În astea aproape 15 luni de Brînzoaice cu gem nu prea ați găsit pe-aici comentariu politic. În ciuda feed-back-ului pozitiv al unor prieteni sau al propriului subconștient, în nopțile lungi de iarnă, cu privire la propria-mi intuiție și capacitate de previziune :) Pentru că, în mare măsură, cam ca vorba lui Victor Kapra, atunci cînd nu mai ești în priza culiselor de ceva timp, cînd n-ai mai stat de mult, cu vreun actor politic important, la o masă pe care se află hîrtii sau măcar, după caz, bere, riști să emiți ficțiuni care pot servi oricare alt interes decît cel public.
De asemenea, cu referire la posibile recomandări de vot. Asta ca efect al lecțiilor anilor 1990-1992 - povești pentru altă ocazie :)
Dar, de data asta, o să îndrăznesc. În această toamnă, m-am aflat mai departe de București și, deci, dacă vreți, necondiționat în interiorul vreunei posibile 'bule de idealism' - dar într-un *mediu argumentativ* extrem de similar celui din primăvara anului 1990.
În ciuda acestui fapt și/sau din această cauză (vă rog să alegeți sintagma adecvată :>), vă rog să vă gîndiți foaaarte bine dacă, mîine, sînteți dispuși, prin votul sau non-votul vostru, să predați accesul la toate 'butoanele' din stat unui singur partid - și anume acelui partid, așa cum arată el în acest moment !
Așa mi-a ieșit mie (pe unde mă aflu acum): că argumentul de mai sus e singurul care [mai] poate funcționa în cazul celor care nu s-au convins pînă acum de pericolul unei atitudini excesiv de relaxate față de votul din 16 noiembrie.
Nu e ca și cum nu v-ați fi putut imagina că o să votez Klaus Iohannis, nu ? Acum imaginați-vă că asta v-aș dori și vouă :)
No comments :
Post a Comment