Sunday, May 28, 2017

mai bine vivant


Cîteva s-au strecurat, deja, pe stradă, cu ocazia Nopții Muzeelor. Sînt prietenele noastre, statuile vivante. Anul acesta cei de la Teatrul Masca organizează cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante. Statuile cu pricina sînt reprezentate de actori costumați și machiați astfel încît să imite o statuie autentică. Le-am întîlnit în Barcelona, în Londra și în Praga, mai încremenite (deci mai puțin vioaie) decît cele din București - pentru că pe-aici ele apar pe străzi preponderent în festival. Or, e lucru știut că un festival nu te poate lăsa neclintit... 


Pentru prima oară, la această ediție, durata festivalului este de șapte zile - spre deosebire de anii precedenți, în care s-au dat în spectacol doar trei. Acestea vor începe cu Noaptea Statuilor Vivante, în data de 30 mai și vor continua cu șase zile pline, desfășurate în nu mai puțin de trei spații diferite din București. Festivalul se expune, în fiecare zi, începînd cu ora 16 și include 60 de spectacole la care participă și artiști invitați din Austria, Olanda și China.
Programul complet:
  • 30 mai – Deschiderea Festivalului (Noaptea Statuilor Vivante) - Casa Filipescu–Cesianu, ora 20
  • 31 mai – 1 iunie – Parcul Humulești (cartierul Ferentari)
  • 2–3 iunie – Parcul Crângași (cartierul Crângași)
  • 4–5 iunie – Parcul Herăstrău, intrarea din Șoseaua Nordului („Locul de la Roata Mare”)
Intrarea este, firește, gratuită. Și, ca să vă faceți o idee cu privire la edițiile trecute, trageți o fugă nu numai pe site-ul Festivalului, ci și pe pagina sa de Facebook

Tuesday, May 23, 2017

Sunday, May 21, 2017

cu e din i

Întotdeauna m-am plîns (sau lăudat, după caz) că n-am avut nici măcar bunici 'la țară' - deci, nu tu vacanțe de vară printre animale domestice altele-decît-găini și, implicit, nici-o nostagie după țîrîitul greierilor/cosașilor sau după mirosul de capră. 
Dar bunicul meu din partea tatălui nu cred că se născuse la oraș. 
Pe urmele lui, tot săptămîna asta, am reușit să ajung, pentru prima oară, la Războieni, Neamț. 

N-am găsit nici-un Branea pe vreo uliță sau în cimitirul mînăstirii Războieni (1496). Or fi fost prea săraci - sau poate nu stăteau atât de 'în centru' ca urmașii lor, cine știe... Singurii Branea (de fapt, Brania) au fost de găsit pe niște plăci de marmură, în curtea școlii din centrul comunei. 


Thursday, May 18, 2017