Încă din 2008, de la primul spectacol de teatru labirint asamblat
de noi în România, am descoperit că (pentru mine!) momentul cel mai
fabulos de pe parcursul întregului proces nu se plasează în timpul workshop-ului prin care construim spectacolul și nici chiar în timpul și
pe traseul spectacolului propriu-zis, ci atunci cînd privesc chipurile spect-actorilor care ies din (nu 'de
la'!) spectacol.
Iată un astfel de mesaj - de la Abby (din Arad, studentă în Cluj) la ieșirea din labirintul din Vama Veche (august 2013):
Pentru oamenii FAINI din LAbiRinT
Mulțumesc enorm pentru că am avut șansa să experimentez lucruri noi și faine, tot acest traseu 'dubios' ți-a dat, de fapt, mi-a dat formă simțurilor, mi-a antrenat imaginația, mi-a creeat o nouă stare de spirit, o stare dintr-o altă lume... Sper să reușiți să vă țineți bine pe picioare și să dați în continuare șansa oamenilor de a experimenta ceva atât de diferit încât nu vă vor uita niciodată !
~ SUNTEȚI CEI MAI TARI ! ~
În spectacolul cu pricina, eu m-am plasat, ca actor, fix la finalul labirintului - special ca să aflu (primul!), cum au supraviețuit spect-actorii acestei experiențe. De la Abby am aflat asta după mai bine de 20 de minute - cam atît a trebăluit la minunatul feed-back de mai sus (timp în care, prin punctul în care mă aflam eu, au mai venit și plecat alți 3-4 spect-actori). Și m-am bucurat tare. Și, acum, vă zic și vouă ! :)