wishful wednesday

wishful tuesday

wishful monday

sandalandala loca

Să reiau un pic, așadar: ZorileStore.ro a pus la cale o campanie care te îmbie să cumperi orice produs de pe site pînă pe 21 august - caz în care intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei cîștigători care vor ajunge la mare, în Vama Veche, cu încă șapte prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (3+3x7, da?) au camparea, în paturi precum cele din fotografia de mai jos, în Cortul celor Șapte Simțuri de la Sandalandala, din Vama Veche, plus micul dejun asigurate, în perioada 26-29 august. 

26-29 august pică, normal, într-un week-end - ceea ce, și zic asta de ani buni, NU e perioada ideală din săptămînă pentru a te afla în Vama Veche. Pe de altă parte, însă, e final de sezon, iar Sandalandala e o Vamă în Vamă, cu micro-climatul ei propriu - deci e mai mult decît posibil să fie ok. 

În Vamă, în general, și în week-end-ul respectiv în special, n-ai nevoie de cort. Au alții corturi și, vrînd-nevrînd, le vor împărți cu tine, în cele din urmă (am scris alaltăieri cam cum funcționează asta) - în caz că, prin absurd, nu vei face parte dintre cei 3+3x7. Asta e bine, pentru că numai corturi n-au de vînzare cei de la ZorileStore.ro.
Au, însă, multe alte chestii fără de care n-aș pleca vara asta la mare, dar cea mai recentă expediție pe site-ul lor m-a dus la mai multe tipuri de pantofi casual fabuloși. Pentru că magazinul ăsta online comercializează încălțăminte Clarks. 
La testele de brand loyalty îmi ies, de regulă, scoruri destul de echilibrate - dar n-am cuvinte să-mi descriu cu suficientă acuratețe loialitatea indestructibilă față de pantofii pentru... pentru Zburători pe care îi face Clarks. I-am descoperit tîrziu, în decembrie 2008, cu ocazia unei expediții în Liverpool (cînd, profitînd de debutul crizei, mi-am luat, cred, trei perechi) - și, din acel moment, nu m-am mai despărțit de Clarks. De fapt, că știți cum sînt bărbații ăștia, prima pereche din cele trei am purtat-o zi de zi pînă în primăvara 2011, cînd s-a flendurit complet și mi-am și luat alte două perechi din Manchester. Și tot așa...

Și gata, am terminat cu îndemnurile de a da o tură pe ZorileStore.ro, inclusiv de dragul unui sejur la Sandalandala. Dar vă încurajez insistent s-o faceți - nu de alta, dar cu puțină baftă, poate ne vedem pe-acolo pe 26-29 august.

this saturday in romania

la soare te mai poți uita, dar la sandalandala ba

Deci, încă o dată, deci: dacă vrei să fii singur cu marea, să faci bine să cîștigi la loto și cu banii să-ți cumperi un iaht cît de micuț, dar cu care să te poți refugia pe o insulă. Pustie.
Însă reputația Vămii Vechi a crescut pe seama experienței de socializare. Vama e un loc în care te duci cu prietenii și în care îți faci și unii noi. Iar cortul pe plajă și terasa pe plajă vă țin împreună de dimineață pînă dimineață - pentru că, pe litoralul românesc, nu există o experiență similară nopților de petrecere în jurul totemului de la Stuf și, cu siguranță, nici cea a trezirii cu Vivaldi sau cu Haciaturian, la ora răsăritului, a über-consumatorilor de bere adormiți pe plajă.

Prieteniile, relațiile cimentate în Vamă sînt, deja, legendare. După ce trupa cu același nume a pus în circulație primul 'manual de comportament în Vama Veche', camuflat în textele pieselor lor, numeroși comentatori au interpretat și completat prevederile acestuia. Dar, după aproape 20 de ani de Vamă, vă zic cu mîna pe inimă că nu există nici-o rețetă garantată de împrietenire în Vamă.
Cîteodată nu trebuie să faci absolut nimic: dacă ai un cort, al tău, pe plajă, e suficient - și, în fiecare dimineață, te poți trezi cu cortul plin de inși (sau inse) care, în tăria nopții, nu și l-au mai găsit pe al lor sau cărora, pur si simplu, le-a fost lene să-l mai caute. Alteori poți să te dai artist de dimineața pînă dimineața și degeaba - în Vamă, ÎNTOTDEAUNA, vor exista mai mulți artiști pe metru pătrat decît în orice alt loc de pe litoralul românesc :>

Poate că e nevoie doar de un fashion statement bine calibrat. Ce element de fashion credeți că ar putea 'face diferența' într-un loc în care, prin definiție, în cea mai mare parte a timpului, îmbrăcămintea implicată în participarea la actul de socializare presupune doar o bucată (și, cîteodată, două) de material textil ? Ați ghicit :)
N-aș putea ajunge în Vamă fără o pereche de ochelari de soare. Pînă acum am ignorat, de regulă, beneficiile unui astfel de accesoriu. O singură dată în viață mi-am cumpărat, cu mîna mea, o pereche de ochelari de soare (în Atena, în 2004) - și, bineînțeles că, ani în șir, mă ciocneam de ei cu regularitate din octombrie pînă în iunie, după care aceștia deveneau de negăsit fix pe perioada verii. Deci, neapărat unii noi și cu upgrade la nivelul anului 2016 - minunățiile de la Sandalandala (unde plănuiesc să poposesc o noapte, poate două) trebuie privite cu precauție, să nu se învețe retina cu foarte binele.       

Ochelarii de soare ar fi ideal de achiziționat de la ZorileStore.ro - pentru că aceștia au pus la cale o campanie cel puțin atrăgătoare: cică, în cazul în care cumperi orice produs de pe site pînă pe 21 august, intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei cîștigători care vor ajunge la mare, în Vama Veche, cu încă șapte prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (trei cîștigători cu cîte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri de la Sandalandala și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 august. Ei...?

joi

i am sandalandala

N-am fost niciodată ipocrit cu privire la Vama Veche. N-am pretins că hălăduiam pe acolo atunci cînd pe plajă întîlneai doar nisip și clujeni, iar berea trebuia adusă din Mangalia. Am stat prima oară în Vamă deabia în 1997. Pe atunci, acolo existau doar patru (4) stabilimente: Bibi, Mitocanu, Stuful și încă o chestie pe străduța secundară de lîngă Bibi, a unui tip pe care nu l-am mai văzut în anul următor (deși e posibil să fi revenit ulterior). Între Bibi și plaja propriu-zisă se afla un pîlc de ciulini. Între ciulini și orice altceva și mare - cîteva zeci de inși. Nu cred, deci, că am ratat 'adevărata Vamă': patru crîșme în buza plajei erau absolut ok. 
Cinci-șase ani mai tîrziu, cu mult mai multe crîșme și mult mai mulți inși, încă lucrurile erau ok. În definitiv, în anii aceia, Vama devenise mai puțin un loc în care faci plajă, faci baie și privești răsăritul într-o poziție de yoga, cît o locație favorizată întru socializarea unor inși speciali care nu se duc, 'la mare', nici la Mamaia, nici la Eforie Nord. Și cum ['cercetătorii britanici' au descoperit că] există o grămadă de tipologii de inși care nu se duc, 'la mare', nici la Mamaia, nici la Eforie Nord, modificarea peisajului demografic a dus inevitabil la atomizarea Vămii. De mulți ani, există mai multe Vămi Vechi, foarte mici. 

Dacă reușesc cumva să ajung anul ăsta, fie și măcar pentru două dimineți, plănuiesc o escală la micro-Vama din Sandalandala. Am făcut un tur pe-acolo acum doi ani - și de atunci îi tot dau tîrcoale, fără să fi îndrăznit. 

Nici n-are sens să încerc să descriu în cuvinte cît de cool e. Și, oricum, sigur apare cîte-o chestie nouă în fiecare săptămînă, deci aș fi perpetuu în urmă cu orice descriere. Sper, doar, că, odată ce a apărut ceva nou, nu dispare nimic 'vechi'- de pildă mașinile alea de spălat, despre care cred că sînt o prezență genială într-un camping. Prietenii știu, firește, de ce - de ce anume exact acum, adică.

Să ne echipăm, așadar. 
N-aș putea pleca spre Sandalandala fără un rucsac - ori, mă rog, ghiozdan, sau cum l-or numi anul ăsta copiii sub 30 de ani. Rucsacul e esențial, pentru că îl poți păstra gata echipat pentru orice expediție - și pentru cinci zile la Barcelona și pentru două zile în Vamă. Eu, cel puțin, așa fac: singurul obiect pe care îl scot de acolo cînd nu mă deplasez e laptopul. Ok, și tricoul-pijama - ca să-l spăl, din cînd în cînd. Și poate încărcătorul de telefon. Of, și probabil ar trebui să nu mai car chiar peste tot punguțele cu monezi (euro-cenți, stotinki, pennies) - căci, de cînd n-am mai apucat să cheltuiesc din ele (dar s-au tot adunat), au ajuns să cîntărească aproape cît laptopul. Na, c-am deschis rucsacul Pandorei... 


Rucsacul de mare (Mediterana sau Neagră) ar fi ideal de achiziționat de la ZorileStore.ro - pentru că aceștia au pus la cale o campanie cel puțin atrăgătoare: cică, în cazul în care cumperi orice produs de pe site pînă pe 21 august, intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei cîștigători care vor ajunge la mare, în Vama Veche, cu încă șapte prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (trei cîștigători cu cîte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri de la Sandalandala și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 august. Ei...?

învingătorii concurează în septembrie

Azi e Ziua a Șaptea. De Olimpiadă. Da, știu că deschiderea oficială a avut loc pe 5 august, dar unul dintre sporturi a avut meciuri programate încă din data de 3, ghiciți care dintre ele !
Și încă n-a apărut nici-o medalie pentru România. Și ne mirăm. 

Pentru bărbați e ok, totuși. Nu e ca și cum ar exista puhoaie de bărbați români care să-și fi blocat telecomanda pe TVR zilele astea, dar experiența de pînă acum cu Olimpiada e un bun antrenament pentru meciul de debut al naționalei de fotbal, în preminariile Mondialelor din 2018, pe 4 septembrie.

Așa că, în Ziua asta a Șaptea, vă propun să începem deja să ne transferăm speranțele în perioada 7-18 septembrie - cînd, tot la Rio, va avea loc ceremonia de deschidere a 'celeilalte Olimpiade': Jocurile Paralimpice. 
La care, anul acesta, România participă cu 11 sportivi. Ceea ce e, deja, un succes - acum patru ani, la Londra, fuseseră doar șase. 

Florin Cojoc. Eduard Novak. Olah Attilah. Alex Bologa. Șerban Iulian. Mihaela Lulea. Naomi Ciorap. Samuel Ciorap. Dacin Makszin. Bobi Simon. Florentina Hrișcu. Hai că nu-s multe nume...
E greu să urăm baftă și alte alea zecilor de sportivi români care se află în acest moment la Rio de Janeiro. Nici nu-i știm pe toți, n-avem cum. Însă cînd sînt doar 11 (cît o echipă de fotbal!) e mai simplu. Cu atît mai mult cu cît aceștia 11 știu foarte bine, mai bine decît mulți alți sportivi profesioniști, că singura dizabilitate este o atitudine nepotrivită.
Hai baftă, campionilor ! :)

Așa să știți: Olympus, unul dintre cei mai mari producători de pe piața locală de lactate, susține pentru a doua oară consecutiv echipa paralimpică română la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro. Prin intermediul campaniei Susținem adevărații învingători, Olympus are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare a mișcării paralimpice din România, oferind sportivilor cu dizabilități o expunere care să le asigure un nivel de notorietate crescut, comparabil cu cel al sportivilor fără dizabilități. 
În perioada iulie – septembrie, Olympus direcționează Comitetului Național Paralimpic câte 50 de bani pentru fiecare sticlă promoțională de lapte de consum Olympus (1,5% și 3,5% grăsime) cumpărată. Mai multe informații cu privire la inițiativa începută de Olympus se pot găsi pe pagina dedicată campaniei: 

castel de nisip

În copilărie avem tot felul de planuri grandioase legate de muncă și viață. Nu, nu mă refer la faptul că mai toți băieții vor să se facă astronauți și nici-unul nu vrea să devină contabil sau instalator. Mă gîndesc la chestii mai banale.

De pildă: cănd eram (mai) mic, nu mă despărțeam de un cîine de plastic, un Pluto portocaliu. 

V-ați fi așteptat ca, de îndată ce aș fi fost capabil să tratez o necuvîntătoare vie altfel decît pe găinile de la bunica, să devin posesor de cățel. Eh, necîștigător ! - cam tot pe la vîrsta din fotografia de mai sus, m-am procopsit cu urma a doi colți de cîine pe brațul stîng, drept care nu m-am mai înțeles niciodată foarte bine cu o astfel de vietate încă din prima nanosecundă (aia care definește, fundamental, relația). Ba chiar mai rău de atît, în vremea din urmă am conviețuit cîțiva ani cu o pisică neagră. 
Au mai trecut niște ani și, între cele cîteva sejururi de-ale mele la Casa Pionierilor, am făcut și karting. Dar, ca să nu pățesc ca tata, care a avut permis de conducere, dar n-a avut niciodată mașină, am devenit șofer deabia acum opt ani. La momentul respectiv nu aveam nici eu mașină, DAR fusesem păcălit că, în ipoteza în care devin șofer cu acte, aș putea avea acces la una. Lucrul ăsta nu s-a întîmplat, dept care, după fix două luni în care n-am condus nici măcar pisica aia pînă la baie, mi-am luat o mașină. Mă rog, putem s-o numim și așa, știu cel puțin trei persoane care foloseau acest termen - cel puțin în prezența mea...
În fine, ca să împing lista asta pînă la cel mai traumatic nivel, de la o anumită vîrstă începusem să-mi doresc insistent să-mi părăsesc orașul meu post-natal pentru mai multă vreme. Și totuși, iată-mă, deocamdată, înapoi aici - într-un loc în care nici pokemonii nu cutează să se aventureze.
Cîteodată, atunci cînd arunci o privire, fie și fulgerătoare, asupra planurilor tale din copilărie, poate deveni, tot pentru o fracțiune infimă de timp, un pic mai complicat să fii un adult responsabil.  

Nu și dacă ai continuat să te joci.
În nici-un atelier sau spectacol de teatru labirint (din 2008 încoace) n-am avut o imprimantă 3D (și mai durează un pic pînă cîștigă vreunul din noi la loto ca să plănuiască o astfel de investiție). Am folosit, deci, mereu, hîrtie și cartoane și lipici și alte alea ca să ne construim artefacte de care aveam nevoie. Cîteodată am folosit plastilină. Dar pentru toamna asta, cînd am niște planuri pentru Slatina și pentru un loc de lîngă Piatra Neamț (pe care nu-l știu încă), s-ar putea să am o soluție nouă, și haioasă și spectaculoasă: niscaiva nisip kinetic. 

Nisipul kinetic, pe care importatorii lui în România îl descriu ca fiind compus din 98% nisip și 2% magie, e un material care bate plastilina de la mare distanță: nu se usucă, nu se împrăștie, nu se lipește de mîini și nu murdărește. Și, firește, nu e toxic - deși, dacă vrei să-ți modelezi din el clătitele preferate, ar fi de dorit să nu le iei atît de în serios încît să le și consumi. Ia priviți aici:

Cool, nu ? Deabia aștept să văd ce le trăznește prin cap unor copii, mai mari și mai foarte mari, din Slatina și de undeva din Neamț, să construiască din el :)

În ceea ce mă privește, cred că e clar de-acum, nu ? Pentru început o să-mi fac mîna cu un cățel - poate nu chiar portocaliu, mai degrabă verde sau roșu. Apoi, mult mai motivat și mai instruit, o să-mi fac o mașinuță.
Un alt oraș post-natal n-ar avea nici un haz, totuși. Căci fără oameni...   

sunday evening moment - again

later edit. m-am prins mai tîrziu, s-a întîmplat ca ăsta să fie post-ul no.1000 !

next - take one

Să fie clar: am ajuns la prima zi a Caravanei Filmelor NexT, la Piatra Neamţ, în primul rînd ca să-l văd pe Te mai uiți și la om. Să-i văd, deci, pe Bogdan (pe care l-am ratat în precedentele două apariții în film) și pe Carla - pentru care short-ul ăsta e prima prezență pe IMDb în postură de producător, deci altceva decît Miscellaneous Crew :) 

Am dibuit-o greu, pentru că ajungeam pentru prima oară la NexT în Piatra, drept care am găsit Caravana fix în patrulea și ultimul loc posibil în care se putea afla. Apoi, a trebuit să-l văd întîi pe Prăjitorul de pâine al lui Cristian Pop - doar 16 minute, fără nici-o ciorbă (dar o omletă, cred), însă cu mult dialog, după modelul deja consacrat al noului val de documentare a limbajului contemporan. Niște prim-planuri interesante cu prăjitorul, totuși...

Te mai uiți și la om demarează lent - și chiar dacă personajele principale sînt în drum spre Timișoara, cu mașina, aștepți cu teamă momentul în care vor opri în benzinărie, sau poate la marginea drumului, ca să se așeze la masă. Apare, însă, autostopistul Andrei Ciopec și respiri ușurat: habemus fabula. Mai exact: cît timp acesta rămîne în cadru avem și poveste și energie, dar cum dispare Andrei de acolo avem doar joc teatral îngroșat (sau, mă rog, poate chiar determinat) de către un dialog absolut nefiresc. 
Avem, deci, o regie ok a unui scenariu ambițios, fără un logline from hell, dar cu niște curbe de sacrificiu ne-eliminate în montaj (unde mi se pare că s-au și pierdut, din păcate, fo' două cadre esențiale pentru midpoint - dar poate că la re-vizionare, cine știe?). Mai avem o filmare solidă (același DoP din echipa Prăjitorului, hm). Și mai avem un actor de film în întregime în pielea tatuată a personajului, un actor de teatru și o actriță de film care se lasă antrenată în jocul teatral (din cauză de dialog? de spații închise - toaletă și mașină? de personalitatea partenerului? all of the above?). Despre producție n-am ce să zic, normal - aștept alte festivaluri (subtext: și premiile lor) :)


  

no shooting today

later edit:  am cobit, oarecum :(

dimanche

mișcarea face

Am mai pomenit și în anii trecuți: caravana Mişcarea face bine, powered by Dolce Sport, a revenit, de-acum pentru a șasea oară, sub forma unui festival sportiv – Cea mai mare oră de sport. A trecut prin București, iar astăzi are loc în Brașov. 

Da, Brașov e orașul ăla în care, într-o vreme, reveneam în fiecare an cu 2-3 zile înainte de Crăciun, ca să fac singurul sport care îmi mai era accesibil în afară de bridge: cățăratul pe Colină. Apoi fumat pe Colină și înapoi la vale - mult mai repede, probabil datorită aerului tare al înălțimilor. Și ca să nu amestec sporturile, într-un alt anotimp, tot la Brașov am prins cea mai bună clasare la niște naționale de bridge - de tineret, dar tot naționale...

Festivalul are loc în Piața Sfatului, în intervalul orar 9.00 – 21.00 și cuprinde:

• Clase de fitness cu unii dintre cei mai buni instructori din ţară şi din străinătate: RealRyder - biciclete, OneCore – step aerobic, Zumba, Steel Programs, Kangoo Jumps, TotalGym – Functional Training, Boot camp şi Shooting Gate pentru pasionații de fotbal;
• Kids BikeSchool – zonă specială de poligon pentru copii, unde cei mici vor învăța, alături de instructori specializați, tehnici de mers pe bicicletă și reguli de circulație și de siguranță în trafic;
• Crosul caritabil UpDown Run, cu două probe, în buclă, cu start în Piaţa Sfatului: 4 km, pentru cei care vor să descopere bucuria alergării, și 7 km, cu 340 m diferenţă de nivel, pentru alergătorii de cursă mai lungă şi care nu se tem de înălţimi şi căţărări.

Cea mai mare oră de sport este un festival de fitness și sport, pus în scenă de smartatletic şi GetFit pentru Dolce Sport şi Telekom Romania, în parteneriat cu Asociația Șapte Scări din Braşov. Parteneri: Aqua Carpatica, Ciuc Natur Radler, Eisberg.

trio friday

wednesday rush

vacanță cu luiza

Pentru comparație: alte și alte Vacanțe Muzicale la Piatra Neamț :)

fotbal ? să nu exagerăm...

Acum c-a trecut și spectacolul ăsta fabulos [de ieri] pot să vă spun: nu, nu m-am mai dus, pe 19 iunie, să văd meciul de fotbal România - Albania în piața publică. Am stat acasă și m-am uitat singur la meci - firește, cu coada ochiului (drept), în timp ce făceam altceva. Pînă și berea pe care o păstram pentru acest meci se volatlizase cu o seară în urmă. 

Căci ziceam că mă uit la meciuri de fotbal în principal ca să văd a) spectacol de balet și b) spectatorii (ca parte a poveștii). 
De balet e clar că nici nu putea fi vorba. Iar spectatorii... Ei, bine, mi-am dat seama că n-aș fi suportat atîta revărsare colectivă de ipocrizie. Să fie clar: timp de 90 de minute, îmbrăcați (de fapt, 'înveșmîntați', în acest context) în steaguri și în ii și pictați cu trei culori pe față, am fi zbierat la jucători și la mama antrenorului știind nu numai că această echipă nu joacă nimic și nu poate să joace nimic, dar nici n-a făcut asta vreodată. Naționala României juca exact la fel și cu o lună în urmă, și cu un an în urmă și cu patru ani în urmă - ba, culmea culmilor, juca exact la fel și cu șase și cu opt ani în urmă... Nici nu contează ce antrenor român îi administrează pe cei 11 funcționari publici în așteptarea pauzei de masă - aceștia rămîn tot un grup de băieți care se apără 90 de minute, degajînd, din cînd în cînd, mingea undeva, în față, în speranța că vreun adversar tocmai și-a luat pauza de cafea. Băieți, dacă n-ați uitat meciurile de la Europenele din 2008, în care echipa României a prins și Italia și Franța în zile foarte proaste (și nu le-a bătut), apoi rezervele Olandei, țară deja calificată, care pur și simplu s-au plictisit de moarte în prima repriză și și-au scos pîrleala în cea de-a doua, știți despre ce vorbesc.

De ce acum ? 
În primul rînd, pentru că Franța - Islanda 5-2. Trebuia să văd meciul ăsta - și l-am văzut și am căpătat exact ce mă așteptam. Să vorbească alții, la bere, de atitudinea exemplară a jucătorilor islandezi - eu o s-o țin pe-a mea: a fost un spectacol de balet încapsulat într-un spectacol de operă. 
În al doilea rînd, pentru că am tot auzit, în ultimele două zile, diverși oameni de fotbal plîngîndu-se că un antrenor străin, ne-român verde, n-ar fi bun pentru că n-ar cunoaște 'specificul' jucătorilor români. Asta nici nu e de comentat, pentru că nu poți comenta în timp ce rîzi cu lacrimi. 
Și, în fine, pentru că tocmai l-am auzit pe Pătraru vorbind de dezastrul de la Bac ca fiind un eveniment calendaristic - pentru că e un buzdugan lansat în urmă cu 12 ani despre care știm exact cînd și unde o să cadă și în ce poziție...

Căci așa e și cu fotbalul românesc: știi că, în școala primară, s-a umplut de note de 2 la geometrie ca mîța de purici, știi că în gimnazială a fost dat afară, în mod repetat, de la ora de fizică, știi că tot liceul a fost dat afară din cluburi la ore mici - și totuși, dat fiind că horoscopista de la cutare post de televiziune te-a asigurat că totul o să fie bine, speri că, dincolo de etapa grupelor, în loc să vezi fotbal adevărat, o să te mai poți delecta, măcar o dată, cu miuța de plajă, lipsită de absolut orice grație, prestată de niște tipi care înjură în aceeași limbă cu tine. Ete, na...  

marea răcoreală, micuța ceială

În mediul în care am copilărit eu, ceaiul avea un scop strict medicinal. A fost nevoie de mulți ani, de o schimbare de regim politic, de mileniu - și de niște ceaiuri descoperite ba în Maroc, ba în Anglia, ba în Tuecia, ca să mă las convins că pe lume nu există numai ceaiul de mușețel și cel de anghinare.    

Știu că au apărut ceainării, destul de repede, în București după 1996 și că au fost văzute de la bun început ca niște locuri posh, pentru oameni fini care nu vor să se amestece cu băutorii de bere - dar eu fiind fumător, am reacționat mai greu...

Și pînă ce am reacționat, a apărut și ice tea-ul...

Scriu asta ca să vă zic de ArtaCeaiului.ro și de ale lor ice teas. Căci e vară și nu sîntem în Maroc. Și, de pildă, de exotic ice - căci combinația de mango cu portocale e fabuloasă vara ! Și aici și în Barcelona, unde m-am întîlnit eu prima oară cu ea :)

Așa să știți, deci, că:

* Ice Tea by Arta Ceaiului e 100% natural, conține doar bucăți de fructe și frunze de ceai

* Ice Tea by Arta Ceaiului îți ajunge toată vara: comanzi sortimentele preferate din magazinul lor online, ți se livrează acasă în 24–48 de ore și le ai la dispoziție oricînd ai chef să te racorești

* Ice Tea by Arta Ceaiului nu îngrașă, putînd fi preparat fără zahăr, sau adaugînd o cantitate mică de miere sau îndulcitor natural

* Ice Tea by Arta Ceaiului vine într-o gamă largă de arome, dată de varietatea ingredientelor: ai de ales între combinații inedite de fructe autohtone (căpșuni, fructe de pădure, mere, pere) sau fructe exotice (mango, ananas, papaya, portocale roșii, banană)

* Ice Tea by Arta Ceaiului se poate consuma atît în varianta fără teină (pentru copii sau pentru cei care vor să-și reducă consumul de cofeină) sau în varianta cu teină - pentru cei care vor să se și energizeze în timp ce se răcoresc

* Ice Tea by Arta Ceaiului e foarte simplu de preparat, ai control total asupra intensității gustului și poți să-l iei peste tot cu tine, într-un termos.

Iar despre ceaiurile din Maroc vorbim la iarnă - pe răcoare (aici), dar în Africa (acolo).