi, undeva...:)

Inclusiv pentru că adevărul e că am fost ușor invidios acum două și acum patru săptămîni :> Am votat de două ori în străinătate și de fiecare dată am stat la cozi de cel puțin trei ore. Niciodată n-a venit vreo televiziune să ne vadă - și, cu atît mai puțin, o Monica Macovei sau Elena Udrea, ori cineva, oricine, acolo, cu termosul de ceai sau cafea. 

Am fost plecat de două ori din țară pentru mai mult de un an. În 1996, după 13 luni în Praga, m-am întors la București în octombrie, înainte de alegeri, convins că prezidențiabilul non-PSD o să cîștige și mizînd și pe faptul că, în echipa acestuia, aveam niște amici și foști colegi care puteau face lucruri să meargă. 
N-au făcut - așa că, în 2004, am suflat și-n iaurt. Mi-am luat tălpășița chiar înainte de turul doi al alegerilor :) Pe 12 decembrie 2004 am plecat să votez [candidatul non-PSD] la ambasada României din Brussel avînd în rucsăcel carte de citit, sticlă cu apă și suficiente țigări (cît să ofer și altora, adică). Eram trei, deci ne-am conversat între noi, n-am socializat cine-știe-ce cu alți români, lucrători în construcții sau în comerț, la coada aia de trei ore și-un pic. Nu că ar fi existat vreun context pentru socializare: fiecare cu treaba lui - și cu sacoșele lui. Solidaritate: cam zero. Era pe vremea cînd chiar și eu, dacă auzeam pe stradă, prin Europa, vorbindu-se românește în spatele meu, eram tentat să o dau pe engleză sau pe franceză. Just in case...
La un moment dat, a apărut un IT-ist pe care-l știa, pe departe, unul din noi, și am băut împreună o bere după vot. Am 'făcut cinste' noi, că deabia veniserăm, nu eram așa/încă stressați de facturile cu sume belgiene pe ele. Apoi am plecat și noi 'la cumpărături': către IKEA, în afara orașului, să ne luăm mobilă - pusesem mîna pe cheia unui loft în Chaussée de Wavre / Waversesteenweg cu mai puțin de 24 de ore înainte.    




Pe asta am fost invidios, deci, de fapt: pe valul orbitor de solidaritate din prima jumătate a lunii. Hai că nu-i numai Facebook de vină și nici aderarea la Uniunea Europeană: sînt ani de zile de cînd, dacă auzeam pe stradă, prin Europa, vorbindu-se românește în spatele meu, eram tentat să o dau pe engleză sau pe franceză - dar asta nu s-a întîmplat, 'mecanic', în 2007. Ci deabia prin 2009, 'pe cale naturală'.

Componenta de just in case rămîne, încă, să fie despachetată, gest cu gest, pe măsură ce procesul de tranziție al solidarității către empatie va face frunze, flori, apoi fructe. Dar știm, deja, că iarna românească nu e halucinant de roditoare...