brînzoaice cu gem

Tuesday, September 19, 2017

Monday, September 18, 2017

Cu niște timp în urmă, TripAdvisor îmi confirma că am vizitat 36 de țări (inclusiv România). Acum ar trebui să le renumăr 'de mînă', mi se contorizează numai orașele. Sau, mă rog, localitățile.
Ceea ce e ok. Deși, în ultimii trei ani, n-am bifat nici-o țară nouă, am înmulțit 'localitățile'. Am pus pe listă locuri ca Pățăligeni, Mitocul Bălan, Orbic și Goșmani. Însă tot n-am ajuns, încă, la Zugreni, o insulă în mijlocul Bistriței foarte montane - de care am povestit aici. (Am avut o zvîcnire, atunci, la o zi sau două după ce. M-am urcat în mașină și am luat-o spre Bicaz - dar, în centrul orașului, văzînd semne de furtună spre nord-vest, am luat-o la stînga, spre Lacu Roșu. Bun așa, am făcut Cheile Bicazului, în sus și-n jos, pe o ploaie torențială cu bulbuci. Asta provocare !)
Dar o să ajung.

tear: friday

Nu sînt ascultător de muzică simfonică. Doar sînt un fan al artelor participative și nu am răbdare să stau nemișcat într-o sală pe parcursul unui concert :) Și, dintr-un motiv încă necunoscut, profunzimea generică a muzicii simfonice nu mă atinge.

Cu toate acestea, există trei concerte care...

Primul e concertul de vioară al lui Mendelsohn, pe care l-ați văzut pe-aici luni.

Al doilea este concertul de pian no.2 al lui Rahmaninov, de care am pomenit ieri.
Iar al treilea este singurul de dragul căruia mi-am cumpărat, cu mîna mea, nu unul, ci două viniluri (firește, interpretări diferite - și ambele cînd eram 'mai mic'): concertul de pian no.1 al lui Ceaikovski. Ta-daaa:

Thursday, September 14, 2017

Monday, September 11, 2017

Wednesday, September 6, 2017

bowl: wednesday

'mișcarea' dăunează 'purtării'

Am învățat să scriu și să citesc pe la patru ani - în condițiile în care ai mei [probabil] n-au avut curaj să mă trimită la grădiniță încă în grupa mică, m-au mai amînat un an. Acum, chestia asta nu mai e așa spectaculoasă, chiar în vîrful muntelui și în mijlocul codrului am întîlnit copii de grădiniță care scriu și citesc - dar, 'pe vremea ceea', scrisul și cititul de rit preșcolar era mai rar.

În consecință, la școală m-am plictisit îngrozitor, cel puțin pînă prin clasa a treia. N-o să dau, firește, exemple de lucruri pe care le făceam în timpul orelor, că nu vreau să dau idei nimănui - dar, cum spuneam, poate mă repet: mă plictiseam absolut îngrozitor. Deabia spre sfîrșitul clasei a treia m-am apucat de scris - de scris cărți, adică, în loc de 'mișcare', în timp ce colegii mei se ocupau de bastonașe, sau ce făceau ei în clasa a treia (habar n-am ce, dacă găsesc în vreun muzeu un manual din perioada aia, verific și vă spun). Și, după o perioadă de 'scris' de vreun an de zile, în urma căreia mi-am cîștigat locul într-o bancă din spatele clasei*, m-am apucat de citit (și, într-o mai mică măsură, de scris pe marginile albe ale paginilor).