Wednesday, September 21, 2016

never let schooling interfere with your education

Am tot asistat, zilele astea, la ciondăneala halucinantă referitoare la homeschooling. E un subiect care m-a interesat, în anii din urmă, dar pe care l-am tot evitat - simțind că n-a venit încă momentul pentru o astfel de dezbatere. Inițial intuiam, după care mi s-a și confirmat, că supărații pe sistemul de învățămînt public din România nu au cum să fie doar părinți 'progresiști' care vor să-și ferească odrasla de belelele unei educații de masă cu un conținut încă definit de o configurație pre-1990, ci și părinți extrem de conservatori pentru care școala ideală în secolul 21 e, în cel mai bun caz, o improbabilă versiune Amish a Școlii Ardelene... 

Am citit, însă, ieri, o intervenție venită din partea Anei-Maria Caia și mi-a trecut prin cap să scriu și eu niscaiva rînduri despre școala 'mea'. Cu atît mai mult cu cît, de la începutul săptămînii trecute, am o perspectivă nouă și spectaculoasă asupra subiectului școlii (detalii mai încolo, pe măsură ce mă adaptez șocului) :)
Ana-Maria Caia e din Tîrgu Neamț. Eu sînt din Piatra Neamț. Nu ne-am întîlnit niciodată față-n față - în București sau în alte părți (deși îl știu pe soțul ei, Iulian Comănescu, cu care am făcut niște chestii la începutul anilor '90). Cu atît mai mult mi s-a părut surprinzătoare o relatare de homeschooler din această zonă - și interesantă o perspectivă venită de la circa 50 km sud de Tîrgu Neamț. Sau chiar mult mai puțin, pentru că Magazia (cod! pour les connoiseurs)...
*** În mod cu totul amuzant, tot ieri, breaking news cu Brangelina - și anume un subiect în care a fost invocat, ca punct central în dispută, abordările diferite ale celor doi în ceea ce privește educația copiilor :) Să mai spună cineva că educația nu e un subiect care face 'prima pagină' în media...


foto: Carla Fotea (fotografie participantă în concursul Povestesc Focșaniul, 2010)



Am învățat să citesc pe la patru ani. Nu, nu de la părinții mei ingineri, cu slujbe consumatoare de timp (mă rog, la nivelul unui oraș ca Piatra Neamț), ci de la Maricica din Gîrcina, care mai avea grijă de mine, dimineața, în perioada respectivă. Ingineri, ingineri, dar aveam ceva cărți prin casă, pe care le-am consumat, în multe cazuri la propriu, de-a valma, fără mult respect față de eventualele restricții de vîrstă. Cînd eram eu mic, grădinița (la care am ajuns, din cînd în cînd, doar pentru grupa mijlocie și grupa mare) era un loc în care învățai doar cum să folosești batista și lopățica, deci nu se panica nimeni că veneam cu cîte-o carte la mine pe care o foloseam 'în timpul programului', eventual în prezența prietenei mele imaginare, Violeta.

La școală, însă, cel puțin în școala primară, mă plictiseam groaznic. Nu intru acum în detalii cu privire la ce anume făceam exact în ore (pentru că, în ultimele zile, media de vîrstă a prietenilor mei de pe Facebook a început să coboare vertiginos și poate ajunge să citească asta vreun elev mai impresionabil) - dar e suficient să zic că prima mea notă de 10 la purtare am luat-o într-un trimestru din clasa a VII-a, iar a doua într-unul din clasa a VIII-a.
Nu am absolut nici-un set de amintiri despre vreo materie din școala primară sau din gimnaziu - cu o excepție, revin la ea mai încolo. Doar despre recreații, în timpul cărora lucram, la fel de intens ca în timpul orelor, la demantelarea notelor de la purtare. Nu mă agitam pentru absolut nici-o notă, dar acum cîteva luni, cînd mi-am găsit întîmplător foaia matricolă din gimnaziu, am privit minute în șir, cu stupefacție, pătrățelul în care trona media mea la matematică din clasa a cincea (10? really?!) - una din doar cîteva, extrem de puține de acest tip, din perioada respectivă. 
Ce făceam (acasă sau la școală) în timp ce alți copii colectau coronițe și diplome ? Nu învățam pian, rusă, franceză ca Ana-Maria - dar citeam cărți de oameni mari (vezi mai sus, în special cărți de călătorie și SF-uri). Nu m-am mîndrit niciodată cu debutul meu cu poezie în revista Luminița, în clasa a treia, cu producțiile strecurate în revista școlii, și nici cu 'Jurnalul de călătorie' început și abandonat, după mai puțin de zece pagini, într-a patra. Da, e adevărat că, la un moment dat, mi-am editat propria revistă - dar nici ea n-a rezistat mai mult de două-trei numere. Și NU mă uitam pe pereți, mi-era imposibil, 'în zilele noastre' aș fi fost diagnosticat cu ADHD într-o nanosecundă.

Liceul a arătat cumva altfel, din motive de 'socializare' (în primul trimestru din clasa a IX-a am avut chiar încă un 10 la purtare, nu mai știu ce-a fost în capul meu!). Liceul n-are cum să nu fie o perioadă specială în viața oricui, nu neapărat din motive de conținut educațional. Căci, să fie clar: am pus prima cireașă academică pe tortul meu educațional via Facultatea de Filologie (română-engleză) - însă 'româna' i-o datorez profesorului pe care l-am avut doar într-a IX-a și a X-a (pe care îl întîlnisem, într-un context oarecare, într-a VIII-a); iar 'engleza' o datorez profesorului pe care l-am avut doar într-a VIII-a, în al patrulea an de studiu (dar cu care m-am reîntîlnit, tot extra muros, în ultimii doi ani de liceu, în conjuncție cu viitorul meu examen de admitere).
Sigur că am mai avut și alți profesori notabili, dar nu neapărat pentru materiile pe care le predau, ci pentru personalitatea lor :> Firește, mulți ani mai tîrziu am regretat că n-am avut niciodată un profesor de fizică sau unul de biologie (de pildă) care să mă fi inspirat cîtuși de puțin - dar, nu-i așa? asta-i problema cu școala. Și, cînd am ajuns să citesc Germenul Andromeda a lui Michael Crichton (în română), era prea tîrziu, eram deja student la filologie...

Ar trebui să închei cu o concluzie, nu ? Aceasta ar fi că nu în școală am învățat o grămadă de lucruri - dar, în primul rînd, NU în școală am învățat să învăț. 
Și sigur nu la școală am învățat ca, la tezele, din liceu, la materiile care nu mă interesau, să scriu cît să iau nota 6, astfel încît să ies din clasă după doar circa 20 de minute în căutare de chestii mai interesante de făcut. Am încercat, o singură dată, schema asta și la facultate, la un examen de limbă engleză, dar profa de acolo s-a prins și m-a executat ("ce-a fost asta, Branea? dacă îți pun 5, sigur nu vii la mărire! hai, fugi de-aici, ne vedem la toamnă"); 'în toamnă' am venit, special pentru această restanță, de la mare (deci fără să fi învățat absolut nimic pentru ea), drept care am luat doar 9.

Ăăă, rectific, asta e concluzia: pentru cei (elevi ȘI părinți, dar ȘI profesori) care nu sînt curioși să afle lucruri noi (și utile) despre lumea de dincolo de gardul lor, mai mic sau mai mare, toată această dispută referitoare la homeschooling este absolut irelevantă.