Trecerea în revistă a elementelor de mai jos face parte din introducerea oricărui curs de design de proiect (nu știu, zău, cum se descurcă oamenii ăia care țin cursuri de scriere de proiect - ce fac acolo, te instruiesc cum să pui corect liniuțele la t-uri și punctul pe i?).
Într-un alt loc (și anume aici - 'la liber') ziceam așa:
Un finanţator privat sau instituţional are scopuri şi interese proprii într-o comunitate sau într-o ţară. În consecinţă, este fundamental ca scopul şi obiectivele proiectului tău să coincidă cu scopul şi măcar unele dintre obiectivele pentru care finanţatorul e mandatat să aloce resurse. Celelalte elemente ar fi precizarea cît mai exactă a unui public-ţintă (pentru cine?), a unor activităţi şi a unei metodologii de lucru (cum?), a unor produse (ce?), a unor resurse (cu ce?). Şi a impactului pe care îl va avea proiectul. Nu există cerere de finanţare pe lumea asta care să nu cuprindă elementele de mai sus.
Asta era într-un interviu, 'pe fugă' - întrebările alea s-au modificat puțin, între timp, iar lista s-a lungit și ea un pic. Dar trecem prin toate cele, mintenaș...
Pentru început, ca să preiau (și să dezamorsez) mingea din post-ul precedent: de ce are loc această distribuție pe 'teancuri de candidaturi' ?
În mod evident, procesul de evaluare trebuie să genereze o listă pe care se află candidaturile cîștigătoare, o serie de 'rezerve' (în cazul în care vreunul dintre cîștigători ratează semnarea contractului sau în cazul în care, ulterior, are loc vreo suplimentare a bugetului disponibil pentru programul sau sesiunea respectivă) și ne-cîștigătorii. Deoarece doar evaluatorii, și numai ei, decid poziția, pe listă, a unuia sau altuia, un evaluator *responsabil* se gîndește la configurația acestei ierarhii încă de la bun început: ea/el știe că, într-un anumit program / sub-program și într-o anumită sesiune de finanțare, fondurile disponibile permit finanțarea a unui număr de doar x-y proiecte. În consecință, evaluarea se derulează avînd în vedere un set de proiecții referitoare la această ierarhie.
Prin primăvara lui 2013 am fost evaluator pentru o instituție [românească] cu care nu prea am de-a face de obicei - nici în calitate de evaluator extern (mă mai încumetasem doar o singură dată, în 2010), nici în calitate de candidat cu proiecte. Procesul de evaluare a mai fost cum a fost, dar așa-zisa întîlnire de mediere între evaluatori a fost cel puțin stupefiantă, iar în perioada imediat următoare anunțării rezultatelor s-a stîrnit o ditamai agitația legată de aceste rezultate (cel puțin la cîteva secțiuni, inclusiv la cea pentru care fusesem și eu evaluator). Colac peste pupăză (?), instituția respectivă are nerecomandata procedură de a de-confidențializa numele evaluatorilor imediat după încheierea definitivă a procesului de evaluare (după contestații), în condițiile în care evaluatorii mai sînt legați, o bună bucată de vreme, de o clauză de confidențialitate din contract - astfel încît m-am trezit, și eu, sub tirul nemulțumiților, fără să pot explica, particularizat, cum s-a derulat procesul și fără să-mi pot detalia propriile (numeroase) nemulțumiri cu privire la acesta.