Wednesday, September 20, 2017
Tuesday, September 19, 2017
Monday, September 18, 2017
sixt to go
Cu niște timp în urmă, TripAdvisor îmi confirma că am vizitat 36 de țări (inclusiv România). Acum ar trebui să le renumăr 'de mînă', mi se contorizează numai orașele. Sau, mă rog, localitățile.
Ceea ce e ok. Deși, în ultimii trei ani, n-am bifat nici-o țară nouă, am înmulțit 'localitățile'. Am pus pe listă locuri ca Pățăligeni, Mitocul Bălan, Orbic și Goșmani. Însă tot n-am ajuns, încă, la Zugreni, o insulă în mijlocul Bistriței foarte montane - de care am povestit aici. (Am avut o zvîcnire, atunci, la o zi sau două după ce. M-am urcat în mașină și am luat-o spre Bicaz - dar, în centrul orașului, văzînd semne de furtună spre nord-vest, am luat-o la stînga, spre Lacu Roșu. Bun așa, am făcut Cheile Bicazului, în sus și-n jos, pe o ploaie torențială cu bulbuci. Asta provocare !)
Dar o să ajung.
Ceea ce e ok. Deși, în ultimii trei ani, n-am bifat nici-o țară nouă, am înmulțit 'localitățile'. Am pus pe listă locuri ca Pățăligeni, Mitocul Bălan, Orbic și Goșmani. Însă tot n-am ajuns, încă, la Zugreni, o insulă în mijlocul Bistriței foarte montane - de care am povestit aici. (Am avut o zvîcnire, atunci, la o zi sau două după ce. M-am urcat în mașină și am luat-o spre Bicaz - dar, în centrul orașului, văzînd semne de furtună spre nord-vest, am luat-o la stînga, spre Lacu Roșu. Bun așa, am făcut Cheile Bicazului, în sus și-n jos, pe o ploaie torențială cu bulbuci. Asta provocare !)
Dar o să ajung.
Sunday, September 17, 2017
Saturday, September 16, 2017
Friday, September 15, 2017
tear: friday
Nu sînt ascultător de muzică simfonică. Doar sînt un fan al artelor participative și nu am răbdare să stau nemișcat într-o sală pe parcursul unui concert :) Și, dintr-un motiv încă necunoscut, profunzimea generică a muzicii simfonice nu mă atinge.
Cu toate acestea, există trei concerte care...
Primul e concertul de vioară al lui Mendelsohn, pe care l-ați văzut pe-aici luni.
Al doilea este concertul de pian no.2 al lui Rahmaninov, de care am pomenit ieri.
Iar al treilea este singurul de dragul căruia mi-am cumpărat, cu mîna mea, nu unul, ci două viniluri (firește, interpretări diferite - și ambele cînd eram 'mai mic'): concertul de pian no.1 al lui Ceaikovski. Ta-daaa:
Iar al treilea este singurul de dragul căruia mi-am cumpărat, cu mîna mea, nu unul, ci două viniluri (firește, interpretări diferite - și ambele cînd eram 'mai mic'): concertul de pian no.1 al lui Ceaikovski. Ta-daaa:
Thursday, September 14, 2017
Wednesday, September 13, 2017
Tuesday, September 12, 2017
Monday, September 11, 2017
Sunday, September 10, 2017
Saturday, September 9, 2017
Friday, September 8, 2017
Thursday, September 7, 2017
Wednesday, September 6, 2017
'mișcarea' dăunează 'purtării'
Am învățat să scriu și să citesc pe la patru ani - în condițiile în care ai mei [probabil] n-au avut curaj să mă trimită la grădiniță încă în grupa mică, m-au mai amînat un an. Acum, chestia asta nu mai e așa spectaculoasă, chiar în vîrful muntelui și în mijlocul codrului am întîlnit copii de grădiniță care scriu și citesc - dar, 'pe vremea ceea', scrisul și cititul de rit preșcolar era mai rar.
În consecință, la școală m-am plictisit îngrozitor, cel puțin pînă prin clasa a treia. N-o să dau, firește, exemple de lucruri pe care le făceam în timpul orelor, că nu vreau să dau idei nimănui - dar, cum spuneam, poate mă repet: mă plictiseam absolut îngrozitor. Deabia spre sfîrșitul clasei a treia m-am apucat de scris - de scris cărți, adică, în loc de 'mișcare', în timp ce colegii mei se ocupau de bastonașe, sau ce făceau ei în clasa a treia (habar n-am ce, dacă găsesc în vreun muzeu un manual din perioada aia, verific și vă spun). Și, după o perioadă de 'scris' de vreun an de zile, în urma căreia mi-am cîștigat locul într-o bancă din spatele clasei*, m-am apucat de citit (și, într-o mai mică măsură, de scris pe marginile albe ale paginilor).
În consecință, la școală m-am plictisit îngrozitor, cel puțin pînă prin clasa a treia. N-o să dau, firește, exemple de lucruri pe care le făceam în timpul orelor, că nu vreau să dau idei nimănui - dar, cum spuneam, poate mă repet: mă plictiseam absolut îngrozitor. Deabia spre sfîrșitul clasei a treia m-am apucat de scris - de scris cărți, adică, în loc de 'mișcare', în timp ce colegii mei se ocupau de bastonașe, sau ce făceau ei în clasa a treia (habar n-am ce, dacă găsesc în vreun muzeu un manual din perioada aia, verific și vă spun). Și, după o perioadă de 'scris' de vreun an de zile, în urma căreia mi-am cîștigat locul într-o bancă din spatele clasei*, m-am apucat de citit (și, într-o mai mică măsură, de scris pe marginile albe ale paginilor).
Tuesday, September 5, 2017
n-am salvat copaci împreună
Se poate spune că am lucrat la Viața Studențească și Amfiteatru datorită lui TRU. În decembrie (sau poate sfîrșit de noiembrie) 1987 am avut un drum prin redacție, împreună cu Cristina - nu mai știu de ce și la cine aveam treabă. Și, de cum am intrat pe holul mare, spre noi s-a năpustit, realmente, Biju, cu ochii cît farfuriile, și ne-a purtat, ca o tornadă, pînă în biroul redactorului șef. "Doi colaboratori noi, foarte buni!"
Nu-l întîlnisem, pînă atunci, pe Biju, decît de vreo două ori, probabil prin demisolul de la Cartea Românească - și nu vorbisem cine știe ce, doar făcusem cunoștință. Biju era poet publicat. Eu doar aveam 'pe CV' revista Dialog, a Universității din Iași, iar Cristina era prozatoare și redactor la revista Echinox, a Universității din Cluj. Ambele - singurele reviste studențești 'de cultură' din România ante-'90, recenzate sistematic la Europa Liberă. Aparent, fuga din țară a lui TRU, cu cîteva săptămîni înainte, declanșase, în redacție, o curățenie generală. Veniseră cîțiva oameni noi (Biju era unul dintre ei, deci proaspăt mutat în București, fără multe cunoștințe printre cei din presa studențească din capitală). Și tuturor redactorilor li se ceruse să vină cu cîte 10 colaboratori noi. Am apărut pe holul redacției la momentul potrivit - și Biju și noi am tras un super-loz în același timp.
Nu-l întîlnisem, pînă atunci, pe Biju, decît de vreo două ori, probabil prin demisolul de la Cartea Românească - și nu vorbisem cine știe ce, doar făcusem cunoștință. Biju era poet publicat. Eu doar aveam 'pe CV' revista Dialog, a Universității din Iași, iar Cristina era prozatoare și redactor la revista Echinox, a Universității din Cluj. Ambele - singurele reviste studențești 'de cultură' din România ante-'90, recenzate sistematic la Europa Liberă. Aparent, fuga din țară a lui TRU, cu cîteva săptămîni înainte, declanșase, în redacție, o curățenie generală. Veniseră cîțiva oameni noi (Biju era unul dintre ei, deci proaspăt mutat în București, fără multe cunoștințe printre cei din presa studențească din capitală). Și tuturor redactorilor li se ceruse să vină cu cîte 10 colaboratori noi. Am apărut pe holul redacției la momentul potrivit - și Biju și noi am tras un super-loz în același timp.
Monday, September 4, 2017
no 'replay from save' for you today
Am fost întotdeauna un fan al mașinii timpului. Dar cele trei profesoare de fizică din școală și liceu au făcut eforturi supra-umane să mă îndepărteze de materia asta. Mult timp am suspectat că eram menit să fac o descoperire senzațională pentru viitorul omenirii (de pildă, chiar mașina timpului), iar ele, toate trei, erau un fel de Terminatorși feminini, trimise din viitor ca să se asigure că optez pentru un traseu profesional cît mai îndepărtat posibil de versiunea dedicată mie.
Deabia în 2012 am găsit, în Lisabona, Build Your Own Time Machine a lui Brian Clegg, pe care am cumpărat-o imediat, fără s-o răsfoiesc - am deschis-o doar o dată, ca s-o miros. Dar n-am terminat-o niciodată. Nu mă puteam hotărî, trebuia să mă hotărăsc mai întîi.
Deabia în 2012 am găsit, în Lisabona, Build Your Own Time Machine a lui Brian Clegg, pe care am cumpărat-o imediat, fără s-o răsfoiesc - am deschis-o doar o dată, ca s-o miros. Dar n-am terminat-o niciodată. Nu mă puteam hotărî, trebuia să mă hotărăsc mai întîi.
Subscribe to:
Posts
(
Atom
)