Sunday, September 25, 2016

de ce urăsc oile irlandeze

Cînd am ajuns prima oară în Irlanda, am stat doar peste noapte în Dublin. În dimineața următoare, am traversat țara, cu trenul, de la est la vest, spre Limerick, în toiul unor inundații severe. Pentru noi, 'copiii' care stăteam cu nasurile lipite de geamurile trenului, apa mustind pe toate cîmpurile alea nu ne interesa foarte tare. Spectacolul real consta în verdele aproape electric care se întindea cît vezi cu ochii. Sigur că știam că Irlanda 'e verde' pînă în albul ochilor și pînă pe steagul național - dar una e să citești și să auzi, pînă la sastisire, chestii despre lepriconii lor verzi și alta e să te pătrundă verdele ăla prin toți porii. 
Era februarie. Mai exact, în România era februarie. Și, cu toată geografia teoretică pe care o știam eu, faptul că o țară aflată la o latitudine mai nordică decît România putea fi atît de verde în februarie îmi intra în cap cu o lentoare, ce să zic, irlandeză... 
După două zile de întîlnire de proiect în Limerick, gazdele ne-au scos și la iarbă, normal, verde - am hălăduit pe niște dealuri undeva, în County Clare, la nord de estuarul lui Shannon. Și m-am și tăvălit prin iarba aia verde, ciondănindu-mă cu niște oi irlandeze pe chestia asta. 
Cu vacile irlandeze nu m-am întîlnit în zona aceea. 



Aș fi preferat vacile oilor, numai de data asta - deoarece, după cum vedeți în fotografia de mai sus, zonele cu vaci sînt delimitate de niște zidulețe joase de piatră, menite să le împiedice pe respectivele vaci să o ia razna pe dealurile altora. În vreme ce diferitele zone cu oi sînt delimitate doar de niște sîrme, la o și mai joasă înălțime, dar prin care circulă niscaiva curent electric. Normal că am aflat chestia asta chiar de la una din sîrmele cu pricina, nu de la vreuna din gazde, ca avertisment, ca instructaj de protecție a muncii cu Irlanda profundă, ceva...

Așa se face că m-am întîlnit cu vacile irlandeze un pic mai tîrziu, și doar 'indirect'.



Cînd m-am văzut prima oară cu untul Kerrygold, în Anglia, am luat, deci, foarte în serios precizarea lor că vacile-sursă sînt grass fed 11 luni pe an - doar văzusem cu ochii mei că așa ceva e nu numai probabil, ci foarte posibil. Fiind gras și cremos, nu stă țeapăn, minute în șir, după ce l-ați scos din frigider - ci e gata de întins pe pîine în cîteva (cinci) minute maximum.

Dar asta cu întinsul untului pe pîine e doar așaaa, cît să vă stimuleze amintirile din copilărie. Căci unul din principalele motive pentru care iubesc insulele astea două, 'britanice', sună așa, cu totul și cu totul intraductibil: butter fudge. Vă place cum sună butter fudge ? Ei, imaginați-vă că rostiți butter fudge undeva, pe o plajă din Caraibe, în timpul primei săptămîni a unei vacanțe de trei luni cu toate cheltuielile plătite - ei, AȘA de fabulos e butter fudge făcut cu Kerrygold :) 

Ceea ce, așa cum știți de-acum, vă doresc neapărat și vouă...