săptămîna bloggerului chibzuit (ziua 1)

Cică săptămîna asta o să fie (și pentru mine) una a 'bloggerului chibzuit' :) 

Provocarea (leapșa?) vine de la Chinezu: 

Adică timp de o săptămână o să îmi notez fiecare bănuţ pe care îl dau, cui îl dau, pe ce îl dau, la ce oră îl dau, adică notez tot, nu o mai lungesc. Şi la finalul săptămânii o să fac un bilanţ al cheltuielilor mele personale. Şi o să trag nişte concluzii. Care, sunt absolut sigur, o să mă doară rău. Rău de tot. În fiecare zi o să scriu raportul financiar (sau cum să îi zic) al zilei anterioare. Şi discutăm pe el.

Încă nu mi-e clar dacă o să scriu în fiecare zi sau doar de două ori sau doar odată, la sfîrșitul săptămînii. Mie nu cred că o să-mi iasă asta cu notatul orei. Dar am acceptat provocarea pentru că, total întîmplător, săptămîna asta e una semnificativă pentru mine din punct de vedere financiar (lunea viitoare o să fie mai clar de ce) - drept care mi s-a părut un experiment interesant. 

Deci, luni 23 septembrie, deci...

* 750 RON --> Raiffeisen Bank / cc D
* 250 RON --> Raiffeisen Bank / rCHF L
* 25.40 RON - țigări

monday

Post by Lucian Branea.

nimic despre putin - de duminică :)

Post by Lucian Branea.

tot ceea ce spui...

Storytelling -- is joke telling. It's knowing your punchline, your ending, knowing that everything you're saying, from the first sentence to the last, is leading to a singular goal, and ideally confirming some truth that deepens our understandings of who we are as human beings.

Andrew Stanton - The clues to a great story, un TED Talk din februarie 2012. 19 minute. Worth every second :) 

Andrew Stanton este scenaristul sau autorul poveștii din Toy Story 1, 2 și 3, A Bug's Life, Monsters, Inc., Finding Nemo, WALL-E. De anul trecut - și scenaristul pentru John Carter, primul său film care nu este de animație (dar cu CGI in ADN). 

nothing's wrong today

'Imnul' verii ăsteia (mi-)a fost Counterpoint, o piesă a lui Delphic de pe single-ul lor de debut, lansat într-o zi de 13 - în 2009. Mi-a fost (și încă îmi mai este) foarte utilă atunci cînd mă urcam la volan pentru o călătorie mai lungă :) Tare bine-ar fi fost să fi aflat de ea încă din 2009...

forța - aici și acum :)

Am fost întotdeauna un admirator necondiționat, 'de principiu', al prozei scurte - pentru că, pe spații mici, e mult mai dificil (și mai recompensant) să susții o poveste coerentă. Hills Like White Elephants a lui Hemingway va fi utilizată și peste alți 80 de ani (povestirea datează din 1927) ca material didactic în toată lumea. Și tot lui Hemingway i se atribuie faimoasa 'povestire din șase cuvinte' - un exercițiu care se folosește în workshop-urile de creative writing din toată lumea...

Această atitudine a mea față de proza scurtă se extinde și asupra scurt metrajelor și, deci, implicit, asupra reclamelor - căci să spui o poveste cu cap și coadă în doar 30 sau 60 de secunde e mare lucru. V-o mai amintiți pe aceasta ? Vă rog, amintiți-v-o :)

Cît despre forță... N-are legătură cu Volkswagen (deși fac și eu parte din clubul ăla: 'și cînd o să fiu milionar, tot Volkswagen [Golf] o să vreau să conduc!') și nici cu Star Wars (eu sînt cu Stargate... hai, poate și cu Star Trek), ci cu ziua de azi...:) Mulțumesc tuturor celor vizați ! 

așa, și...?

Ești fericit ? Cînd ? Ți se întîmplă ca mie, de pildă atunci cînd aterizez pe pâmînt britanic - mă procopsesc cu un flux de serotonină. Sau dopamină. Sau ambele ?
În caz că nu, ar trebui: pentru că "Noi toți suntem responsabili pentru fericirea celorlalți. Și tu faci parte din formula fericirii." Am comis, cu seninătate, un spoiler la promo-ul trupei Vunk pentru mega-concertul lor din 3 octombrie 2013, #așașishow - în care, cică, se va investiga formula fericirii.

Nu sînt cine-știe-ce fan al trupei, dar mi-a venit să pomenesc de concertul ăsta pentru că [mie mi se pare că] Vunk e una din foarte puținele trupe românești care au un stil. Distinct. Ca să mă fac mai bine înțeles, 'stilul' (și, mai ales, distinct) *e atunci cînd* asculți, la radio, cîteva acorduri dintr-o piesă pe care n-ai mai auzit-o niciodată - și știi, îți dai seama imediat, că e trupa aia! :) Repet, nu sînt multe din astea pe-aici, astfel încît, atunci cînd găsim una, e păcat să se piardă...
Cu atît mai mult cu cît stilul, atunci cînd e scăpat afară, la joacă, face tumbe pe unde nu te aștepți - de exemplu prin cercul de flăcări al ideii ca trupa să țină un jurnal live de concert (de pre-concert, de fapt). Ei, este că...? 

Acuma, nu știu ce să zic: oare o să descoperi tu, ca spectator, formula fericirii la concertul ăsta? Habar n-am... Dar vestea bună este că, dacă dai chix, aproape imediat ce ți-ai revenit din reverie, ai mintenaș o alternativă: pe 5-6 octombrie 2013, Asociația Inițiativa pentru fericire dorește să te pună față în față cu, pasămite, adevăratele realități ale fericirii și să-ți explice cum poți face pentru a deveni, în fiecare zi, tot mai încîntat de tine însuți și de viață. Conferinta despre Fericire: 70% workshop(-uri), vorbitori din UK, SUA, Japonia, Chile și România. 

Și să-mi spui/neți cum a fost...

noah

17 minute și jumătate durează o poveste care se desfășoară strict pe ecranul unui băștinaș digital. Noah este un scurt metraj în categoria Student Film Showcase la TIFF-ul 'lor' (Toronto International Film Festival). 

Atenție: există cîteva secvențe 'nerecomandate minorilor' marca Chatroulette (tot minutul 11 și fix ultimul minut de final dramatic). Dar nu lăsați asta să vă demoralizeze... 

în stradă sîntem întotdeauna mai mulți...

E foarte dificil sa numeri participanții la un miting. Mitingiștii nu stau grupați cîte zece sau cîte o sută ca la un exercițiu, ca să-i numeri tu. Iar cînd se deplasează, nu stau încolonați ca pionierii, ca să-ți fie ușor să-i aduni și să-i scazi. 

În 1990, în Piața Universității, lucrurile erau tare simple: în dimineața următoare, cumpărai ziarele, luai cifrele date de România Liberă, le adunai cu cele date de Adevărul - și împărțeai la doi. Era o metodă infailibilă. 

Acum nu prea mai ai ce să împarți la doi. Sigur, participanții se văd întotdeauna mai mulți pe ei înșiși, pentru că un număr consistent le dă încredere că e bine ceea ce fac. Iar opozanții îi văd întotdeauna mai puțini - din exact același motiv. Dar s-a zis cu împărțitul la doi sau la trei sau la cîte-cîți-vrei, 'numărătorii' de ocazie sînt mai mulți și în competiție directă unul cu altul... 

E ideal să privești grupul de protestatari/manifestanți cît mai de sus, să-i fotografiezi sau să-i filmezi, apoi să stai să segmentezi imaginile pînă te lămurești. Dar cine are timp de asta ? Sau: cum să stai să privești 'de sus' atunci cînd ești ziarist și viața este acolo, în stradă, printre oameni și pancarte ? Și: cui îi folosește, de fapt numărarea exactă a participanților la un miting ?

Of, pe scurt: seara trecută (duminică 15 septembrie), nici expertiza mea în numărat manifestanți la proteste din ianuarie 1990 încoace, nici faptul că sînt împotriva exploatării de la Roșia Montană, nu mi-au folosit la nimic ! Am numărat protestatarii la întoarcerea în Piața Universității (între orele 22-23) și mi-a ieșit un număr situat cam la 60% din cea mai conservatoare estimare a unei instituții media. Pentru momentul plecării în marșul prin București, am la dispoziție o fotografie a lui Iulian Comănescu (pe care o găsiți pe blogul Ana-Mariei), care îmi indică aproximativ același număr de manifestanți, dacă nu chiar mai puțini. Ce mă fac ? 

         

obiceiuri sănătoase

Lucrurile stau uite-așa: 
Mai întîi și la-nceput am citit-o pe Silvia. M-am încruntat. Pentru că sînt fumător (și nu mă pot lăsa chiar acum). Apoi am zîmbit - pentru că mi-a venit în minte poza chestia asta:

Și mi-a venit ideea să vă spun eu cum am reînceput să slăbesc vara asta, după cîțiva ani de surprize foarte neplăcute. Și cum fumatul are un efect benefic indirect asupra sănătății :)

Episodul 1. Curs de formare în Timișoara, la Muzeul de Artă. Ca să nu perturbe activitatea muzeului, cursul se ține, firește, într-o sală de la ultimul etaj. Ultimul etaj e doar etajul doi, dar clădirea este Palatul Baroc - deci etajele sînt înalte. Fumătorul care mai e și unul din formatori, deci implicit co-organizator, urcă și coboară cele două etaje (înalte) cam de 10-15 ori pe zi, timp de patru zile.

Episodul 2. Două săptămîni mai tîrziu, spectacol de teatru labirint în cadrul Festivalului Peninsula, pe niște dealuri de lîngă Cluj (Valea Gârbăului). Două spectacole pe zi, timp de patru zile - respectiv de mișunat în sus și în jos pe un delușor (sau, mă rog, o pantă) timp de 7-8 ore pe zi. Timp de patru zile, că poate v-a scăpat...

Episodul 3. Imediat după Peninsula, workshop de teatru labirint la Sofia, în Muzeul de Științe Naturale. Evident, spațiul de lucru este la ultimul etaj, de data asta etajul 3. Evident, clădirea este tot un fost palat, cu etaje înalte. Pentru detalii privind traseul zilnic, vezi episodul 1 - cu amendamentul că, aici, m-am fofilat și am stat doar două zile.

Episodul 4. Imediat după Sofia, spectacol de teatru labirint în Vama Veche. Corturile le-am pus la M.A.S.H, în sud (la vreo 150 de metri de frontieră), punctul meu 'de lucru' e în nordul extrem, 'La Pescărie' - deci cel puțin un kilometru ușor, de vară, de niște ori pe zi. Aici a fost mai tandru, pentru că, avînd mașină, a mai trebuit s-o mai voluntarizez pentru trambala cu ea materiale dintr-o parte în alta - n-am făcut mereu drumul ăsta pe jos, de 666 de ori pe zi.

Episodul 5. La aproape două săptămîni după Vamă, curs de formare la Hunedoara. Stăm la Hotel Maier, iar cursul e la castel (da, firește că pe un deal!). Mașina e zob, deci a stat numai în parcare și în service. Așa că (doar) trei zile de alpinism zilnic - dar care, numai pentru mine, au inclus și un tur personalizat de circa trei ore pe care mi l-a oferit Andrei Pogăciaș prin toate turnurile și pivnițele care nu sînt deschise publicului, deci o ofertă de nerefuzat, un must. Must rest, really...

Episodul 6. La zece zile după Hunedoara, workshop de teatru labirint în Sozopol, Bulgaria. Zău, mă ia amețeala numai cînd încerc să descriu diferențele de nivel dintre hotel și școala în care ne-am jucat timp de șapte zile, dintre ambele și restaurantul unde luam prînzul și cina, și dintre toate acestea și centrul vechi, în care avea loc Festivalul de Arte Apollonia și orice alte activități care implicau bere, rakia sau altceva similar. Numai ca să-mi iau țigări aveam de urcat și coborît un deal. Trebuie să vedeți și să simțiți cu ochii și mușchii voștri...

Dincolo de asta, Silvia are, cu siguranță dreptate cu    
* somnul - no comment, să doarmă cine are timp;
* apa - neapărat, inclusiv juma de litru chiar dimineața, pe stomacul gol; atenție, NU o combinați cu oricare dintre mese, lăsați cel puțin 20 de minute între orice solid de-ale gurii și apă, vă explic altă dată de ce;
* despre țigări vorbim altă dată;
* zahărul - numai brun, dacă nu se poate fără el; și preferabil muscovado dacă găsiți pe undeva prin preajmă (la cel mai apropiat Tesco, de pildă).
Silvia nu suflă o vorbă despre asta, dar vă zic eu: mîncați doar cîte puțin, odată la 3-4 ore :)  

În fine, if all else fails (mai ales dacă ați exagerat cu mișcarea sau cu mîncatul puțin), mă tem că n-aveți încotro și trebuie să apelați la ajutor specializat - caz în care e recomandabilă o escală pe primul portal transfrontalier de sănătate din România (sau 'primul portal românesc de sănătate transfrontalieră', cum își zic ei), ClinicBouquet.ro. Unde
* găsești rapid clinica sau spitalul de care ai nevoie, din România sau din Europa, căutînd după specialitate, țară, localitate/județ, regim privat/public, asigurator;
* îți poți administra cererea de programare pentru oricare din clinicile identificate;
* bașca noutăți și informații medicale, ca la un portal care se respectă.

După care, dați un semn - preferabil cu poze, înainte și după :)