play: friday

povestesc slatina v3.0 - take two

foto: Daniela Iancu

povestesc slatina v3.0 - take one

foto: Daniela Iancu

play: tuesday

bun + simplu + proconsul

Așa să știți, că după 17 ani de activitate muzicală şi mii de concerte, băieţii de la Pronconsul cred că ceea ce este "bun şi simplu" ajunge direct la inimile oamenilor. Astfel, trupa revine la Sala Palatului, după cinci ani, în cadrul unui spectacol cu invitaţi de seamă. Concertul are loc pe 7 octombrie, începînd cu ora 19 şi vă va plimba prin întreaga listă de hit-uri Proconsul, extrase din cele zece albume ale trupei.

Ce e bun și simplu, după părerea mea, în materie de Proconsul ? Iote:   

de ce urăsc oile irlandeze

Cînd am ajuns prima oară în Irlanda, am stat doar peste noapte în Dublin. În dimineața următoare, am traversat țara, cu trenul, de la est la vest, spre Limerick, în toiul unor inundații severe. Pentru noi, 'copiii' care stăteam cu nasurile lipite de geamurile trenului, apa mustind pe toate cîmpurile alea nu ne interesa foarte tare. Spectacolul real consta în verdele aproape electric care se întindea cît vezi cu ochii. Sigur că știam că Irlanda 'e verde' pînă în albul ochilor și pînă pe steagul național - dar una e să citești și să auzi, pînă la sastisire, chestii despre lepriconii lor verzi și alta e să te pătrundă verdele ăla prin toți porii. 
Era februarie. Mai exact, în România era februarie. Și, cu toată geografia teoretică pe care o știam eu, faptul că o țară aflată la o latitudine mai nordică decît România putea fi atît de verde în februarie îmi intra în cap cu o lentoare, ce să zic, irlandeză... 
După două zile de întîlnire de proiect în Limerick, gazdele ne-au scos și la iarbă, normal, verde - am hălăduit pe niște dealuri undeva, în County Clare, la nord de estuarul lui Shannon. Și m-am și tăvălit prin iarba aia verde, ciondănindu-mă cu niște oi irlandeze pe chestia asta. 
Cu vacile irlandeze nu m-am întîlnit în zona aceea. 

Aș fi preferat vacile oilor, numai de data asta - deoarece, după cum vedeți în fotografia de mai sus, zonele cu vaci sînt delimitate de niște zidulețe joase de piatră, menite să le împiedice pe respectivele vaci să o ia razna pe dealurile altora. În vreme ce diferitele zone cu oi sînt delimitate doar de niște sîrme, la o și mai joasă înălțime, dar prin care circulă niscaiva curent electric. Normal că am aflat chestia asta chiar de la una din sîrmele cu pricina, nu de la vreuna din gazde, ca avertisment, ca instructaj de protecție a muncii cu Irlanda profundă, ceva...

Așa se face că m-am întîlnit cu vacile irlandeze un pic mai tîrziu, și doar 'indirect'.

Cînd m-am văzut prima oară cu untul Kerrygold, în Anglia, am luat, deci, foarte în serios precizarea lor că vacile-sursă sînt grass fed 11 luni pe an - doar văzusem cu ochii mei că așa ceva e nu numai probabil, ci foarte posibil. Fiind gras și cremos, nu stă țeapăn, minute în șir, după ce l-ați scos din frigider - ci e gata de întins pe pîine în cîteva (cinci) minute maximum.

Dar asta cu întinsul untului pe pîine e doar așaaa, cît să vă stimuleze amintirile din copilărie. Căci unul din principalele motive pentru care iubesc insulele astea două, 'britanice', sună așa, cu totul și cu totul intraductibil: butter fudge. Vă place cum sună butter fudge ? Ei, imaginați-vă că rostiți butter fudge undeva, pe o plajă din Caraibe, în timpul primei săptămîni a unei vacanțe de trei luni cu toate cheltuielile plătite - ei, AȘA de fabulos e butter fudge făcut cu Kerrygold :) 

Ceea ce, așa cum știți de-acum, vă doresc neapărat și vouă...

povestesc

cu părinții la campionatul național de joacă

Pînă foarte de curînd mă jucasem doar cu adulți și liceeni. Dar de două săptămîni încoace, vrînd-nevrînd, trebuie să mă joc cu zeci de elevi ceva mai mici - între 6 și 15 ani. Am cam încurcat-o...  

Drept care,
Planul A: săptămîna care vine sînt în Slatina, tot cu liceeni, după-amiezile. Însă în niște dimineți, poate reușesc să mă strecor alături de niște elevi mai mici, să învăț cîte ceva de la alți adulți, cu nervi mai tari.
Planul A+: Mirela Retegan, Antrenorul Părinților, a pornit într-un turneu prin țară cu Campionatul Național de Joacă pentru Părinți - iar duminică 16 octombrie, între orele 10-13, se va afla la Iași. Ceea ce vă doresc și vouă, pentru că joaca... eh, ce-aș putea spune eu despre joacă, de care să nu fi auzit nimeni altcineva...?
Dacă vreți să o cunoașteți pe Mirela, dacă vreți să petreceți alături de ea trei ore de joacă, dacă vreți să aflați direct de la Antrenorul Părinților cum să le atrageți și să le mențineți atenția copiilor proprii, înscrieți-vă și participați la acest eveniment.

Probabil că Mirela n-o să apară, la Iași (sau, pe 19 noiembrie, la Bacău, tot în partea asta de lume), desculță sau cu flori în păr ca în fotografiile de pe website-ul ei - dar cercetătorii ăia britanici, care îi tot furnizează lui Nic Sârbu materiale pentru rubrica lui din Cațavencii, au demonstrat deja că florile au efect limitat asupra copiilor. Spre deosebire de cel asupra părinților - deci, haideți.

balloonz

walk: thursday

never let schooling interfere with your education

Am tot asistat, zilele astea, la ciondăneala halucinantă referitoare la homeschooling. E un subiect care m-a interesat, în anii din urmă, dar pe care l-am tot evitat - simțind că n-a venit încă momentul pentru o astfel de dezbatere. Inițial intuiam, după care mi s-a și confirmat, că supărații pe sistemul de învățămînt public din România nu au cum să fie doar părinți 'progresiști' care vor să-și ferească odrasla de belelele unei educații de masă cu un conținut încă definit de o configurație pre-1990, ci și părinți extrem de conservatori pentru care școala ideală în secolul 21 e, în cel mai bun caz, o improbabilă versiune Amish a Școlii Ardelene... 

Am citit, însă, ieri, o intervenție venită din partea Anei-Maria Caia și mi-a trecut prin cap să scriu și eu niscaiva rînduri despre școala 'mea'. Cu atît mai mult cu cît, de la începutul săptămînii trecute, am o perspectivă nouă și spectaculoasă asupra subiectului școlii (detalii mai încolo, pe măsură ce mă adaptez șocului) :)
Ana-Maria Caia e din Tîrgu Neamț. Eu sînt din Piatra Neamț. Nu ne-am întîlnit niciodată față-n față - în București sau în alte părți (deși îl știu pe soțul ei, Iulian Comănescu, cu care am făcut niște chestii la începutul anilor '90). Cu atît mai mult mi s-a părut surprinzătoare o relatare de homeschooler din această zonă - și interesantă o perspectivă venită de la circa 50 km sud de Tîrgu Neamț. Sau chiar mult mai puțin, pentru că Magazia (cod! pour les connoiseurs)...
*** În mod cu totul amuzant, tot ieri, breaking news cu Brangelina - și anume un subiect în care a fost invocat, ca punct central în dispută, abordările diferite ale celor doi în ceea ce privește educația copiilor :) Să mai spună cineva că educația nu e un subiect care face 'prima pagină' în media...

foto: Carla Fotea (fotografie participantă în concursul Povestesc Focșaniul, 2010)

particip, deci mă tratez

M-am înscris în competiția SuperBlog 2016. Deocamdată atît :)

i've met unicorns today

you'll never walk alone

you'll never walk

you'll never

atunci cînd ne vedem joi

non-fringe wednesday

fringe tuesday 13

prima zi de școală

Astăzi am participat la deschiderea noului an școlar într-o școală 'de țară' - și anume dintr-un sat care nu se află la o șosea principală. Au vorbit preotul, primarul, șeful de post, directorul. Mulți elevi cu flori. Niște părinți (nu foarte mulți). Și nici-un selfie, nici-o poză ! 
Să fi fost din cauza solemnității slujbei sau a prezenței preotului ? A prezenței șefului de post ?! Pentru că în fotografii ar fi apărut minori și alte persoane cărora ar fi trebuit să li se ceară acordul pentru a fi fotografiate ? Habar n-am...

N-am îndrăznit, deci, nici eu, să-mi scot telefonul din buzunar și să imortalizez momentul.
Așa că nu am decît această fotografie relevantă pentru ziua de azi...