Nu ajung des la Piatra Neamț - doar de două-trei ori pe an. Dar de fiecare dată cînd ajung, mă întorc, în București, cu portbagajul (mic, dar) plin de chestii. Brînze. Legume. Fructe din pădurile care înconjoară Piatra Neamțul. Mai netratate. Mai ieftine.
În restul timpului, mai încerc s-o iau, din cînd în cînd, spre Cîmpulung sau spre Alexandria - și merg pînă ce simt în nări miros de roșii sau de brad. Sigur că, din mașină, mirosul de roșii înseamnă, de regulă, că mi s-a defectat ceva la frîne - iar cel de brad, că iar am făcut o manevră greșită și am o creangă de, firește, brad pe bancheta din spate. Dar, cîteodată, e un semnal că am ajuns unde trebuie: cobor și cumpăr chestii de pe marginea șoselei sau din piața unui oraș mic.
Acuma, de o bucată de vreme, mi s-a promis că, dacă sînt cuminte și nu mai ajung acasă cu fragmente de copaci ițindu-se din portbagaj, pot primi acasă, în centrul Bucureștiului, fructe și legume proaspete și netratate, ba chiar și niște brînze. Cu vorbele producătorilor de la http://legumeproaspeteacasa.com
În ceea ce privește modul de îngrijire a acestor legume și fructe, noi am eliminat din start ideea de a forța creșterea sau dezvoltarea lor. Noi folosim exclusiv îngrășământul natural și o dată cu informarea noastră mai temeinică ne-am ajutat de metode "naturiste", biologice pentru a îndepărta unele probleme apărute în timpul creșterii plantelor. Cea mai importantă lecție învățată în timp este aceea că plantele se ajută reciproc prin alăturarea inteligentă a acestora (de ex: roșii cu busuioc) sau prin rotirea frecventă a culturilor. Apoi, ne folosim de "leacuri" făcute de noi în diverse combinații din urzică, salvie, gălbenele, apă de var sau cenușa de lemn reciclată de la centrala proprie. Noi suntem convinși că ceea ce ne recomandă este în primul rând gustul legumelor și fructelor produse de noi. Majoritatea clienților noștri sunt clienți fideli care ne-au dat o șansă, au gustat produsele noastre și de atunci, ne asteaptă în fiecare vineri să le aducem legumele comandate de ei acasă, livrarea fiind gratuită. La solicitările clienților noștri am completat lista noastră și cu produse ale unor fermieri care ne împărtăsesc respectul pentru produse proaspete și naturale și avem pregătite și alte surprize pentru cei care își doresc ca familiile lor să aibă o alimentație sănătoasă bazată pe produse naturale.
Știam de ei, dar le pierdusem urma - bine că i-am regăsit, pe această cale. Aveți lista produselor disponibile aici. Prețuri ok. Transport gratuit. Sigur, n-au și palinca aia - dar n-au nici luna pe cer pe listă, ce să-i faci...
No comments :
Post a Comment