Showing posts with label bursa cosmote free. Show all posts
Showing posts with label bursa cosmote free. Show all posts

Friday, October 11, 2013

noi toți sîntem 'oamenii FAINI din LAbiRinT'



Încă din 2008, de la primul spectacol de teatru labirint asamblat de noi în România, am descoperit că (pentru mine!) momentul cel mai fabulos de pe parcursul întregului proces nu se plasează în timpul workshop-ului prin care construim spectacolul și nici chiar în timpul și pe traseul spectacolului propriu-zis, ci atunci cînd privesc chipurile spect-actorilor care ies din (nu 'de la'!) spectacol

Pentru cei care nu știu despre ce vorbesc, un spectacol de teatru labirint presupune un itinerariu pe care fiecare spect-actor îl parcurge de unul singur - un itinerariu pe parcursul căruia se întîmplă diverse chestii, inclusiv unele generate, provocate, de spect-actorul însuși (da, nu este o eroare de 'tipar', exact de asta îl numim așa: pentru că spect-actorul participă și contribuie la spectacol alături de cei care l-au construit inițial). Odată părăsit acest traseu al unui spectacol de teatru labirint, spect-actorul are la dispoziție un spațiu în care poate rămîne o vreme, cît să revină 'în lumea reală (?)' și, cît îl mai ține empatia, să ne lase un mesaj - un feed-back, cum ar veni :)

Iată un astfel de mesaj - de la Abby (din Arad, studentă în Cluj) la ieșirea din labirintul din Vama Veche (august 2013): 


  Pentru oamenii FAINI din LAbiRinT
Mulțumesc enorm pentru că am avut șansa să experimentez lucruri noi și faine, tot acest traseu 'dubios' ți-a dat, de fapt, mi-a dat formă simțurilor, mi-a antrenat imaginația, mi-a creeat o nouă stare de spirit, o stare dintr-o altă lume... Sper să reușiți să vă țineți bine pe picioare și să dați în continuare șansa oamenilor de a experimenta ceva atât de diferit încât nu vă vor uita niciodată !
~ SUNTEȚI CEI MAI TARI ! ~ 

În spectacolul cu pricina, eu m-am plasat, ca actor, fix la finalul labirintului - special ca să aflu (primul!), cum au supraviețuit spect-actorii acestei experiențe. De la Abby am aflat asta după mai bine de 20 de minute - cam atît a trebăluit la minunatul feed-back de mai sus (timp în care, prin punctul în care mă aflam eu, au mai venit și plecat alți 3-4 spect-actori). Și m-am bucurat tare. Și, acum, vă zic și vouă ! :)



COSMOTE România revoluționează telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovația prin simplitate și comunicare nelimitată. Mai multe detalii despre ofertă găsești pe free.cosmote.ro, iar despre concurs accesând free.cosmote.ro/bursa.