Pentru început, ca să preiau (și să dezamorsez) mingea din post-ul precedent: de ce are loc această distribuție pe 'teancuri de candidaturi' ?
În mod evident, procesul de evaluare trebuie să genereze o listă pe care se află candidaturile cîștigătoare, o serie de 'rezerve' (în cazul în care vreunul dintre cîștigători ratează semnarea contractului sau în cazul în care, ulterior, are loc vreo suplimentare a bugetului disponibil pentru programul sau sesiunea respectivă) și ne-cîștigătorii. Deoarece doar evaluatorii, și numai ei, decid poziția, pe listă, a unuia sau altuia, un evaluator *responsabil* se gîndește la configurația acestei ierarhii încă de la bun început: ea/el știe că, într-un anumit program / sub-program și într-o anumită sesiune de finanțare, fondurile disponibile permit finanțarea a unui număr de doar x-y proiecte. În consecință, evaluarea se derulează avînd în vedere un set de proiecții referitoare la această ierarhie.
Mai mult, oricare astfel de proiecții sînt strict provizorii - pentru că soarta unui proiect nu este decisă niciodată de un singur evaluator. Spre finalul sesiunii de evaluare, cei doi (rareori trei) evaluatori care au punctat fiecare proiect trebuie să se întîlnească (în ceea ce se numește, de regulă, 'sesiune de mediere') pentru a se pune de acord asupra ierarhiei cu pricina. Pentru început, diferența dintre punctajele diferiților evaluatori, pentru fiecare proiect, trebuie să nu difere substanțial: aceasta nu trebuie să fie mai mare de 10% (ca regulă generală ! o diferență de 15% este nerecomandabilă, dar acceptabilă în anumite condiții - și: da, unii finanțatori din România acceptă 20% !) din totalul punctelor aflate în joc. Această ajustare a posibilelor punctaje divergente ale diferiților evaluatori se realizează printr-o discuție, între aceștia, 'cu proiectul în față' - iar atunci cînd cei doi-trei nu se pot pune de acord este chemat un altul. Firește, este posibil ca nici chiar această mediere bi- sau tri-laterală a punctajelor divergente să nu genereze o listă în fruntea căreia să se afle cei x-y cîștigători - pentru că bugetul se termină brusc, cu 2-3-4 proiecte avînd punctaje egale. Și atunci, într-o discuție finală, aceiași (toți) evaluatori trebuie să decidă care dintre acestea cîștigă 'barajul' (într-o altă versiune, tot 'românească', nu mai are loc nici-o discuție finală și se taie bugetul de la toate participantele la 'baraj', ca să nu se supere nimeni)...
Acestea fiind zise, abordarea celor trei 'teancuri de candidaturi' diferă de un evaluator la altul și în funcție de condițiile efective în care se derulează procesul de evaluare (în primul și-n primul rînd: timpul disponibil). Evaluatorul care vrea să se încarce de energie pozitivă din start (Florentina), dar și cel 'leneș' sau cel care are extrem de puțin timp la dispoziție (din cauza altor obligații de-ale sale ori din cauza termenului limită excesiv de presant, în combinație sau nu cu volumul de lucru) începe cu proiectele evident 'cîștigătoare', pentru că treaba merge mai simplu și mai iute, iar lectura poate fi o 'plăcere' - firește, vorba lui Terry Pratchett, for a certain value of 'pleasure' :) Evaluatorul 'logic' (dar și cu timp la dispoziție) începe cu teancul 'din mijloc', cel mai mare - care clarifică prima impresie, niciodată integral corectă, produsă de screening-ul inițial. În orice, în absolut orice context, candidaturile din categoria 'vizibil perdante' ramîn la urmă. Pentru că, la ele, evaluatorul trebuie să dea explicații detaliate și, mai ales, să furnizeze propuneri de îmbunătățire a candidaturii - în speranța că, vreodată...
Mda, după cum vedeți, mai erau niște elemente tehnice nelămurite legate de derularea procesului de evaluare. Cred că deabia acum avem suficiente date ca să admitem (?) că o candidatură de proiect 'de succes' trebuie să administreze două procese absolut complementare:
* un proces de comunicare - care să-i permită să supraviețuiască, în condiții spectaculoase sau rezonabile, acelei etape de screening (totuși) sumar; și
* un proces de argumentare - care să-l convingă pe evaluator că oamenii care au redactat acea propunere de finanțare nu doar că au o idee nemaipomenită, ci și că știu cum și pot s-o pună în aplicare !
La ce folosește comunicarea... Dacă stăm să ne gîndim un pic, evaluatorul nu se află într-o poziție mult diferită de cea a unui profesor care corectează lucrări la un concurs de admitere (dacă nu știți ce este acela un 'concurs de admitere', întrebați-vă părinții). Timpul este limitat, volumul de muncă este foarte mare, există o grilă de evaluare/corectare (dar mai strictă, mult detaliată în cazul concursului de admitere), iar numărul 'cîștigătorilor' este limitat - deci, într-o perioadă relativ scurtă de timp, prin fața unui 'examinator' se derulează zeci și sute de 'lucrări', care mai de care mai plictisitoare, scrise într-un euro-jargon sinistru. Ca în cazul oricărei lecturi care nu e 'de plăcere', 'examinatorul' parcurge textele din fața sa în zig-zag, urmărind cuvinte-cheie care să-l ajute să se lămurească, în cea mai rezonabilă viteză posibilă, cu cine/ce are de-a face. Dintr-o dată, chipul extenuat al examinatorului se luminează :) a identificat o frază, chiar un paragraf, care ies în evidență: scris/ă într-un limbaj clar, cu minimum de euro-jargon, care transmite limpede o generoasă și foarte utilă idee de proiect - cu cap de leu și coadă de păun !
V-ați prins, nu-i așa ? Evaluatorul își dorește ca din prezentarea generală (sau sumarul) proiectului și, imediat după aceea, din justificarea necesității (sau argumentarea utilității) acestuia, să afle cît mai iute a) despre ce este vorba în respectivul proiect și b) de ce i se pare candidatului că respectivul proiect merită o finanțare.
Firește, ca să vă iasă o comunicare clară a ceea ce puneți la cale, e nevoie ca vouă înșivă să vă fie clare aceste lucruri. O etapă prealabilă de documentare este fundamentală - pentru că doar revăzînd care e tabloul general al situației la zi în domeniul proiectului, ce au făcut alții, ce le-a ieșit și ce nu și de ce puteți explica pe scurt și la obiect cum o să schimbați lumea cu proiectul cu pricina (deși au încercat și alții și au dat greș). Ca să-l citez pe Dragoș Neamu, președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România:
Este extrem de importantă documentarea unui proiect pentru că, fără exagerare, vă scrie practic proiectul, vă dă tot conținutul, numai să știti cum să vă sintetizați și adaptați informația obținută.Revenind la comunicare, principiul de utilizat este cel al 'piramidei inversate' din jurnalism: începeți cu concluziile ! Evitați euro-bla-bla-ul în prezentare (deoarece păcăliți din ce în ce mai puțini evaluatori) și pregătiți-vă să îngropați, ulterior, restul piramidei în descrierea detaliată a proiectului.
Apoi fugiți afară, la joacă, faceți o pauză scurtă de scris, pentru că v-ați rezolvat deja 50% dintre probleme :)
Ca să puteți realiza acest lucru, unii dintre dumneavoastră ar avea nevoie de un curs de creative writing, alții de unul de normal writing, alții poate doar de o analiză SWOT bine făcută (în compania întregii echipe de proiect) - iar alții, firește, all of the above. În oricare dintre cazuri, rezultatul trebuie să fie clar și coerent. Pentru că, în etapa următoare, coerența este un element fundamental !
Evaluatorul vrea să afle dacă știți exact ce vreți și ce aveți de făcut - și, mai ales, cum. Bun, asta s-a rezolvat: evaluatorul s-a prins repede că ideea proiectului e genială sau măcar ok - și acum vrea să vadă dacă, într-adevăr, știți cu ce vă confrunțați și, mai ales, dacă v-ați luat măsurile de precauție ca proiectul vostru să nu devină parte din documentarea altcuiva (secțiunea 'așa nu'). Restul dosarului de candidatură trebuie să demonstreze, pas cu pas, acest lucru - arătîndu-i evaluatorului că proiectul se dezvoltă 'organic' de la start pînă la final, urmărind niște etape clare și distincte, și că, pe tot acest traseu, este vizibilă o coerență între toate elementele înșiruite de-a lungul acestuia.
Ca într-o poveste/ire (și proiectul și povestirea au un început și un sfîrșit; și într-un proiect și într-o povestire, la sfîrșit, eroii principali și lumea din jurul lor arată altfel decît la început !), mărgelele înșiruite pe ața proiectului trebuie, în primul rănd, 'să se înșiruie' pur și simplu și, apoi, 'să se asorteze' în vreun fel, astfel încît să fie vizibil că întregul n-a fost asamblat nici în grabă, nici în timp ce coordonatorul încerca, simultan, să controleze, în aer, o parapantă... Atunci cînd privește un film a cărui acțiune se petrece în secolul 19, evaluatorul 'versat' poate admira firul narativ, dar se poate plînge că nu înțelege exact de ce n-a venit ea la întîlnire în momentul cutare (deși e important) și observă, de regulă, că în cutare cadru personajul principal și-a uitat, la mînă ceasul de secol 21 sau că, în fundal, cineva a uitat, la montaj, să elimine un țîrîit de telefon mobil...
În administrarea coerenței unei propuneri de proiect nu mai este suficientă abilitatea dumneavoastră de a sintetiza informații - de-acum trebuie să fluturați prin fața ochilor evaluatorului (și, deci, a finanțatorului - căci acesta va trage ponoasele, la urma urmei) și niscaiva cunoștințe de tehnică narativă :) Or asta presupune să știți (bine și foarte bine) la ce se referă unele din elementele de bază ale design-ului și managementului de proiect. Cum asta e o poveste cel puțin la fel de lungă ca 'introducerea' de pînă acum, revin repejor...
'episodul' 1 (din 3) - aici
'episodul' 3 (din 3) - aici
No comments :
Post a Comment