Revin cu noutăți referitoare la operațiunea de înverzire de balcon sugerată de Provident, de care pomeneam alaltăieri. De marți încoace am ajuns prin piață. Cum care piață ? Piața aia care a ars vara trecută și n-a fost reconstituită nici pînă-n ziua de azi (cică probleme cu asigurarea - și, probabil, și cu fostul primar). Cum să vă spun, printre miei și cartofi, e plin de puieți. Și, printre zeci de soiuri de meri, cătină și tufe de trandafir, am identificat și iasomie. Așa că, m-am gîndit eu: de ce să cumpăr, totuși, iederă și clematită și iasomie (și, da, roșii) de la Bakker pentru 'închiderea' balconului ? Nu mai bine favorizez micii 'producători' locali ? Căci, dintr-o dată, mi se deblochează o sumă importantă, din bugetul de 500 de RON pus la bătaie de Provident, și pentru niscaiva mobilier pe care să-l amplasez acolo. Respectiv, normal, niște rafturi pentru cărți. Nici astea IKEA, ci manufacturate... Fără fotoliu, fără șezlong - doar niște preșuri de nu-mai-știu-unde și o pernă din piele de cămilă pe care mi-am luat-o din Maroc acum mulți ani și pe care n-am reușit mai niciodată s-o folosesc adecvat. Rezultatul: mai mult spațiu liber pentru cărți și pentru omul care le folosește.
Balconul rulz, deci ! Și să mă mai lăsați cu grădina asta - las' să fie la ei, acolo...
Bineînțeles că, în povești, ursul are grădină. În ne-povești, însă, noi, ăștia care nu stăm în Drumul Taberei, ca să ne putem îngrădi o rezervație de pitici de grădină în spatele blocului, avem doar balcon.
Iar balconul meu este useless. Vorbesc de cel din Piatra Neamț, căci de cel din București, dînd într-o curte interioară, nici n-ar putea fi vorba. Atunci cînd eram [mai] mic, ieșeam în balcon și, privind drept în față, vedeam niște case, dincolo de ele o stradă ceva mai lată, apoi o cale ferată, apoi Bistrița - apoi, codru, frate! începutul unui codru care continua, spre sud, în linie dreaptă, preț de 'fo 300 de kilometri... Distanța de la balconul meu și pînă la liziera pădurii de pe Cernegura: priceless, respectiv circa 300 de metri. După care, tot cînd eram [mai] mic, a tras o inundație mai serioasă în oraș și, o zi mai tîrziu, de tot micro-cartierul ăla de case de sub geamul meu se alesese praful și pulberea - mă rog, foarte ude, o vreme, și praful și pulberea, cît să nu se mai poată locui în ele. N-a fost așa rău: căsenii (sau cum s-or fi numit) au fost cazați în altă parte, pe cheltuiala statului sau a partidului (nu era prea clar pe-atunci care și cum), iar eu am fost, vreo trei luni, șef de șantier - pînă la sfîrșitul verii eu și echipa am pus la pămînt, una cîte una, fiecare casă fără etaj din perimetrul cu pricina (să fi fost vreo 10-12). După care, în următorii doi-trei ani, între balconul meu și codru (frate!), au crescut nu mai puțin de trei blocuri. Nu vreți să știți ce se vede, de-atunci, din el. De fapt, asta e o problemă secundară - cea principală e că sînt văzut eu de vecinii de vis-a-vis... Provident, ca un adevărat apărător al amatorilor de intimitate :) pune la bătaie 500 RON pentru o înverzire de balcon - că premiile alea de 1000 de lei din clipul de mai sus sînt doar pentru clienții mai serioși. Ei, bine, banii ăștia sînt insuficienți pentru închiderea balconului cu orice - și, oricum, ar fi păcat: chiar azi mă întrebam, privind cum ninge liniștit, ce haz ar avea un balcon închis cu încălzirea asta globală, chiar dacă se știe bine că la Piatra Neamț toate ajung un pic mai tîrziu... Așa că soluția ideală vine servită. Pămîntul există deja - am convenit de săptămîna trecută că l-am recuperat direct din pădure, cu lingura și cuțitul (căci uitasem de lopățica de zăpadă din portbagaj). Așa că acei 500 de RON se duc, în fuga mare, pe iederă și clematită sau, poate, și iasomie (de la Bakker?) - plus niște șipci, sfoară, cuie și alte alea pentru construcția cadrului (ciocan sînt sigur că am pe undeva).
Strategia asta economică sper că e limpede: odată ce am acoperit latura lungă a balconului cu frunze și flori, nici nu mai contează ce se întîmplă în balconul propriu-zis - mai exact ce fotoliu scot afară din casă (fără să includ, adică, un șezlong special în bugetul ăla), pentru că n-o să-l vadă nici-un vecin ! Și, pentru că, de fapt, în bugetul de 500 de RON încape, la limită, și un arac de roșie (sau și mai bine, genial chiar, TomTato, planta aia care produce și roșii cherry și cartofi!) pentru latura scurtă a balconului, nimeni n-o să creadă că n-am avut la dispoziție un buget dublu :) Că știți cum sînt vecinii ăștia din orașele mai mici... :>
