nu sînt actor - dar știu multe actrițe iubitafizice :)

Nu-l știu bine pe Iulian Tănase - ne salutăm, dar sigur nu mai ține minte cine sînt, n-am ajuns niciodată 'la bere' împreună. Nici cu vreunul din cei de la kooperativa.ro n-am fost la bere (fără ghilimele, de data asta) - și, cu atît mai puțin, cu cei (de fapt, cele) de la www.we-are-here.ro. Dar aș putea să ajung, cu toți cei de mai sus, la un spectacol de teatru - și anume la Iubitafizica lui Iulian Tănase, care se află în plină operațiune de crowdfunding pe www.we-are-here.ro :)

foodpanda - rotund de voie :)

Cam week-end-ul ăsta care a trecut mi-am calculat eu că vi s-au terminat rezervele de mîncare de peste sărbăutori. Am luat, firește, în calcul faptul că, probabil, pe 1 și 2 ianuarie, ați bolit și n-ați putut digera decît supa aia de pui, în cel mai bun caz. Pe 7 ianuarie ați fost în vizită la Ioni și Ioane... Mda, cam așa: week-end-ul proaspăt trecut.

De fapt, habar n-am cum funcționează treaba asta, căci eu sînt din ăia care se pregătesc de mic dejun cam după ora 14. N-am gătit de sărbători. Și locuiesc, momentan, în centrul centrului Bucureștiului, deci golirea frigiderului nici nu mă face să clipesc. Dar nici chiar statul ăsta în 'centrul centrului Bucureștiului' nu mă apără - nici de crize de timp, nici de lene, atunci cînd se face ora micului dejun - adică 2-3 după-amiaza :) Motiv din care voiam să vă povestesc, un pic, de FoodPanda.ro.

sunday cookies

Post by Lucian Branea.

definitely saturday

Post by Lucian Branea.

biblioteca bloggerului român :)

La început de 2014, zeul meu din Bloggerland, Chinezu, a avut ideea să asambleze ceea ce a numit Biblioteca bloggerului român :) Argumentația e foarte simplă: cît (și ce!) mai citește, în 2013, omul ăsta care petrece zile și săptămîni de zile online ? Eventual: e normal așa...?! :)

Mi-a trecut prin minte să marșez și eu la chestia asta, că ar fi trebuit să fie mult fun. Pe de o parte, pentru că, în ciuda faptului că eu chiar citesc, tratez cărțile ca pe artefacte, miros hîrtia și tiparul etc., mi s-a părut inițial, că în 2013 n-am citit cine știe ce - a fost, mai degrabă, un an de binge-watching seriale peste seriale (unul dintre ele chiar de două ori, la interval de cîteva luni). Apoi, pentru că, fără să mă dau șmecher, structura lecturilor mele ar fi fost, absolut sigur, foarte distinctă (ca să nu spun mai mult) față de ceilalți 'participanți la trafic' (vezi mai jos). Dar rezultatele m-au surprins pînă și pe mine un pic...

Deci, ce-am citit eu în 2013 ?
În primul rînd, am recitit - și anume, Terry Pratchett: Night Watch, Men at Arms, Lords and Ladies, Witches Abroad, Jingo, Carpe Jugulum, Wyrd Sisters, Snuff (e o poveste mai lungă asta cu recititul autorilor preferați, o las pentru altă dată). Apoi, am citit unele cărți noi de-ale lui Pratchett, apărute chiar în 2013: The Long War, The Science of Discworld IV: Judgement Day, Raising Steam.

Încercînd să o iau cronologic: la sfîrșitul lui ianuarie 2013 am avut un drum în Portugalia, drept care mi-am luat și eu Antifragile a lui Nassim Nicholas Taleb - dar pe care n-am parcurs-o integral, că era prea deprimantă (o s-o reiau sigur în 2014!), deci nu se pune. Dar, în timpul escalei, la întoarcere, în Amsterdam, mi-am luat și The Better Angels of Our Nature: A History of Violence and Humanity a lui Steven Pinker, care e optimistă :) deci am citit-o. 
În iulie am avut un drum la Budapesta, de unde m-am procopsit cu Self Comes to Mind: Constructing the Conscious Brain a lui Antonio Damasio. O bună ocazie să parcurg Connectome: How the Brain's Wiring Makes Us Who We Are a lui Sebastian Seung, pe care mi-o cumpărasem în 2012, dar o lăsasem să se macereze. Cam în aceeași perioadă, am trecut printr-un curs (de fapt, prin materialele unui curs) de gamification pe Coursera, așa că am trecut prin The Gamification of Learning and Instruction: Game-Based Methods and Strategies for Training and Education a lui Karl M. Kapp. 
Mai în toamnă, am folosit un voucher Amazon ca să-mi iau Wired for Story: The Writer's Guide to Using Brain Science to Hook Readers from the Very First Sentence a Lisei Cron (care îi citează, normal, pe Pinker, Damasio, dar și Ramachandran, care îmi povestiseră, deja, chestii care țin de neuroscience) :) 

Și tot toamna tîrziu, am spart gheața cu cărțile în română - oarecum de nevoie :) Mai exact, am parcurs Simona Sora – Hotel Universal, Alina Nedelea – Şoseaua Căţelu 42, Daniela Zeca – Omar cel orb, Radu Aldulescu – Cronicile genocidului, Dan Stanca – Craii şi morţii, ca parte a unui experiment de, să-i spunem, 'jurizare colectivă' a celor cinci finaliști aspiranți la Premiul literar Augustin Frățilă - 'sub-contractat' al aceluiași Chinezu (la mine, Simona Sora a fost pe primul loc, în caz că vă întrebați). 

Ceea ce înseamnă că, în cazul meu, Chinezu a risipit orzul pe gîște, că experimentul a dat chix. Că nici măcar 'clasament' nu pot să fac, cu cele 22 de cărți pe care le-am citit în 2013 - mi-e imposibil să ierarhizez cărți și experiențe foarte diferite.
Sigur că, pentru a regla, cumva, 'topul', pot pune întotdeauna, pe primul loc, ultima carte a lui Terry Pratchett (în acest caz, Raising Steam). Sau pot plasa, acolo, cartea, să zicem, non-fiction din care am învățat cel mai mult în 2013 (în acest caz, The Better Angels of Our Nature: A History of Violence and Humanity). Dar, în rest, am doar pozițiile 3-22 :>

Încercați, deci, voi experimentul - că mie nu mi-a ieșit :( Dați o tură pe la Biblioteca bloggerului român, citiți 'regulamentul' și să vedem ce iese...

nu, n-am innebunit :)

Nu e vorba de faptul că pisicile sînt specia predominantă în online, un loc în care oamenii sînt, de fapt, o minoritate hărțuită :) Deci, că un profil de Facebook sau un blog care nu au poze cu pisici se cheamă că nu există...

E vorba de faptul că n-o să știu niciodată dacă puhoiul de like-uri pe care l-a primit fotografia asta se datorează pisicilor din ea sau comentariului lui Ricky Gervais... 

Post by Lucian Branea.

resurse storytelling: labyrintheme - the 'story and narrative' module

The Story and narrative module in the labyrinth theatre course/workshop for educators working in and with museums - an output of Labyrintheme, a LLP/Grundtvig Multilateral Project (2011-2012).

Labyrintheme curriculum

Story and narrative theory-focused session

Lucian Branea

1. Introduction

1.1.      Background

The rationale of the inclusion of such a module is to introduce trainees to the importance of story and narrative, as well as to some structural elements common to fairy tales and myths around the world deemed essential to effective narratives.

1.2.      Objectives

The module’s objective is to offer a brief theoretical background to developing a narrative. By the end of this module, trainees should have a grasp regarding the importance of storytelling and basic knowledge regarding some technical aspects of storytelling and narrative.

2. Pre-requisites

2.1.      Required competences of  trainer/s

The trainer should be knowledgeable of narrative / storytelling theory and practice, derived either from a literature studies or a performing arts studies background. Background in creative writing practice helps :)

2.2.      Required competences of trainees

Trainees need no specific competence, skill or background, except curiosity and openness towards the subject matter of the module.

2.3.      Required logistics

No specific logistics is required, the module is delivered within the training course space.

2.4.      Duration and timing

The duration of the session is 2-3 hours, with appropriate breaks, provisionally positioned in the morning of Day 4.

3. Module program and content

3.1.   Actual content

a. Lecture (max. 30 minutes)
In Terry Pratchett’s Witches Abroad, witches Granny Weatherwax, Nanny Ogg and Magrat Garlick have to travel from their native mountainous Ramtop to the distant lowlands of Genua to fulfil an apparently easy task. You have to admit: how hard can it be to ensure that a particular servant girl does not marry a prince? However, since this happens on Discworld (which travels through space on the back of four elephants who in turn stand on the shell of the Great A’Tuin, the sky turtle), things are not so simple as they appear. And this is because Discworld runs on magic, and magic is indissolubly linked to Narrative Causality, the power of story. On Discworld servant girls have to marry the prince; wolves have to eat grandmothers; and it is impossible for the third and youngest son of any king, upon embarking on a particular quest, not to succeed.

In Terry Pratchett’s words,  

[…] stories are important.

People think that stories are shaped by people. In fact, it’s the other way around.

Stories exist independent of their players. If you know that, knowledge is power.

Stories, great flapping ribbons of shaped space-time, have been blowing and uncoiling around the universe since the beginning of time. And they have evolved. The weakest have died and the strongest have survived and they have grown fat on the retelling… stories, twisting and blowing through the darkness.

And their very existence overlays a faint but insistent pattern on the chaos that is history. Stories etch grooves deep enough for people to follow in the same way that water follows certain paths down a mountainside. And every time fresh actors tread the path of the story, the groove runs deeper.

This is called the theory of narrative causality and it means that a story, once started, takes a shape. It picks up all the vibrations of all the other workings of that story that have ever been.

This is why history keeps on repeating all the time. […]

Stories don't care who takes part in them. All that matters is that the story gets told, that the story repeats. Or, if you prefer to think of it like this: stories are a parasitical life form, warping lives in the service only of the story itself.

Even more, on Discworld, the narrative imperative is reified into narrativium.

Narrativium is not an element in the accepted sense. It is an attribute of every other element, thus turning them into, in an occult sense, molecules. Iron contains not just iron, but also the story of iron, the history of iron, the part of iron that ensures that it will continue to be iron, and has an iron-like job to do and is not, for example, cheese. Without narrativium, the cosmos has no story, no purpose, no destination.

If the descriptions above remind you of memes, the cultural analogues to genes first described by Richard Dawkins, you are indeed on the right track. And you’d better be, because on Roundworld (that is, obviously, Earth) the story is at least as important as it is on Discworld. In all human cultures, from very early infancy, each and every bit of socializing and of learning is achieved through stories. Children hear stories even before they are able to recognize any words at all, and by the age of three most of them are already set to make up their own stories about their immediate environment. And things continue like this, year after year, story after story, until they grow older and some of them get ashamed of referring to ‘stories’ anymore, preferring to call their made-up stories ‘alternative scenarios.’ However, they’re still using stories, narratives, to shape and communicate their experiences, no matter how they call them.  

Now, even if most of us were able to make-up our own stories by the age of three, only a fraction of us are really successful when telling jokes at parties. A much smaller fraction is able to make careers as stand-up comedians, novelists or movie-makers. And an even much smaller fraction is eventually so successful with storytelling so as to get rich and internationally famous (this arithmetic does not apply to politicians, a distinct category of storytellers!). As a consequence, in order to alter such statistics, some of us become teachers of literature, or even (if we’re really over-structured) narratologists, while some hold creative writing or screenwriting workshops, training others to unlock their potential in a) writing stories (movie scripts included), that b) grab their readers or audience from the first moment and don’t let them go back to their mundane world until the story is over. This second outcome is a tricky business indeed, because stories passed on to other people have to interest them, to make them care, and consequently to make them learn something about the world and, in the process, about themselves.  

Due to a variety of cultural and economic factors and stakes, the most energy to develop such advice for the novice storyteller emerged from within the movie-making sector. Aspiring storytellers might have occasionally heard about Syd Field and Robert McKee, or Catherine Ann Jones, or John Truby, or Linda Aronson, or Blake Snyder for that matter, because such screenwriters and story consultants in the movie-making industry put their advice on paper claiming that the things they recount about making a story ‘work’ are relevant and applicable to writers of all kinds, including short story writers, novelists, but also journalists, memoirists, and other non-fiction writers.

This module chose to present to you a model developed on some structural elements than can be found in myths, fairy tales, and even dreams across the world: Joseph Campbell’s The Hero's Journey refers to a basic pattern found in a substantial number of narratives in Eastern and Western cultures alike. This identifiable pattern was first fully described in his book The Hero with a Thousand Faces (1949). Slightly more than four decades later, Christopher Vogler, a Walt Disney Company development executive, compiled a 7-page company memo based on Campbell's work, A Practical Guide to The Hero With a Thousand Faces, that circulated extensively around Hollywood. Vogler's memo was later developed into TheWriter's Journey. Mythic Structure For Writers, with a first edition in 1997 (and a third printed in 2007 as the latest edition at the moment of writing this).

Please mind (again!) that this is only a model of a variety of models, which you might find useful or not, within or outside the Labyrintheme training course’s scope, and as such it is the personal option of the author of the present module. Such an option is primarily based on the fact that each story worth its existence recounts a protagonist’s journey, be it outward or inward, in the end of which the hero is changed forever. Or until a next journey, of course…:>

Christopher Vogler’s The Hero’s Journey

[the names of the stages of the Hero’s Journey as dubbed by Vogler are in Bold; only some of them correspond to Campbell’s terminology]

1.   The heroes are shown (more or less extensively) in their ‘home environment’, the Ordinary World, where they mind their own daily businesses, until

2.   one day the Ordinary World is shaken in one way or another and the heroes are presented with a Call to Adventure, a way out of their familiar environments and their routine;

3.   at first, the heroes are reluctant, from a variety of reasons, to respond to the challenge, and a Refusal of the Call is tabled;

4.   however, a Meeting with the Mentor helps heroes to rise to the challenge and embark on their quest.

5.   Leaving the Ordinary World and effectively entering a non-ordinary, unfamiliar world, the heroes are Crossing the First Threshold,

6.   entering a stage during which they encounter Tests, as well as sort out Allies and Enemies.

7.   The heroes and their allies are furthermore preparing for the major challenge of their journey, that is for the Approach to the Inmost Cave,

8.   a stage in which they are subjected to an Ordeal, confronting their most terrible fear or death,

9.   which they survive and consequently get their Reward.

10. The Road Back now begins, as the heroes must (or choose to) return to the Ordinary World, to bring back the Reward and implement lessons learned during the journey;

11. however, perils along the journey are far from over: the heroes have one more dangerous meeting with death and undergo a final purging and purification, a Resurrection, before re-entering the Ordinary World.

12. Finally, heroes Return with the Elixir, in the form of an artefact and/or specific wisdom; they are forever changed by the experience, and the Ordinary World is expected to change too, in some minor or major form.

Archetypes

Mentors, Allies, the Heroes themselves and many others are character types. Myths and fairy tales throughout the world tend to share a series of recurring character types, symbols and relationships. Carl Gustav Jung first suggested that a collective unconscious may exist, to the same extent as there is an individual unconscious. And since a series of such character types consistently occur at both levels, across vast cultural spaces, Jung used the term archetype to account for such patterns of personality as a shared heritage of humanity.

Christopher Vogler describes, in his The Writer’s Journey, eight archetypes as “the most common and useful” for the storyteller, acknowledging there are many more, but introducing just “the most basic patterns, from which all others are shaped to fit the needs of specific stories and genres.” As Vogler’s Journey, the following list of archetypes is just a proposal; you are obviously welcome to find others that do not seem to be particular variations of the ones below.

However, before examining a list of possible patterns, please note two more important things about archetypes. First, while they look like character types, they may very well be roles or functions performed temporarily, in various stages of the story, by various characters, including the hero her/himself. Second, if you think that all humans are complex (like I do!), you might as well look at all archetypes as facets of the hero’s personality, acquired or gaining prominence in various stages of her/his journey.

 

Hero. The term comes from the Greek ἥρως (heros) and literally means protector, defender. As such, the hero is a central protagonist that, in the face of danger and adversity or from a position of weakness, display courage and the will for self-sacrifice for the common/greater good. Its psychological function is to represent what Freud called the ego, the part of personality that considers itself distinct. Its dramatic functions (because the Hero has several) are: to facilitate audience identification; to display learning/growth; to act, in control of own fate; to confront literal or symbolic death; to sacrifice herself/himself. In any story, the hero is the one who learns/grows the most.

Mentor. Most often a positive figure, the Mentors teach, inspire and protect heroes. Its psychological function is to represent the Self, the aspect of one’s personality connected with the world, therefore the wiser and nobler part of it. Its dramatic function is supporting the heroes through teaching/training, but also offering them gifts that will be of help at some point through the journey.

Threshold Guardian. A guard at each gateway to a new world encountered along the journey, the Threshold Guardian is there to keep the unworthy from entering. Its psychological function is to represent the ordinary obstacles in the everyday world, but ultimately our internal demons: fears, self-limitations, dependencies. Its dramatic function is to test the hero at various checkpoints along the journey.

Herald. The Herald issues challenges, announcing imminent change. Therefore, its psychological function is signalling the need for change. By issuing challenges, the Herald’s dramatic function is to motivate the Hero.

Shapeshifter. Shapeshifters are characters continuously change appearance or mood, with their loyalty and sincerity always questionable. Their psychological function is to express the energy of animus and anima in Carl Gustav Jung’s terminology: the male element in the female unconscious, and the female element in the male unconscious, respectively. Consequently, their dramatic function is to bring suspense into a story.

Shadow. The Shadow archetype represents the energy of one’s dark side. Its psychological function is therefore to represent the power of repressed feelings, not so much neuroses (as in the case of the Threshold Guardian), but psychoses threatening to destroy oneself. Its dramatic function is to challenge the hero, posturing as a worthy opponent.

Ally. A companion, conscience or even comic relief, the Ally is an archetype whose psychological function is to represent positive unexpressed or unused parts of one’s personality that should be brought occasionally to action. Its dramatic function is to support, and occasionally challenge, the hero.

Trickster. A catalyst character, it embodies de desire for change. Its psychological functions are to cut egos down to size, bringing everybody taking themselves too seriously down to earth, as well as facilitating change or transformation. Its dramatic function is therefore that of comic relief.

Summing up

Defining story or, for the purpose of this brief, storytelling can consume whole libraries. There’s no easy way out of this, so I’ll just refer you to a TED Talk in February 2012: Andrew Stanton - The clues to a great story. Says Stanton:

Storytelling -- is joke telling. It's knowing your punchline, your ending, knowing that everything you're saying, from the first sentence to the last, is leading to a singular goal, and ideally confirming some truth that deepens our understandings of who we are as human beings.

For the other 19 minutes of Stanton’s TED Talk, check http://www.ted.com/talks/andrew_stanton_the_clues_to_a_great_story.html. Then read or watch stories whenever you can to make up your own definition for ‘story’ :)  

b. Practical activities:

* reconfigure your choice of a story [with yourself as the protagonist in a museum setting] as a ‘hero’s journey’

* design a brief ‘hero’s journey’ whose hero is a museum artefact of your choice

3.2. Resources used

Material resources needed: flipchart, paper, pens/pencils, personal objects of participants.

Bibliography

Christopher Vogler’s A Practical Guide to The Hero With a Thousand Faces

Cristopher Vogler, The Writer’s Journey: MythicStructure for Writers - Michael Wiese Productions, 2007 (3^rd edition)

Terry Pratchett, Witches Abroad – Corgi Books, 1992

Terry Pratchett, Ian Stewart, Jack Cohen, TheScience of Discworld II: The Globe – Ebury Press, 2003

Terry Pratchett, Ian Stewart, Jack Cohen, TheScience of Discworld III: Darwin’s Watch – Ebury Press, 2005

Only indirectly referred to in this brief, but essential for aspiring storytellers:

Robert McKee, Story: Substance, structure,style, and the principles of screenwriting – Methuen, 1999

    If you feel over-analytical :) and wish to update your knowledge of narrative to an academic level, go to

David Herman, Basic Elements of Narrative – Wiley-Blackwell, 2009

3.3. Glossary

Archetype. an inherited idea or mode of thought in the psychology of Carl Gustav Jung that is derived from the experience of the race and is present in the unconscious of the individual (http://www.merriam-webster.com/dictionary/archetype). The term derives from the Latin noun archetypum, the latinisation of the Greek noun ἀρχέτυπον (archetupon) and adjective ἀρχέτυπος (archetupos) – a compound of ἀρχή (arche = origin) and τύπος (tupos = pattern, model, type).

Meme. An idea, behavior, style or usage that spreads from person to person within a culture (http://www.merriam-webster.com/dictionary/meme). Alteration of mimeme, from Greek μίμησις (mimesis = imitation). First coined by Richard Dawkins in The SelfishGene (1976). 

4. Concluding session

The concluding session should discuss trainees’ opinions on what makes a good story and what makes a well told story. 

mooc search tool

In case you need online courses you simply google them directly, right ? So I assembled a simple search tool that looks specifically at MOOCs - you know, Massive Open Online Courses. Permanently placed in the right column of the Brînzoaice cu gem blog.

More exactly, the search tool is targeting the subdomains containing the course lists of (for the moment) Coursera, iversity, edX, Udacity, FutureLearn. 

Search wisely :)

absolutely monday

Post by Lucian Branea.

definitely sunday

Post by Lucian Branea.

saturday (forever)

Eu nu prea am scris despre artiști la viața mea (că e greu tare). Am făcut cîteva reportaje la concerte și festivaluri, am scris cronici serioase de teatru - dar n-am fost niciodată în stare (sau n-am avut răbdare) să scriu zece pagini jumate despre Smiley, ca Luiza Vasiliu, sau altceva de genul ăsta. De fapt, am la activ doar două 'portrete' de artiști, ambele înainte de 1990. Ce s-o mai lungesc... în contextul ăsta, voiam doar să mă laud: sînt primul jurnalist ever care a scris despre Maria Răducanu și vocea ei fabuloasă, în 1988. 
După care, firește, am mai tot pomenit prezențele ei pe scenă de cîteva ori, tot doar înainte de 1990 - căci de unde atîtea cuvinte (și ce cuvinte?!) ca să descrii ce se întîmplă atunci cînd Maria deschide gura și tot spațiul din jurul ei se umple de fluturi...  

*** Cînd am întîlnit-o prima oară pe Maria (în Iași, unde era studentă), eu eram, deja, în București. Dar de Joni Mitchell dădusem tot în Iași - cu niște ani înainte, primisem o casetă audio originală de la o colegă blondă și foarte cîrlionțată, care o avea de la Sorin Antohi. O casetă audio e o chestie care semăna destul de tare cu casetele DV de astăzi (dar era mai mare) și se folosea în niște aparate numite casetofoane - nu știți voi...:>       

Post by Lucian Branea.

  

friday (business as usual)

Post by Lucian Branea.

definitely thursday

Post by Lucian Branea.

anul 1 de blog

S-a dus, în sfîrșit, 2013, care ar fi trebuit să fie 'cu noroc', precum toate celelalte chestii cu 13 de-ale mele (începînd cu vagonul 13 din blocul Victor Eftimiu). În loc de asta, a fost cel mai urît și dezastruos an din viața mea. Unul în care am luat-o, din nou, de la 0 - așa cum m-am obișnuit, cam o dată la cinci ani. Unul cu mai multe greșeli noi și mai multe lecții decît puteam duce. Dar, de fapt, unul cu mai multe lecții (implicit utile, folositoare) punct

Iar una din aceste lecții s-a concretizat în faptul că iote că s-au făcut 131 de zile de cînd scriu (mă rog, public) în fiecare zi, și anume pe acest blog (știți voi: ceva ce nu am făcut niciodată în toți anii în care am fost jurnalist, nici măcar atunci cînd am lucrat în radio) - drept care mai fac un update mic la suta de zile pe blog care s-a consumat pe 1 decembrie 2013.

Cum mai ziceam, principala miză a Brînzoaicelor cu gem a fost chiar asta: să public în fiecare zi, #săvădșieucume :) Ei, bine: e greu. Sînt zile în care m-am salvat doar cu muzici. Sînt zile în care m-am salvat doar cu fotografii. În fine, sînt zile în care m-am salvat doar cu participări la ceva campanii (preponderent Blogal Initiative). Mai grav: cînd mi s-a prezentat ocazia, în perioada asta, să public și în altă parte, a ieșit o pițifenie. Dar cred că sînt pe calea cea bună, exercițiul e capital pentru cineva ca mine care, ani în șir, a scris greu și foarte elaborat, schimbînd cîte un cuvînt sau chiar cîte o virgulă pînă în ultima clipă, în etapa de paginare sau de (radio)difuzare. 

Lista celor mai citite 10 post-uri de aici arată, deocamdată, deci, așa:
1. erasmus+ training simulation application forms 'on air' (english only) : post în engleză, semnalînd în premieră (cu o lună și jumătate înainte de lansarea oficială), posibililor candidați pentru finanțări din programul Erasmus+, draft-uri de formulare de candidatură  
2. ce urmărește evaluatorul unei candidaturi de proiect (1) : un prim text dintr-o serie de trei explicînd modul în care se vede procesul de evaluare al unei candidaturi de proiect din punctul de vedere al unui evaluator [cu o experiență de 16 ani]
3. la pescuit de aur cu iphone :) : o notă scurtă referitoare la filmarea cîștigătorului Ursului de Aur 2011 pentru scurtmetraj (Paranmanjang) cu iPhone 4
4. ce urmărește evaluatorul unei candidaturi de proiect (2) : al doilea text dintr-o serie de trei care... [vezi mai sus]
5. ce urmărește evaluatorul unei candidaturi de proiect (3) : al treilea text dintr-o serie de trei care... [vezi mai sus]
6. fă-te repede parlamentar european, te rog : un scurt roadmap al votării bugetului Uniunii Europene, cu speculații (avizate) asupra posibilelor date de lansare a programelor Erasmus+ și Europa Creativă
7. la revedere, nokia :( : o micro-analiză ocazionată de despărțirea mea de Nokia, proaspăt împrietenită excesiv cu Microsoft
8. labyrintheme - povestind oameni, spații și artefacte cu teatru labirint : scurtă prezentare a proiectului Labyrintheme, ocazionată de lansarea online a 'manualelor' produse în proiect
9. învață să povestești :) : un text de promovare a unui curs MOOC, cu scurte explicații privind conceptul de MOOC 
10. nimic despre colectarea diferențiată a deșeurilor :) : o tentativă nereușită de (prim) concurs pe blog, în care participanții ar fi trebuit să identifice locația unei fotografii din... nu zic de unde, că o să reiau, vreodată, așa-zisul concurs...

*** post-urile de pe pozițiile 3 și 7 sînt [singurele] 'mai vechi' - și extrag trafic, cu siguranță, grație tag-urilor nokia și iphone


În altă ordine de idei, Brînzoaicele cu gem au săltat la Google PR3 în decembrie și tot în decembrie au prins ranking 1171 în zelist. MOZ Open Site Explorer zice că au (de mult) o page authority de 39/100. Și au depășit 50000 de pageviews chiar înainte de Crăciun. 
1 ianuarie 2014 m-a prins pe locul 7 în noul 'campionat național de blogging' al Blogal Initiative și pe 1 în fiecare din 'localele' (cele mai puternice) Sibiu și Iași - deși am ratat re-startul, la 'locale', cu o zi.  

Spilling effect s-a văzut, mai degrabă, în scorul meu Klout, acum stabil 61 - alimentat preponderent de Facebook (dar și numărul meu de 'urmăritori' pe Twitter a trecut de 1000 tot în decembrie, yeeey!). Am decolat pe LinkedIn :)) 
Erasmus+ info crește constant - ca și numărul de membri ai grupului Erasmus+ partner search. Iar contul meu de pe issuu (6 cărticele), montat cum se cuvine deabia pe 22 decembrie 2013, indica, încă după primele 5 zile, peste mia de vizualizări. Să nu le fie de deochi :)

Hai cu 2014, deci !

wishlist / new year resolutions :>

* să aplic cît mai mult, aproape tot, din ceea ce am învățat în 2013 (înfiorător an!)

* să aplic o fracțiune semnificativă din ceea ce N-am învățat în 2013 (ci mai devreme)

* să iasă cartea aia (pe asta o aveam, deja, pe listă, înainte să vorbesc, alaltăieri, cu Dana) 

* să ajung în Tallinn (că în Londra am tot fost)

* să ajung în Ceuta - 'de voie' (no comment, really!)

Atît. O fi suficient ?


*** nimic referitor la acest blog, prefer să am tot felul de surprize :)

rethink science world - uite-așa :)

Știu că, în perioada asta, poate nu e momentul ideal să vă gîndiți la muzee. Și nici la știință :) Dar aceste campanii publicitare pentru expoziții ale Science World din Vancouver (în Canada, în caz că nu știați unde se află cel mai frumos oraș din lume) sînt fabuloase ! 

Autorii sînt Rethink Communications cu sediul principal în Vancouver.  

Da, we can explain :)

Și: da, now you know :) Urmăriți un puhoi de alte componente ale campaniilor aici.

sunday (forever)

Post by Lucian Branea.

ce s-a întîmplat cu românia în 2013 ?

Oare ce s-a întîmplat cu România în 2013 ? Ce traume majore îi despart pe românii anului 2013 de cei ai anului 2012 ? 
Un posibil răspuns ar putea veni (se putea altfel?) via Google. 

Pînă la această oră ați văzut, probabil, deja, cum arată Google Trends 2013 pentru România - topul căutărilor celor mai frecvente pe Google. Dacă nu, aveți mai jos cîte ceva - însă m-am oprit la Top 10 pentru doar două categorii relevante: Ce este...? și Cum să...? Ei, bine, în 2013 s-au aflat, sus de tot, în postura de trending (creștere semnificativă față de perioada anterioară), căutările legate de fainoșag și [cură de] slăbire. 

Ok, să spunem că n-are cum să fie o surpriză prezența, în fruntea celor două liste, pentru anul 2013, a două subiecte legate de mîncare, ca și legătura cauzală dintre ele :)
Stupoarea se poate instala doar atunci cînd ne uităm la cele două Top 10 rezultate în urma căutărilor pe Google în cursul anului trecut, 2012. 

Se pot face multe bancuri pe seama înlocuirii, de la un an la altul, a apetenței pentru căutarea definiției iubirii cu cea pentru investigarea compoziției fainoșagului - ba chiar și a tranziției de la taurină la gazpacho, dacă mă întrebați pe mine.
Aveți, însă, și vreo propunere de analiză serioasă ? Că poate vă plictisiți de sărbători...:)