Întotdeauna m-am plîns (sau lăudat, după caz) că n-am avut nici măcar bunici 'la țară' - deci, nu tu vacanțe de vară printre animale domestice altele-decît-găini și, implicit, nici-o nostagie după țîrîitul greierilor/cosașilor sau după mirosul de capră.
Dar bunicul meu din partea tatălui nu cred că se născuse la oraș.
Pe urmele lui, tot săptămîna asta, am reușit să ajung, pentru prima oară, la Războieni, Neamț.
N-am găsit nici-un Branea pe vreo uliță sau în cimitirul mînăstirii Războieni (1496). Or fi fost prea săraci - sau poate nu stăteau atât de 'în centru' ca urmașii lor, cine știe... Singurii Branea (de fapt, Brania) au fost de găsit pe niște plăci de marmură, în curtea școlii din centrul comunei.
No comments :
Post a Comment