Showing posts with label ana-maria caia. Show all posts
Showing posts with label ana-maria caia. Show all posts

Wednesday, September 21, 2016

never let schooling interfere with your education

Am tot asistat, zilele astea, la ciondăneala halucinantă referitoare la homeschooling. E un subiect care m-a interesat, în anii din urmă, dar pe care l-am tot evitat - simțind că n-a venit încă momentul pentru o astfel de dezbatere. Inițial intuiam, după care mi s-a și confirmat, că supărații pe sistemul de învățămînt public din România nu au cum să fie doar părinți 'progresiști' care vor să-și ferească odrasla de belelele unei educații de masă cu un conținut încă definit de o configurație pre-1990, ci și părinți extrem de conservatori pentru care școala ideală în secolul 21 e, în cel mai bun caz, o improbabilă versiune Amish a Școlii Ardelene... 

Am citit, însă, ieri, o intervenție venită din partea Anei-Maria Caia și mi-a trecut prin cap să scriu și eu niscaiva rînduri despre școala 'mea'. Cu atît mai mult cu cît, de la începutul săptămînii trecute, am o perspectivă nouă și spectaculoasă asupra subiectului școlii (detalii mai încolo, pe măsură ce mă adaptez șocului) :)
Ana-Maria Caia e din Tîrgu Neamț. Eu sînt din Piatra Neamț. Nu ne-am întîlnit niciodată față-n față - în București sau în alte părți (deși îl știu pe soțul ei, Iulian Comănescu, cu care am făcut niște chestii la începutul anilor '90). Cu atît mai mult mi s-a părut surprinzătoare o relatare de homeschooler din această zonă - și interesantă o perspectivă venită de la circa 50 km sud de Tîrgu Neamț. Sau chiar mult mai puțin, pentru că Magazia (cod! pour les connoiseurs)...
*** În mod cu totul amuzant, tot ieri, breaking news cu Brangelina - și anume un subiect în care a fost invocat, ca punct central în dispută, abordările diferite ale celor doi în ceea ce privește educația copiilor :) Să mai spună cineva că educația nu e un subiect care face 'prima pagină' în media...


foto: Carla Fotea (fotografie participantă în concursul Povestesc Focșaniul, 2010)