Cînd am demarat, în toamna 2008, Povestind Bucureștiul, nu aveam în cap cineștiece planuri de a promova explicit Inegalabila Românie şi nici măcar vreun plan secret de a lăuda capitala. Ne interesau, în primul rînd, povestitorii și povestirile lor - orașul, fie el un conglomerat urban fabulos ca Bucureștiul, era doar un pretext. Însă a ieșit mult mai mult.
Planul inițial al întregului proiect era să lanseze
un apel public pentru povestiri (în format text, foto și video) focalizate
asupra unor experiențe specifice spațiului urban al Bucureștiului; apoi să
evalueze povestirile colectate, selectînd un număr de povestitori iscusiți, cu
care să
lucrăm de-a lungul unei serii de ateliere, adaptând povestirile astfel încât
acestea să genereze un
spectacol de teatru labirint și
o expoziție (inclusă în itinerariul labirintului, cel mai probabil la finalul acestuia), precum
și o publicație care să include cele mai remarcabile povestiri.
Cu toate acestea, ‘apelul nostru pentru povestiri’ a avut un succes mult peste așteptări (în special după ce
am pierdut total controlul asupra promovării via Facebook, iar proiectul a
fost prezentat la MTV
România), ceea ce a
impus modificarea destul de radicală a planului:
ne-am extins aria selecției și, în loc să încercăm să-i strîngem laolaltă
pe toți povestitorii în seria de ateliere cu o agendă foarte compactă pe care o
aveam în cap, i-am
intervievat individual sau în
grupuri mici și, cu sugestiile lor, echipa proiectului a construit un scenariu
pentru spectacol. În consecință, numai unii dintre povestitori s-au implicat
personal (nu numai prin povestirile lor) în spectacolul din 23 și 24 mai 2009, iar alții au parcurs
itinerariul ca spect-actori (dar fiecare și-a
asamblat propriul spațiu în expoziție).
Spect-actorul soarbe
o ceașcă de ceai pe terasa ceainăriei Serendipity cînd, brusc, este grăbit să se urce într-un taxi care ar trebui
să-l/s-o ducă la o întâlnire importantă cu
domnul Bucur (numele
concide cu acela al presupusul fondator al orașului București). Șoferul de taxi
conduce încet, plîngîndu-se cu privire la modul în care a ajuns să arate acest
oraș și povestindu-și viața. După un timp, la una din opririle la un semafor,
în mașină se urcă trei tineri, aparent băuți, care vor să deturneze taxiul
către un anumit club la modă. Negociază cu toții ce anume ar trebui să se
întâmple, iar spect-actorul este
debarcat la prima intersecție, unde este abordat/ă de o străină care îl/o
conduce într-o curte interioară veche și, acolo, în în interiorul unui
Trabant abandonat, vechi de 30 de ani. Spect-actorul
continuă, apoi, către o plajă falsă, răspunde la un apel făcut la un telefon
public, este condus în Grădina Icoanei unde
lansează bărcuțe de hârtie și întîlnește multă lume (inclusiv un grup hippie, elevi de liceu
care chiulesc de la ora de mate și o ghicitoare); apoi se îndreaptă
către expoziție (găzduită
de filiala București a Ordinului Arhitecților), nu înainte de a fi
solicita/ă să sugereze cum ar putea să arate o statuie a ciobanului Bucur, presupusul
fondator al orașului București.
Am rezumat mai sus un script de șapte pagini care descria firul narativ general, precum și contextul și rațiunea
fiecărui ‘moment’
din spectacol, fără a indica vreun dialog obligatoriu - sau orice altceva
obligatoriu. Rezultatul, chiar dacă nu a fost un spectacol ‘tipic’ de teatru
labirint (printre altele, nu a
existat nici un segment în care spectatorul să fie legat la ochi, de pildă), dar
pigmentat cu o doză rezonabilă de quest
urban, a dezvoltat o serie de povestiri bazate pe prezentul și pe trecutul
Bucureștiului și pe a unora din locuitorii săi.
În date 'tehnice':
Locație: București, România – itinerariu dezvoltat într-o zonă din centrul Bucureștiului, delimitată de Piața Romană, Parcul Ioanid și Grădina Icoanei.
Tempo și durată: 23 și 24 mai 2009; lungimea spectacolului – circa 60 minute (pentru fiecare participant)
Finanțare: Povestind Bucureștiul a fost co-finanțat de Comisia Europeană, prin Programul Tineret în Acțiune (Acțiunea 1.2: Inițiative ale Tinerilor).
Manager proiect: Lucian Branea
Coordonare artistică: Ștefana Popa, Adina Popescu
Coordonare tehnică și logistică: Lavinia Cârcu, Lucian Branea
Participanți: Peste 400 de tineri de 18-30 ani participanți la etapa inițială, de povestire a Bucureștiului pe site-ul proiectului, peste 30 de tineri de 18-30 ani implicați în furnizarea povestirilor care au stat la baza scenariului, au construit spectacolul însuși și expoziția finală (în care se finaliza itinerariul de teatru labirint); tineri de 16-66 ani ca spect-actori și vizitatori.
'Pe teren', Povestind Bucureștiul a mai emigrat și în Vama Veche (timp de patru zile în august 2009) cu o expoziție în format nou și cu unele exponate noi, și s-a întors, pentru o zi, în centrul vechi al Bucureștiului (în septembrie 2009). Iar despre publicație o să vă povestesc în altă parte.
Iar acum am pomenit de toate astea doar ca să vă zic, pe scurt, ce chestie faină iese atunci cînd te uiți la orașul tău cu ochi de povestitor. Să vă transmit, 'didactic', să păstrați ce ați văzut și povestit cît mai curat și chipeș. Și să vă îndemn să intrați pe aplicația Inegalabila Românie şi să încărcați fotografii noi din varii locuri din România. Nu e proiectul nostru, ci unul al Bucovina și ECO – ROM AMBALAJE.
Cît despre mine, o să revin cît de curînd cu chestii despre Povestesc Focșaniul și Povestesc Slatina. Și planuri de reluat operațiunea Povestesc [orașul] în locuri vechi și noi :)
