blow: saturday, 1995

Se termina vara lui 1995, se apropia vertiginos momentul plecării la Praga, la Central European University - și începusem să-mi dau seama ce prostie era posibil să fi făcut: aveam foarte multe de lăsat în urmă (sau on hold) într-un moment discutabil. Dar cînd e momentul potrivit pentru ceva, orice...? Așa că, inclusiv voit, eram în întîrziere cu prima versiune a viitoarei Cărți Albastre a Democrației (o producție Pro Democrația) și am anunțat la CEU că întîrzii vreo săptămînă. Chiar și așa, în ziua dinaintea plecării, m-am trezit (ca de obicei) pe la 9, am lucrat toată ziua și toată noaptea la paginare și selecție de fotografii, și ne-am oprit, de nevoie (nu terminasem), deabia pe la 4 dimineața, pentru că la 6 mă urcam în tren. A urmat un drum de 24 de ore în care n-am reușit să ațipesc măcar o secundă, astfel încît, atunci cînd am coborît pe peronul Hlavní Nádraží, eram nedormit de 45 de ore. Dar nu păream obosit deloc atunci cînd am tras adînc în piept mirosul de cale ferată, familiar din copilărie, și am zîmbit: eram acasă !    

blow: friday, 1994

Răzbunare ! Cînd, într-un an, macedonenii te întorc de la graniță de teamă că, Doamne ferește, ai putea cere azil în frumoasa lor țară, ce poți să faci ?  
Vă zic eu: să te întorci, în anul următor, ca 'invitat' - de pildă, ca observator la alegerile lor parlamentare, ca membru al echipei americanilor de la NDI. Bine, și cu minimum 400 de dolari în buzunar - dar, cumva, asta n-a mai contat. În 1994, Grecia, căreia nu-i plăcea absolut deloc numele celei mai recente țări despărțite de Iugoslavia, închisese complet granița dintre ele. În consecință, tot traficul comercial rutier dinspre Salonic, dar și dinspre Turcia, se bulucise pe îngusta șosea care făcea legătura dintre Sofia și Skopje. Am stat șapte ore în graniță, am trecut prin controlul efectiv de frontieră foarte rapid, și am intrat în Skopje la două dimineața...  

blow: thursday, 1993

Înainte de a pleca spre ceea ce era, încă (în august 1993), Iugoslavia, eu și tovarășa mea de drum ne-am documentat cum am putut. Cu două zile înainte de a pleca, îmi trecuse prin fața ochilor știrea că foarte recenta scumpire a pîinii de patru ori scosese, la Belgrad, lumea în stradă. Drept care, primele merinde pe care le-am adăpotit în rucsacul meu de 60 de litri au fost vreo patru pîini. Am adăugat rații de lapte praf, cacao și zahăr (din care ar fi trebuit să iasă o pastă cu care puteam supraviețui și pe Marte), plus niște biscuiți. Ne-am luat și țigări, probabil ca să putem plăti băștinașii cu țigări la bucată. Am omis, însă, firește, faptul că Iugoslavia era, încă, o țară comunistă. Pîinea, așa scumpită de patru ori, încă era la jumătate față de prețul din România.

blow: wednesday, 1992

La începutul lui 1992 am ajuns în Moldova. Nu mai știu de ce Moldova, n-aveam ceva anume de făcut acolo, dar cred că a fost o decizie de business :) Din păcate, nici nu s-a pus problema: la sfîrșit de martie, am găsit un Chișinău gri-cenușiu, un fel de Botoșani (nu prea mai am amici în Botoșani, deci cred că scap cu asta!) cu bulevarde ceva mai largi și, poate, mai multe semafoare - dar complet inutile. Și în care, bineînțeles, pe străzi sau în magazine auzeai doar limba rusă - deși mi se răspundea, de regulă, în română, dacă țineam neapărat.

blow: tuesday, 1991

În 1991, în august, am ajuns în Polonia - cît să mă văd, de Sfînta Maria, cu Ioan Paul al II-lea, cu Madona Neagră de la mînăstirea Jasna Góra din Częstochowa și cu alte peste două milioane de persoane care au încercat să facă același lucru, în același loc și în același timp. Tough luck... 

blow: monday, 1990

Viena, martie 1990 - prima mea ieșire în 'Occident'. Locuiam în apartamentul unui domn care se ocupa, cumva, de toate muzeele din Austria și, cînd priveam pe fereastra camerei, tot cîmpul meu vizual era ocupat de cea mai colorată clădire pe care o văzusem în viața mea - o școală. 

sing: sunday

already mad about you, 2018 :)

sing: saturday

sing: friday

sing: thursday

sing: wednesday

sing: tuesday

sing: monday

tour: sunday

tour: saturday

Întrerup programul obișnuit cît să vă las să știți că am văzut-o azi pe Feli pentru prima oară pe scenă și că am suferit un atac subit de admirație :) Cum a plutit ea dintr-o parte în alta a scenei ca un fulg îmblănit (erau minus trei grade) și cum a colorat cu creioanele ei un oraș altfel destul de cenușiu sub decorațiunile lui de Crăciun ! 

N-am mai văzut de mult la cineva un atît de desăvîrșit simț al scenei, doar atît voiam să zic. Dacă o vedeți, deci, pe Feli pe afișul unui concert - faceți cumva să fiți acolo. 

tour: friday

tour: thursday

tour: wednesday

multisnacking

Multitasking. Pentru el, asta înseamnă patru jocuri deschise în două browsere diferite. Plus Facebook. Plus alte 66 de site-uri - deschise, poate mă repet, în două browsere diferite. Pentru alt el, asta înseamnă echilibrarea unei doze de bere între mîna dreaptă și buza de jos într-o manieră care să permită o vizibilitate imperfectă, dar funcțională, a ecranului televizorului. În paralel cu echilibrarea unui picior peste alt picior. Efort de coordonare mînă-ochi-picior. Ritm infernal. Multitasking, frate. 

Eu fac parte, normal, din prima categorie. Am un stil de viață activ (comentezi?), iar ziua are mult prea puține ore pentru mine. Și nu țin post niciodată.

tour: tuesday