Sunday, June 19, 2016
Friday, June 17, 2016
mai bine vivant decît fotbalist
Așa să știți: dacă împărtășiți părerea mea față de fotbalul românesc (btw, tocmai mă uit, cu coada ochiului, la spectacolul de balet Spania - Turcia), dar vreți, totuși, să onorați atitudinea fotbalistului român care joacă alături de alți fotbaliști români, să știți că se întîmplă, zilele astea, în București, Festivalul Internațional de Statui Vivante ! Tot Teatrul Masca, a șasea ediție.
Ieri, începînd cu ora 20, a avut loc Noaptea Statuilor Vivante – la Casa Filipescu Cesianu. Azi și mîine statuile cu pricina se află în Parcul Crângași. Iar duminică și luni - în Parcul Al.I. Cuza.
Ieri, începînd cu ora 20, a avut loc Noaptea Statuilor Vivante – la Casa Filipescu Cesianu. Azi și mîine statuile cu pricina se află în Parcul Crângași. Iar duminică și luni - în Parcul Al.I. Cuza.
Accesul la toate reprezentațiile din cadrul Festivalului este, firește, gratuit.
Accesul la ceea ce s-a întîmplat zilele astea și în edițiile trecute - uite chiar aici: https://www.facebook.com/festivalulinternationaldestatuivivante/photos/?tab=albums.
Accesul la ceea ce s-a întîmplat zilele astea și în edițiile trecute - uite chiar aici: https://www.facebook.com/festivalulinternationaldestatuivivante/photos/?tab=albums.
Nu m-am prins la timp, dar Noaptea Statuilor Vivante a fost și o ocazie de Instameet. Dacă v-ați nimerit acolo (sau aveți acces la camera colegului de cameră care a ajuns acolo, în timp ce voi vă pregăteați de urmărirea altor statui vivante, în meciul Germania - Polonia), puteți încărca fotografii de la eveniment folosind hashtag-ul #statuivivante (atenție, pînă pe 19 iunie inclusiv), iar cea mai reușită fotografie va fi premiată cu 50 de euro.
Hai vivacitatea, zic, deci !
Hai vivacitatea, zic, deci !
Thursday, June 16, 2016
de ce am urmărit, minut cu minut, meciul de fotbal dintre barcelona și juventus...
...și nu prea m-am uitat la România vs. Irlanda de Nord - de care am și uitat, pînă după începutul reprizei a doua, cufundat fiind într-o conversație online despre Povestesc Piatra Neamțul...
M-am uitat, deci, la meci [Barcelona - Juventus, da?]. De fotbal. Din cauză de balet și de poveste.
Eu nu prea am jucat fotbal cînd eram mic. Pentru că făceam parte din categoria celor care erau, mai degrabă, trimiși să stea în poartă, am devenit doar un fundaș-mijlocaș dreapta rezonabil. Mi-am dezvoltat o precizie bunicică în execuția unor centrări din faze fixe și mi-am perfecționat o lovitură interesantă cu ristul exterior (deci, cu efect). N-a fost așa rău, zău că n-am suferit că nu dădeam eu cele mai multe goluri - și că, după gol, nu eram eu, de regulă, cel responsabil de expedierea, către fetele din tribune, a unor grimase victorioase...
Dar, nefiind chiar o fire contemplativă, am zis întotdeauna că prefer să joc [fotbal] decît să privesc.
Ok, sau să citesc... Pentru că am învățat foarte mult despre Anglia și englezi din Fever Pitch al lui Nick Hornby. Și foarte multe despre pămînteni din Unseen Academicals al lui Terry Pratchett. Cum să zic, Fever Pitch, un jurnal în care diversele capitole sînt 'subtitrate', datate cu meciuri și rezultate, mi-a explicat în detaliu ce înseamnă fotbalul pentru englezi, ce loc privilegiat în viața lor socială ocupă stadionul (și prin lor înțeleg englezi de toate sexele și toate vîrstele) și cum se împacă viața de suporter cu universul. Iar Unseen Academicals - cred că sîntem de acord că, orice temă ar avea un roman de-al lui Pratchett, aceasta e, întotdeauna, doar un pretext.
Dar să revenim... Mă uit rar 'la meci' - nu prea îmi ies mie reuniunile cu bere și semințe, în ciuda oricărui interes 'antropologic'. Dar mă uit, ocazional, 'de drag', din două motive: ca să văd balet și ca să 'văd' poveste.
Balet. Mai țineți minte golul lui Rakitic de acum un an (și un pic) ? Cu siguranță că nu, pentru că, în universul ăla (și, hmmm, atunci cînd nu e vorba de Messi), nu a contat atît golul propriu-zis, cît cum anume s-a ajuns la el.
Revenind, acum, la fotbalul românesc... Are povești pe săturate, nimic de spus. Dar balance? poise? elegance? Orice meci al unei echipe românești mi se pare o miuță dezarticulată, o busculadă în care jucătorii se găsesc rareori unul pe celălalt, și în nici-un caz conform vreunei scheme de joc - prevăzute sau intuite ad-hoc. Nu știu cine mi-a explicat odată că, în fotbal, atunci cînd primești mingea trebuie să știi deja ce se va întîmpla cu ea în secunda imediat următoare. Cu siguranță că vorba asta era ori o prostie, ori vreo invenție decadentă occidentală, pentru că n-am văzut-o aplicată în vreun meci al unei echipe românești. Nu de la prima repriză a meciului Dinamo Kiev - Steaua (scor 1-4, în 2006) încoace, în orice caz...
Am văzut prima repriză a meciului cu Franța în ploaie, la un ecran amplasat 'în piața publică' și a doua repriză acasă. M-am uitat și la meciul cu Elveția în timp ce. Și o să mă uit și la cel cu Albania - tot în timp ce (sigur, dacă Albania mai rezista vreo 6-7 minute în meciul cu Franța ar fi fost ceva mai interesant). Fără nici-o miză.
Și-acum întrebați-mă din nou: cum te pregătești înaintea meciurilor României de la Campionatul European ? Poate ar trebui să zic: cumpărînd de la Penny Market ingrediente pentru cîte un picnic nocturn în cîte o intersecție majoră din oraș. Pentru că, în timpul meciurilor naționalei României, orașul (ăsta) e pustiu, pe străzi nu e nici țipenie de om - deci poți juca șotron în perimetrul oricărui sens giratoriu, iar grafferii pot picta absolut orice clădire din oraș. Păcat, însă, că n-avem grafferi pe-aici - deci.
Exact acum un an scriam chestia asta - care a rămas în drafts. Cui ar fi putut să-i pese de ce am urmărit, minut cu minut, meciul de fotbal dintre Barcelona și Juventus...? Și ce să caute pe blogul ăsta un text despre fotbal...? :> Are, firește, ce să caute. Cu atît mai mult cu cît putea să apară și acum un an, acum o lună, sau ieri (înaintea meciului cu Elveția, adică). Așa că apare acum - că așa era replanificat. Deabia după ce luasem decizia de replanificare, am descoperit că, în el, aș putea să explic și cum mă pregătesc eu înaintea meciurilor României de la Campionatul European [de fotbal] de dragul Penny Market, suporterul oficial al echipei naționale.Deși, dacă mă limitam la asta, articolul ar fi fost foarte scurt: cum adică cum mă pregătesc ? cu un stoc solid de antinevralgice, normal !***
M-am uitat, deci, la meci [Barcelona - Juventus, da?]. De fotbal. Din cauză de balet și de poveste.
Eu nu prea am jucat fotbal cînd eram mic. Pentru că făceam parte din categoria celor care erau, mai degrabă, trimiși să stea în poartă, am devenit doar un fundaș-mijlocaș dreapta rezonabil. Mi-am dezvoltat o precizie bunicică în execuția unor centrări din faze fixe și mi-am perfecționat o lovitură interesantă cu ristul exterior (deci, cu efect). N-a fost așa rău, zău că n-am suferit că nu dădeam eu cele mai multe goluri - și că, după gol, nu eram eu, de regulă, cel responsabil de expedierea, către fetele din tribune, a unor grimase victorioase...
Dar, nefiind chiar o fire contemplativă, am zis întotdeauna că prefer să joc [fotbal] decît să privesc.
Ok, sau să citesc... Pentru că am învățat foarte mult despre Anglia și englezi din Fever Pitch al lui Nick Hornby. Și foarte multe despre pămînteni din Unseen Academicals al lui Terry Pratchett. Cum să zic, Fever Pitch, un jurnal în care diversele capitole sînt 'subtitrate', datate cu meciuri și rezultate, mi-a explicat în detaliu ce înseamnă fotbalul pentru englezi, ce loc privilegiat în viața lor socială ocupă stadionul (și prin lor înțeleg englezi de toate sexele și toate vîrstele) și cum se împacă viața de suporter cu universul. Iar Unseen Academicals - cred că sîntem de acord că, orice temă ar avea un roman de-al lui Pratchett, aceasta e, întotdeauna, doar un pretext.
Dar să revenim... Mă uit rar 'la meci' - nu prea îmi ies mie reuniunile cu bere și semințe, în ciuda oricărui interes 'antropologic'. Dar mă uit, ocazional, 'de drag', din două motive: ca să văd balet și ca să 'văd' poveste.
Balet. Mai țineți minte golul lui Rakitic de acum un an (și un pic) ? Cu siguranță că nu, pentru că, în universul ăla (și, hmmm, atunci cînd nu e vorba de Messi), nu a contat atît golul propriu-zis, cît cum anume s-a ajuns la el.
Sigur că nimeni (în afară de mine?) nu se uită la fotbal să vadă așa ceva. Dar odată ce-ai văzut așa ceva, odată ce ai perceput posibil minunata geometrie a unui meci de fotbal, vrei mai mult. Antrenorul echipei de fotbal a Unseen University din Ankh-Morpork, Discworld, știe asta.Rakitic's goal #FCBLive #UCLfinal pic.twitter.com/YK0hV6d3Ks— FC Barcelona (@FCBarcelona) June 6, 2015
‘Just had a look in at the Hall,’ said Ridcully.‘Poveste. Orice meci de fotbal are o poveste - un context, un fundal temporal, niște personaje, din astea. Meciul e important pentru povestea din spatele lui, e ca un episod într-un serial. Firește, fiecare își alege povestea care îl interesează - binging is selective :) Nu sînt multe de explicat aici.
Yes, Archchancellor?’
‘Our lads were all doing ballet.’
‘Yes, Archchancellor.’
‘And there were some girls from the Opera House with those short dresses.’
‘Yes, Archchancellor. They’re helping the team.’
Ridcully leaned over and put huge knuckles either side of the paper Ponder was working on.
‘Why?’
‘Mister Nutt’s idea, Archchancellor. Apparently they must learn balance, poise and elegance.’
‘Have you ever seen Bledlow Nobbs try to stand on one leg? Let me tell you, it’s an immediate cure for melancholy.’
‘I can imagine,’ said Ponder, not looking up.
‘I thought the idea was to learn how to kick the ball into the goal.’
‘Ah, yes, but Mister Nutt has a philosophy.’
Revenind, acum, la fotbalul românesc... Are povești pe săturate, nimic de spus. Dar balance? poise? elegance? Orice meci al unei echipe românești mi se pare o miuță dezarticulată, o busculadă în care jucătorii se găsesc rareori unul pe celălalt, și în nici-un caz conform vreunei scheme de joc - prevăzute sau intuite ad-hoc. Nu știu cine mi-a explicat odată că, în fotbal, atunci cînd primești mingea trebuie să știi deja ce se va întîmpla cu ea în secunda imediat următoare. Cu siguranță că vorba asta era ori o prostie, ori vreo invenție decadentă occidentală, pentru că n-am văzut-o aplicată în vreun meci al unei echipe românești. Nu de la prima repriză a meciului Dinamo Kiev - Steaua (scor 1-4, în 2006) încoace, în orice caz...
Am văzut prima repriză a meciului cu Franța în ploaie, la un ecran amplasat 'în piața publică' și a doua repriză acasă. M-am uitat și la meciul cu Elveția în timp ce. Și o să mă uit și la cel cu Albania - tot în timp ce (sigur, dacă Albania mai rezista vreo 6-7 minute în meciul cu Franța ar fi fost ceva mai interesant). Fără nici-o miză.
Și-acum întrebați-mă din nou: cum te pregătești înaintea meciurilor României de la Campionatul European ? Poate ar trebui să zic: cumpărînd de la Penny Market ingrediente pentru cîte un picnic nocturn în cîte o intersecție majoră din oraș. Pentru că, în timpul meciurilor naționalei României, orașul (ăsta) e pustiu, pe străzi nu e nici țipenie de om - deci poți juca șotron în perimetrul oricărui sens giratoriu, iar grafferii pot picta absolut orice clădire din oraș. Păcat, însă, că n-avem grafferi pe-aici - deci.
Monday, May 16, 2016
friday 13+1 forever
De fapt, eu folosesc versiunea asta - dar nu se făcea să redistribui alt clip decît cel original ȘI cu o imagine statică...
Sunday, May 15, 2016
Saturday, May 14, 2016
Friday, May 13, 2016
Monday, March 28, 2016
Saturday, March 26, 2016
Saturday, March 19, 2016
Wednesday, March 16, 2016
o zi cu rost
La doi ani de la experiența ROST – esențe, gusturi și stări românești, fotograful
Răzvan Voiculescu lansează albumul și filmul Dor de ROST - astăzi, miercuri 16 martie, ora 18, la Hotel Moldova din Iași.
Prezentator: profesorul George Bondor - care vorbește în preambulul unei proiecții de fotografii și a vizionării filmului Dor de ROST. Seara continuă (cum altfel?) cu 'discuții libere' și
degustare de vinuri de la Crama Bucium.
Noul album Dor de ROST are 320 de pagini de ipostaze rostuitoare: meşteşuguri, obiceiuri,
momente, poveşti de viaţă. Albumul este însoțit de o hartă artizanală a unor Păstrători de Rost și de un DVD cu un scurtmetraj produs de Ana Maria Pîrvan,
Răzvan Voiculescu și Răzvan Sima. Cu vocea fotografului, detectiv de rosturi:
E un album pe care, odată ce îl parcurgi, ajungi să vezi fragmente ale unei lumi fascinante, pe care în vuietul vieții contemporane, mulți o credeam pierdută: satul românesc în viziunea lui Răzvan Voiculescu. E o lume veche, de emoții intense și întinse cât o țară – despre cele bine orânduite, ale noastre. [...] Am început prin a căuta Rostul românesc. I-am aflat pe păstrătorii lui. Şi cunoscându-i pe ei, am început să mă recunosc pe mine. Câteodată într-o vorbă pe care mi-au spus-o, altădată într-un gest, de multe ori chiar şi într-o tăcere. Şi nu de puţine ori într-un blid aburind.
E mai mult ca sigur că, la această lansare, nu va fi rost, și pentru participanți, de un 'blid aburind' - firește, cu excepția celor care, în ciuda celor maxim 6 grade care se anunță astăzi în Iași, vor insista să ceară ca vinul acela de Bucium să fie fiert. Dar acesta e, oricum, doar momentul în care faceți cunoștință cu Păstrătorii de Rost. Workshop-urile de rost (cu pauzele de cafea și de masă aferente) au loc mai încolo.
Thursday, March 10, 2016
Wednesday, March 9, 2016
Tuesday, March 8, 2016
Monday, March 7, 2016
Sunday, March 6, 2016
Saturday, March 5, 2016
Friday, March 4, 2016
Thursday, March 3, 2016
twin peek (0)
Îți astupi ochiul drept cu palma și privești Piatra Neamțul doar cu ochiul stîng. Apoi repeți figura, dar privind doar cu ochiul drept. Nu, cele două imagini nu seamănă și pace. Sigur, îl poți lăsa pe Steven Pinker să-ți explice* că aproximativ două procente din populația lumii poate vedea perfect cu fiecare dintre ochi, dar nu și cu 'ochiul ciclopic' (drept care respectivii nu se pot bucura de stereograme).
Dar această lămurire n-ar consola pe nimeni, n-ar servi la nimic: pur și simplu, pe-aici [prin Piatra Neamț] mai nimic nu este ceea ce pare a fi !
Sensurile giratorii nu sînt sensuri giratorii. Mall-ul nu e mall. Centrul de voluntariat nu e centru de voluntariat. Teatrul-forum nu e teatru-forum. Festivalurile internaționale... Și aș putea continua - la oarece nesfîrșit...
La urma-urmei, ar putea fi chiar o idee bună ca, din acest atribut ('aici nimic nu este ceea ce pare a fi'), să se nască, în fine, un brand turistic durabil pentru Piatra Neamț. Asta pentru că localnicii trăiesc, de zeci de ani de zile, cu iluzia periculoasă că Piatra Neamțul este o destinație turistică.
Nu e. Atît statisticile, cît și observația directă, spun același lucru - de zeci de ani de zile, de pe vremea cînd, pe la 12-13 ani, bănănăiam prin parcarea hotelului Ceahlăul (în căutare de turiști străini cu care să fac schimb de adrese și, deci, ulterior, de vederi și timbre), și pînă în ziua de astăzi: Piatra Neamț e, în cel mai bun caz, o locație de tranzit turistic, un dormitor pentru turiști. Turiștii vin seara, se cazează și pleacă dimineața. N-au nevoie decît de vreo oră ca să privească, doar să privească, turnul sau biserica lui Ștefan cel Mare (sfîrșit de secol XV) sau, poate, să parcurgă, în viteză, cele cîteva săli ale Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni (un muzeu 'normal', clasic - adică o colecție de exponate de ceramică pictată, cele mai multe de neatins și susținute de un efort sub-minimal de interpretare). Cît despre cealaltă oră, pînă pleacă autocarul mai departe: not that much. Parc central ? Mersi, avem și noi acasă...
Sensuri giratorii, mall, centru de voluntariat... așa cum ziceam, mai nimic nu e ceea ce pare a fi. În Piatra Neamț, definițiile de orice fel trebuie privite cu multă circumspecție. Așa o să facem. N-o ieși chiar de-un Dicționar Onomastic, dar măcar un ghid de conversație...
* în How The Mind Works
Dar această lămurire n-ar consola pe nimeni, n-ar servi la nimic: pur și simplu, pe-aici [prin Piatra Neamț] mai nimic nu este ceea ce pare a fi !
Sensurile giratorii nu sînt sensuri giratorii. Mall-ul nu e mall. Centrul de voluntariat nu e centru de voluntariat. Teatrul-forum nu e teatru-forum. Festivalurile internaționale... Și aș putea continua - la oarece nesfîrșit...
La urma-urmei, ar putea fi chiar o idee bună ca, din acest atribut ('aici nimic nu este ceea ce pare a fi'), să se nască, în fine, un brand turistic durabil pentru Piatra Neamț. Asta pentru că localnicii trăiesc, de zeci de ani de zile, cu iluzia periculoasă că Piatra Neamțul este o destinație turistică.
Nu e. Atît statisticile, cît și observația directă, spun același lucru - de zeci de ani de zile, de pe vremea cînd, pe la 12-13 ani, bănănăiam prin parcarea hotelului Ceahlăul (în căutare de turiști străini cu care să fac schimb de adrese și, deci, ulterior, de vederi și timbre), și pînă în ziua de astăzi: Piatra Neamț e, în cel mai bun caz, o locație de tranzit turistic, un dormitor pentru turiști. Turiștii vin seara, se cazează și pleacă dimineața. N-au nevoie decît de vreo oră ca să privească, doar să privească, turnul sau biserica lui Ștefan cel Mare (sfîrșit de secol XV) sau, poate, să parcurgă, în viteză, cele cîteva săli ale Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni (un muzeu 'normal', clasic - adică o colecție de exponate de ceramică pictată, cele mai multe de neatins și susținute de un efort sub-minimal de interpretare). Cît despre cealaltă oră, pînă pleacă autocarul mai departe: not that much. Parc central ? Mersi, avem și noi acasă...
Sensuri giratorii, mall, centru de voluntariat... așa cum ziceam, mai nimic nu e ceea ce pare a fi. În Piatra Neamț, definițiile de orice fel trebuie privite cu multă circumspecție. Așa o să facem. N-o ieși chiar de-un Dicționar Onomastic, dar măcar un ghid de conversație...
* în How The Mind Works
Wednesday, March 2, 2016
Subscribe to:
Posts
(
Atom
)