Și curios - deoarece, cum să vă spun, Neamțul are o super-ofertă la tema asta. Pentru început, Corneliu Zelea-Codreanu și-a obținut în Neamț primul lui mandat de deputat - deci, cînd au venit comuniștii la putere, au avut ceva de furcă prin munții de pe-aici. Odată depășită etapa asta romantică, în urmă a rămas un fel de Argeș sau Vîlcea mult mai sărac: jumătatea montană, izolată, a rămas neatinsă de cooperativizare, dar și de vii sau cine-știe-ce livezi; iar jumătatea 'moldovenească', mai racordată la civilizație, a fost industrializată moderat. Mă rog, nu vreți să știți cum s-a votat aici în 1990. Ceea ce vreți să știți e că Neamțul are super-ofertă de mărturii din anii comunismului...
Ei, asta s-a rezolvat... Voiam să vă povestesc cum a fost - dar, gîndindu-mă mai mult de trei secunde, mai bine vă arăt, căci durează mai mult...
Ce să mai spun ? Sîntem în 2015. Știu că tare multe din muzeele patriei noastre se mulțumesc, în continuare, să îngrămădească, fără vreun concept, lucruri în niște cutii transparente și să le numească exponate - ceea ce, de altfel, rezultă clar din numeroasele tăblițe care ne avertizează să nu le atingem. Știu că e întotdeauna mai simplu să împrumuți niște piese de la MNIR, decît să soliciți exponate de la proprii tăi concetățeni. Știu că interpretarea este o artă (așa zice Freeman Tilden) - deci este, inevitabil, inaccesibilă oamenilor de știință care populează muzeele [patriei noastre].
Și mai știu că a trecut, deja, mult timp de la [proiectul] Labyrintheme și n-am mai scris concept paper-ul ăla despre muzeul participativ. O să-l produc vara asta...
