ia-ți diploma și fă șase ture (pe carosabil, eventual) !

guest post: Alexandra Scînteianu

Pe un perete din blocul în care am copilărit, scria mare: N-am lăsat școala să intre în educația mea! M-aș întoarce în Focșani să acopăr mesajul, să nu-l mai vadă și alții. Din păcate, n-am niciun motiv.

Mi-ar fi teamă să mă nasc din nou. Poate că aș accepta această provocare în condițiile în care aș ști sigur că planetele s-ar alinia la fel. Aș refuza o altă familie, un alt oraș, alte împrejurări. Am ajuns aici din greșeală. E o greșeală că văd ce se-ntâmplă. E o greșeală că sunt în Piață. E o greșeală că vorbesc despre asta. Nu știu dacă e din cauză că desenam bastonașe urâte în clasa întâi, pe vremea când reușeam deja să scriu propoziții cu mai mult de trei cuvinte, sau pentru că nu mi-am dat seama că Gigel și-a rupt piciorul pentru că l-a supărat pe Dumnezeu. Tot ce știu e că suntem mai mulți.

Uitați-vă la noi! Facem parte din generația aia de dobitoci despre care vorbea un președinte, la un moment dat. Suntem ăia care nu știu să tacă, pentru că au fost concepuți în timpul afterparty-ului din ’90, când lumea abia învăța să gângurească. Ăia care se plimbă prin parc cu constituția în buzunar. Ăia care nu au nimic de pierdut, pentru că n-aveți ce să le luați. Ăia care au rămas să studieze în țară, deși nu dau doi bani pe sistemul de educație. Ăia care n-au de gând să plece, care nu vor să renunțe, care vor să vă vadă acolo unde vă e locul. Ăia care nu bocesc în fața camerelor, care nu se prostituează în campaniile electoarale și care habar n-au cum vă cheamă pentru că sunt conștienți că sunteți toți o apă și-un pământ. Ăia care încalcă legile absurde, dar niciodată pe cele ale bunului simț. Ăia care-și asumă tot ceea ce fac. Poate că până acum nu știam unul de existența celuilalt, dar se pare că s-a produs un scurtcircuit în sistemul vostru și de-atunci penibilul din voi a devenit vizibil. Nu știu în ce dimensiune ați trăit până acum, dar de noi chiar ar trebui să vă fie frică.

Din 20, mi-am pierdut 13 ani cu sistemul vostru de învățământ. Mi-ați fi pus în față niște profi aflați într-o stare acută de apatie. Și-au dedicat viața studiului ca să mănânce covrigi, dar din fericire, asta nu i-a oprit. Mi-au predat lecția despre drepturile constituționale pe ascuns. Mi-au explicat de o mie de ori că dacă nu mă informez, am să ajung bătaia voastră de joc. "Copii, ăștia vă vor proști. Nu le faceți jocurile!" Într-un alt context, imaginea foștilor elevi ajunși să arate muie Guvernului, într-o seară de duminică, ar fi fost una rușinoasă. Știți ce cred eu? Că dacă ar fi văzut asta la TV ar fi plâns de bucurie. Nimeni nu vă mai vrea. Noi ne-am trezit. Acum e rândul vostru! 

foto: Paula Mihalache

Roşia Montană - o supapă pentru naţionalismul etnic

Guest post: Alexandru D. Filimon / http://zeteticgroup.wordpress.com

Când se va scrie o biografie a civismului românesc cu nuanţe ecologico-culturale, “experimentul protestelor paşnice” va avea o relevanţă sporită în a ne redefini ca cetăţeni (în unele cazuri de a ne “boteza” cetăţeni).

În discursul public recent, vocabula “naţionalism” a fost utilizată pentru a descrie fenomenul protestelor recente. Aprioric, acest cuvânt are o valenţă peiorativă la nivel public, drept pentru care întrebuințarea acestuia colportă o paradigmă a mistificării sau demonificării, după caz, a semanticii cu care ne-am obişnuit. E o diferenţă între a nu putea avea o dialectică şi între a te fortifica comfortabil la adăpostul locurilor comune cu idei măreţe. O discuţie de fond merită orice caz în parte, fiind destul de simplu să trăim în universul etichetelor amplificate. Scrutând peisajul de proteste, mi-am reamintit de o idee pierdută pe undeva prin labirintul gândirii: “nationalism is the crystallization of new cultures, not the awakening of old ones” (E.Gellner, Nations and Nationalism). Am fost fericit să trăiesc o percepţie a transformării socialului în istorie, a metamorfozei individului în istorie colectivă. De multe ori, istoricismul popperian sau variate teorii conspiraţioniste pe care ni le însuşim fără argumente şi apoi le protejăm cu pretenţii de raţionalitate ne ajută să ne dăm demisia din viaţă. Alambicat este drumul ieşirii din starea vegetativă - unii s-au făcut ecologişti, alţii au rămas legume. A hiperboliza evenimentele sau a bagateliza neimplicarea celorlalţi nu este scopul acestei ultime metafore, care nu-şi propune mitizarea fenomenului, ci amplificarea lui.
Timpul a mai avut răbdare şi “Roşia Montană” a devenit o pată vânătă pe cerul etnic al României. O oază de civism, o floare rară într-un deşert etnic. De ce să ne grăbim să numim naţionalist, anarhist, ecologist fenomenul Roşia Montană? De ce ne grăbim să ideologizăm totul? Naţionalismul, în cazul românesc, se confundă deseori cu protocronismul, legionarismul sau alte mişcări extremiste. Raţiunea sau bunul simţ ar trebuie să reprezinte o călăuză pentru discursul public. Cel ce utilizează denumirea de “naţionalism” pentru a augmenta distanţarea faţă de fenomen a unei bune părţi a elitei şi pentru a introduce starea de lucruri de haos, intrinsecă acelor curente, populaţiei care nu este în stradă, face acest lucru din două posibile motive:

1) suficiență mentală

2) reprimare/cenzură intelectuală.

Nu ştiu să comensurez care dintre motive ar cauza un prejudiciu mai mare...

Orice polemică despre naționalimul românesc stârneşte idiosincrazii sau, în cazul unora mai vocali, mârâieli şi grimase. Fondul problemei deseori nici măcar nu este menţionat. O discuţie referitoare la un naţionalism pozitiv sau negativ nu este constructivă şi nici măcar relevantă, naţionalismul este aprioric exonerat de astfel de atribute şi polarizări. Naţionalismul democrat-civic ar fi o discuţie demnă de luat în calcul în analiza protestelor, dar să luăm în calcul că naţionalismul impune un contrast între teza globalizării şi antiteza naţionalistă. Un astfel de clivaj nu este regăsit într-o pondere considerabilă în rândul protestatarilor. Protestatarii caută mai mult ieşirea din universul frommian şi un sens epic, a unei liniarităţi ce lipseşte unei generaţii văduvită de ideal. Nu am uitat nici un moment ce Gellner a subliniat ulterior: “Nationalism is essentially the general imposition of a high culture on society, where previously low cultures had taken up the lives of the majority of the population.

Discuţia despre naţionalism poate ar trebui, pentru moment, înlocuită cu cea despre tehnologie şi capacitatea tehnologiei de a modela sistemul politic şi civic. Fără avansul tehnologic nu ar fi existat mulţimile inteligente (smart mobs) ce astăzi practică un alt tip de civism, reprezentând o altă societate civilă. Dacă e să ne lăsăm pradă imaginaţiei, să ne imaginăm viitorul ca un rezultat al osmozei dintre naţionalismul civic şi tehnologie.

Într-o zi putem spera că aceste mulţimi inteligente vor modela democraţia şi vor contura chipul societăţii de a fi şi fără efuziuni naţionaliste.

de ce roşia montană nu a devenit o amantă a marketingului ?

Iată că s-a copt și momentul primului guest post pe Brînzoaice cu gem :) Faceți cunoștință cu Alexandru D. Filimon / http://zeteticgroup.wordpress.com
.

Câteva televiziuni din România au început, de câteva zile, să discrediteze protestatarii anti-Roșia Montană. Acum nu li se mai reproșează neşansa de a nu fi ajuns ingineri sau specialişti în minerit sau lipsa de alternative viabile la proiect, ci faptul că fenomenul Pieței Universității degenerează într-o mişcare anti-socială nihilistă, combinată cu anti-capitalism, legionarism etc.

Pretextul acestei manipulări este episodul domnișoarei care a obstrucţionat reporterii Antena 3 să mai filmeze. Aceasta Ioana D’Arc a României cu probleme digestive şi instincte de reprimare a dăunat mai mult cauzei, lăsând spaţiu de manevră presei să exploateze acest episod izolat, generalizând mişcarea. Puţină cunoaştere despre mass media şi manipulare ar fi putut să facă diferenţa. Ce vreau să spun prin asta? Cu puţin spirit analitic se putea observa manipularea Antenei 3 prin simularea dialecticii în privinţa subiectului Roşia Montană, practic atingându-şi scopul şi exonerându-se de orice vină (aşa cum a făcut deja) ulterioară. Cum poţi să reacţionezi, tu, protestatar, în faţa acestei stări de lucru? Nu e chiar atât de greu. 

În primul rând, trebuie să demonstrezi că online-ul este viitorul ce va trânti uşa în nas televiziunilor. Cum faci acest lucru? Pe lângă promovarea şi ademenirea în stradă a oamenilor, creezi o televiziune online sau un radio online prin care faci emisiuni, interviuri cu personalităţi publice, profesori, academicieni, jurnalişti care nu sunt de acord cu proiectul, în care prezinţi nu doar argumente ci şi soluţii. Astfel, politicienii nu vor mai putea să spună că nu există soluţii altenative viabile şi argumente solide anti-Roşia Montană. După aceea, alcătuieşti o carte online pe baza acestor informaţii colectate (care va conţine semnătura personală şi intelectuală a tuturor celor intervievaţi sau participanţi la emisiuni) şi o trânteşti în faţa Guvernului. În acest mod, vei putea legitima şi intelectual o mişcare care are un scop şi un plan. Protestatarii din stradă nu sunt, în marea lor majoritate, ecologişti. Roşia Montană este un pretext pentru explozia unui întreg cumul de frustrări şi dezamăgiri vis-á-vis de societate şi politicieni. De aici, numărul temelor şi proiectelor este infinit. Decât să pedepseşti presa actuală pentru atitudinea ei, mai bine creezi alta care să-i dea peste nas prin audienţă, rating, bun simţ şi inteligență.

Marketingul este o amantă delicată, dar şi un duşman aprig dacă îl subestimezi.

Poate va veni o vreme când vom aprecia valoarea ştiinţei, Roşia Montană are nevoie de Marketing cum au nevoie Politicienii de Ştiinţa Politică.